Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5355/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5355/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 839/30/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ -18.12.2012
DECIZIA CIVILĂ NR.5355
Ședința publică din 11.06.2013
PREȘEDINTE: D. D.
JUDECĂTOR: R. P.
JUDECĂTOR: R. O.
GREFIER: M. S.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice T. și Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 3290/12.X.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului T., în contradictoriu cu reclamantul intimat M. S., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din data de 04.06.2013, care face parte integrantă din prezenta decizie și când pronunțarea a fost amânată pentru astăzi, când,
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 3290/12.X.2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a admis acțiunea în contencios administrativ formulată și precizată, înaintată de reclamantul M. S., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Timișoara și Direcția Generală a Finanțelor Publice T. și, în consecință:
A dispus anularea Deciziei nr. 2219/589/22.12.2011 emisă de pârâta DGFP T., precum și a Deciziei de impunere nr._/1469/05.08.2011, emisă de pârâta AFP Timișoara, pentru suma de 3160 lei.
A respins acțiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de DGFP T..
Fără cheltuieli de judecată.
În motivare s-a reținut că prin acțiunea precizată, reclamantul M. S. a solicitat ca, in contradictoriu cu paratele Administrația Finanțelor Publice Timișoara și Direcția Generală a Finanțelor Publice T. sa se pronunțe o hotărâre prin care:
- să se constate prescrisă obligația de a achita plățile anticipate aferente perioadei 2003-2004 în sumă de 1473 lei, cu consecința exonerării de la plata acestora;
- să se dispună anularea deciziei nr. 2219/589/22.12.2011, ca netemeinica și nelegală;
- să se dispună anularea deciziei de impunere privind obligațiile fiscale nr._/1469/5.08.2011, cu consecința exonerării de la plata sumei de 3.160 lei ce reprezintă accesorii calculate pentru neplata plăților anticipate aferente perioadei 2003-2004.
Examinând actele si lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Prin decizia de impunere privind obligațiile fiscale stabilite in urma corecțiilor evidentei fiscale nr._/1469/05.08.2011 emisa de parata AFP Timișoara, s-a stabilit in sarcina reclamantului M. S. obligația de plata a sumei totale de 3160 lei, constând in accesorii calculate pentru 2005-2010, aferente unui debit principal datorat pentru perioada 2001-2004 (f. 5 dos.).
Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat contestație care prin decizia nr. 2219/589/22.12.2011, a fost respinsa de parata DGFP T. (f. 7-9 dos.).
Pentru a adopta aceasta soluție, parata DGFP T. a reținut, in esența, ca dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale nu este prescris, față de dispozițiile art. 91 din OG 92/2003, cu modificările si completările ulterioare, întrucât termenul de prescripție a fost întrerupt prin publicarea pe pagina de internet a ANAF, in data de 10.12.2007 a somațiilor si titlurilor executorii aferente perioadei 2003-2004; de asemenea, reclamantul datorează suma de 3160 lei, întrucât autorizația pentru servicii de taxi nr. 6119/24.06.2002 a fost valabila până la sfârșitul anului 2004, fără ca organul fiscal sa fie încunoștințat despre încetarea activității si predarea autorizației, anterior acestei perioade.
Reclamantul, prin prezenta acțiune, apreciază ca decizia contestata (prin care a fost soluționata contestația sa) este nelegala, întrucât pentru pretinsa datorie aferenta perioadei 2001-2004, prescripția nu a fost întrerupta, așa cum susține instituția parata, prin afișarea pe pagina de internet a somației, aceasta afișare nefiindu-i opozabila, câtă vreme organul fiscal nu a înțeles sa comunice decizia respectiva in conformitate cu prevederile art. 44 cod pr. fiscala.
Analizând susținerile reclamantului, prin prisma dispozițiilor legale incidente in cauza, Tribunalul a constatat ca dispozițiile art. 44 al. 3 cod pr. fiscala, in forma aflata in vigoare la data de 10.12.2007, prevăd ca: ”Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent si pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscala, a unui anunț in care se menționează ca a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. In cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face, concomitent, la sediul acestora si pe pagina de internet a autoritarii administrației publice locale respective.”
