Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1006/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1006/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 12-03-2013 în dosarul nr. 7925/30/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
Secția contencios
administrativ și fiscal
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1006
Ședința publică din 12 martie 2013
PREȘEDINTE: A. S.
JUDECĂTOR: R. P.
JUDECĂTOR: D. P.
GREFIER: A. S.
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarat de pârâta A.F.P. pentru Contribuabilii Mijlocii T. prin reprezentanta Direcția G. a Finanțelor Publice T. și de către pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice T. împotriva sentinței civile nr. 3094/26.09.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ în contradictoriu cu reclamanta intimată S.C. NL-L. S.R.L., pârâta intimată Administrația Finanțelor Publice Timișoara și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că reclamanta intimată a depus la dosar, prin registratura instanței, la data de 11.03.2013, concluzii scrise, împuternicire avocațială, copia certificată a facturii nr._/11.03.2013 și copia certificată a chitanței nr._/11.03.2013 în dovedirea onorariului de avocat.
Instanța, văzând că s-a solicitat în scris judecarea în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, precum și că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 3094 din 26.09.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, Tribunalul T. a admis acțiunea formulată de reclamanta ., a anulat Decizia nr. 8/28.10.2011 emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii T., și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara, la restituirea către reclamant a sumei de 7222 lei și a dobânzilor legale, începând cu a 45-a zi de la data înregistrării cererii de restituire a sumei până în momentul achitării efective. Prin aceeași sentință a fost admisă cererea de chemare în garanție și obligată chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București la plata sumei de 7222 lei și a dobânzilor legale, începând cu a 45-a zi de la data înregistrării cererii de restituire a sumei până în momentul achitării efective, către pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara. Acțiunea a fost respinsa în rest.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul T. a respins următoarele:
Reclamantul prin acțiune, a solicitat restituirea unei taxe ce a fost achitată în baza unei decizii emise de către pârâta A.F.P., iar suma a fost încasată de la reclamant de către aceasta. Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății . Calitatea procesuală pasivă aparține celui față de care se poate realiza interesul respectiv. Este irelevant în speță faptul că suma achitată este gestionată de Administrația F. pentru Mediu, conform art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, atât timp cât autoritatea fiscală competentă (identificată de art. 2 lit. d cu „autoritatea fiscală teritorială în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe”) este cea îndreptățită a stabili obligația de plată și cuantumul acesteia, prin decizie de calcul. De asemenea, instanța are în vedere că decizia ce se solicită a fi anulată, a fost emisă de către pârâta A.F.P.C.M. în soluționarea contestației reclamantului. Astfel, se va respinge cererea formulată împotriva D.G.F.P., pentru lipsă de calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, se reține, în primul rând, că reclamanta a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană ca temei al cererii sale. Aceasta a făcut dovada înmatriculării anterioare a autovehiculului în Germania ( fila 33).
Acest text interzice o discriminare între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Potrivit art. 110 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție”.
Așadar, art. 110 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană nu interzice introducerea unui impozit de natură internă, ci numai aplicarea lui discriminatorie, și numai în măsura în care discriminarea afectează produsele altor state membre ale Uniunii Europene.
Cea mai importantă hotărâre a Curții Europene de Justiție în materia taxelor interne aplicate autoturismelor second hand cu prilejul înmatriculării pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene – raportat la împrejurarea că în această hotărâre se analizează chiar taxa de poluare instituită de Statul Român prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 – o constituie însă Hotărârea din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România), prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la 16 octombrie 2009, în procedura I. T. împotriva Statului român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcției Generale a Finanțelor Publice Sibiu, Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației F. pentru Mediu, Ministerului Mediului.
Curtea de Justiție a conchis, că nu se poate contesta că, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Față de considerentele Hotărârii T., se reține că art.110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În consecință, față de caracterul discriminatoriu al reglementării taxei de poluare aplicabile reclamantei, această reglementare urmează a fi înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art. 110 TFUE.
Instanța dispune anularea deciziei prin care s-a respins contestația, restituirea sumelor percepute în temeiul acestui act normativ, în vederea reparării prejudiciului pricinuit reclamantei prin acest act nelegal. Prin urmare, instanța va dispune obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Timișoara să achite reclamantei suma de 7.222 lei, reprezentând taxă de poluare.
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale începând cu data achitării sumei și până la data plății efective, instanța constată că, în cazul sumelor restituite de la bugetul statului se datorează dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantei putând fi reparat integral numai în acest mod, astfel cum prevăd dispozițiile art.124 coroborat cu prev. Art 70 din O.G.92/2003 obligă pârâta A.F.P. la plata către reclamantă a dobânzilor legale, începând cu a 45-a zi de la data înregistrării cererii de restituire a sumei. Respinge în rest acest capăt de cerere ca neîntemeiat în baza prevederilor legale menționate.
