Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1104/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1104/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 14-03-2013 în dosarul nr. 6593/30/2011
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ -19.06.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 1104
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 14 martie 2013
PREȘEDINTE: Ș. E. P.
JUDECĂTOR: R. C.
JUDECĂTOR: M. I.
GREFIER: F. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr.863/28.03.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ în contradictoriu cu reclamantul intimat D. D. S. și pârâții intimați Direcția G. a Finanțelor Publice T. și Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 07.03.2013 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea s-a amânat pentru 14.03.2013.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.863/28.03.2012 Tribunalul T. a respins excepția inadmisibilității cererii de revizuire.
A admis cererea de revizuire formulată de revizuentul D. D. S. domiciliat în Timișoara în contradictoriu cu intimatele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TIMIȘOARA, DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI T. și chemata în garanție ADMINSITRAȚIA F. PENTRU MEDIU, a schimbat în tot sentința civilă nr. 837/27.10.2009 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ și, în consecință a respins excepția inadmisibilității, excepția prematurității și excepția excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Timișoara și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGFP T..
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul D. D. S. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TIMIȘOARA, având ca obiect anulare act administrativ și pretenții.
A admis cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU.
A obligat pârâta AFP Timișoara și chemata în garanție la restituirea către reclamant a sumei de 872 lei actualizată cu dobânda legală conform dispozițiilor art. 117 și 124 C.pr.civ și a respins în rest acțiunea.
A obligat pârâta și chemata în garanție la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 35,3 lei.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr.837/27.10.2009 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul T. a respins excepțiile inadmisibilității, prematurității și lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor AFP Timișoara și DGFP T. și a respins acțiunea formulată de reclamantul D. D. S. în contradictoriu cu pârâtele AFP Timișoara și DGFP T., fiind respinsă și cererea de chemare în garanție.
Înainte de a analiza pe fond cererea de revizuire, tribunalul, în temeiul art. 137 alin.1 C.pr.civ., s-a pronunțat cu prioritate asupra excepțiilor invocate de către intimate.
Astfel, atât AFP Timișoara, cât și DGFP T. au invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire motivat de faptul că hotărârea judecătorească reprezentată de sentința civilă nr. 837/27.10.2009 nu poate face obiectul unei asemenea cereri.
Conform art. 322 alin.1 C.pr.civ., revizuirea are ca obiect hotărâri rămase definitive în apel sau prin neapelare, precum și hotărâri date de instanței de recurs, atunci când evocă fondul. Din această prevedere legală se desprind condițiile de admisibilitate a revizuirii, și anume: hotărârea atacată evocă fondul, hotărârea atacată este definitivă și hotărârea a devenit definitivă în apel sau prin neapelare. In speța dedusă judecății, sentința civilă nr. 837/27.10.2009 este o hotărâre prin care s-a soluționat pe fond cauza și este o hotărâre definitivă. In ceea ce privește cea de-a treia condiții, acea conform căreia hotărârea a devenit definitivă în apel sau prin neapelare, instanța nu va reține susținerile pârâtelor, întrucât în cauză este vorba de o hotărâre care nu este supusă apelului. Potrivit art. 377 alin.1 pct.1 C.pr.civ. sunt hotărâri definitive hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel. Având în vedere această dispoziție legală, tribunalul a apreciat că sentința atacată cu revizuire este o hotărâre definitivă, neputându-se considera că legiuitorul a înțeles să creeze un regim diferențiat în ceea ce privește admisibilitatea revizuirii, în funcție de căile de atac cu care pot fi atacate hotărârile judecătorești, respectiv în cazul celor supuse apelului, revizuirea să fie admisibilă, iar în cazul celor pentru care legea nu prevede calea de atac a apelului, să nu poată fi atacate cu revizuire. Față de aceste considerente, tribunalul a respins excepția inadmisibilității.
