Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6160/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6160/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 26-06-2013 în dosarul nr. 1023/115/2012
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara
Secția C. Administrativ și Fiscal operator – 2928
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr.6160
Ședința publică din 26 iunie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: A. R. S.
JUDECĂTOR: M. O. G.
JUDECĂTOR: P. M.
GREFIER: M. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Caransebeș împotriva sentinței civile nr.1418 din 7 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat I. I. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București.
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, după care văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul de procedură civilă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1418 din 7 noiembrie 2013 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul C.-S. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S.; a respins excepția lipsei procedurii invocată de Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S.; a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul I. I. în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. și Administrația Finanțelor Publice Caransebeș, dispunând obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Caransebeș să restituie reclamantului suma de 4184 lei, reprezentând taxa de poluare la care se adaugă dobânda aferentă, calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile, termen care curge de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei de poluare și până la data efectuării plății; totodată, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Caransebeș la plata sumei de 43,30 lei, cheltuieli de judecată. De asemenea, instanța a respins cererea de chemare în garanție formulată de Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. împotriva Administrației F. pentru Mediu București.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Caransebeș, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea hotărârii atacate ca fiind netemeinică și nelegală, în sensul respingerii lipsei calității procesuale pasive a instituției sale, admiterea excepției inadmisibilității acțiunii, având în vedere lipsa procedurii prealabile și, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, iar în subsidiar admiterea cererii de chemare în garanție a Agenției F. pentru Mediu, în sensul obligării acesteia la plata către instituția sa a taxei de poluare.
Cu privire la excepția calității procesuale pasive, recurentul a susținut, în continuare, că aceasta ar aparține exclusiv Direcției Generale a Finanțelor Publice C.-S., raportat la prevederile Regulamentului de organizare și funcționare a direcțiilor generale a finanțelor publice aprobat prin Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 1348/2009, dispozițiile acestui ordin fiind preluate în prezent de Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 3831/2011, Administrația Finanțelor Publice Caransebeș, fiind doar o unitate fiscală fără personalitate juridică, care se subordonează Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice.
În ceea ce privește excepția neîndepliniri procedurii prealabile administrative, recurenta a susținut că înainte de a se adresa instanței de judecată reclamantul trebuia să formuleze în prealabil contestație împotriva actului administrativ fiscal, invocând prevederile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și a art. 41 și 85 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, însă intimatul reclamant nu a uzat de această cale de atac.
Pe fondul cauzei recurenta a menționat că așa cum se arată în expunerea de motive a O.U.G. nr. 50/2008, „în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public și constituie situații de urgență și extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art.115 alin. 4 din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență (...)”.
Chiar din această expunere de motive, rezultă că adoptarea ordonanței a avut, printre alte motivații, și necesitatea respectării legislației europene. Prin acest act normativ, România s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica de mediu pe principiul „poluatorul plătește”. Așa cum este reglementată prin O.U.G. nr. 50/2008, taxa de poluare este legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, nefiind contestată de Comisia Europeană sau de vreun alt organism comunitar. Îndeplinind aceste cerințe, este evident că taxa plătită de reclamantul intimat este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fi restituită nici la cererea părții și nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității, acțiunea introductivă trebuind a fi respinsă.
Referitor la cererea de chemare în garanție, pârâta recurentă arată următoarele:
Instituția chemării în garanție, așa cum este reglementată de art. 60-63 Cod procedură civilă, reprezintă acea formă de participare a terților la activitatea juridică, care conferă uneia dintre părți posibilitatea de a solicita introducerea în proces a acelor persoane care ar avea obligația de garanție sau de despăgubiri, în ipoteza în care partea respectivă ar pierde procesul. Deci, ea se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubiri, care nu există nici în sarcina Direcției Generale a Finanțelor Publice C.-S. și nici în cea a Administrației Finanțelor Publice Caransebeș, organele fiscale doar stabilind și încasând taxa de poluare, în temeiul art. 5 și 7 din O.U.G. nr. 50/2008, beneficiar acesteia fiind Administrația F. pentru Mediu, taxa de poluare pentru autovehicule constituind venit la bugetul gestionat de acest organ administrativ.
Examinând recursul declarat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 304 și art. 3041 din Codul de procedură civilă, cât și din oficiu - în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative invocată de către pârâta recurentă, Curtea reține următoarele:
Prin Hotărârea din data de 7 aprilie 2011 în cauza C-402/09, s-a pronunțat în sensul că taxa de poluare reglementată prin O.U.G. nr.50/2008 este contrară dispozițiilor art.110 din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene.
Potrivit jurisprudenței instanței de la Luxemburg, sunt considerate rezonabile perioadele cuprinse între 3 și 5 ani de la data pronunțării Curții, prin care s-a constatat că taxa este necompatibilă cu dreptul european, pentru exercitarea dreptului de rambursare.
Singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea întemeiată pe dispozițiile art.148 alin.1 și 4 din Constituție și art.117 lit.d din Codul de procedură fiscală, respectiv să solicite restituirea taxei de poluare, constatată a fi contrară prevederilor art.110 din Tratatul de Funcționare al UE (TFUE).
Pentru cele arătate, instanța a respins ca neîntemeiată, excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative invocată de pârâta recurentă.
Așadar, Curtea reține că reclamantul s-a adresat organului emitent, solicitând atât anularea deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr.993/20.02.2009 cât și restituirea taxei, neprimind însă în soluționarea cererii formulate un act administrativ de autoritate, fapt pentru care culpabilă se dovedește a fi pârâta Administrația Caransebeș, în calitate de autoritate emitentă a actului contestat.
Pe fondul cauzei Curtea reține următoarele:
Taxa plătită de reclamantul intimat a fost calculată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008.
Raportat la prevederile acestei ordonanțe, taxa este legală. În schimb, ea încalcă dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, așa cum este el interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Potrivit acestui text, niciun stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite sau taxe interne care nu sunt percepute, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin Hotărârea din 7 aprilie 2011 pronunțată în dosarul nr. C-402/09 (cauza T. vs. România) Curtea de la Luxemburg a stabilit că „art. 110 din Tratat trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură de pe piața națională”. Or, O.U.G. nr. 50/2008 stabilește o taxă care se aplică cu ocazia primei înmatriculări în România a unor autovehicule, inclusiv a celor de ocazie cumpărate din alte state membre U.E., fără să stabilească o taxă pentru autovehiculele de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură, aflate deja în circulație pe teritoriul României la data instituirii taxei (și pentru care, deci, nu s-a plătit taxa). Procedând astfel, statul român descurajează cumpărarea de autovehicule de ocazie din alte state membre ale U.E. prin faptul că face să fie mai avantajoasă cumpărarea autovehiculelor de ocazie similare, ca vechime și uzură, deja înmatriculate pe teritoriul României. În consecință, instanța este chemată să stabilească dacă O.U.G. nr. 50/2008, încălcând art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, mai poate constitui bază legală pentru taxa plătită de reclamant.
Cu privire la această chestiune, Curtea are în vedere faptul că, prin Legea nr. 157/2005, România a ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană. Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 din Constituția României, conform cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar potrivit alin. 4, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2. Așadar, în măsura în care există neconcordanță între legea internă, în speță O.U.G. nr. 50/2008, și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, instanțele române trebuie să aplice cu prioritate legislația comunitară, ceea ce tribunalul a și făcut.
Consecința este aceea că, dincolo de orice considerente legate de aplicarea legii române (legate de lipsa procedurii prealabile, de tardivitatea ei sau, pe fondul pricinii, de aplicarea O.U.G. nr. 50/2008), taxa este nelegală raportat la art. 110 din acest Tratat, așa cum este el interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, motiv pentru care în mod justificat a fost restituită de prima instanță. De asemenea, taxa fiind nelegal percepută, tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 124 Cod procedură fiscală, referitor la dobânda fiscală.
Față de cele de mai sus, recursul pârâtei apare ca nefondat și se impune a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Caransebeș împotriva sentinței civile nr. 1418 din 7 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 iunie 2013.
Președinte Judecător Judecător
A. R. S. M. O. G. P. M.
Grefier
M. M.
Red. P.M./05.07.2013
Dact. M.M./08.07.2013 – 2 ex.
Prima instanță – Tribunalul A.
Judecător – I. D.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4470/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6161/2013.... → |
|---|
