Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 55/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 55/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 24-01-2013 în dosarul nr. 874/59/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ -10.07.2012
SENTINȚA CIVILĂ NR. 55
Ședința publică din 24 ianuarie 2013
PREȘEDINTE: C. D. O.
GREFIER: G. S.
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ promovată de reclamantul N. M. în contradictoriu cu pârâtul Direcția Generală a Finanțelor Publice T. – Serviciul Soluționare Contestații, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Mersul dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul din17 ianuarie 2013, potrivit căreia instanța a amânat pronunțarea cauzei la data de 24 ianuarie 2013, parte integrantă din prezenta hotărâre,
CURTEA
Deliberând asupra acțiunii de contencios administrativ de față, constată următoarele:
I. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr._ la data de 10.07.2012 reclamantul N. M. în contradictoriu cu pârâtul Direcția Generală a Finanțelor Publice T. – Serviciul Soluționare Contestații a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Deciziei nr. 3/1/4.01.2012 prin care a fost soluționată contestația reclamantului împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscala nr. 6364/06.06.2011, și ca efect, anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscala nr. 6364/06.06.2011, ca fiind netemeinice și nelegale și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată
În motivare arată că urmare a procesului verbal nr. 8929/27.07.2010, organele fiscale din cadrul D. T. -S.A.F. - A.I.F. - Serviciul inspecție fiscală persoane fizice 1 au realizat o inspecție fiscală parțială pentru determinarea valorii TVA în perioada 01.01._10, inspecție în urma căreia au fost emise Raportul de inspecție fiscală și Decizia de impunere ce poarta același număr 6364/06.06.2011 prin care au fost stabilită TVA suplimentară în cuantum de 283.960 lei și accesorii de 293.047 lei - majorări și penalități de 42.594 lei
Reclamantul arată că împotriva acestei decizii, a formulat contestație în termenul legal, aceasta fiind transmisă organului emitent prin intermediul Poștei Române și a fost recepționată de destinatar sub nr._/05.08.2011.
Reclamantul arată că, în motivarea acestei Deciziei de soluționare a Contestației, respectiv a Deciziei de impunere, organele fiscale au invocat, in esență, îndeplinea de către reclamant atât a calități de persoană impozabilă din punct de vedere al TVA, cât și condiția desfășurării de activități impozabile, indicând în acest sens dispozițiile art. 126, 127, 137,140 și 153 ale Codului fiscal și prevederile Normelor Metodologice de aplicare aferente acestor articole, conform H.G. 44/2004.
Având în vedere constatările, procedurile și susținerile organelor de control, reclamantul susține nulitatea inspecției fiscale și a efectelor acesteia datorită nerespectării dispozițiilor privind persoanele supuse inspecției fiscale
Pornind de la principiul imperativ al interpretării stricte a legislației fiscale, așa cum acesta reiese din cuprinsul art.13 al Codului de procedură fiscală și de la principiul Constituțional al legalității inspecția fiscală este obligatoriu să fie supusă dispozițiilor art. 17, 94 și 95-109 Cod procedură fiscală.
Astfel, dispozițiile legale enunțate în cele de mai sus cuprind următoarele:
Art. 17 C. proc. fisc. definește contribuabilul ca fiind „orice persoană fizică sau juridică....ce datorează impozite, taxe, contribuții și alte sume bugetului general consolidat"
Art. 94 c. proc. Fisc. precizează faptul că „inspecția fiscală are ca obiect verificarea legalității și conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor de către contribuabili...."
Art. 95-109 c, proc fiscală descriu procedura de inspecție fiscală a contribuabililor.
Prin urmare, chiar din analiza superficială a acestui text de lege, rezultă în mod indubitabil faptul că orice inspecție fiscală poate fi realizată doar asupra si în legătură cu persoanelor în sarcina cărora a fost stabilită o datorie (obligație neîndeplinită) către bugetul consolidat al statului.
Ori, în situația de față, reclamantul susține că i-au fost stabilite, în mod nelegal și abuziv, datorii tocmai prin actul administrativ fiscal ce face obiectul prezentei, deci ca efect al inspecției fiscale .
Așadar, în lumina acestor stări de fapt, reclamantul arată că nu putea fi, conform legii, subiect al unei inspecții fiscale, rezultă în mod indiscutabil că această inspecție fiscală șl actele subsecvente acesteia sunt nule.
Efectuarea inspecției fiscale de un organ fiscal necompetent.
Raportat la dispozițiile art. 31 și 99 C. pr. fisc, care atribuie competența pentru efectuarea inspecției fiscale asupra reclamantului, aceasta aparține administrației finanțelor publice de la domiciliul fiscal al contribuabilului - în speță AFP Timișoara.
Prin urmare, întrucât inspecția fiscală a fost efectuată de către Direcția Generală a Finanțelor Publice T. este indubitabil faptul că aceasta a fost efectuată de un organ fiscal necompetent și este, prin urmare, lovită de nulitate absolută.
Reaua credință a organelor fiscale și scopul contrar legii al inspecției fiscale.
Deși pare desuetă prin practica neîntreruptă a organelor fiscale, Codul de procedură fiscală menține în continuare, în cuprinsul art.12 regula bunei-credințe în relația dintre contribuabili și organele fiscale. Totodată, același act normativ conține și un alt principiu obligatoriu a fi aplicat de către organele fiscale - acela al exercitării dreptului de apreciere (art.6 c. pr. fisc) conform căruia organului fiscal îi revine obligația de a aprecia „ relevanța stărilor de fapt fiscale și să adopte soluția admisă de lege întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză" .
Reclamantul apreciază ca lipsit de echivoc caracterul marcat profund de rea-credință a organelor fiscale de a stabili în sarcina subsemnatului TVA suplimentar de plată, așa cum acesta rezultă încă din cuprinsul actelor invocate de către inspectorii fiscali ce au determinat această verificare, respectiv: adresa ANAF nr._/08.09.2009, completată cu circulara înregistrată la AIF T. sub nr._/24.09.2009 și a adresei ANAF înregistrată la D. T. sub nr._/02.10.2009 respectiv la S.A.F. - A.I.F. sub nr. 5977/02.10.2009 acte ce stabilesc in mod clar obiectivele inspectorilor fiscali în sensul „stabilirii caracterului impozabil al tranzacțiilor imobiliare, respectiv stabilirii caracterului de continuitate al veniturilor obținute" șl nicidecum în sensul verificării acestui caracter, așa cum era firesc și legal
Ignorarea și aplicarea eronată a dispozițiilor legale în materia TVA.
Reclamantul arată că, în înțelesul art. 127 alin. (1) din Codul fiscal, este considerată persoana impozabila orice persoana care desfășoară, de o maniera independenta si indiferent de loc, activități economice. Potrivit alin. (2) al art. 127 sus-menționat, "este considerata activitate economica si exploatarea bunurilor corporale sau necorporale in scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate".
Totodată, referitor la noțiunile de persoana impozabilă si activitate economică, la punctul 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Titlului VI din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările si completările ulterioare, se precizează ca obținerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuințelor proprietate personala sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale nu va fi considerata activitate economica, cu excepția situațiilor in care se constata ca activitatea respectiva este desfășurata in scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate in sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal.
Având în vedere acest fapt, pentru clarificarea problemei, o analiza a textelor Codului fiscal - incidente în materie - este necesara, coroborate si cu reglementările comerciale in vigoare.. De asemenea, este imperios necesara si analiza dispozițiilor Directivei nr. 112/2006/CE ce reglementează in prezent materia TVA la nivel comunitar.
Așadar, pentru a supune o operațiune TVA, trebuie îndeplinite cumulativ condițiile expuse la art. 126 alin. (1) din Codul fiscal după cum urmează: „ (1) Din punctul de vedere al taxei sunt operațiuni impozabile in România cele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) operațiunile care, in sensul art. 128-130, constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, in sfera taxei, efectuate cu plata;
b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi in România, in conformitate cu prevederile art. 132 si 133;
c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizata de o persoana impozabila, astfel cum este definita la art. 127 alin. (1), acționând ca atare;
d) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor sa rezulte din una dintre activitățile economice prevăzute la art. 127 alin. (2)".
Din cele 2 condiții puse la lit. a) si la lit. d) ale art. 126 rezulta ca operațiunea trebuie sa fie (asimilata cu) o livrare de bunuri (lit. a), dar care să rezulte în mod obligatoriu din una dintre activitățile economice prevăzute la art. 127 alin. (2).
Astfel, deși la prima vedere vânzarea de terenuri îndeplinește condiția de la lit. a), fiind o livrare in sensul dispozițiilor art. 128 alin. (1) din Codul fiscal, adică un transfer al dreptului de proprietate către terțul cumpărător, cea de a doua condiție sine qua non este cea ca aceasta operațiune juridica de transfer al proprietății să rezulte dintr-o activitate economica identificata la art. 127 alin. (2) pentru a fi îndeplinită si condiția de la art. 126 lit. d)
Reclamantul, precizează că Textul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal menționează faptul că
"In sensul prezentului titlu, activitățile economice cuprind activitățile producătorilor, comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole si activitățile profesiilor libere sau asimilate acestora.
De asemenea, constituie activitate economica exploatarea bunurilor corporale sau necorporale in scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate."
Reclamantul susține că, la o simplă analiză, aplicând principiul interpretării stricte a legislației fiscale, prevăzut în art. 13 C. pr. Fisc, dacă se examinează activitățile enumerate la art. 127 alin. (2) Teza I, se constată că se face vorbire în mod exclusiv de „Activitățile producătorilor, comercianților sau prestatorilor de servicii"- 3 categorii de activități,, clasificare ce are la bază un criteriu mai degrabă tehnic, deoarece:
„producătorii" - sunt agenți economici ce fabrica (manufacturează) anumite bunuri;
„comercianții" nu au in vedere comercianții definiți conform Codului comercial, ci acele persoane care își desfășoară activitatea in ramura „comerț", adică cumpăra si revând (en gros, en detail) produse, mărfuri. - conform interpretării oficiale realizat de către Curtea de Justiție Europeana, in spetele V. Tiem (C - 186/89) ,MKG Kraftfahrzeuge - Factoring (C -305/01).
„prestatorii de servicii" sunt cei care, nu fac nici producție, nici comerț, ci activități de reparații, consultanta, intermediere etc.;
Ori, dacă acestea sunt criteriile de identificare a activităților economice, vânzarea de terenuri de către o persoana fizica nu se încadrează în niciuna dintre aceste 3 categorii, fapt ce dovedește indubitabil concluzia profund nelegală a organelor fiscale din cuprinsul Raportului de inspecție fiscală, conform căreia „persoana fizică realizează de o manieră independentă activități economice constând în livrări de bunuri imobile din patrimoniu personal "
Ca atare, vânzarea de terenuri si de locuințe proprietate personala nu poate fi încadrată nici la ramura comerț, deoarece piața româneasca nu a cunoscut pana in prezent aceasta forma de activitate, iar trimiterea la comercianți nu are in vedere comercianții in condițiile Codului comercial, deoarece acolo sunt incluși intre comercianți si producători si prestatorii de servicii.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar accepta această trimitere ca fiind validă, nicidecum organele fiscale nu ar fi putut să califice operațiunile ca fiind de natură comercială, din moment ce înalta Curte de Casație și Justiție a României, prin
Decizia nr.183/1939, respectiv Decizia nr. 576 din 2003 statuează faptul că „afacerile cu imobile sunt de natură eminamente civilă"
Deci, sensul strict al „comerțului" nu permite includerea unor activități care nu au corespondent în realitate, care nu se desfășoară într-un cadru reglementat care să permită identificarea vânzării de terenuri în activitatea de comerț.
Mai mult decât atât, chiar normele metodologice invocate în favoarea impozitării cu TVA dispun clar la pct. 3 alin. (1) ca „obținerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuințelor proprietate personala sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale nu va fi considerata activitate economica, cu excepția situațiilor in care se constată că activitatea respectivă este desfășurata in scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate in sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal".
De asemenea, apreciează mai mult decât flagrantă ignorarea sau, mai grav, necunoașterea de către organele de control, al căror rol principal este aplicarea legislației în materie, a faptului că "exploatarea bunurilor" despre care se face vorbire în actul de control și care constituie un element cheie în stabilirea sumelor de TVA nu poate fi realizată decât asupra unor bunuri aflate în patrimoniul meu, fiind așadar mai mult decât evident că înstrăinarea unui bun nu poate fi considerată o exploatare]
În acest sens, în situația în care se pare că noțiunile de Exploatare alături de principiul obținerii de venituri cu caracter de continuitate pentru existența impozitării comportă dificultăți majore pentru organele de control în ceea ce privește aprecierea și aplicarea acestora, țin să subliniez faptul că în Cauza C60/90 Polysar, reluând judecata din van Tiem referitoare la exploatarea bunurilor, Curtea Europeana de Justiție a precizat ca termenul „exploatare" trebuie considerat a se aplica tuturor operațiunilor, oricare ar fi forma lor juridica, prin care se urmărește obținerea de venituri din bunurile in cauza pe o baza continua !
Așadar, în mod evident, atât noțiunea de exploatare cât și cea de venituri cu caracter de continuitate pot face referire spre exemplu din închirierea sau leasingul bunurilor imobile - operațiuni ce implică acțiuni continue asupra unor bunuri aflate în posesia sau chiar detenția unei persoane si nu din vânzarea acestora, întrucât este la limita de jos a cunoștințelor și logicii juridice că vânzarea acestora odată realizată împiedică orice altă operațiune care să ducă la apariția unui caracter de continuitate.
Prin urmare, legătura dintre vânzarea de terenuri cu noțiunea de exploatare fiscale a activităților de vânzare terenuri, care constituie operațiuni cu executare uno ictu in categoria celor ce asigura venituri cu caracter de continuitate, constituie o încălcare gravă a celor mai simple reguli și principii ale dreptului și logicii.
Reiterând cele de mai sus, cum dispozițiile art. 13 din Codul de procedura fiscala referitoare la interpretarea stricta a normelor fiscale sunt încă în vigoare și reprezintă regula generală, obligatorie de interpretare a dispozițiilor fiscale, apreciază că fapta organelor fiscale de extindere a textului Tezei a ll-a a art. 127 alin. (2) de la activitățile ce au un adevărat caracter repetitiv la cele de vânzare reprezintă o adăugire nepermisă la lege - adăugire ce, pe lângă încălcarea flagrantă a principiului prevăzut în art. 139 al Constituției, nici măcar nu se sprijină pe niciun criteriu rațional de interpretare prin analogie: intre situația analizata (vânzarea de terenuri) si textul legal (obținerea de venituri cu caracter de continuitate) nu exista nici o legătura demonstrabilă.
Sintetizând reclamantul arată că, având în vedere faptul că încadrarea de plano a activității sale la art. 127 alin. (2) Cod fiscal nu este justificată ci reprezintă o interpretarea abuzivă și complet nelegală a dispozițiilor legale în materie (singurul criteriu ce transpare fiind doar interpretarea conform principiului in dubio pro fiscum), rezultă în mod indubitabil faptul că nu este îndeplinită condiția prevăzută la lit. d a art. 126 Cod fiscal pentru ca tranzacțiile efectuate de către reclamant să fie considerată ca fiind impozabile cu TVA.
Calificarea ca operațiune impozabilă din punct de vedere a TVA a vânzării efectuate de către subsemnatul, autentificată prin încheierea 2462/18.12.2007 de către BNP T. D.-E.
Calitatea de teren construibil al bunului vândut.
Reclamantul menționează, în lumina aceluiași principiu al interpretării stricte a legislației fiscale, chiar dacă prin absurd am accepta explicațiile organelor fiscale cu privire la calitatea mea de persoană impozabilă/ desfășurarea de operațiuni taxabile, este mai mult decât evident faptul că organele fiscale au urmărit cu orice preț stabilirea de obligații de plată în sarcina mea.
Astfel, organele de control au apreciat că pentru tranzacția efectuată în data de 18.12.2007 (vânzarea cumpărarea autentificată prin încheierea 2462/18.12.2007 de către BNP T. D.-E.), tranzacție ce a cuprins două terenuri arabile aflate 718 și 443 mp nu sunt aplicabile dispozițiile art. 141 alin.2 lit. f Cod fiscal întrucât ar fi vorba despre vânzarea de terenuri construibile.
In motivarea acestui fapt, organele fiscale au invocat prevederile H.G. 525/1996- art. 30, ce definesc loturile construibile ca fiind cele ce îndeplinesc prevederile cumulative ale alin.2 al acelui text de lege, respectiv, au
" a) front la . m pentru clădiri înșiruite si de minimum 12 m pentru clădiri izolate sau cuplate;
b) suprafața minima a parcelei de 150 m2 pentru clădiri înșiruite si, respectiv, de minimum 200 m2 pentru clădiri amplasate izolat sau cuplate;
c) adâncime mai mare sau cel puțin egala cu lățimea parcelei. "
Cu privire la această susținere reclamantul atrage atenția asupra faptului că reglementarea scutirii în discuție Codul fiscal face vorbire despre terenuri construibile și nicidecum despre "loturi construibile" - noțiune despre care se poate vorbi doar în urma unei Parcelări - așa cum organele fiscale susțin cu unicul scop de a stabili obligații de plată în sarcina sa.
Mai mult decât atât, chiar considerând că există congruență între noțiunea de loturi și cea de terenuri, apreciază din nou fără putință de tăgadă încălcarea de către organele fiscale a dispozițiilor privind aplicarea unitară a legislației fiscale, întrucât acestea, chiar referindu-se la tranzacțiile efectuate de către subsemnatul au aplicat măsurile de scutire reglementate de art.141 alin.2 lit. f Cod fiscal cu privire la celelalte livrări de terenuri, chiar dacă șl acestea au aveau destinație agricolă șl respectau cele 3 condiții tehnice sus-menționate, singura diferență fiind că acestea se aflau în extravilan.
Pe lângă aspectele de mai sus, referitoare la nelegalitatea stabilirii în sarcina reclamantului de TVA suplimentar de plată și accesoriilor, ca efect al neîndeplinirii condițiilor legale imperative consideră necesar a sublinia următoarele:
Chiar și în ipoteza în care ar fi acceptabilă interpretarea nelegală dată de organele fiscale cu privire la natura impozabilă a tranzacțiilor efectuate, înregistrarea sa „din oficiu" în scopuri de TVA, (conform art. 153 cod fiscal) abia în anul 2011, deci după 4 ani de la data efectuării tranzacțiilor reprezintă o dovadă clară a relei-credințe și o manifestare indubitabilă a voinței organelor fiscale de a-i afecta în mod iremediabil patrimoniul personal și dreptul la proprietate privată - drepturi fundamentale apărate atât de Constituția României cât și de legislația internațională la care România este parte;
Mai arată că pe tot parcursul controlului, au fost încălcate pe lângă valorile protejate de lege enunțate anterior, și regulile stricte cu privire la relațiile dintre contribuabili și organele fiscale, în sensul că acestea din urmă, în lumina dorinței nelegitime sus-amintite, s-au limitat doar la a enunța faptul că, în lumina considerării sale ca persoană impozabilă din punct de vedere al TVA are dreptul la deducerea taxei achitate pentru achizițiile de bunuri și servicii din perioada 2005-2010, fără însă a recurge la rolul activ și a scădea sumele reprezentând TVA deductibil din totalul TVA stabilite suplimentar.
Cu privire la neaplicarea regimului de scutire reclamantul arată că organele fiscale animate de aceeași rea-credință, au considerat că livrării în discuție nu îi este aplicabilă scutirea prevăzută la art. 141 alin.2 lit.f Cod Fiscal, în forma în vigoare la data efectuării tranzacției, respectiv:
„(2) Următoarele operațiuni sunt, de asemenea, scutite de taxă:
f) livrarea de către orice persoană a unei construcții, a unei părți a acesteia și a terenului pe care este construită, precum și a oricărui alt teren. Prin excepție, scutirea nu se aplică pentru livrarea unei construcții noi, a unei părți a acesteia sau a unui teren construibil, dacă este efectuată de o persoană impozabilă care și-a exercitat ori ar fi avut dreptul să-și exercite dreptul de deducere total sau parțial a taxei pentru achiziția, transformarea sau construirea unui astfel de imobil"
Așadar, reclamantul susține că neaplicarea scutirii poate fi incidență exclusiv în situația în care persoana impozabilă și-a dedus sau ar fi putut să-și deducă taxa pe valoarea adăugată aferentă a doar 3 operațiuni:
A.Achiziția imobilului livrat ulterior
B.Transformarea acestuia, sau
C.Edificarea imobilului livrat ulterior
Astfel, în cuprinsul paginilor 15 -18 din Decizia de soluționarea a Contestație, respectiv în cuprinsul paginii 2 a Deciziei de impunere, reclamantul învederează instanței faptul că organele fiscale au precizat că scutirea nu se aplică întrucât:
• la momentul achiziției imobilului ce a fost revândut a achitat Notarului public onorariu „cu TVA" pe care ar fi putut să-l deducă.
Reclamantul mai arată că onorariul notarului și întocmirea actului autentic este o operațiune strâns legată de achiziția imobilului.
Cu privire la acest fapt, susține că din nou organele fiscale au procedat la interpretarea nelegală a legii, încălcând atât dispozițiile invocate ale Codului de procedură fiscală cât și cele ale Constituției României cu privire la interpretarea și aplicarea legii fiscale, considerând că scutirea de TVA „la livrare "nu se aplică în situația în care la achiziție a plătit un serviciu cu TVA conex notarului public.
Prin urmare, revenind și menționând că și dacă am accepta toate celelalte nereguli și aspecte de nelegalitate indicate, este în mod evident că efectuarea de interpretări personale șl extinderi ale textului de lege de către organul fiscal, în condițiile în care situația particulară a impozitării este reglementată în mod strict de lege, duce la nulitatea interpretării făcute șl, prin urmare la aplicarea scutirii prevăzute la art. 141 alin.2 lit. f cod fiscal pentru tranzacția în discuție
Reclamantul susține că, pe lângă cele de mai sus, referitoare la nelegalitatea stabilirii în sarcina sa de TVA suplimentar de plată și accesoriilor, ca efect al neîndeplinirii condițiilor legale imperative consider necesar a sublinia ca și în ipoteza în care ar fi acceptabilă interpretarea nelegală dată de organele fiscale cu privire la natura impozabilă a tranzacțiilor efectuate de mine, înregistrarea mea „din oficiu" în scopuri de TVA, (conform art. 153 cod fiscal) abia în anul 2011, deci după 4 ani de la data efectuării tranzacțiilor reprezintă o dovadă clară a relei-credințe și o manifestare indubitabilă a voinței organelor fiscale de a-mi afecta în mod iremediabil patrimoniul personal și dreptul la proprietate privată - drepturi fundamentale apărate atât de Constituția României cât și de legislația internațională la care România este parte;
În ceea ce privește stabilirea în sarcina sa a majorărilor de întârziere în cuantum de 499.697, fără a dori să reitereze nedatorarea acestora întrucât TVA de plată a fost stabilită în mod nelegal, reclamantul atrage atenția asupra faptului că din nou se află în fața unui abuz de putere din partea organelor fiscale. Astfel, arată că organele fiscale au procedat la suspendarea inspecției fiscale din proprie inițiativă și datorită faptului că nu știau cum și dacă să aplice prevederile fiscale discutate în cele de mai sus!
Așadar, în situația în care organele fiscale nu au suspendat inspecția fiscală la solicitarea mea și având în vedere faptul că însuși Codul de procedură fiscală prevede faptul că perioada de suspendare nu intră nici măcar în calcul perioadei de 3 (6) luni în care poate fi desfășurată inspecția fiscală, apreciez ca total netemeinică stabilirea de majorări de întârziere pentru perioada suspendării, din moment ce aceasta a fost o faptă voită a organelor fiscale ce nu a avut alt efect decât de a-mi mări prejudiciul și obligațiile de plată.
Cu privire la suma de 129.620 lei reprezentând penalitate de întârziere, organele fiscale au procedat de asemenea abuziv și complet nelegal.
Astfel, penalitățile de întârziere, conform art. 1201 Cod fiscal sunt datorate doar în situația „plății cu întârziere a obligațiilor fiscale." Ori, în situația în care conform art. 85 C. pr. Fisc „impozitele, taxele se stabilesc prin "
a) prin declarație fiscală....
b) prin decizie emisă de organul fiscal....
Suma de TVA în discuție a fost stabilită în baza Decizie de impunere nr. 7377/30.06.2011
Reclamantul susține că este profund nelegală stabilirea în sarcina mea a unor penalități pentru neplata cu întârziere mai mare de 60 de zile a unor obligații ce pot fi achitate încă în termen legal
II. Pârâtul Direcția Generală a Finanțelor Publice T. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat:
- admiterea excepției privind tardivitatea formulării acțiunii pentru nerespectarea termenului legal de formulare a acțiunii în contencios reglementat de art. 218 alin. 2 din OG 92/2003 privind Codul de procedura fiscală republicat, modificat si completat coroborat cu prev art. 8 si 11 alin. 1 din Legea 554/2004 privind contenciosului administrativ;
- admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune;
- respingerea ca neîntemeiată și nelegală a acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul N. M.;
- menținerea ca temeinice și legale a actelor administrativ fiscale atacate, respectiv: menținerea ca temeinice si legale a Deciziei Nr. 3/1/04.01.2012 a D. T. si a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala nr. 6364/06.06.2011, menținerea ca temeinice si legale a obligațiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantului de organele fiscale;
- respingerea cheltuielilor de judecata ca nefondate.
În considerente invocă excepția privind tardivitatea formulării acțiunii in contencios administrativ pentru nerespectarea termenului legal de formulate a acțiunii in contencios reglementat de art. 218 alin. 2 din OG 92/2003 privind Codul de procedura fiscala republicat, modif. si completat coroborat cu prev art. 8 alin. 1 si art. 11 alin. 1 din Legea 554/2004 privind contenciosului administrativ, întrucât raportat la prevederile art. 218 Cod procedura fiscala privind:
Comunicarea deciziei si calea de atac (...)
(2) Deciziile emise in soluționarea contestațiilor pot fi atacate de contestator sau de către persoanele introduse in procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212 la instanța judecătoreasca de contencios administrativ competenta, in condițiile legii."
In acest caz, legiutorul face trimitere la legea specială a contenciosului administrativ unde la art. 11 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ, se prevede:
Termenul de introducere a acțiunii:
(1) Cererile prin care se solicita anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins si repararea pagubei cauzate se pot introduce in termen de 6 luni de la:
a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabila; (...)
(5) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripție,
Cu privire la data de la care a luat la cunoștință reclamantul de Deciziei Nr. 3/1/04.01.2012 a Direcția Generală a Finanțelor Publice T. - Birou Soluționare Contestații, menționează că reclamantului i s-a comunicat decizia contestata prin posta cu confirmare de primire pe care reclamantul prin reprezentant legal (avocat) a semnat de confirmare a primirii la data de 06.01.2012 .
Caz în care, reclamantul a luat la cunoștință decizia privind soluționarea contestației la data de 06.01.2012 astfel după cum rezultă din confirmarea de primire pe care o anexam prezentei împreuna cu dosarul administrativ, situație în care termenul de 6 luni prevăzut de legiuitor a fost depășit la data de 06.07.2012
De asemenea pârâta invocă excepția privind prescripția dreptului material la acțiune întrucât potrivit doctrinei, termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ este termen de prescripție cu toate consecințele ce decurg din aceasta .
Menționează că termenul de prescripție nu a fost supus vreunei situații de întrerupere sau suspendare, caz in care acesta s-a împlinit la data de 06.07.2012, motiv pentru care dreptul material la acțiune al reclamantului s-a prescris.
Pe fond, solicită respingerea ca neîntemeiată si nelegala a acțiunii in contencios administrativ formulata, având în vedere că în urma inspecției fiscale detaliată în raportul de inspecție fiscala încheiat la data de 03.06.2011, organele de inspecție fiscala au constatat faptul ca persoana fizică N. M. a realizat tranzacții imobiliare constând in vânzarea de terenuri si construcții dar in perioada 2005 si 2006 nu a realizat nici o tranzacție iar in perioada 2007 - 2010 a derulat 6 tranzacții, realizând venituri cu caracter de continuitate, fără sa solicite înregistrarea ca plătitor de TVA după depășirea plafonului de venituri, realizate din operațiuni impozabile în decursul unui an calendaristic.