De asemenea, prin decizia nr. 536/07/07.2011 a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 44 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, constatându-se ca acestea sunt neconstituționale in măsura in care se interpretează in sensul ca organul fiscal emitent poate sa procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificata a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 alin. (2) lit. a) -d) din aceeași ordonanța.
Or, in speța, organul fiscal a procedat la comunicarea actului administrativ care stabilea obligațiile de plata ale reclamantului, aferente perioadei 2001-2004, direct prin afișarea pe pagina de internet a acestuia, fără ca, in prealabil, sa respecte ordinea instituita de dispozițiile art. 44 al. 1 lit. a-d cod pr. fiscala.
Or, dispozițiile art. 45 cod pr. fiscala (in forma aflata in vigoare la data emiterii actului) prevăd ca: ”Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii.”
In atare situație, cum comunicarea actului administrativ cu privire la obligațiile de plata aferente perioadei 2001-2004, s-a făcut in mod nelegal, acest act nu poate produce nici un fel de efecte față de debitor, așa încât susținerile instituției pârâte referitoare la întreruperea cursului prescripției nu au putut fi primite.
Prin urmare, câtă vreme titlul de creanța fiscala privind debitul principal nu i-a fost legal comunicat reclamantului și in termenul de 5 ani impus de dispozițiile art. 91 al. 1 cod pr. fiscala, în cauză, a intervenit prescripția dreptului de a obține executarea silita a acestuia si, implicit, a dreptului organelor fiscale de a stabili in sarcina debitorului, accesorii aferente debitului prescris.
Astfel, actele contestate au fost emise cu încălcarea prevederilor legale, așa încât se impune a fi anulate.
Raportat la cele ce preced, văzând si dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu dispozițiile art. 218 cod pr. fiscala, acțiunea de față, astfel cum a fost precizata, a fost admisa.
In consecința, s-a dispus anularea Deciziei nr. 2219/589/22.12.2011 emisă de pârâta DGFP T., precum și a Deciziei de impunere nr._/1469/05.08.2011, emisă de pârâta AFP Timișoara, pentru suma de 3160 lei.
Față de precizarea de acțiune formulată de reclamant sub aspectul cadrului procesual, s-a respins acțiunea acestuia formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de DGFP T..
În cauză au declarat recurs pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice T. și Administrația Finanțelor Publice Timișoara solicitând modificarea sentinței conform art. 304 pct 9 Cod procedură civilă și respingerea acțiunii.
În motivare recurentele critică prima instanță pentru că nu s-a reținut inadmisibilitatea capătului de cerere privind prescripția dreptului organului fiscal de a stabili accesorii la debitul principal calculat pe seama reclamantului.
Astfel, prin acțiune reclamantul a invocat prevederile art. 91 din O.G. nr. 92/2003. actualizat:
"Obiectul, termenul si momentul de la care începe sa curgă termenul de prescripție a dreptului de stabilire a obligațiilor fiscale
(1)Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie in termen de 5 ani, cu excepția cazului in care legea dispune altfel.
(2)Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe sa curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui in care s-a născut creanța fiscala potrivit art. 23, daca legea nu dispune altfel. "
Se învederează că reclamantul a înțeles sa conteste in procedura prealabila titlul de creanța emis de A.F.P. Timișoara prin care au fost stabilite obligații fiscale accesorii in suma de 3.160 lei, in soluționarea contestației fiind emisa Decizia D.G.F.P. T. nr. 2219/589/22.12.2011 de respingere a contestației pentru suma de 3.160 lei reprezentând accesorii calculate pentru perioada 2005 - 2010 pentru neachitarea de către reclamant a plaților anticipate aferente perioadei 2003 - 2004, decizia D.G.F.P. T. reprezentând conform art. 218 alin. 2 din Codul de procedura fiscala, actualizat, actul administrativ fiscal ce face obiectul prezentei acțiuni in contencios administrativ.
Or, pe calea primului capăt de cerere din acțiunea înregistrata pe rolul Tribunalului T. reclamantul a solicitat instanței de contencios sa constate ca fiind prescris dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale principale in suma de 1.473 lei. Susține că se impunea respingerea acestui petit ca inadmisibil a fi formulat in cadrul prezentei acțiuni formulate împotriva titlului de creanța privind stabilirea accesoriilor in suma de 3.160 lei, cât timp reclamantul avea posibilitatea de a invoca prescripția dreptului organului fiscal de a stabili obligații fiscale in suma de 1.473 lei doar in cazul in care ar fi înțeles sa conteste actul administrativ fiscal privind stabilirea debitului in suma de 1.473 lei.
In concluzie, capătul de cerere nr. 1 se impunea a fi respins de către Tribunalul T. ca inadmisibil pentru motivele arătate anterior, întrucât reclamantul nu a făcut dovada contestării in termenul legal prevăzut de dispozițiile Codului de procedura fiscala a titlului de creanța privind obligațiile fiscale principale in suma de 1.473 lei.
Recurentele mai arată că sentința este nelegală și pentru că s-a anulat decizia emisă în procedură prealabilă nr. 2219/589/22.XII.2011 prin care s-a respins contestația reclamantului pentru accesorii în sumă de 3160 lei pentru că prin decizia de impunere privind obligațiile fiscale stabilite in urma corecțiilor evidentei fiscale nr._/1469/5.08.2011 emisa de A.F.P. Timișoara au fost stabilite in sarcina reclamantului obligații fiscale accesorii calculate pentru perioada 2005 - 2010 in suma de 3.160 lei, aceste accesorii fiind aferente obligațiilor fiscale principale in suma de 1.473 lei reprezentând plați anticipate aferente perioadei 2003 - 2004, necontestate de reclamant in condițiile Titlului IX din Codul de procedura fiscala, coroborate cu cele ale Legii nr. 554/2004, actualizata.
Prin urmare, in mod temeinic si legal A.F.P. Timișoara a emis Decizia de impunere nr._/1469/05.08.2011 in sarcina reclamantului, contestația formulata in procedura prealabila fiind respinsa in mod corect de către D.G.F.P. T. prin emiterea Deciziei nr. 2219/589/22.12.2011, motiv pentru care se impunea respingerea acțiunii reclamantului, conchid recurentele.
Examinând recursurile pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice T. și Administrația Finanțelor Publice Timișoara se admit împotriva sentinței civile nr. nr. 3290/12.X.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului T., se modifică în parte sentința în sensul că se respinge acțiunea reclamantului M. S. împotriva pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice T. și Administrația Finanțelor Publice Timișoara și se menține în rest sentința, pentru că:
Potrivit acțiunii precizate, reclamantul M. S. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice Timișoara și Direcția Generală a Finanțelor Publice T. solicitând să se constate prescrisă obligația de a achita plățile anticipate aferente perioadei 2003-2004 în sumă de 1473 lei, cu consecința exonerării de la plata acestora; să se dispună anularea deciziei nr. 2219/589/22.12.2011, ca netemeinica și nelegală; să se dispună anularea deciziei de impunere privind obligațiile fiscale nr._ din 1469/5.08.2011, cu consecința exonerării de la plata sumei de 3.160 lei ce reprezintă accesorii calculate pentru neplata plăților anticipate aferente perioadei 2003-2004.
Potrivit dosarului, prin decizia de impunere fiscală nr,_/1469/5.VIII.2011 pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara a stabilit pe seama reclamantului obligația de a plăti suma de 3160 lei, cu titlu de accesorii pentru perioada 2005-2010 calculată asupra plăților anticipate aferente anilor 2003 și 2004 stabilite pentru activitatea de taximetrie pentru care contestatorul a deținut autorizație valabilă până la data de 31.12.2004.
