Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6146/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6146/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 26-06-2013 în dosarul nr. 6539/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C.
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 6146
Ședința publică din 26.06.2013
PREȘEDINTE: Rujița R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
GREFIER:A. M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DGFP C.-S. - Administrației Finanțelor Publice a C. -S. împotriva sentinței civile nr. 1881/07.12.2012, pronunțată de Tribunalul C. – S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamanta B. C. M. și intimatul chemat în garanție Administrația F. Pentru Mediu, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosarul cauzei prin registratura instanței la data de 17.06.2013, de către, reclamant întâmpinare.
Instanța, având în vedere că pârâta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 242 alin. 2 C. pr. civ., constată încheiate dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
În deliberare constată că prin Sentința civilă nr. 1881/07.12.2012, pronunțată de Tribunalul C. – S. în dosarul nr._, Tribunalul C. – S. a dispus următoarele:
A admis acțiunea formulată de către reclamanta B. C. M. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI REȘIȚA prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. - S..
A obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 1.096 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda aferentă acesteia, calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la data de 18.10.2012 până la data plății efective a taxei de poluare.
A obligat pârâta la plata față de reclamantă a sumei de 239,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
A admis cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU și a obligat chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei suma de 1.096 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda legală aferentă.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a avut în vedere considerentele de mai jos:
Procedând în conformitate cu prevederile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, la soluționarea excepțiilor neîndeplinirii procedurii prealabile și tardivității procedurii prealabile, invocate de către pârâtă, prin întâmpinare, instanța reține următoarele:
Prin hotărârea din data de 07.04.2011, în cauza C-402/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în sensul că taxa de poluare, reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, este contrară dispozițiilor art. 110 din TFUE.
Conform jurisprudenței stabile a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european. Rațiunea acestui drept constă în aceea ce un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european.
Potrivit aceleiași jurisprudențe a Curții Europene, regulile privind rambursarea sumelor încasate cu încălcarea dreptului european sunt reguli naționale, care trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității.
Potrivit jurisprudenței instanței de la Luxemburg, sunt considerate rezonabile perioadele cuprinse între 3 și 5 ani de la data pronunțării Curții, prin care s-a constatat că taxa este necompatibilă cu dreptul european, pentru exercitarea dreptului de rambursare.
Din analiza pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în afacerea Metallgesellschaft și Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor, ceea ce înseamnă că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care aceste autorități sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii, este aceea întemeiată pe dispozițiile art. 148 alin. 1 și 4 din Constituție și art. 117 lit. d din Codul de procedură fiscală, respectiv să solicite restituirea taxei de poluare, constatată a fi contrară prevederilor art. 110 din Tratatul de Funcționare al UE (TFUE).
Pe cale de consecință, tribunalul va respinge, ca neîntemeiate, excepțiile invocate de către pârâtă.
Pe fondul cauzei, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține că reclamanta B. C. M. a cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism marca Renault; pentru înmatricularea acestuia în România reclamanta a achitat taxa de poluare, în cuantum de 1.096 lei, conform chitanței . nr._/21.09.2011 (fila 7 dosar).
Taxa de poluare a fost calculată în baza deciziei nr. 446/04.08.2011 (fila 9 și 38 dosar), împotriva căreia reclamanta a formulat contestație, considerând că taxa i-a fost percepută eronat, cu aplicarea greșită a legii (fila 40 dosar).
Pârâta, prin răspunsul nr._/25.10.2012, a respins cererea reclamantei, menționând că nu există temei legal pentru restituirea sumei solicitate (fila 41 dosar).
Tribunalul reține că reglementarea taxei de poluare pentru autovehicule a fost instituită începând cu data de 01.07.2008 prin O.U.G. nr. 50/2008.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene, sesizată cu privire la compatibilitatea acestei reglementări cu dreptul Uniunii, prin hotărârea din data de 07 aprilie 2011 în cauza C-402/09, s-a pronunțat în sensul că taxa de poluare reglementată prin O.U.G. nr. 50/2008 este contrară dreptului Uniunii, respectiv prevederilor art. 110 din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene (T.F.U.E).
Conform jurisprudenței constante a C.J.U.E., contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (afacerea 199/82, San Giorgio, afacerile reunite C-441/98 și C-442/98, Michailidis etc.). Rațiunea acestui drept constă în faptul că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european.
Având în vedere cele mai sus enunțate, tribunalul constată că prevederile O.U.G. nr. 50/2008, prin care s-a instituit taxa de poluare care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în România, stat membru al Uniunii Europene, încalcă prevederile art. 110 din T.F.U.E. (fost art. 90 Tratatul CE).
În conformitate cu prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României, tribunalul reține aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 110 din TFUE, în speța de față, fiind unanim admis, atât în practica judiciară internă cât și în practica C.J.U.E., că dispozițiile art. 110 (fostul art. 90 din Tratatul CE) produc efecte directe și, ca atare, creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre al Uniunii trebuie să le protejeze.
Prin prisma celor mai sus enunțate, judecătorul național, ca prim judecător european, are competență, în situația în care dă efect direct dispozițiilor art. 110 din TFUE, să aplice procedurile naționale, de așa manieră, încât drepturile prevăzute în tratatul Uniunii să fie efectiv și integral protejate.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene, sunt incidente dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României, dispoziții mai sus enunțate, potrivit cărora legislația Uniunii are caracter obligatoriu și prevalează asupra legii interne, iar conform alin. 4 al aceluiași articol, jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Ca atare, tribunalul reține că taxa de poluare a fost încasată de pârâtă cu încălcarea dispozițiilor dreptului european, motiv pentru care va obliga pârâta să restituie reclamantei suma de 1.096 lei, reprezentând taxa de poluare.
