Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5436/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5436/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 6615/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția contencios administrativ și fiscal
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 5436
Ședința publică din data de 12 iunie 2013
PREȘEDINTE: Dr. C. P.
JUDECĂTOR: C. M. Dica
JUDECĂTOR: C. L.
GREFIER: N. B.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către pârâta-recurentă Administrația Finanțelor Publice L. reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice A. împotriva Sentinței civile nr. 5063/16.11.2012, pronunțată de către Tribunalul A. în Dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta-intimată F. C. M. și pârâta chemată în garanție Administrația Fondului pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat B. P. în substituirea d-nei avocat D. L. G. pentru reclamanta-intimată, lipsă fiind pârâta-recurentă și pârâta chemată în garanție.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care se constată că, prin registratura instanței, la data de 10.06.2013, reclamanta-intimată a depus la dosar concluzii scrise.
Reprezentantul reclamantei-intimate depune la dosar delegație de substituire.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantei-intimate solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată că prin Sentința civilă nr. 5063/16.11.2012 pronunțată în Dosarul nr._, Tribunalul A. a admis acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamantul F. C. M., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice L..
A anulat decizia nr. 1183/07.09.2012 a Direcției Generale a Finanțelor Publice A., de respingere a contestației formulate de reclamant împotriva deciziei de stabilire a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, nr._/05.07.2012 emisă de Administrația Finanțelor Publice L..
A anulat decizia de stabilire a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, nr._/05.07.2012 emisă de Administrația Finanțelor Publice L. și obligă pârâta Administrația Finanțelor Publice L. la restituirea către reclamant a sumei de 4.022 lei, achitată cu chitanța . nr._/05.07.2012, actualizată cu dobânda calculată în conformitate cu art. 124 Cod procedură fiscală, începând cu ziua următoare termenului de 45 de zile de la data înregistrării, în evidența pârâtei - 10.07.2012, a cererii reclamantului de anulare a taxei.
A admis cererea pârâtei Administrația Finanțelor Publice L. de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu București.
A obligat chemata în garanție să îi restituie pârâtei Administrația Finanțelor Publice L. suma de 4.022 lei, achitată de reclamantă în favoarea ei, împreună cu dobânda.
A obligat pârâtele să plătească reclamantului suma de 1.239,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut:
În data de 02.12.2011 reclamantul a cumpărat autoturismul marca Ford, tip JAS/JJC1/Fiesta, categorie auto M1, norme de poluare E2, . WFOAXXGAJAXP74131 fabricat în anul 1999 și înmatriculat pentru prima dată la 02.02.2000 în Germania.
Pentru a-l înmatricula în România, AFP L. pretinde reclamantului plata sumei de 4.022 lei, emițând decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/05.07.2012. Reclamantul plătește această sumă cu chitanța . nr._/05.07.2012 autoturismul cumpărat de acesta fiind reînmatriculat în România.
La data de 10.07.2012, în termenul legal de 30 de zile, reclamantul adresează AFP L. o contestație împotriva deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/05.07.2012 emisă de AFP L., solicitând anularea acesteia și restituirea a taxei de 4.022 lei percepută pentru reînmatricularea autoturismului său, cerere care a fost înregistrată sub numărul_ și transmisă pârâtei D. A., care prin decizia nr. 1183/07.09.2012 a respins-o, cu motivarea că taxa a fost legal încasată, în temeiul Legii nr. 9/2012, lege care este în vigoare.
Analizând legalitatea actelor administrativ-fiscale contestate, Tribunalul a constatat că problema litigioasă pe care o ridică speța este aceea de a stabili dacă legislația internă – care condiționează înmatricularea autovehiculului achiziționat de reclamantă, dintr-un stat membru al Uniunii Europene, de plata taxei de poluare - este compatibilă cu prevederile legislației comunitare.
Prin Legea nr. 157/2005 România a ratificat Tratatul pentru aderarea Bulgariei și României la Uniunea Europeană, efectele acestei ratificări fiind reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, astfel cum aceasta a fost republicată, în conformitate cu care prevederile Tratatelor Constitutive ale U.E și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
În conformitate cu prevederile art. 110 din Tratatul Comunității Europene „nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone de natură similară.
Legea nr. 9/2012 stabilește în art. 2 lit. i că suma datorată potrivit acestei legi se numește taxa și că „taxa” - reprezintă suma datorată de către contribuabil pentru emisiile poluante provenite de la autovehiculele din categoriile M1, M2, M3 și N1, N2, N3.
Cu privire la momentul în care se datorează această taxă, prin art. 4 alin. 1 și 2 din aceeași Lege s-a stabilit că:
„(1) Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
Art. 4 a fost însă modificat prin OUG nr. 1/2012:
Art. 1 „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013”.
Art. 2 (1) Contribuabilii care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pot solicita restituirea acesteia;
(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie la cererea contribuabilului, adresată organului fiscal competent, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător, cu excepția prevederilor art. 124 din respectiva ordonanță;
(3) Sumele se restituie în termenul de prescripție prevăzut de art. 135 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Deci această taxa de poluare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România stat comunitar de la 01.01.2007, și dacă a fost percepută în perioada de la . Legii nr. 9/2012 până la modificarea ei prin OUG 1/2012 (art. 4 alin. 2) se restituie, fiind percepută exclusiv, pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor in țară, fie chiar și celor de categorie M1, M2, M3, N1, N2, N3. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, de aceeași categorie, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează că această taxă de poluare se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare a acestor tipuri de autovehicule si este o taxă cu echivalent taxelor vamale la import.
Potrivit normelor comunitare:
- art. 25 CE „între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică, de asemenea, taxelor vamale cu caracter fiscal”.
- art. 28 CE „între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent”.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 110 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate sa fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii. Autovehiculele din categoriile vizate de Legea nr. 9/2012 fac parte din categoria bunuri, și nu pot fi taxate numai pentru că au fost aduse dintr-un stat european.
Practic, prin instituirea taxei, discriminarea produsă de OUG nr. 50/2008 pe care o abrogă, este continuată în aceeași formă.
Textul art. 110 din Tratatul CE se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) de aceeași categorie, cu ocazia vânzărilor ulterioare.
Multiplele discuții dintre România și Uniunea Europeană pe tema taxei de primă înmatriculare, taxei de poluare, au fost generate de faptul că taxa, indiferent de denumire, se aplica numai autovehiculelor din alt stat membru al UE nu și autovehiculelor similare din România, sfera de aplicarea acestei taxe și nu cuantumul ei fiind cea care a generat inclusiv procedura de infrigement.
„26. Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
27. Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia”.
28. În sfârșit, trebuie amintit că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (Hotărârea T., citată anterior, punctul 60) Hotărârea Curții Europene de Justiție C-263/10”.
Conform acestor considerente, instanța constată că taxa de poluare prelevată în condițiile Legii nr. 9/2012 modificată este discriminatorie pentru că prin ea se descurajează punerea în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceleași caracteristici de pe piața națională și încalcă art. 110 din TFUE, motiv pentru care, având în vedere principiul priorității dreptului comunitar și obligația judecătorului național de a-l avea în vedere chiar și în contra dreptului intern, consideră întemeiată acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamant pentru restituirea taxei privind emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor a Orașului L. reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice A., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.
În susținerea recursului se arată că prin dispozițiile Legii nr. 9/2012, se stabilește cadrul legal al instituirii acestei taxe, cu destinația de venit la bugetul Fondului pentru Mediu și gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu.
Câtă vreme legiuitorul stabilește, în mod expres, obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, ea este legal datorată. Reclamanta nu invocă, prin cererea de chemare în judecată, faptul că organul fiscal nu ar fi aplicat corect elementele de calcul a taxei corespunzătoare vehiculului în cauză.
Dispozițiile art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. În conformitate cu art. 1-33 alin. 1 din Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, „legea cadru europeană este un act legislativ ce obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul ce trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor".
Prin urmare, legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai în privința rezultatului, autoritățile naționale având competența de a alege forma și mijloacele prin care se asigură obținerea rezultatului.
Potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată celor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite, astfel încât acest tratat nu interzice perceperea unei taxe precum taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Incidența dispozițiilor art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunități/ Europene în speță este inexistentă, deoarece taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, așa cum este reglementată de dispozițiile Legii nr. 9/2012, aplicată produsului importat și cea aplicată produsului național similar este calculată după aceeași formulă de calcul, având criterii obiective stabilite prin lege, fără a conduce la o impozitare superioară a produsului importat față de cel național similar, respectiv fără efect discriminatoriu.
Din cuprinsul art. 3 alin. 1 din Legea nr. 9/2012 rezultă că taxa pentru emisiile poluante se aplică tuturor autoturismelor, indiferent dacă ele provin dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau de pe piața internă, fiind excluse, din sfera de aplicare taxei, excepțiile prevăzute de același articol, însă pe baza unor criterii ce privesc destinația, iar nu proveniența.
Față de cele expuse mai sus, se apreciază că instituirea taxei de poluare reprezintă opțiunea-mijloc a legiuitorului român, iar organele fiscale au obligația de respectare și de punere în aplicare a dispozițiilor legale în vigoare, conform prevederilor art. 13 din Codul de procedură fiscală.
Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza T. nu este incidentă, dat fiind că taxa a fost stabilită în temeiul Legii nr. 9/2012, care respectă toate cerințele comunitare.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 3041 Codul de procedură civilă.
Reclamanta-intimată a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Examinând recursul declarat de către pârâta-recurentă Administrația Finanțelor Publice L. reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice A. prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 304 ind.1 Codul de procedură civilă, Curtea constată că este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
În analizarea legalității soluției pronunțate de instanța de fond și a cererii formulate de reclamantă, Curtea consideră necesară expunerea prealabilă a legislației naționale aplicabile, a dispozițiilor art.110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.
Pe plan intern, Curtea retine ca taxa de poluare a fost instituită prin OUG nr. 50/2008, care a abrogat prevederile din Codul fiscal referitoare la taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor. Reglementarea taxei de poluare a suferit mai multe modificări după .>
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza T. și în cauza N. a analizat art.110 TFUE din perspectiva unor versiuni diferite ale OUG nr.50/2008. Cu toate acestea, instanța apreciază că hotărârile menționate sunt aplicabile speței în primul rând pentru că instanța europeană a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională. Cu alte cuvinte este necesar a se stabili doar dacă modificările ulterioare corespund sau nu normei comunitare, așa cum a fost ea interpretată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
În al doilea rând, unul dintre argumentele hotărârilor instanței europene are aplicabilitate și în cauză, întrucât vizează o caracteristică nemodificată a taxei de poluare.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat astfel că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date.
Această caracteristică esențială a taxei de poluare, reiterată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și în cauza N. (cauza C – 263/10 Hotărârea din 07.07.2011, paragraful 27) a rămas neschimbată până în prezent.
Se poate observa astfel că, deși Legea nr. 9/2012 (privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule) prevede la art.4 alin 2 din Legea nr. 9/2012 obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat, (astfel cum au sugerat cele două hotărâri ale instanței europene), prin art.1 din OUG nr. 1/2012 a fost suspendată aplicarea dispozițiilor menționate până la 1 ianuarie 2013.
În plus, Curtea a apreciat că nu este respectat nici principiul poluatorul plătește, această taxă fiind aplicabilă doar autoturismelor de ocazie importate, obiectivul protecției mediului putând fi atins prin instituire unei taxe anuale care nu ar mai favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate.
Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europene de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09) și în cauza N. (C‑263/10), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Curtea constată neîntemeiate susținerile pârâtei recurente cu privire la respectarea art.110 TFUE (fostul articol 90), sub acest aspect, sentința civilă atacată fiind corectă.
Curtea nu poate reține apărările vizând apariția Legii nr. 9/2012, întrucât situația constatată de Curtea Europeană de Justiție a rămas nemodificată, singura noutate introdusă de legea nouă constând în instituirea unei alte modalități de calcul, care nu schimbă cu nimic reținerile Curții Europene de Justiție. De altfel, Curtea reține că noua taxă – ca și vechea taxă de poluare – are o . caracteristici similare reglementării anterioare, respectiv:
- taxa se face venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
- taxa se plătește, conform art. 4 din Legea nr. 9/2012:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei.
În plus, așa cum s-a arătat deja, dispozițiile art.4 alin 2 din Legea nr. 9/2012 sunt și actualmente suspendate.
Având în vedere considerentele expuse anterior, în conformitate cu prevederile art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de către pârâta-recurentă Administrația Finanțelor Publice L. reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr. 5063/16.11.2012, pronunțată de către Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta-intimată F. C. M. și pârâta chemată în garanție Administrația Fondului pentru Mediu București, ca neîntemeiat.
În conformitate cu prevederile art. 274 Cod procedură civilă, pârâtele recurente fiind în culpă procesuală ca urmare a respingerii recursului, vor fi obligate că plătească cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei reprezentând onorariul avocațial achitat de reclamantă în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâta-recurentă Administrația Finanțelor Publice L. reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr. 5063/16.11.2012, pronunțată de către Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta-intimată F. C. M. și pârâta chemată în garanție Administrația Fondului pentru Mediu București.
Obligă pârâta-recurentă la plata sumei de 500 lei, către reclamanta-intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 iunie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
Dr. C. P. C. M. Dica C. L.
Grefier,
N. B.
Red. C. Dica/15.06.2013
Tehnored.: N.B./2 ex./15.06.2013
Primă instanță: Tribunalul A. – M. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2325/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2323/2013.... → |
|---|
