Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6161/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6161/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 26-06-2013 în dosarul nr. 1730/115/2012
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara
Secția C. Administrativ și Fiscal operator – 2928
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr.6161
Ședința publică din 26 iunie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: A. R. S.
JUDECĂTOR: M. O. G.
JUDECĂTOR: P. M.
GREFIER: M. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în nume propriu și în numele Administrația Finanțelor Publice Reșița împotriva sentinței civile nr.1419 din 7 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta intimată . O. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu.
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, se constată că la data de 11 iunie 2013, reclamanta intimată . a depus prin registratura instanței concluzii scrise.
Văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul de procedură civilă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1419 din 7 noiembrie 2013 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul C.-S. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., a respins excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S.; a admis în parte acțiunea reclamantei ., dispunând obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Reșița să-i restituie acesteia suma de 17.408 lei, reprezentând taxă de poluare, la care se adaugă dobânda legală aferentă acestei sume; totodată, a dispus obligarea aceleiași pârâte la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 43,30 lei. Tribunalul a respins capătul de cerere privind anularea deciziei de calcul al taxei de poluare nr. 4723/05.06.2009, precum și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că în materie de contencios administrativ, calitatea procesuală pasivă aparține autorității publice care a emis actul atacat, indiferent dacă aceasta are sau nu personalitate juridică civilă, fiind suficientă capacitatea juridică administrativă. În atare situație, cum decizia de calcul a taxei de poluare a fost emisă de Administrația Finanțelor Publice Reșița, care, deși nu are personalitate juridică civilă, are capacitate juridică administrativă, pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. nu poate avea calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu.
În ceea ce privește excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., judecătorul fondului a respins această excepție, având în vedere că a fost ridicată de o parte lipsită de de calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut, în esență, că taxa de poluare, reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, este contrară dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Conform jurisprudenței stabile a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european. Rațiunea acestui drept constă în aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european. Potrivit aceleiași Curți internaționale, regulile privind rambursarea sumelor încasate cu încălcarea dreptului european sunt reguli naționale, care trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității. Tribunalul a avut în vedere că, în interpretarea art. 110 din Tratat, s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene, printre altele, în cauzele T. și N. contra României.
Astfel, potrivit jurisprudenței Curții, art. 110 trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit, încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie, cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională. Așadar, taxa de poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008, atât în varianta inițială a actului normativ, cât și în modificările și completările ulterioare ale acestuia, este discriminatorie, având ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În momentul în care un stat devine membru al Comunității – România devenind membră în anul 2007 –, întregul sistem juridic comunitar este încadrat în ordinea națională de drept și devine în mod direct aplicabil în statul respectiv. Or, a nu da curs celor două principii importante ale dreptului comunitar, respectiv principiul supremației dreptului comunitar și al efectului direct, ar însemna ca statul membru să nu răspundă față de conaționalii săi de încălcarea dispozițiilor de drept comunitar. Ca urmare, constatând că instituirea taxei de poluare s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, cererea reclamantului este admisibilă, taxa de poluare achitată de acesta fiind în contradicție cu legislația europeană în materie.
În ceea ce privește chemarea în garanție, aceasta a fost respinsă de prima instanță, cu motivarea că a fost formulată de o parte lipsită de calitate procesuală pasivă.
Împotriva sentinței menționate, în termen legal, a declarat recurs pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în nume propriu și în numele Administrației Finanțelor Publice Reșița, solicitând modificarea ei, ca fiind netemeinică și nelegală, în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. și respingerea acțiunii reclamantei ca inadmisibilă, având în vedere neîndeplinirea procedurii prealabile administrative și, totodată, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii formulată de reclamant ca neîntemeiată. În subsidiar, recurentă a solicitat admiterea cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, în sensul obligării acesteia la plata către instituția sa a sumei de 17.408 lei, cu titlu de taxă pe poluare și a dobânzii legale aferente,conform considerentelor hotărârii judecătorești recurate.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcției Generale a Finanțelor Publice C.-S., a susținut, în continuare, că aceasta ar aparține exclusiv instituții recurente, raportat la prevederile Regulamentului de organizare și funcționare a direcțiilor generale a finanțelor publice aprobat prin Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 1348/2009, dispozițiile căruia fiind preluate în prezent de Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 3831/2011, Administrația Finanțelor Publice Reșița fiind doar o unitate fiscală fără personalitate juridică, care se subordonează direcției teritoriale a finanțelor publice.
Recurenta a invocat neîndeplinirea procedurilor prealabile administrative, în condițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, context în care a arătat că reclamanta nu a formulat contestație împotriva deciziei de calcul a taxei pe poluare nr. 4723/05.06.2009.
