Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1139/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 1139/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 14-03-2013 în dosarul nr. 5398/30/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOPERATOR 2928

Secția contencios administrativ și fiscal

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1139

Ședința publică din 14 martie 2013

Curtea constituită din :

PREȘEDINTE: I. J. JUDECĂTOR: M. A. B. JUDECĂTOR: M. C.

GREFIER: M. L.

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara, împotriva sentinței civile nr. 3344 din 16 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat P. D. G., având ca obiect contestație act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul intimat P. D. G. lipsă, avocat B. M. V., lipsă fiind pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice Timișoara.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantului intimat depune la dosar împuternicirea avocațială, chitanța nr. 168 din 20.02.2013 privind plata onorariului avocațial în cuantum de 500 lei și concluzii scrise care să fie avute în vedere la pronunțarea deciziei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca nefondat potrivit motivelor arătate în concluziile scrise depuse și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată:

Prin sentința civilă nr. 3344 din 16 octombrie 2012, Tribunalul T. a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrația Finanțelor Publice Timișoara.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P. D. D., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara, având ca obiect anulare act administrativ și pretenții, a dispus anularea deciziei de calcul nr._/27.04.2012, emisă de Administrația Finanțelor Publice Timișoara.

A obligat Administrația Finanțelor Publice Timișoara la restituirea către reclamant a taxei de poluare în cuantum de 5539lei, precum și la plata dobânzii fiscale, cu începere de la expirarea termenului de 45 zile calculat din data de 08.08.2012, data cererii de restituire - și până la restituirea integrală a sumei, respingând în rest acțiunea.

Totodată, a obligat Administrația Finanțelor Publice Timișoara la plata către reclamant, a sumei de 43,3 lei cheltuieli de judecată, constând în taxe de timbru și 1500 lei onorariu de avocat.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta Administrației Finanțelor Publice Timișoara, hotărârea fiind criticată prin aceea, că această pârâtă nu are calitate procesuală pasivă, întrucât taxa în cauză este deținută de Administrația Fondului pentru Mediu București, nefiind "încasată" de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara, în sensul de beneficiar final al acesteia, transferul către Administrația Fondului pentru Mediu București realizându-se în baza Hotărârii de Guvern nr. 686/2008.

Și pe fondul cauzei se susține că, acțiunea este vădit neîntemeiată, având în vedere că la data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr. 9 din 6 ianuarie 2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prin care s-a abrogat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare, astfel că instanța se impunea a face o compensare legală, în baza art. 12 din Legea nr. 9/2012, urmând ca, eventual, să oblige la restituirea unei diferențe, reclamantul făcând parte din categoria persoanelor vizate de plata taxei instituite prin Legea nr. 9/2012.

În sprijinul recursului sunt invocate deciziile Curții Constituționale nr. 499/2009, nr. 802/2009. nr. 834/2009, nr.1596/2009, nr. 1152/2010, principiul unicității și universalității taxei, neîncălcarea principiului neretroactivității, căci legiuitorul anului 2012 doar a redefinit taxa specială în discuție, așa cum a decis Curtea Constituțională.

Al doilea motiv de recurs vizează modul de soluționare a petitului, privind acordarea cheltuielilor de judecată, critica vizând neobservarea dispozițiilor art. 274 ( 3) Cod procedură civilă, în raport cu nivelul de complexitate al cauzei.

Verificând recursul astfel declarat, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. C.pr.civ., art. 3041 C.pr.civ., Curtea constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, în cauză nefiind incidente motive de casare sau modificare a hotărârii criticate, astfel că va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) C.pr.civ.

Astfel, Curtea reține că la momentul încasării taxei în discuție 07.07.2011, era în vigoare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare. Taxa de poluare a fost încasată de Administrația Finanțelor Publice Timișoara, astfel că raportul juridic dedus judecății confirmă că reclamanta este parte în acesta și că, instanța a atribuit corect calitatea procesuală pasivă pârâtei Administrația Finanțelor Publice Timișoara astfel că nu se putea admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Timișoara.

Pe fondul cauzei, în ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. (1) din noul act normativ "în cazul în care taxa de poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili, începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România".

Curtea constată că, prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege, referitoare la taxa pentru emisiile poluante, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012.

Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de poluare la restituirea integrală a taxei respective.

Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE. Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului UE nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.

Prin urmare, Curtea consideră că această reglementare nu poate aduce atingere constatării Curții Europene de Justiție referitoare la contrarietatea dintre Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 și art. 110 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, contrarietate în vigoare la momentul plății taxei de poluare de către reclamant.

Totodată, caracterul retroactiv al acestei reglementări împiedică aplicarea acestor dispoziții unor raporturi juridice născute anterior intrării ei în vigoare, în condițiile în care la momentul plății taxei de poluare de către reclamant, această taxă nu se aplica autovehiculelor de ocazie de pe piața internă, grevând exclusiv autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată în România în perioada respectivă.

Curtea observă că Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă - pentru trecut - această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008.

Prin urmare, Curtea consideră că dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 nu înlătură dreptul reclamantului de a obține restituirea integrală a taxei de poluare în litigiu ca fiind o taxă contrară art. 110 TFUE.

Cât privește cheltuielile de judecată, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, luând în considerare criterii precum: valoarea obiectului litigiului, munca prestată de avocat efectiv în cauză cu exponent în durata procedurii și problemele de drept ridicate de pârâtă pe calea întâmpinării și a excepțiilor procedurale invocate, poziția pârâtei, în raport cu acțiunea reclamantului pe parcursul litigiului – criterii menite a configura culpa procesuală, care stă la baza aplicării dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă.

În consecință, Curtea reține că recursul autorității pârâte nu este întemeiat și va fi respins.

Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de către pârâtul recurent Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr.3344/16.10.2012 pronunțată de către Tribunalul T..

Obligă recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată către intimat P. D. G..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 14 martie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

I. J. M. A. B. M. C.

GREFIER,

M. L.

Red. M.C. /21.03.2013

Thred.M.L./21.03.2013

Ex.2

Prima inst. – L. R. M. - Trib. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1139/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA