Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8818/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8818/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 9418/108/2012
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ -03.06.2013
DECIZIA CIVILĂ NR. 8818
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 26 septembrie 2013
PREȘEDINTE: Ș. E. P.
JUDECĂTOR: R. C.
JUDECĂTOR: M. I.
GREFIER: F. C.
S-a luat în examinare recursul pârâtei Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr.508/31.01.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata ., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat T. F. N. în substituirea avocatului R. E. în reprezentarea reclamantei intimate, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse la dosar prin registratura instanței la data de 17.09.2013 concluzii scrise și chitanța privind onorariul avocațial, reprezentantul reclamantei intimate depune la dosar delegație de substituire, arată că nu mai are alte cereri de formulat ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantei solicită respingerea excepției inadmisibilității acțiunii invocată prin cererea de recurs, respingerea recursului cu cheltuieli de judecată, pentru motivele expuse prin concluziile scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.508/31.01.2013 Tribunalul A. a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă, a admis acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamantul . împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice A., a obligat pârâta să îi restituie reclamantului suma de 5067 lei, achitată prin OP nr. 50 din 29.08.2012, reprezentând taxă de poluare, actualizată cu dobânda calculată în conformitate cu art. 124 C.pr.fisc., începând cu ziua următoare termenului de 45 de zile de la data înregistrării, în evidența pârâtei-26.11.2012, a cererii reclamantului de restituire a taxei, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 739,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Cât privește inadmisibilitatea acțiunii, instanța a constatat că este întemeiată pe calificarea juridică eronată a cererii reclamantului ca fiind întemeiată pe dispozițiile art. 205-218 Cod procedură fiscală, tinzând la anularea deciziei de calcul. Reclamantul a solicitat restituirea sumei plătite cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în temeiul art. 117 lit. d Cod procedură fiscală și nu anularea deciziei de calcul, respectiv o cerere de restituire a taxei plătite în temeiul unui act normativ care contravine normelor comunitare, cerere care a adresat-o inițial și pârâtei și pentru soluționarea nefavorabilă a acestuia, considerându-l un refuz nejustificat de restituire, adresându-se instanței.
Procedura aleasă de reclamant este admisibilă pentru taxele prelevate nelegal, cu aplicarea greșită a legii, chiar și a normei comunitare, fiind o procedură distinctă de cea reglementată de art. 205-art. 218 din OG nr. 92/2003, chiar dacă cele două proceduri au finalități asemănătoare. De asemenea, persoanelor care au achitat taxa la înregistrarea dreptului de proprietate pentru autovehicule înmatriculate în alt stat nu li se poate crea o situație mai grea decât celor care au achitat această taxă până la . OUG nr. 1/2012, și pentru care acest act normativ prevede posibilitatea de restituirea la cererea contribuabilului, neimpunându-li-se condiții legate de anularea deciziei de calcul, motive pentru care instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă.
Pe fondul cauzei, constatând că instituirea taxei de poluare prin OUG. nr. 50/2008 s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (vechiul art. 90, modificat prin . Tratatului de la Lisabona), Tribunalul a considerat că acțiunea reclamantului este admisibilă, în condițiile în care taxa de poluare achitată de acesta este în contradicție cu legislația europeană în materie.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice A..
A susținut recurenta că în mod greșit s-a reținut neconformitatea reglementării interne cu dispozițiile art. 110 din Tratatul de Instituire a Uniunii Europene; reclamantul ar fi trebuit să producă probe din care să rezulte că taxele aplicate de statul român sunt superioare celor din statul din care reclamantul și-a achiziționat autoturismul; Legea nr. 9/2012 nu instituie criterii de percepere a taxei raportat la proveniența vehiculului, ci la destinația acestuia; prin . Legii nr. 9/2012 taxa a fost redusă în medie cu 25%, iar art. 12 din noul act normativ prevede posibilitatea restituirii diferenței dintre taxa calculată conform noilor prevederi și taxa plătită; în mod greșit prima instanță a reținut în considerente concluziile CJUE reținute în cauzele T. și N., încălcând principiul tempus regit actum; în mod greșit nu s-a constatat inadmisibilitatea acțiunii, față de nerespectarea de către reclamant a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 (art. 205 și 206 C.proc.fiscală) privind contestarea actelor fiscale, reclamantul neformulând de altfel nicio cerere de restituire prealabil sesizării instanței.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art. 304 ind. 1 C.p.civ., Curtea reține următoarele:
Pronunțându-se în cauza Administrazionedellefinanzedello Stato/Simmenthal, nr. C 106/77, Curtea de Justiție a Comunității Europene (în prezent, Curtea de Justiție a Uniunii Europene – CJUE) a reținut că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.".
Contestând prelevarea taxei, reclamantul a invocat incompatibilitatea normei interne – Legea nr. 9/2012 - cu dispozițiile cuprinse la art. 110 (fost art. 90) din Tratatul de Instituire a Comunității Europene (TCE).
Dispozițiile art. 11 alin. 1 și art. 148 alin. 2 și alin. 4 din Constituția României instituie suprematia tratatelor constitutive ale Uniunii Europene față de dispozițiile contrare din legile interne; răspunzând întrebării preliminare adresate de Curtea de Apel Timișoara, prin Hotărârea CJUE dată în cauza nr. C‑573/10 (S. A. M.) s-a stabilit că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Prin reglementarea internă contestată, în forma în vigoare la data calculării taxei de către autoritatea fiscală competentă, leguitorul român a reglementat o obligație fiscală impusă numai asupra autovehiculelor second-hand provenite din afara spațiului național (dar achiziționate dintr-un stat membru al Uniunii Europene) și care trebuie a fi înmatriculate în România pentru prima dată; că, această obligație nu subzistă și asupra autovehiculelor second-hand interne aflate la prima înmatriculare; în consecință, există elementul discriminatoriu între autovehiculele second-hand de pe piața internă și cele din spațiul comunitar, discriminare care vizează, la nivel intern, impunerea unei obligatii fiscale oneroase unui cetățean român care achiziționează un autovehicul second-hand dintr-un stat membru al Uniunii Europene pe care intenționează să-l înmatriculeze pentru prima dată în România și impunerea unei obligații fiscale infime tot unui cetățean român care achiziționează un autovehicul second-hand de pe piața internă pe care intenționează să-l înmatriculeze pentru prima dată în România, la nivel european rezultând o diminuare a vânzărilor de autovehicule second-hand către cetățenii români, aceștia fiind constrânși să se îndrepte spre piața internă datorită valorii exacerbate a taxei ce urmează a fi plătită la înmatriculare, efectul indirect constând în generarea unui prejudiciu vânzătorilor de autovehicule din spațiul comunitar datorită favorizării pieții interne; în aceste condiții, stabilirea obligației fiscale de legiuitorul român împietează în mod consistent asupra importurilor, favorizându-se piața internă, piață care, în conditii normale, se bucură de egalitate de șanse în raport cu piețele de desfacere ale Uniunii Europene.
Prelevând o taxă contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110, statul român este obligat la restituirea taxei, întrucât, astfel cum a statuat CJUE (Hotărârea Curții din data de 6 iulie 1995, dată în cauza C-62/93 - BP Soupergaz Anonimos Etairia Geniki Emporiki-Viomichaniki kai Antiprossopeion împotriva Statului elen), contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european, rațiunea fiind aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european; regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt într-adevăr regulile naționale, însă norma internă trebuie să respecte principiul echivalenței – ceea ce înseamnă că pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național, și principiul efectivității – regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificil sau practic imposibil exercițiul drepturilor conferite de dreptul european; autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Prin urmare, în condițiile prelevării unei taxe incompatibile cu dreptul european, nu subzistă în sarcina contribuabilului obligația prevăzută de legea internă - de a finaliza, prealabil sesizării instanței, procedura administrativă de contestare a deciziei de calcula taxei (și cu atât mai puțin procedura prevăzută de art. 12 din Legea nr. 9/2012, ce reglementează doar o eventuală restituire parțială a taxei, și nu restituirea integrală a taxei prelevate în temeiul unei legi incompatibilite cu dreptul comunitar), fiind de notorietate refuzul autorităților de a restitui taxa invocând compatibilitatea normei interne – astfel cum de altfel s-a susținut și prin cererea de recurs, demersul administrativ fiind astfel, previzibil, ineficient.
Constatând în consecință că Sentința civilă nr. 508/31.01.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ este temeinică și legală sub aspectul criticilor formulate, în temeiul art. 312 C.proc.civ. rap. art. 304 pct. 9, 304 ind. 1 C.proc.civ. urmează a fi respins recursul declarat, fiind menținută în tot hotărârea atacată.
Văzând și dispozițiile art. 274 C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul pârâtei Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr.508/31.01.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata ..
Obligă recurenta pârâtă la plata sumei de 700 lei cheltuieli de judecată în recurs – onorariu avocat către intimata reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.09.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR Pt.JUDECĂTOR Ș. E. P. R. C. M. I.,
aflată în concediu fără plată
VICEPREȘEDINTE
E. N.
GREFIER
F. C.
Red. MI – 29.10.2013
Thred.FC- 29.10.2013, 2 ex
Primă instanță:Tribunalul A.
Judecător:M. M.
| ← Custodie publică. Sentința nr. 225/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 733/2013.... → |
|---|