Având în vedere faptul că prin hotărârea pronunțată în cauza C-402/09, Curtea Europeană de Justiție a constatat incompatibilitatea dispozițiilor OUG nr.50/2008 cu art.110 TCE, este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 21 alin.2 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care, în temeiul art. 327 alin.1 C.pr.civ., tribunalul a admis cererea și a modificat în parte sentința atacată, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a achiziționat un autoturism marca Volkswagen din spațiul comunitar, iar pentru a-l înmatricula în România. a plătit la data de 12.12.2008 o taxă de poluare de 872 lei a cărei restituire face obiectul prezentului litigiu, taxă stabilită prin decizia de calcul al taxei de poluare nr._/11.12.2008. Reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, la data de 09.01.2009.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Timișoara, precum și a excepției inadmisibilității tribunalul a reținut că acestea sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara a încasat efectiv taxa și, în consecință, ea este titulara obligației de restituire indiferent de beneficiarul final al taxei, astfel că este titularul obligației raportului juridic dedus judecății.
Cu privire la excepția inadmisibilității și prematuritatea acțiunii, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de lege, invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara, tribunalul consideră că sunt neîntemeiate.
Astfel s-a reținut că prin decizia nr. 24 din 14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, obligatoriu pentru instanță potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă, s-a stabilit: „Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod.”
Nici prin raportare la dispozițiile art. 8 din Legea nr.554/2004, excepția nu este justificată în condițiile în care, pârâta chiar prin întâmpinarea depusă apreciază că taxa de poluare este corect încasată, exprimându-și astfel refuzul de a restitui taxa.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGFP T., tribunalul consideră că este întemeiată pasivă întrucât actele contestate de reclamant nu au fost emise de acest pârât și nici nu este instituția care a încasat taxa.
Pe fondul cauzei, analizând legalitatea actelor administrativ-fiscale contestate, Tribunalul a constatat că problema litigioasă pe care o ridică speța de față, este aceea de a stabili dacă legislația internă – care condiționează înmatricularea autovehiculului achiziționat de reclamantă, dintr-un stat membru al Uniunii Europene, de plata taxei de poluare - este compatibilă cu prevederile legislației comunitare.
În sensul celor de mai sus, instanța a reținut că, potrivit prevederilor art. 110 par. 1 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene (fostul art. 90 par. l din Tratatul de instituire a Comunității Europene) - în continuare Tratatul - ”Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare”.
Scopul instituirii art. 110 (ex. art. 90) din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar, iar domeniul său de aplicare vizează impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
În ce privește raportul dintre legislația internă și legislația comunitară, precum și modul de soluționare a eventualelor conflicte ce apar între aceste categorii de norme, Tribunalul a constatat că, potrivit art. 148 din Constituția României - urmare a aderării la Uniunea Europeană - prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2). Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
Aceste obligații au fost reafirmate și prin Legea nr. 157/2005 - de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
În altă ordine de idei, Tribunalul a reținut că în jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene s-a statuat, în mod constant, că dreptul comunitar constituie o ordine juridică independentă - care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (a se vedea, spre ex., decizia Curții în cauza C./Enel [1964]); totodată, că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea respectivelor norme pe cale administrativă sau pe calea unei proceduri constituționale (a se vedea, spre ex., decizia Curții în cauza Simmenthal [1976]).
În speță, examinând conformitatea dispozițiilor OUG nr. 50/2008, cu prevederile art. 110 paragraful 1 din TFUE, Tribunalul constată că, răspunzând întrebărilor preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat în cauza C‑402/09 ( T. vs Statul român) că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Ori, potrivit prevederilor OUG nr. 50/2008, criteriul în funcție de care se datorează taxa pe poluare, este acela al primei înmatriculări a autoturismului în România.
Se ivește, astfel, o discriminare între categoria vehiculelor second-hand achiziționate din țară (în privința cărora înmatricularea pe numele noului proprietar se face fără plata taxei) și categoria vehiculelor second-hand achiziționate din afara țării – inclusiv din spațiul comunitar (în privința cărora înmatricularea este condiționată de plata taxei).
Însă, o astfel de discriminare este de natură a descuraja achiziționarea autoturismelor second-hand din spațiul comunitar, constituind o piedică în libera circulație a mărfurilor și venind în contradicție cu prevederile art. 110 TFUE.
