Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7810/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7810/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 07-08-2013 în dosarul nr. 862/108/2013
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARA Operator 2928
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.7810
Ședința publică din 7 august 2013
P.:P. Ș. E.
JUDECĂTOR:I. M.
JUDECATOR:C. R. G.
GREFIER:M. M.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice C. împotriva sentinței civile nr.2223/28.03.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta B. D., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanta intimată B. D., avocat M. A. L. în substituirea avocat G. R., lipsă fiind pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că prin registratura instanței au fost depuse la dosar la data de 06.08.2013 de către reclamanta intimată chitanța privind achitarea onorariului avocațial, împuternicirea avocațială de reprezentare a apărătorului ales și concluzii scrise.
Reprezentanta reclamantei intimate depune la dosar delegația de substituire.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului pârâtei și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, conform concluziilor scrise depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2223/28.03.2013 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul A. a luat act de renunțarea reclamantului B. D. la judecarea cererii de anulare a deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, formulată în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice C..
A respins excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâtă.
A admis acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamantul B. D., împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice C.,și în consecință, a obligat pârâta să îi restituie reclamantului suma de 1269 lei, achitată prin chitanța . nr._/19.11.2012, reprezentând taxă de poluare, actualizată cu dobânda calculată în conformitate cu art. 124 C.pr.fisc., începând cu ziua următoare termenului de 45 de zile de la data înregistrării, în evidența pârâtei-18.12.2012, a cererii reclamantului de restituire a taxei.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 939,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul A. a reținut următoarele:
Cu privire la excepția de prematuritate invocată în cauză, tribunalul a considerat că aceasta este neîntemeiată și a respins-o, reclamantul adresându-se pârâtei pentru restituirea taxei de poluare și nu pentru anularea deciziei de calcul, împotriva refuzului de restituire adresând o contestație pârâtei. Așadar reclamantul nu a parcurs procedura prevăzută de art. 205-218 din OG 92/2013 ci pe cea prevăzută de art. 117 lit. d din Codul de procedură fiscală, iar refuzul de restituire poate fi cenzurat de instanța de contencios administrativ și fiscal.
Pe fond, constatând în esență că instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevăzute de Legea nr.9/2012, s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (vechiul art. 90, modificat prin . Tratatului de la Lisabona), Tribunalul a considerat că acțiunea reclamantei este întemeiată, în condițiile în care taxa achitată de acesta este în contradicție cu legislația europeană în materie.
Împotriva sentinței civile nr.2223/28.03.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice C., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii introductive.
Recurenta susține legalitatea taxei în discuție, conform art.4 alin.1 lit.a din Legea nr.9/2012 ce reprezintă cadrul legal în materie, act normativ conform dreptului comunitar, așa cum rezultă din preambulului acestuia, că taxa astfel percepută nu este discriminatorie, nefiind dovedită în concret o depreciere reală a autovehiculului ce a determinat plata acestei taxe, din perspectiva criteriilor obiective consacrate în jurisprudența CEJ.
Recurenta a invocat cu prioritate inadmisibilitatea acțiunii având în vedere că reclamantul a urmat procedura prealabilă prevăzută de Legea nr.554/2004 și art.109 C. proc. civ, împotriva deciziei de stabilire a taxei, în termenul de 30 de zile de la comunicare, prevăzut de art.207 alin.1 C. proc. fisc, sub sancțiunea decăderii.
Totodată, în subsidiar, a invocat dispozițiile art.274 alin.3 C. proc. civ, solicitând reducerea cheltuielilor de judecată la care a fost obligată în primă instanță, în raport cu valoarea taxei și obiectul cauzei care nu implică o complexitate deosebită.
Analizând recursurile declarate, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate, precum și prin aplicarea art. 304, 304 ind. 1 C.p.civ., Curtea reține următoarele:
Conform art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 9/2012, „Prezenta lege stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă. Taxa se face venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului”.
Conform art. 5 alin. 1 și 3 din aceeași lege, „organul fiscal competent calculează cuantumul taxei, pe baza documentelor din care rezultă dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului și elementele de calcul al taxei, depuse de către contribuabilul care intenționează să efectueze înmatricularea sau prima transcriere a dreptului de proprietate”, iar „taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului, pe numele Administrației Fondului pentru Mediu”.