Pe fondul cauzei, recurenta învederează că, așa cum se arată în expunerea de motive a O.U.G. nr. 50/2008, „în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public și constituie situații de urgență și extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art.115 alin. 4 din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență (...)”.
Chiar din această expunere de motive, rezultă că adoptarea ordonanței a avut, printre alte motivații, și necesitatea respectării legislației europene. Prin acest act normativ, România s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica de mediu pe principiul „poluatorul plătește”. Așa cum este reglementată prin O.U.G. nr. 50/2008, taxa de poluare este legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, nefiind contestată de Comisia Europeană sau de vreun alt organism comunitar. Îndeplinind aceste cerințe, este evident că taxa plătită de reclamantul intimat este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fi restituită nici la cererea părții și nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității, acțiunea introductivă trebuind a fi respinsă.
În subsidiar, solicită admiterea cererii de chemare în garanței a Administrației F. pentru Mediu, justificat de împrejurarea că taxa de poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul gestionat de acest organ administrativ.
Prin concluziile scrise, reclamanta intimată . a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică și legală.
Examinând recursul declarat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 304 și art. 3041 din Codul de procedură civilă, cât și din oficiu - în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată următoarele:
Astfel, cu titlu preliminar, Curtea reține că taxa plătită de reclamanta intimată a fost percepută în temeiul O.U.G. nr. 50/2008.
Raportat la prevederile acestei ordonanțe, taxa este legală. În schimb, ea încalcă dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, așa cum este el interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Potrivit acestui text, niciun stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite sau taxe interne care nu sunt percepute, direct sau indirect, produselor naționale similare.
În sensul celor de mai sus, instanța reține că, prin Hotărârea din 7 aprilie 2011 pronunțată în dosarul nr. C-402/09 (cauza T. vs. România) Curtea de la Luxemburg a stabilit că „art. 110 din Tratat trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură de pe piața națională”.
Ori, O.U.G. nr. 50/2008 stabilește o taxă care se aplică cu ocazia primei înmatriculări în România a unor autovehicule, inclusiv a celor de ocazie cumpărate din alte state membre U.E., fără să stabilească o taxă pentru autovehiculele de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură, aflate deja în circulație pe teritoriul României la data instituirii taxei (și pentru care, deci, nu s-a plătit taxa). Procedând astfel, statul român descurajează cumpărarea de autovehicule de ocazie din alte state membre ale U.E., prin aceea că face să fie mai avantajoasă cumpărarea autovehiculelor de ocazie similare, ca vechime și uzură, deja înmatriculate pe teritoriul României.
Curtea constată, însă, că prin Legea nr. 157/2005, România a ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană. Efectele acestei ratificări sunt reglementate de dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României, conform cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare; potrivit alin. 4 al aceluiași articol, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
Așadar, în măsura în care există neconcordanță între legea internă, în speță O.U.G. nr. 50/2008, și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, instanțele române trebuie să aplice cu prioritate legislația comunitară.
Concluzionând, Curtea reține că taxa este nelegală, raportat la art. 110 din Tratat, motiv pentru care în mod justificat a fost restituită de prima instanță, inclusiv sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 124 Cod procedură fiscală, referitoare la dobânda fiscală.
Cu toate acestea, recursul de față este fondat, în condițiile în care judecătorul fondului a respins cererea de chemare în garație a Administrației F. pentru Mediu București, deși este de necontestat că taxa încasată de organul fiscal s-a făcut venit la bugetul acestei instituții, fiind, așadar, legal ca chemata în garație, care a beneficiat efectiv de taxă, să suporte în final toate consecințele restituirii.
Văzând că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în nume propriu și în numele Administrației Finanțelor Publice Reșița împotriva sentinței civile nr. 1419 din 7 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ și, în consecință:
Modifică în parte hotărârea atacată, în sensul că admite cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, formulată de pârâtă și obligă instituția chemată în garanție la plata către aceasta a oricăror sume pe care pârâta le va plăti reclamantului în temeiul prezentei hotărâri, cu titlu de taxă de poluare și dobânzi fiscale, menținând-o în rest.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 iunie 2013.
Președinte Judecător Judecător
A. R. S. M. O. G. P. M.
Grefier
M. M.
Red. S.A.R./08.07.2013
Dact. M.M./08.07.2013 – 2 ex.
Prima instanță – Tribunalul C.-S.
Judecător – G. Suhani
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6160/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5243/2013.... → |
|---|








