Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5426/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5426/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 6497/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția contencios administrativ și fiscal
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 5426
Ședința publică din data de 12 iunie 2013
PREȘEDINTE: Dr. C. P.
JUDECĂTOR: C. M. Dica
JUDECĂTOR: C. L.
GREFIER: N. B.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către pârâta-recurentă Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr. 5730/29.11.2012, pronunțată de către Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul-intimat D. G., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat Ț. O. pentru reclamantul-intimat, lipsă fiind pârâta-recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că, prin registratura instanței, la data de 05.06.2013, reclamantul-intimat a depus la dosar concluzii scrise, împuternicire avocațială și chitanța nr. 162/31.05.2013 reprezentând onorariu avocațial.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului-intimat solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată că, prin sentința civilă nr. 5730/29.11.2012, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a admis în parte acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamantul D. G. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice A..
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice A. să îi restituie reclamantului suma de 4.323 lei, achitată prin chitanța . nr._/19.05.2009, reprezentând taxă de poluare, actualizată cu dobânda calculată în conformitate cu art. 124 Cod procedură fiscală, începând cu ziua următoare termenului de 45 de zile de la data înregistrării în evidența pârâtei: 03.09.2012 a cererii reclamantului de restituire a taxei.
A respins cererea reclamantului pentru obligarea pârâtei la plata dobânzii de la data plății până la data anterior menționată.
A admis cererea pârâtei Administrației Finanțelor Publice A. de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu București.
A obligat chemata în garanție să îi restituie pârâtei suma de 4.323 lei, achitată de reclamant în favoarea ei, împreună cu dobânda.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 639,3 lei, cu tiltu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că, în cursul anului 2009, reclamantul a cumpărat autoturismul marca Ford, . WFOAXXGBBARB97885, an de fabricație 1994, înmatriculat în Austria la data de 30.11.1994. Pentru a-l înmatricula în România, Administrația Finanțelor Publice A. a pretins reclamantului plata sumei de 4.323 lei, emițând decizia de calcul nr._/15.05.2009. Reclamantul a achitat această sumă cu chitanța . nr._/19.05.2009.
La data de 03.09.2012, reclamantul a adresat Administrației Finanțelor Publice A. o cerere de restituire a taxei de 4.323 lei, percepută pentru reînmatricularea autoturismului său, cerere care a fost înregistrată sub numărul_ și respinsă de pârâtă, decizia acesteia fiind comunicată reclamantului prin adresa nr._/ad/11.09.2012.
Analizând legalitatea actelor administrativ-fiscale contestate, Tribunalul a constatat că problema litigioasă este aceea de a stabili dacă legislația internă, care condiționează înmatricularea autovehiculului achiziționat de reclamantă dintr-un stat membru al Uniunii Europene de plata taxei de poluare, este compatibilă cu prevederile legislației comunitare.
Prin Legea nr. 157/2005, România a ratificat Tratatul pentru aderarea Bulgariei și României la Uniunea Europeană, efectele acestei ratificări fiind reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, astfel cum aceasta a fost republicată, în conformitate cu care prevederile Tratatelor Constitutive ale U.E și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
În conformitate cu prevederile art. 110 din Tratatul Comunității Europene, „nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre, în materie fiscală, de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea între produsele importate și cele autohtone de natură similară.
În speță, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, stabilește, potrivit dispozițiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de administrația fondului pentru mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar la art. 4, obligația de plată internă cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Determinarea taxei de poluare se realizează, conform art. 6 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, pe baza unor criterii obiective privind tipul motorului și capacitatea cilindrică a acestuia, precum și capacitatea din punct de vedere al poluării, luându-se în considerare și deprecierea autoturismului, potrivit coeficienților descriși în anexa 4.
Această taxă de poluare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 01.01.2007, fiind percepută exclusiv pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează că această taxă de poluare se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și este o taxă cu echivalent taxelor vamale la import.
Art. 25 CE dispune că „între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică, de asemenea, taxelor vamale cu caracter fiscal”.
Art. 28 CE prevede că „între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent”.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare, care să fie considerat compatibil cu art. 110 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate sa fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Practic, prin instituirea taxei de poluare, indiferent de modalitatea de determinare a ei, potrivit art. 6 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și clasificarea din punct de vedere al poluării, se constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la înmatricularea unui autoturism in România, reprezentând, în fapt, o taxă similară taxei de primă înmatriculare stabilită de art. 2141 alin. 1-3 din Codul fiscal, singura diferență fiind denumirea, modificată din taxă specială de primă înmatriculare în taxa de mediu.