De asemenea, va obliga pârâtele A.F.P. și A.F.P.C.M. care se află în culpă procesuală, la plata către reclamantă a sumei de 43,3 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, ce reprezintă taxe judiciare.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a A.F.M.București, instanța constată în baza art. 60 C..proc civ. că partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretențiuni. Astfel se constată că cererea pârâtei A.F.P. este întemeiată având în vedere prevederile art. 1 alin. 1 din O.U.G. 50/2008 potrivit cărora taxa pe poluare pentru autovehicule, constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtele DGFP T. și AFP pentru Contribuabili Mijlocii T., solicitând modificarea în parte a sentinței în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond respingerea ca neîntemeiată.
În mod vădit nelegal instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, calitatea procesuala pasiva revenind organului care a încasat taxa pe poluare si care o deține in prezent, respectiv Administrației F. pentru Mediu, cu sediul in Bucuresti.
S-a arătat că Trezoreria Municipiului Timișoara a acționat in aceasta chestiune ca un simplu intermediar de servicii financiare, pe seama si in numele beneficiarului A.F.M. București, similar unei bănci comerciale, iar nu ca un titular de drepturi si obligatii in nume propriu.
In susținerea excepției invocate s-a precizat ca taxa pe poluare respectiva s-a făcut venit la bugetul F. pentru mediu gestionat de Administrația F. pentru Mediu, fiind virata inca de la sfârșitul lunii in care a fost efectuata plata in contul deschis Ia Trezoreria Sectorului 6 Bucuresti pe numele Administrației F. pentru Mediu, in conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 1 si art. 5 alin. 4 din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Mai mult, conform art. 3 alin. 6 din H.G. nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, "in ultima zi lucratoare a lunii, unitatile Trezoreriei Statului transfera in contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administratiei F. pentru Mediu Ia Trezoreria Sectorului 6.
S-a mai solicitat respingerea acțiunii ca vădit neîntemeiata, având in vedere faptul ca la data de 13.01.2012 a intrat in vigoare Legea nr. 9 din 6 ianuarie 2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de Ia autovehicule, publicata in M.Of. nr. 17 din 10 ianuarie 2012, prin care s-a abrogat O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Prin acest act normativ nou au fost aduse modificări majore si esențiale cu privire Ia cadrul legal al instituirii taxei pe emisiile poluante ale autovehiculelor in ceea ce privește sfera de aplicare a acesteia, anumite elemente in modul de taxare $i introducerii reglementarilor care dau posibilitatea recuperării diferențelor de taxa apărute prin aplicarea noilor prevederi, dar mai ales in ceea ce privește înlăturarea caracterului indirect discriminatoriu, prin taxarea unitara indiferent de proveniența autovehiculului.
Legal citat, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Analizând recursurile promovate prin aplicarea dispozițiilor art. 304, 304 ind.1 Cod procedură civilă, prin prisma probatoriului administrat, instanța constată următoarele:
În ceea ce privește temeinicia cererii, instanța reține că, în speță, reclamantul nu pune în discuție o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Dimpotrivă, se constată că reclamantul se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., mai sus citată, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, la pct. 27.
Așadar sunt întemeiate susținerile reclamantei potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
Cu privire la dispozițiile Legii nr. 9/2012 invocate de recurentă, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. 1 din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege, referitoare la taxa pentru emisiile poluante, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012.
Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de poluare la restituirea integrală a taxei respective.
Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE. Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului UE nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.
Prin urmare, Curtea consideră că această reglementare nu poate aduce atingere constatării Curții Europene de Justiție referitoare la contrarietatea dintre Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 și art. 110 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, contrarietate în vigoare la momentul plății taxei de poluare de către reclamant.
Totodată, caracterul retroactiv al acestei reglementări împiedică aplicarea acestor dispoziții unor raporturi juridice născute anterior intrării ei în vigoare, în condițiile în care la momentul plății taxei de poluare de către reclamant, această taxă nu se aplica autovehiculelor de ocazie de pe piața internă, grevând exclusiv autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată în România în perioada respectivă.
Curtea observă că Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă – pentru trecut – această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare O.U.G. nr. 50/2008.
Prin urmare, Curtea consideră că dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 nu înlătură dreptul reclamantului de a obține restituirea integrală a taxei de poluare în litigiu ca fiind o taxă contrară art.110 TFUE.
În ceea ce privește aplicabilitatea în cauză a Hotărârilor Curții de Justiție din cauzele T. (C-402/09) și N. (C‑263/10), instanța de recurs reține că în paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea T., Curtea de Justiție a arătat că analiza sa a avut în vedere OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, iar nu versiunea modificată prin OUG nr. 208/2008.
Pe de altă parte, în hotărârea N., Curtea Europeană de Justiție a examinat compatibilitatea art. 110 TFUE cu OUG nr. 50/2008, în versiunea sa aplicabilă în România în perioada 15.12._09 (stabilită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009).