Prin contestația în procedură prealabilă formulată împotriva acestei decizii de impunere, reclamantul a atacat exclusiv obligația de a plăti suma de 607 lei cu titlu de accesorii la impozitul pe venit din activități independente, pentru perioada anilor 2001-2004, sumă pe care a considerat că nu a datorează bugetului de stat, așa cum rezultă din contestația depusă la fila 6 din dosarul Tribunalului T..
Din analiza deciziei de impunere fiscală nr._/1469/2011, rezultă că aceasta a privit doar accesorii la impozitul pe venituri din activități independente, iar debitul de 607 lei a fost calculat de pârâta Administrația Finanțelor Publice doar pentru anul 2010 și nu pentru anii 2001-2004, cum eronat a susținut reclamantul în procedură prealabilă.
Raportat la constatarea că în procedura prealabilă prevăzută de art. 205 și urm. Cod procedură fiscală, reclamantul nu a atacat debitul principal în sumă de 1473 lei aferent perioadei 2003-2004, și a accesoriilor în sumă de 3160 lei, calculate pentru neplata plăților anticipate aferente anilor 2003-2004, și care fac obiectul acțiunii, Curtea reține că acțiunea este inadmisibilă pentru neparcurgerea procedurii prealabile sub aceste capete de cerere, astfel că recursurile pârâtelor se admit și se modifică sentința conform art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, prin respingerea acțiunii ca inadmisibilă față de cele două pârâte, menținându-se sentința în privința soluției pronunțate față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Curtea mai reține că decizia emisă în procedură prealabilă cu nr. 2219/589/22.XII.2011 este corectă și în privința constatării existenței accesoriilor calculate în sumă de 3160 lei, pentru neachitarea plăților anticipate aferente perioadei 2003-2004, pentru că s-a reținut că organul fiscal a anulat debitul pentru obligațiile fiscale principale aferente perioadei 2005-2007 în sumă de 3.200 lei și accesoriile aferente în sumă de 5.053 lei deoarece autorizația pentru servicii de taxi nr. 6119/24.06.2002 eliberată în baza Decretului-lege nr. 54/1990 a fost valabilă până la finele anului 2004 și nu a mai produs efecte după această dată.
Prin corectarea evidenței fiscale a contestatorului au rămas în sarcina acestuia plăți anticipate aferente perioadei 2003-2004 în sumă de 1.473 lei și accesorii în sumă de 3.492 lei.
În decizia de impunere privind obligațiile fiscale stabilite în urma corecțiilor evidenței fiscale nr._/1469/5.VIII.2011 s-au comunicat contestatorului debitele stabilite în sarcina sa cu titlu de accesorii calculate pentru perioada 2005-2010 în sumă de 3.160 lei; aceste accesorii au fost calculate asupra debitului de 1.473 lei, adică asupra plăților anticipate aferente perioadei 2003-2004.
Plățile anticipate aferente perioadei 2003-2004 nu sunt prescrise deoarece prescripția a fost întreruptă prin publicarea pe pagina de internet a A.N.A.F. în data de 10.12.2007 a somațiilor și titlurilor executorii aferente perioadei 2003-2004.
În consecință, cum reclamantul nu a constatat în procedură prealabilă decât suma de 607 lei, care este aferentă anului 2010, astfel că nu a operat nicio prescripție a dreptului de a se calcula accesorii, recursurile pârâtelor au fost admise așa cum s-a menționat anterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursurile declarate de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice T. și Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 3290/12.X.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului T..
Modifică în parte sentința în sensul că respinge acțiunea reclamantului M. S. împotriva pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice T. și Administrația Finanțelor Publice Timișoara.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 11.VI.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. D. R. P. R. O.
GREFIER
M. S.
Red. RO/07.06.2013
Tehnored.MS/24.06.2013
Ex.2
Primă instanță:Tribunalul T. - judecător D. L.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 28/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1797/2013.... → |
|---|