În atare situație, Tribunalul, constatând incompatibilitatea reglementărilor interne cu normele dreptului comunitar, a procedat la înlăturarea acestora.
Referitor la anularea deciziei de calcul, tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată, întrucât prin prezenta acțiune, reclamantul urmărește să obțină restituirea taxei și nu aduce critici de nelegalitate cu privire la decizia de calcul, aceasta fiind emisă în conformitate cu dispozițiile OUG nr.50/2008.
În ceea ce privește cererea din acțiunea reclamantei privind plata dobânzilor legale, instanța are în vedere dispozițiile art. 21 din Constituția României prevede că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor sale, nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, jurisdicțiile speciale administrative fiind facultative și gratuite, iar art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, prevede că, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. Față de aceste prevederi legale, instanța va obliga pârâtele la plata dobânzii legale, însă raportat la dispozițiile art. 124 și art. 117 C.pr.fiscală și nu cum a solicitat reclamantul de la data achitării taxei.
Referitor la cererea de chemare în garanție formulată de pârâta DGFP T., în temeiul art. 60 și urm. C.pr.civ., față de soluția ce s-a pronunțat asupra cererii principale, a fost admisă, având în vedere dispozițiile art. 1 și 5 din OUG nr.50/2008.
In temeiul art. 274 C.pr.civ. a obligat pârâta și chemata în garanție la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 35,3 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata AFP Timisoara, solicitand admiterea recursului si modificarea sentintei in sensul respingerii cererii de revizuire ca inadmisibila.
Sub acest aspect, recurenta sustine in esenta ca hotararea atacata pe calea revizuirii nu face parte dintre cele prev. de art.322 C. proc. civ, respectiv, o hotarare ramasa definitiva pe calea apelului sau prin neapelare, ori o decizie data de o instanta de recurs cand evoca fondul. Prin urmare, considera ca revizuirea este inadmisibila, mai ales ca motivul invocat nu se incadreaza in vreunul din cazurile prev. de art.322 pct.1-9 C. proc. civ, iar in ceea ce priveste pct.9, revizuientul se afla in eroare, deoarece in speta nu este vorba despre o incalcare a drepturilor fundamentale constatata de instanta CEDO
Cat priveste cauza ce se cere a fi revizuita, intimata a invocat lipsa calitatii sale procesual pasive, sustinand ca o astfel de calitate o are numai AFM, ca autoritate care gestioneaza taxa pe poluare, conform art.1 din OUG nr.50/2008. Pe fond, arata ca actiunea este vadit neintemeiata, in raport cu . Legii nr.9/2012, care se refera la aplicarea unitara a taxarii auto, inlaturand favorizarea indirecta a autoturismelor second-hand autohtone, constatata in cauza T., iar procedura prev. la art.12 alin.2 din lege confera o solutie obligatorie cauzei deduse judecatatii.
La termenul din 07.03.2013, Curtea a invocat din oficiu exceptia tardivitatii cererii de revizuire, exceptie care se priveste a fi intemeiata pentru considerentele ce urmeaza:
Cu privire la natura hotararii atacate, instanta de fond a statuat in mod corect ca, in conditiile in care nu este vorba despre o hotarare supusa apelului, dar este o hotarare definitiva care evoca fondul, acesta se incadreaza in categoria celor care pot fi atacate pe calea revizuirii, conform art.322 C. proc. civ, asa cum a fost interpretat in mod constant de doctrina si jurisprudenta in materie.
Se pune insa problema termenului in care o astfel de hotarare poate fi revizuita, avand in vedere ca revizuientul pune problema incalcarii dreptului comunitar, in raport cu hotararea CJUE, pronuntata in cauza T. nr. C-402/2009.
Legiuitorul român nu a stabilit clar regulile aplicabile judecării unei cereri de revizuire în materia contenciosului administrativ întemeiată pe prevederile speciale ale art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, care constituie un motiv nou de revizuire, alături de prevederile art. 322 Cod procedură civilă, si se pune întrebarea dacă Hotărârea T. contra România pronunțată la data de 07.04.2011, produce efecte juridice asupra hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele naționale anterior acestei date.
