Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 11/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 11/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 11-12-2013 în dosarul nr. 970/30/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA DE C.
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 11decembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: DR. C. P.
JUDECĂTOR: M. C. DICA
JUDECĂTOR: C. L.
GREFIER: F. B.
Pe rol se află recursul formulat de pârâta-recurentă Administrația Județeană a Finanțelor Publice T. împotriva Sentinței civile nr. 3258 din 12 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul T. în Dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul-intimat V. A., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat O. G. pentru reclamantul-intimat V. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantului-intimat V. A., depune copia cererii de restituire adresată Administrației Finanțelor Publice T., împuternicire avocațială și chitanța nr. 163 din 10.12.2013 reprezentând onorariu avocațial.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbaterea în fond a recursului.
Reprezentantul reclamantului-intimat solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 400 lei.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 3258 din 12 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul T. în Dosarul nr._, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara.
A admis acțiunea precizată formulată de reclamantul V. A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara cu sediul în Timișoara.
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara la restituirea către reclamant a sumei de 3835 lei reprezentând taxă pentru emisiile poluante cu dobânda legală prevăzută de OG 92/2003 calculată începând cu data încasării taxei de poluare – 28.01.2008- și până la restituirea integrală a sumei.
A obligat pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în temeiul art.137 alin.1 C.pr.civ., instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara pentru următoarele considerente: calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic dedus judecății. În speță, reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare în sumă de 3804 lei stabilită de către pârâtă prin decizia de calcul al taxei pentru poluare. Având în vedere că pârâta a calculat și încasat taxa de poluare a cărei restituire se solicită de reclamant, instanța apreciază că pârâtei îi incumbă obligația corelativă dreptului pretins de reclamant, justificând astfel legitimare procesuală pasivă în cauză.
Examinând fondul cauzei, instanța a reținut din analiza probatoriului administrat că reclamantul a achiziționat autoturismul marca ALFA R., cu nr. de identificare ZAR_71 anterior înmatriculat in Germania la data de 24.10.2001, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat taxa de poluare.
În vederea efectuării acestei formalități reclamantul a fost obligat să achite taxa specială de primă înmatriculare în valoare de 3835 lei în temeiul art.214 ind.1 – 214 ind.3 Cod fiscal în vigoare la data de 06.03.2008, data plății taxei, conform chitanței . nr._.
Atât taxa specială de primă înmatriculare prevăzută de art.214 ind.1 – 214 ind.3 Cod fiscal, cât și taxa pe poluare instituită prin OUG nr.50/2008, se plăteau cu ocazia primei înmatriculări în România a autovehiculelor și autoturismelor second-hand provenite din alte state membre ale Uniunii Europene.
Potrivit OUG nr.50/2008 taxa de poluare nu se percepe autoturismelor deja înmatriculate în România ci, doar pentru cele înmatriculate în celelalte state ale Uniunii Europene, achiziționate și aduse în țară, ca și în cazul de față, unde se reînmatriculează ca urmare a schimbării proprietarului.
Art.148 alineatul 2 din Constituția României stipulează că ”prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne” iar alineatul 4 stabilește „autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alineatul 2 menționat”.
Prin urmare, Constituția României instituie principiul priorității dreptului comunitar în fața celui național, principiu garantat în special de instanțele judecătorești, precum și principiul aplicării directe a dreptului comunitar pe teritoriul României.
Ori, normele comunitare în materie, respectiv art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul FUE prevăd că „1) nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare; 2) de asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natura sa protejeze indirect alte sectoare de producție”.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90 (actual 110) din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate sa fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Scopul general al art. 110 din T.F.U.E. este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor și se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină internă mai consistentă produselor care provin din alte state membre în comparație cu produsele interne.
Aceste prevederi au efect direct asupra ordinii juridice interne de la data de 01.01.2007 și se opun ca un stat membru să adopte dispoziții precum cele prevăzute de OUG nr.50/2008 conform cărora, se percepe taxa de poluare dacă autoturismul, este înmatriculat pentru prima data în România.
În materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate, Curtea a considerat ca art. 90 CE (actual 110) vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne cu privire la concurența dintre produsele care se afla deja pe piața interna și produsele din import (hotărârile 29 aprilie 2004 Weigel, C-387/01 și din 05 octombrie 2006 Nadasdi și N. C-290/05 si C-333/05).
De asemenea, din jurisprudența Curții rezultă că un sistem de taxare nu poate fi considerat compatibil cu art.90 (actual 110) din Tratat decât dacă este organizat astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
În cauza C 402//09, CJUE s-a pronunțat în sensul că: „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Reglementată în modul prevăzut de O.U.G. nr.50/2008, taxa de poluare este contrară art.110 din Tratatul F.U.E. întrucât este destinată să descurajeze introducerea în România a unor autoturisme de ocazie deja înmatriculate într-un alt stat membru U.E., favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România .
După aderarea României la U.E. acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre le U.E. atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau, este susceptibilă să diminueze chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. Dreptul conferit de reglementarea comunitară de bază fiind încălcat prin aplicarea reglementărilor dreptului național, instanța constată că suma plătită de reclamant nu a fost datorată, astfel că se impune obligarea pârâtei la restituirea aceste taxe.
În privința efectelor intrării în vigoare a Legii 9/2012 asupra prezentei cauze, se rețin următoarele: Legea 9/2012, pentru instituirea taxei pe emisiile poluante pentru autovehicule a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, și a intrat în vigoare 3 zile de la publicare. Potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea 9/2012, „(1) În cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România. (2) Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie la cererea contribuabilului, adresată organului fiscal competent, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (3) Taxa rezultată ca diferență dintre suma achitată de contribuabil cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se restituie în termenul de prescripție prevăzut de legea fiscală, pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi”.
Prin Ordinul nr. 85/62 din 19 ianuarie 2012 s-a stabilit procedura pentru restituirea sumelor prevăzute la art.7, 9 și 12 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și a sumelor stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile.
Se constată, după cum s-a arătat anterior, că taxa de poluare ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 13 ianuarie 2012 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei de poluare încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză (în acest sens vedea: cauza nr. 68/79 Hans J. I/S contre Ministere danois des impôts . cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și I. Németh parag. 61-70).
Împotriva Sentinței civile nr. 3258 din 12 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul T. a formulat recurs AJFP T., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței civile recurate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În principal, susține că în mod vădit nelegal instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive în cauză a AFP Timișoara, calitatea procesuala pasivă revenind organului care a încasat taxa pentru emisiile poluante și care o deține în prezent, respectiv Administrației Fondului pentru Mediu București.
În subsidiar, pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere faptul că la data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr. 9/6 ianuarie 2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în M. Of. nr. 17 din 10 ianuarie 2012, prin care s-a abrogat OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Prin acest act normativ nou au fost aduse modificări majore și esențiale cu privire la cadrul legal al instituirii taxei pe emisiile poluante ale autovehiculelor în ceea ce privește sfera de aplicare a acesteia, anumite elemente în modul de taxare și introducerii reglementărilor care dau posibilitatea recuperării diferențelor de taxă apărute prin aplicarea noilor prevederi, dar mai ales în ceea ce privește înlăturarea caracterului indirect discriminatoriu, prin taxarea unitară indiferent de proveniența autovehiculului.
În acest sens, o primă modificare majoră introdusă de Legea nr. 9/2012 (art. 4) este cea privitoare la aplicarea unitară a taxării autovehiculelor pentru care se solicită una dintre operațiunile de înmatriculare/reînmatriculare prevăzute la art. 4 din lege, indiferent de proveniența acestora, înlăturându-se astfel favorizarea indirectă a autoturismelor second-hand autohtone. Pentru un autovehicul, modul de calcul al taxei va fi identic, indiferent dacă taxa va fi achitată la momentul primei înmatriculări în România (fără distincție între un autovehicul produs în țară sau străinătate ori dacă este nou sau vechi) sau la prima transcriere a dreptului de proprietate.
