Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6573/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6573/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 11-07-2013 în dosarul nr. 9378/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.6573
Ședința publică din 11 IULIE 2013
PREȘEDINTE: PROF.UNIV.DR. L. B.
JUDECĂTOR: Ș. L.
JUDECĂTOR: R. P.
GREFIER: C. J.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. in reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Orașului Sebiș, împotriva sentinței civile nr. 547/31.01.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul S. M. I. și cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, prin serviciul Registratură, la data de 09 iulie 2013, reclamantul intimat a depus întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea constată că s-a solicitat judecarea și în lipsa părților, sens în care reține cauza spre soluționarea în fond a recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr.547/31.01.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul S. M. I. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Sebiș, reprezentată prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A. și Administrația F. pentru Mediu și, în consecință:
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Sebiș la restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în sumă de 2671 lei plătită la Trezoreria Gurahonț, actualizată cu dobânda fiscală începând cu a 45-a zi de la data înregistrării cererii de restituire și până la data plății efective în baza art. 124 alin. 2 și art. 120 alin. 7 Cod procedură fiscală.
A fost respinsă acțiunea față de pârâta DGFP A. pe lipsa calității procesuale pasive.
A fost obligată pârâta de ordinul I la 44 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. in reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Orașului Sebiș a declarat recurs, invocând nelegalitatea hotărârii prin aceea că temeiul perceperii taxei de poluare a fost O.G 50/2008, act normativ în deplin acord cu art. 110 TFUE.
În cauză, intimatul reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Verificând recursul declarat, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, 304 ind. 1 Cod procedură civilă, în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici alte temeiuri în sensul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă.
Astfel, cât privește fondul cauzei, Curtea reține că recurenta susține compatibilitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu dreptul european, în raport cu art. 110 din TFUE.
Impedimentul de analiză a argumentelor expuse în motivele de recurs derivă din faptul pronunțării unor hotărâri în procedura reglementată de art. 267 din TFUE de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin care a fost lămurit înțelesul art. 110 din Tratat, incident în cauza de față, la care se adaugă: prioritatea normelor europene față de cele interne, contrare sau incompatibile cu dreptul Uniunii Europene; efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale, obligația de interpretare a dreptului intern conform dreptului european, obligația reparării prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor europene, ca urmare a emiterii unor norme contrare sau incompatibile cu dreptul european.
În acest cadru, Curtea evocă Hotărârea din 7 aprilie 2011 a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra Satului Român, prin care s-a statuat că, art. 110 din TFUE (fost art. 90 CE) trebuie interpretat în sensul că "se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de piața națională".
Din această perspectivă, judecătorul național a constatat incompatibilitatea dispozițiilor cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu norma europeană menționată, dat fiind că, taxa prevăzută de norma internă română nu este impusă și vehiculelor similare puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării / reînmatriculării lor, constatare care obligă la admiterea acțiunii și restituirea sumei încasate cu titlu taxă de poluare către reclamanți, conform principiului arătat mai sus.
Văzând dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. in reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Orașului Sebiș împotriva sentinței civile nr. 547/31.01.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul S. M. I. și cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 11.07.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Prof. Univ. Dr. L. B. Ș. L. R. P.
GREFIER,
C. J.
Red.L.B./15.07.2013
Tehnored. J.C. 2 ex./ 15.07.2013
Primă instanță L. J. – Tribunalul A.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 160/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6925/2013.... → |
|---|