Curtea constată, de asemenea, că în cauza N. se solicitase restituirea unei taxe de poluare plătită la data de la 1 februarie 2010, astfel cum rezultă din paragraful 16 al hotărârii N., și că nici Guvernul României nu a contestat aplicabilitatea reglementării examinate de Curtea Europeană de Justiție în perioada anului 2010.
Curtea subliniază, de asemenea, că modificările ulterioare ale OUG nr. 50/2008 nu au modificat formula de calcul a taxei de poluare, ci au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, cu consecința majorării – substanțială în unele cazuri – a cuantumului taxei de poluare datorate la înmatricularea autovehiculelor.
Astfel, atât OUG nr. 208/2008, cât și OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009 au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, dublând sau triplând cuantumul taxei de poluare în unele cazuri în raport cu reglementarea inițială, și păstrând formula de calcul a taxei, astfel cum a fost stabilită prin OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
De asemenea, Curtea constată că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date. Această caracteristică esențială a taxei de poluare a rămas neschimbată până în prezent, indiferent de modificările aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008
De aceea, Curtea concluzionează că în măsura în care nivelul taxei de poluare este unul dintre criteriile de constatare a incompatibilității dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare – reglementarea ulterioară datei de 15.12.2008 și, respectiv aceea ulterioară datei de 19.02.2009 sunt vizate implicit de această hotărâre a Curții Europene de Justiție.
În plus, Curtea reamintește că începând cu OUG nr. 208/2008 și continuând cu OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009, a fost introdusă și perpetuată o scutire totală de la plata taxei de poluare pe perioada 15.12._09 (neaplicabilă în prezenta cauză), iar prin OUG nr. 117/2009 a fost extinsă temporar această scutire pentru o categorie limitată de autovehicule, fără a oferi un remediu pentru autovehiculele similare deja înmatriculate în România cu plata taxei de poluare.
Date fiind aceste constatări, Curtea reține că singurul element de diferență esențial al prezentei cauze față de cauza T. ar fi cuantumul taxei de poluare ,iar nu formula de calcul, sau sfera de aplicare a taxei de poluare.
În consecință, Curtea consideră că incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și taxa de poluare din prezentul litigiu se impune a fi analizată prin prisma hotărârilor Curții Europene de Justiție din cauzele T. și N., menționate anterior – hotărâri în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, dar și în versiunile ulterioare.
În ceea ce privește calitatea procesuala pasivă, se constată că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
În vederea stabilirii calității procesuale pasive în cazul litigiilor privind cererile de restituire a taxei de poluare trebuie avut în vedere cadrul legal specific acestor litigii, respectiv dispozițiile art. 1 alin. 1 și ale art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008.
Conform art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, „prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu”.
Conform art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, „stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.
Din aceste dispozițiile legale rezultă că taxa de poluare este calculată, stabilită și impusă prin acte emise de organele fiscale, iar contestarea ei este posibilă numai în fața organelor fiscale, cu respectarea dispozițiilor din Codul de Procedură Fiscală.
Curtea admite că din dispozițiile art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 rezultă în mod indiscutabil că sumele percepute de Statul Român cu titlul de taxă de poluare sunt virate în contul Administrației F. pentru Mediu și că această autoritate gestionează sumele respective.
Din această reglementare nu se poate reține însă că autoritățile fiscale care calculează și impun plata taxei de poluare nu au calitate procesuală pasivă.
În consecință, atât din dispozițiile art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 cât și din situația de fapt din speță rezultă că organele fiscale, respectiv Administrația Finanțelor Publice Timișoara, au emis acte administrative – respectiv au avut manifestări de voință emise în regim de putere publică – prin care au încasat taxa în litigiu și au refuzat restituirea sa.
Cu privire la recursul formulat de DGFP T., Curtea constată că acesta este lipsit de interes deoarece prin sentința atacată, nu s-a stabilit nici o obligație în sarcina DGFP T..
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, Curtea va obliga recurentele la plata către intimată a sumei de 472 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.F.P. pentru Contribuabilii Mijlocii T. prin reprezentanta Direcția G. a Finanțelor Publice T. în contradictoriu cu reclamanta intimată S.C. NL-L. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 3094/26.09.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Obligă recurenta la plata către intimată a sumei de 472 lei cheltuieli de judecată.
Respinge recursul Direcției Generale a Finanțelor Publice T. împotriva aceleiași sentințe ca lipsit de interes.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.03.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. S. R. P. D. P.
GREFIER,
A. S.
Red. D.P./15.03.2013
Tehnored D.P./A.S./15.03.2013 /2 ex
Prima instanță – jud.N. A. F.– Tribunalul T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9867/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1009/2013.... → |
|---|