De asemenea, s-a soluționat și problema autovehiculelor înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2007 (când nu se percepea taxa), sau după această dată (dar au fost scutite sau exceptate de la plata ei), pentru care s-a introdus obligativitatea plății la prima transcriere a dreptului de proprietate. Așadar, taxa pentru emisiile provenite de la autovehicule va fi plătită, o singură dată, in mod nediscriminatoriu de către toți cei care achiziționează autovehicule și le înmatriculează, dar și de către cei care au achiziționat autovehicule, dar pentru care nu a fost achitată taxa.
Taxa se calculează pe baza unor criterii obiective (tipul motorizării, capacitatea cilindrică, emisia de C02 și norma de poluare), luându-se în considerare și deprecierea autoturismului. Astfel, pentru condiții identice, taxa pentru emisiile provenite de la autovehicule va avea același cuantum, indiferent că este vorba de un autovehicul second-hand, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau un autovehicul second-hand înmatriculat în România și pentru care se transcrie dreptul de proprietate, dar pentru care nu s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule sau taxa pe poluare pentru autovehicule. Totodată, prin introducerea modificărilor la elementele avute în vedere la calcul, care permit astfel taxarea corectă și reală a poluatorilor, bazată pe cantitatea de emisii cu impact asupra mediului produsă de aceștia, se ajunge, în anumite cazuri, la reducerea taxei cu circa 25% față de cuantumul rezultat prin aplicarea prevederilor OUG nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere că și autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România de la 1 ianuarie 2007 și până la . Legii nr. 9/2012 au fost supuse unei sarcini fiscale similare, respectiv la prima înmatriculare a acestora a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în temeiul art. 2141 -2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule în baza OUG nr. 50/2008, cu completările și modificările ulterioare, pentru acestea nu se va achita taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule la prima transcriere a dreptului de proprietate, dacă se poate face dovada achitării acesteia, cu excepția cazului in care aceste taxe au fost restituite contribuabililor prin sentințe judecătorești.
Cât privește Hotărârea pronunțata de C.J.U.E. pe 7 aprilie 2011 în cauza C-402/09 loan T., apreciază că aceasta a devenit în mod evident caducă și respectiv inaplicabilă, în raport cu noua reglementare legală în vigoare în prezent, cu aplicabilitate imediată.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea constată că este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Timișoara, Curtea reține că în prezenta speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantului de a i se restitui taxa de primă înmatriculare încasată de Administrația Finanțelor Publice Timișoara și a cărei restituire a fost refuzată tot de această autoritate fiscală.
Sub acest aspect, Curtea reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
Prin urmare, cum debitorul obligației de restituire este persoana care a încasat taxa, în mod corect, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Timișoara.
Conform înscrisurilor depuse la dosarul de fond al cauzei, respectiv adresa nr._/10.12.2012 emisă de către Ministerul Administrației și Internelor - județul T., chitanța de plată a taxei, reclamantul a achiziționat in anul 2008, autoturismul marca Alfa R., cu nr. de identificare ZAR_71, dintr-un stat membru UE, pentru a cărui înmatriculare în România, a fost obligat să plătească taxa de 3835 lei.
Raportat la data achitării taxei (06.03.2008), instanța reține că reclamantul a plătit taxa de primă înmatriculare reglementată la momentul respectiv de prevederile art. 214 ind.1 Codul fiscal.
Cererea reclamantului a fost fundamentată pe nerespectarea dreptului invocat, în raport de reglementările comunitare, susținere care se dovedește a fi întemeiată pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art. 90 ( actual 110) din Tratatul Comunității Europene se referă la o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Art. 90 ( actual 110) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamant și contestată în prezenta cauză.
În privința consecințelor aplicării art. 110 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, în prezenta cauză, instanța amintește principiile emise de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în interpretarea acestui articol.
Astfel, în Hotărârea Curții de Justiție a Comunităților Europene din 5 decembrie 2006 – dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, Ákos Nádasdi c. Vam-és Penzugyörseg Észak-Alföldi Regionalis Parancsnoksága, respectiv I. Németh c. Vam-és Penzügyörség Del-Alfoldi Regionális Parancsnoksága – Curtea Europeană de Justiție a arătat următoarele:
„Așa cum Curtea a statuat deja, în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană art. 90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Liquide Industries Belgium, Culegere 2006 p.I-0000, par.55 și jurisprudența acolo citată).
Referitor la autoturismele second-hand importate, Curtea a apreciat că dispozițiile art. 90 caută să asigure completa neutralitate a impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate (cauza C-387/01,Weigel).
Conform unei jurisprudențe bine stabilite, art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate ( Cauza Weigel, par. 67,). Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.
În ceea ce privește criteriile care pot fi folosite pentru determinarea unei taxe, în stadiul său actual, dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care face diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par. 1 ( actual 110) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană pe baza unor criterii obiective, cum ar fi proveniența materiilor prime folosite sau procesul de producție aplicat. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente (cauza Outokumpu, par. 30).
În contextul sistemului taxelor de înmatriculare, criterii precum tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea fundamentată pe motive de protecție a mediului reprezintă criterii obiective. Prin urmare ele pot fi folosite într-un asemenea sistem. Pe de altă parte, nici nu există vreo cerință ca valoarea taxei să fie legată de prețul autoturismului.
Totuși, o taxă de înmatriculare nu trebuie să împovăreze produsele provenind din alte state membre mai mult decât produsele naționale similare.
Art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de Legea privind taxele de înmatriculare, atâta timp cât valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valorii reziduale a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.
În cazul din speța potrivit prevederilor art. 214 ind.1 Cod fiscal (text în vigoare la data încasării taxei) valoarea taxei, a fost determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, a fost calculată fără a se avea în vedere deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât (atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre ale Uniunii Europene) aceasta excede valorii reziduale a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate, respectiv în România.
Prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform cărora Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
În raport cu dispozițiile din Constituția României, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.
Recunoașterea faptului că dispozițiile art. 214 ind.1 Cod fiscal contraveneau prevederilor art.90 din Tratat, s-a realizat implicit și de către autoritățile interne, care au procedat la abrogarea textului de lege.
In ceea ce privește susținerea pârâtei că prevederile 11 din OUG nr.50/2008 se aplică retroactiv tuturor sumelor achitate, instanța apreciază că este neîntemeiată, având în vedere principiul neretroactivității legii. Astfel, organul fiscal nu poate argumenta în susținerea refuzului, incidența dispozițiilor OUG 50/2008, care au intrat în vigoare la data de 01.07.2008.
De asemenea, în ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17/10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. 1 din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege, referitoare la taxa pentru emisiile poluante, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012.
Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de poluare la restituirea integrală a taxei respective.
Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE. Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului UE nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.
Totodată, caracterul retroactiv al acestei reglementări împiedică aplicarea acestor dispoziții unor raporturi juridice născute anterior intrării ei în vigoare, în condițiile în care la momentul plății taxei de înmatriculare de către reclamant, această taxă nu se aplica autovehiculelor de ocazie de pe piața internă, grevând exclusiv autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată în România în perioada respectivă.
Curtea observă că Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă – pentru trecut – această discriminare existentă la momentul plății taxei de înmatriculare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care au fost în vigoare dispozițiile art. 214 ind.1 Cod fiscal.
Prin urmare, Curtea consideră că dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 nu înlătură dreptul reclamantului de a obține restituirea integrală a taxei de înmatriculare în litigiu ca fiind o taxă contrară art. 110 TFUE.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse anterior, în conformitate cu prevederile art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de către pârâta recurentă Administrația Județeană a Finanțelor Publice T. împotriva sentinței civile nr. 3258 din 12 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul-intimat V. A., ca neîntemeiat.
Ținând cont de soluția de respingere a recursului, cum pârâta-recurentă Administrația Județeană a Finanțelor Publice T. se află în culpă procesuală potrivit prevederilor art. 274 Cod procedură civilă, va fi obligată la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând contravaloarea onorariului avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta-recurentă Administrația Județeană a Finanțelor Publice T. împotriva Sentinței civile nr. 3258 din 12 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul T. în Dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul-intimat V. A..
Obligă pârâta la plata sumei de 400 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
DR. C. P. M. C. DICA C. L.
GREFIER,
F. B.
Red.M.C. Dica/ 08.01.2014
Tehnored F.B./08.01.2014
Prima instanță: S. L. – Tribunalul T.
| ← Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Sentința nr.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 493/2013.... → |
|---|
