Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3354/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3354/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 13-05-2013 în dosarul nr. 6451/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3354
Ședința publică din 13 mai 2012
PREȘEDINTE: Prof. Univ. Dr. B. L.
JUDECĂTOR: E. N.
JUDECĂTOR: Ș. L.
GREFIER: F. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Pancota împotriva sentinței civile nr. 4696/12.11.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat P. I. D., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat T. A. M. pentru reclamantul intimat, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, se constată depuse la dosar de către reclamantul intimat, concluzii scrise, împuternicirea avocațială, și chitanța ce atestă plata onorariului avocațial în sumă de 500 lei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului declarat de pârâtă, menținerea hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4696 din 12.11.2012 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul A. a admis acțiunea în contencios administrativ exercitată de reclamantul P. I. D., împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Pâncota reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice A. și în consecință:
A fost anulată Decizia nr.5775/20.08.2012 emisă de pârâtă.
A fost obligată pârâta sa îi restituie reclamantului suma de 2243 lei achitată cu chitanța . nr._.08.2012 reprezentând taxa pentru emisiile poluante cu dobânda calculată în conformitate cu art. 124 Cod.pr.fiscală începând cu ziua următoare termenului de 45 de zile de la data înregistrării, în evidența pârâtei 20.09.2012 a cererii reclamantului de restituire a taxei. de poluare către reclamant și a dobânzilor aferente conform art. 124 Cod pr.fiscală.
A fost admisa cererea pârâtei de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București și în consecință:
A fost obligată chemata în garanție să îi restituie pârâtei suma de mai sus, achitată de reclamant în favoarea ei, împreună cu dobânda.
A fost obligată pârâta la plata sumei de 843,60 lei ce reprezintă cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Pâncota a declarat recurs, invocând nelegalitatea hotărârii din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.pr.civ., 304 ind, 1 C.pr.civ. cu referire la dispozițiile Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante, provenite de la autovehiculele, nesocotită de instanță. Pe fondul litigiului, se susține compatibilitatea actului normativ intern cu dreptul Uniunii Europene, respectiv cu art. 110 din TFUE.
Totodată, critica se îndreptă și asupra valorificării normei cuprinsă în art. 274 C.pr.civ., Administrația F. pentru Mediu, București fiind partea care trebuie să suporte cheltuielile de judecată, căci taxa în litigiu s-a făcut venit la fondul pentru mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu, București.
În cauză s-au depus Concluzii scrise de către reclamanta intimată, prin care s-a solicitat respingerea recursului.
Verificând recursul astfel declarat, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici alte temeiuri în sensul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă.
Astfel cu privire la dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. (1) din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că norma în discuție tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu cea cuprinsă în norma legală, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012, aspect care face ca, în anumite cazuri, dreptul contribuabilului la restituirea integrală a taxei, percepute în baza unui act normativ neconform cu dreptul Uniunii Europene, să fie limitat, ceea ce echivalează cu nesocotirea efectelor hotărârii interpretative a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra României.
Sub acest aspect recurentele sunt în eroare, atunci când afirmă că hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a referit la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu la Legea nr. 9/2012, căci Curtea s-a referit, potrivit limitelor sale de competență, la interpretarea art. 110 din TFUE, iar nu la interpretarea legii interne românești.
Judecătorul național este cel abilitat să verifice conformitatea legilor interne cu art. 110 din TFUE, astfel cum acesta este interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, interpretare obligatorie pentru toate Statele membre.
Pe de altă parte, instanța de recurs constată că, deși Legea nr. 9/2012 și-a propus să înlăture efectele discriminatorii indirecte produse de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 - prin aceea că taxa prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 nu era impusă și vehiculelor similare, puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării/reînmatriculării lor -, extinzând obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și în cazul autovehiculelor înstrăinate pe piața națională, tocmai această normă cuprinsă în Legea nr. 9/2012, face obiectul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, fiind în prezent suspendată de la aplicare.
Pe cale de consecință, efectele discriminatorii indirecte menționate, continuă să fie prezente, inclusiv în cazul de speță, astfel că judecătorul fondului în mod corect a reținut incompatibilitatea dintre legea internă în vigoare și dispozițiile art. 110 din TFUE, căci nu există nicio diferență, sub aspectul efectelor discriminatorii indirecte analizate, între Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și normele cuprinse în Legea nr. 9/2012, în vigoare la momentul soluționării prezentei cauze, aspect sub care Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012 de suspendare a unor norme din cuprinsul Legii nr. 9/2012, evident că produce efecte juridice, independent de caracterul temporar al suspendării (01.01.2013), statul neavând nici o legitimitate în a ignora hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, în continuare.
Relativ la suportarea cheltuielilor de judecată de către chemata în garanție, Administrația F. pentru Mediu, București, Curtea reține că, motivul de recurs nu este întemeiat, întrucât reclamanta în cauză se află în raporturi juridice directe cu pârâta în cauză, Administrația Finanțelor Publice C., astfel că ipoteza art. 274 C.pr.civ. obligă partea care are calitate de pârâtă în cauză și cade în pretenții să suporte asemenea cheltuieli, culpa procesuală fiind în sarcina pârâtei în cauză. Raporturile derivate, între pârâtă și chemata în garanție exclud obligarea chematei în garanție la suportarea cheltuielilor de judecată; dispozițiile art. 274 C.pr.civ. excluzând consecințele aplicării art. 60-63 C.pr.civ.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, va obliga pârâta să plătească intimatei reclamante suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Pâncota împotriva sentinței civile nr.4696/11.11.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Obligă pârâta să plătească intimatei reclamante suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 13 mai 2013.
PREȘEDINTE, Pentru JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Prof. Univ. Dr. B. L. E. N. L. Ș.
aflată în concediu de odihnă
semnează Președinte Curte
Prof. Univ.Dr. B. L.
GREFIER,
F. N.
Red. LB/ 26.06.2013
Tehnored.NF/ ex.2/26.06..2013
Primă instanță:Tribunalul A.
- judecător Ș. L. M..
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 503/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4466/2013.... → |
|---|