Nu este necesar ca reclamantul să producă probe din care să rezulte că taxele pe care le aplică Statul Român sunt superioare celor din statul din care a achiziționat autoturismul, deoarece, după cum s-a menționat mai sus, taxa de poluare se aplică discriminatoriu, exclusiv pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea lor în tară.
Textul art.110 din Tratatul CE se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. Or, Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand), cu ocazia vânzărilor ulterioare.
Prin avizul motivat din data de 28.11.2007, Comisia Europeană a solicitat reașezarea modalității de calcul a taxei auto (de primă înmatriculare), în sensul armonizării legislației românești cu cea europeană.
Comisia Europeană (CE) a solicitat, în iunie 2009, României informații în legătură cu legislația privind aplicarea taxei de poluare pentru autoturisme, suspectând că actuala legislație românească (Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008) are efecte protecționiste asupra industriei auto naționale. Această solicitare a fost transmisă sub forma unei „scrisori de somare”, prima etapă a procedurii de încălcare a dreptului comunitar prevăzut de art. 226 din Tratatul CE.
Modificările succesive ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în încercarea de a răspunde cerințelor Uniunii Europene, au schimbat doar cuantumul taxei de poluare, înlocuind anexele inițiale ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, cu consecința majorării, substanțială în unele cazuri, a cuantumului taxei de poluare datorată la înmatricularea autovehiculelor, fără să modifice în vreun fel sfera de aplicare a acesteia, aspect constatat, de altfel, și de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea N. contra României, C 263/10, pct. 26, 27:
„26. Astfel cum a arătat Curtea la pct. 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
27. Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 208/2008, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 218/2008, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 7/2009 și, respectiv, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare, puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie, nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu art. 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, între versiunea inițială a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia”.
Conform acestor considerente, instanța de fond a constatat că taxa de poluare prelevată în condițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, modificată, este discriminatorie pentru că, prin ea, se descurajează punerea în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, punct de vedere exprimat și de Curtea Europeană de Justiție, prin hotărârea sa dată în cauza C 402/09 sau în C 263/10, astfel încât ea încalcă dispozițiile art. 110 TFUE.
După pronunțarea acestor cauze, prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/2011, dată în interesul legii, s-a stabilit că procedura prealabilă, prevăzută de art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală.
Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, tribunalul a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice A. să îi restituie suma de 4323 lei, reprezentând taxă de poluare, achitată de reclamant.
Art. 124 alin. 1 Cod de procedură fiscală prevede că: „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Potrivit art. 70 alin. 1 Cod de procedură fiscală, „cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”.
Conform art. 117 alin. 2 Cod de procedură fiscală, „prin excepție de la prevederile alin. 1, sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere”.
Având în vedere că art. 117 alin. 2 reglementează situația restituirii diferențelor de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, prima instanță a reținut că, în cazul restituirii taxei de poluare, este aplicabil textul art. 70 alin. 1 Cod de procedură fiscală.
Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de procedură fiscală, tribunalul a constatat că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale, în cauză, se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei.
În consecință, s-a dispus obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice A. la plata dobânzilor legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei, 03.09.2012, a cererii de restituire a taxei.
În conformitate cu prevederile art. 63 Cod procedură civilă, a fost admisă cererea de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu, formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice A., în sensul că a fost obligată chemata în garanție să îi restituie pârâtei suma de 4323 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare, cu motivarea că art. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 prevede că „taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu”, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, precum și dobânzile datorate la această sumă, potrivit dispozițiilor art. 124 Cod procedură fiscală.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, tribunalul a obligat pârâta să îi plătească reclamantului suma de 639,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxe judiciare de timbru și onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice A., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului susține, în esență, că Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 este compatibilă cu dreptul european. Din perspectiva art. 110 din TFUE, aplicarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, care instituie taxa de poluare în litigiu, nu este discriminatorie, criticile Comisiei Europene vizând, exclusiv, cuantumul ridicat al taxei, iar nu compatibilitatea acesteia cu tratatul, sens în care sunt invocate mai multe hotărâri ale Curții Europene de Justiție și Curții Europene a Drepturilor Omului.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 3041 Codul de procedură civilă.
Reclamantul-intimat a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Examinând recursul declarat de către pârâtă prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041 Codul de procedură civilă, Curtea constată că este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În cauză, reclamantul nu pune în discuție în cauză o discriminare directă permisă de dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, cum greșit susține recurenta, căci, din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu face vreo deosebire între autovehicule în funcție de proveniența lor sau între proprietarii acestor vehicule în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza T. C-402/09 și publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Prin urmare, vor fi înlăturate toate argumentele recurentei potrivit cărora taxa pe poluare, instituită de Ordonanța Guvernului nr. 50/2008, ar avea caracter nediscriminatoriu, deoarece o discriminare s-ar putea reține doar în măsura în care s-ar dovedi că valoarea reziduală cuprinsă în valoarea de piață a unui autovehicul de ocazie achiziționat pe piața națională ar fi superioară taxei pe poluare percepute pentru înmatricularea în România a unui autovehicul importat dintr-un stat membru UE, dat fiind că nu sunt concludente în cauză.
Reclamantul se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, susținând că ea descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care este relevantă comparația între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza T. C-402/09, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”. Totodată, a arătat că, „în aceste condiții, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”. La pct. 53 a precizat că „astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 208/2008, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 218/2008, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 7/2009 și, respectiv, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza T. C-402/09, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, caracterizate printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. În acest sens, a concluzionat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza N. C-263/10, nepublicată în Repertoriu, la pct. 27. Prin urmare, trebuie înlăturate susținerile contrare ale recurentei, potrivit cărora interpretarea dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza T. C-402/09, nu s-ar aplica în cazul sumelor percepute cu titlu de taxă pe poluare în temeiul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în formele sale în vigoare după data de 15.12.2008.
Reclamantul a achitat taxa pe poluare în temeiul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în forma în vigoare la data de 15.05.2009, astfel încât se impune interpretarea dată legislației Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, pronunțată în cauza T. C-402/09.
Prin urmare, se verifică, în speță, susținerile reclamantului, potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
Totodată, sunt întemeiate alegațiile reclamantului conform cărora taxa instituită prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 contravine principiului „poluatorul plătește”, deși a fost calificată de legiuitor drept o taxă de mediu, în preambulul acestui act normativ.
În acest sens, s-a statuat de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în hotărârea T. pronunțată la 07.04.2011, că „obiectivul protecției mediului menționat de guvernul român, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare (cum este cazul în speță – n.n.) și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește”. Această interpretare a legislației Uniunii Europene este aplicabilă în cauză și conduce la concluzia, susținută de către reclamant, că taxa percepută de la acesta, în temeiul dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, contravine art. 110 TFUE.
Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de Urgență nr. 50/2008. Conform art. 12 alin. 1 din Legea nr. 9/2012, „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege, referitoare la taxa pentru emisiile poluante, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012.
Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de poluare la restituirea integrală a taxei respective.
Or, taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE. Această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE. Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului UE nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.
Prin urmare, Curtea apreciază că această reglementare nu poate aduce atingere constatării Curții Europene de Justiție referitoare la contrarietatea dintre Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 și art. 110 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, contrarietate în vigoare la momentul plății taxei de poluare de către reclamant.
Pe de altă parte, caracterul retroactiv al acestei reglementări împiedică aplicarea dispozițiilor Legea nr. 9/2012 unor raporturi juridice născute anterior intrării ei în vigoare, în condițiile în care la momentul plății taxei de poluare de către reclamant, această taxă nu se aplica autovehiculelor de ocazie de pe piața internă, grevând exclusiv autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată în România în perioada respectivă.
Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă, pentru trecut, discriminarea existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008.
Pe cale de consecință, dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 nu înlătură dreptul reclamantului de a obține restituirea integrală a taxei de poluare în litigiu ca fiind o taxă contrară art.110 TFUE.
Astfel, apare temeinică soluția primei instanțe de admitere a acțiunii reclamantului și de obligare a pârâtei Administrația Finanțelor Publice A. la restituirea sumei percepute de la reclamant cu titlu de taxă pe poluare.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse anterior, în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de pârâta- recurentă ca neîntemeiat.
Ca urmare a respingerii recursului, pârâta-recurentă este în culpă procesuală, potrivit art. 274 Cod procedură civilă, astfel că va fi obligată la plata către reclamantul-intimat a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constând din onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâta-recurentă Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr. 5730/29.11.2012, pronunțată de către Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul-intimat D. G. și chemata în garanție-intimată Administrația Fondului pentru Mediu București.
Obligă pârâta-recurentă la plata către reclamantul-intimat a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 iunie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
Dr. C. P. C. M. Dica C. L.
Grefier,
N. B.
Red. C. P./8.07.2013
Tehnored.: N.B./2 ex./8.07.2013
Primă instanță: Tribunalul A. – M. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7952/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1035/2013.... → |
|---|