În conformitate cu prevederile art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, ,,pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (2^1) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.“
Art. 70 alin. 1 din Codul de procedură fiscală prevede că cererile depuse de contribuabili se soluționează de organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
Din interpretarea textelor aplicabile, rezultă că dobânda aferentă restituirii taxei pe poluare se datorează din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile calculat de la data înregistrării în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei pe poluare formulată de reclamant, respectiv de la data de 18.10.2012 (fila 40 dosar) și până la data plății efective.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, în temeiul art. 18 din Legea contenciosului administrativ, tribunalul va admite acțiunea formulată de către reclamanta B. C. M. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C. - S.; va obliga pârâta, față de reclamantă, la restituirea sumei de 1.096 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda aferentă acesteia, calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la data de 18.10.2012 până la data plății efective a taxei de poluare.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, tribunalul va admite cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată, în sensul că va obliga pârâta să restituie reclamantei suma de 239,30 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar și onorariul de avocat.
Tribunalul a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, formulată de către pârâtă și a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei suma 1.096 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare și dobânda legală aferentă, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. – Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului, având în vedere lipsa procedurii prealabile și a tardivității formulării acestei, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, pârâta recurentă a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ. și a arătat că, în conformitate cu prevederile art. 7 alin 1 din Legea nr. 554/2004 și art. 41, 85 și 205 din OG nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, înainte de a se adresa instanței de judecată, reclamantul trebuie să formuleze în prealabil contestație împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare.
În ceea ce privește fondul cauzei, recurenta a arătat că taxa de poluare în cuantum de 2735 lei a fost calculată în temeiul OUG nr. 50/2008, care a fost adoptată cu respectarea legislației Uniunii Europene.
A precizat că taxa achitată de reclamant este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care solicită ca cererea reclamantului să fie respinsă ca neîntemeiată.
A decide astfel, ar însemna că tocmai prin hotărârea pronunțată instanța să încălce normele comunitare, această taxă existând în mod legal în alte 16 state comunitare (Germania, Italia, Franța, etc.) și mai mult, ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, sens în care invocă art. 1 alin 2 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Reclamantul intimat nu a formulat întâmpinare, cu toate că a fost citat cu această mențiune.
În urma examinării sentinței atacate, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. pr. civ., Curtea apreciază că este neîntemeiat recursul pârâtei, pentru considerentele de mai jos.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, pe motivul lipsei procedurii prealabile, Curtea reține că această excepție este neîntemeiată, întrucât prin Decizia nr. 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în interesul legii s-a stabilit că „Procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxelor de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d. din același cod”.
Astfel, în cuprinsul deciziei mai sus menționate, analizând hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în afacerea Metallgesellschaft și Hoechst, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că restituirea taxelor percepute cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării naționale ori a actelor fiscale la momentul plății, în condițiile în care autoritățile naționale sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european
În ceea ce privește temeinicia cererii, instanța reține că, în speță, reclamantul nu pune în discuție o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Dimpotrivă, se constată că reclamantul se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., mai sus citată, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, la pct. 27.
Față de cele expuse, având în vedere că reclamanta a achitat taxa pe poluare la data de 16.09.2008, în temeiul OUG nr. 50/2008 în versiunea sa modificată, se impune interpretarea dată legislației Uniunii Europene prin hotărârea, în cauza T., deja citată.
Așadar sunt întemeiate susținerile reclamantei potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
Cu privire la invocarea articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, Curtea reamintește că în prezenta cauză, reclamantul critică legalitatea unei taxe care i-a fost impusă, susținând incompatibilitatea acesteia cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană. Așadar, reclamantul nu a invocat încălcarea Convenției Europene a Drepturilor Omului, pentru ca pârâtele să își justifice conduita prin invocarea articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
Așadar, obiectul acestui litigiu privește compatibilitatea taxei impuse reclamantului cu alte dispoziții decât cele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, fiind necontestat de către reclamant că articolul 1 din Primul Protocol adițional la Convenție permite aplicarea unei astfel de taxe.
În consecință, reținând că articolul 1 din Primul Protocol adițional la Convenție nu are legătură cu cauza, Curtea nu poate lua în considerare nici acest argument al autorităților pârâte.
Pentru considerentele expuse, în baza art.312 alin.1 C. pr. civ., Curtea va respinge recursul declarat de pârâta DGFP C.-S. - Administrației Finanțelor Publice a C. -S. împotriva sentinței civile nr. 1881/07.12.2012, pronunțată de Tribunalul C. – S. în dosarul nr._ și va menține dispozițiile sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta DGFP C.-S. - Administrației Finanțelor Publice a C. -S. împotriva sentinței civile nr. 1881/07.12.2012, pronunțată de Tribunalul C. – S. în dosarul nr._ .
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică azi, 26.06.2013
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
Rujița RAMBUFlorin ȘUIUGheorghe O.
GREFIER,
A. M. T.
Red. GO/ 27.06.2013
Teh. AMT/2 ex./01.07.2013
Prima instanță: Tribunalul C.-S. – jud. Iliasa M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6903/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 819/2013.... → |
|---|