Sub acest aspect, Curtea va avea in vedere soluția de principiu adoptată de Înalta Curtea de Casație și Justiție în ședința din 07.02.2011, urmare a declarării dispozițiilor art.21 alin.2 teza a II-a din Legea nr.554/2004, ca fiind neconstituționale, apreciind că este necesar a verifica regularitatea termenului de revizuire din perspectiva termenului general de o lună prev. de art.324 pct. 1 teza finală C. pr. civ, aplicabil conform normei de trimitere de la art.28 din Legea nr.554/2004, termen cu curge de la data când revizuientul a luat cunoștință pe orice cale de hotărârea a cărei revizuire o solicită.
Este adevărat că soluția de principiu a Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a ÎCCJ, nu a avut în vedere specificul unei cauze precum cea de față, în care actul normativ pe care s-a fundamentat hotărârea de fond a fost declarat ulterior incompatibil cu dreptul comunitar, care este direct aplicabil și face parte din dreptul intern, conform principiilor consacrate la nivel constituțional, insa la fel de adevărat este și faptul că, anterior publicării soluției pronunțate în cauza T., revizuientul nu avea cum să cunoască în punct de vedere obiectiv această soluție și nu avea interesul și motivul anterior menționat, de formula prezenta cerere de revizuire.
De altfel, și din economia dispozițiilor art.324 C. proc. civ, rezultă că, termenele prevăzute pentru introducerea cererii de revizuire întemeiate pe cazurile prev. de art.322 pct.1-9 C. proc. civ. curg, în fiecare caz în parte, de la momentul la care revizuientul a cunoscut sau trebuia să cunoască motivul de revizuire de care se prevalează, în caz contrar, s-ar încălca dreptul la un recurs efectiv, respectiv, de a promova această cale extraordinară de retractare, care subzistă în contextul anterior menționat, chiar dacă este vorba despre un motiv de revizuire care nu mai era reglementat în mod expres de legislația națională la data introducerii cererii.
Astfel, se observă că dispozitivul cauzei T. (C-402/09), pronunțată de CEJ la data de 07.04.2011 a fost publicat în J. Of. al Uniunii Europene . nr.160 din 28.05.2011, iar hotărârea ce formează obiectul cererii de revizuire a fost pronunțată și a rămas irevocabilă anterior acestei date, insa cererea de revizuire a fost promovata la data de 23.09.2011, cu mult peste termenul general de o luna prev. de art.324 C. proc. civ.
Așa fiind, Curtea apreciază că momentul de la care curge termenul de revizuire nu poate fi decât cel de la care revizuientul a luat la cunoștință hotărârea CJUE, respectiv, cel în care această hotărâre a fost publicată si, observând că în speță, cererea de revizuire a fost promovată dupa expirarea acestui termen, urmează să constate că acesta nu a fost introdusă în condiții de regularitate procedurală sub aspectul termenului în care a fost formulată, astfel ca, in temeiul art.304/1 si art.312 alin.3 C. proc. civ, va admite recursul declarat si va modifica sentinta recurata, in sensul va respinge cererea de revizuire ca fiind tardiv introdusa.
Avand in vedere ca acest impediment procedural impiedica instanta a se pronunta asupra admisibilitatii cererii de revizuire, celelalte motive privind fondul cauzei ce se cerea a fi revizuita, si care puteau fi examinate numai in rejudecare, nu se mai impun a fi analizate, conform art.137 C. proc. civ.
Se ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata, conform art.274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr.863/28.03.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul revizuient D. D. S., pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice T. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București, și modifică sentința recurată în sensul că respinge cererea de revizuire, ca tardiv formulată.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată azi 14.03.2013 în ședință publică.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR Ș. E. P. R. C. M. I.
GREFIER
F. C.
Red.MI - 05 .04.2013
Thred.FC-05.04.2013, 2 ex
Primă instanță:Tribunalul T.
Judecător:G. B.
| ← Pretentii. Decizia nr. 9769/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 06/2013.... → |
|---|