Curtea constată că și în prezenta cauză taxa a fost plătită de reclamantă la organul fiscal local, în speță Administrația Finanțelor Publice C. și nu se verifică susținerile recurentei referitoare la inadmisibilitatea acțiunii prin neexercitarea procedurii prealabile, având în vedere că reclamanta se prevalează de refuzul nejustificat de restituire, în sensul Legii nr.554/2004, ce nu necesită plângere prealabilă conform aceleiași legi, cererea sa în restituire neputând fi întemeiată decât pe dispozițiile art.117 lit.d C. proc. fisc, în condițiile în care se reclamă perceperea unei taxe fiscale, pe baza legislației naționale contrare dreptului comunitar.
În egală măsură se constată a fi nefondate și susținerile recurentei potrivit cărora taxa ar fi fost legal percepută în aplicarea dispozițiilor din Legea nr. 9/2012, care este conformă legislației Uniunii Europene.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza T. și în cauza N. a analizat art.110 TFUE din perspectiva unor versiuni diferite ale OUG nr.50/2008. Cu toate acestea, instanța apreciază că hotărârile menționate sunt aplicabile speței în primul rând pentru că instanța europeană a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională.
În al doilea rând, unul dintre argumentele hotărârilor instanței europene are aplicabilitate și în cauză, întrucât vizează o caracteristică nemodificată a taxei de poluare.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat astfel că taxa pe poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date.
Această caracteristică esențială a taxei de poluare, reiterată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și în cauza N. (cauza C – 263/10 Hotărârea din 07.07.2011, paragraful 27) a rămas neschimbată până la data achitării de către reclamant a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Se poate observa astfel că, deși Legea nr.9/2012 (privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule) prevede la art.4 alin 2 obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat, (astfel cum au sugerat cele două hotărâri ale instanței europene), prin art.1 din OUG nr.1/2012 a fost suspendată aplicarea dispozițiilor menționate până la 1 ianuarie 2013. Prin urmare, Legea nr. 9/2012, în forma aplicabilă până la data de 01.01.2013, a menținut situația de discriminare indirectă constatată de CJUE în cazul taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, de vreme ce vehiculele de ocazie importate sunt supuse taxei, în timp ce vehiculele similare, înmatriculate anterior datei de 01.07.2008, puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel încât are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europene de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09) și în cauza N. (C‑263/10), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Curtea constată neîntemeiate susținerile pârâtei recurente cu privire la respectarea art.110 TFUE (fostul articol 90), la perceperea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în temeiul Legii nr. 9/2012, sub acest aspect, sentința civilă atacată fiind corectă.
Recursul se dovedește însă a fi întemeiat din perspectiva motivului privind cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată pârâta recurentă cu titlu de onorariu de avocat, în condițiile în care onorariu avocațial solicitat și acordat reclamantului se apropie de valoarea taxei ce formează obiectul litigiului, instanța având la îndemână mijlocul procedural prevăzut de art.274 alin.3 C. proc. civ, pentru reducerea acestor cheltuieli, în raport cu criteriile prevăzute de texul de lege.
Prin urmare, Curtea va admite recursul declarat sub acest aspect, conform art.312 alin.3 C. proc. civ, și va modifica parțial sentința recurată sub acest aspect, apreciind că este suficient un onorariu avocațial cuvenit reclamantului la fond în cuantum de 500 lei, conform criteriilor menționate, menținând în rest dispozițiile sentinței.
Și în ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate în recurs de către intimatul reclamant constând în onorariu apărător, Curtea va avea în vedere aceleași dispoziții ale art.274 alin.3 C. proc. civ, în baza cărora va reduce aceste cheltuieli, având în vedere valoarea pricinii și cuantumul cheltuielilor de judecată acordate deja la fond, precum și munca prestată de avocat în recurs, în condițiile în care, în principiu, sunt reluate argumentele expuse în fața primei instanțe.
În consecință, recurenta pârâtă va fi obligată la cheltuieli de judecată parțiale în recurs constând în onorariu avocat, către intimat, în temeiul art.274 alin.1 și 3 C. proc. civ, în cuantum de 300 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice C. împotriva sentinței civile nr.2223/28.03.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta B. D..
Modifică în parte sentința recurată în sensul că obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 539,3 lei cheltuieli de judecată.
Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
Obligă pârâta recurentă la 300 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs către intimata reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 7 august 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,
P. Ș. E. M. I. C. R. G.
GREFIER,
M. M.
Red.:M.I/04.09.2013
Tehnored./M.M./ 2 ex./05.09.2013
Inst.fond:Tribunalul A.:jud.M. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 51/2013.... → |
|---|