Pârâtul arată că în anul fiscal 2007 situația este următoare:
Prima tranzacție cu bunuri imobile din patrimoniul personal este realizata la data de 11.05.2007, constând in vânzare de teren arabil extravilan, operațiune scutita de TVA fără drept de deducere, dar care se ia in calcul la stabilirea plafonului de TVA, in valoare de 1.285.833 lei;
La tranzacția din 16.05.2007 aferenta contractului de vânzare - cumpărare nr. 965/16.05.2007 dl. N. M. are doar calitatea de mandatar; tranzacția nu este aferenta persoanei fizice N. M..
A doua tranzacție este efectuata la data de 27.06.2007 constând in casa construita in baza aut. de construcție nr.436/12.02.2004, recepționată cu proces verbal de recepție nr. 1700/03.11.2005 si terenul aferent care formează un corp funciar unic, iar terenul urmează regimul casei, deoarece valoarea impozabila a terenului aferent construcției stabilita de Camera Notarilor Publici este de 217.812 lei (105 euro/mp*652 mp*3,1816 lei/euro) iar valoarea clădirii este de 418.528 lei, valoarea clădirii fiind mai mare decât valoarea terenului, operațiune scutita fără drept de deducere, fiind vânzare de construcție care nu este considerata noua, vânduta după data de 31.12.2006 la valoarea de 636.320 lei; operațiune scutita de TVA fără drept de deducere.
A treia tranzacție a fost efectuata la data de 18.12.2007 constând in teren arabil si loc de casa situata in intravilanul Timișoarei. Calitatea de teren construibil este stabilit conform Legii nr. 18/1991 art.90, HG nr.525 art.30, operațiune taxabila conform art.141 alin.2 lit. f din Legea nr.571/2003, fiind teren construibil. Tranzacția s-a realizat la valoarea de 1.494.528 lei; operațiune taxabila conform prevederilor Codului Fiscal cu aplicare in anul 2007.
Dl. N. M. a devenit persoana impozabila din punct de vedere al TVA obligata la înregistrarea in scopuri de TVA înainte de realizarea operațiunilor taxabile superioare plafonului anual de scutire TVA, conform prevederilor art. 70 alin. 1 lit.a) din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala cu modificările valabile in anul 2007 si art. 153 alin. 1) lit.a) punct. 1 din Legea nr. 571/2003.
Menționează că, prin realizarea tranzacției in valoare de 1.494.528 lei reclamantul a realizat o cifra de afaceri in suma de 1.494.528 lei, superioara plafonului anual de scutire TVA, prevăzut la art. 152 alin. 1) din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal cu modificările ulterioare valabile in anul 2006, având obligația solicitării înregistrării in scopuri de TVA înaintea realizării celei de a treia tranzacție taxabila si sa colecteze TVA pentru toate operațiunile taxabile efectuate începând cu data de 18.12.2007.
Reclamantul N. M. nu a colectat TVA pentru operațiunea taxabilă realizată.
Perioada fiscala pentru anul 2007 este luna calendaristica, conform art. 1561 alin. 1) si alin. 3) din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal cu modificările si completările ulterioare.
Prin urmare in mod corect organul de control a constatat ca livrările efectuate in anul 2007, in valoare de 1.494.528 lei, sunt livrări de terenuri construibile, pentru care persoana impozabila ar fi avut dreptul de deducere a TVA aferenta operațiunilor de achiziție si transformării acestora, daca ar fi respectat prevederile legale privind aplicarea regimului special de scutire si înregistrarea in scopuri de TVA conform art. 153 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările si completările ulterioare, în forma aplicabila in perioada avuta in vedere.
Întrucât d-nul N. M. nu a solicitat organelor fiscale, înregistrarea in scopuri de TVA, organul fiscal, a procedat în mod corect la înregistrarea din oficiu a contribuabilului, conform art. 153 alin. (8) din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal:
"In cazul in care o persoana este obligate sa se înregistreze in scopuri de TVA, in conformitate cu prevederile alin. (1), (2), (4) sau (5), si nu solicita înregistrarea, organele fiscale competente vor înregistra persoana respectiva din oficiu."
Prin urmare, deși, reclamantul contesta calitatea sa de persoana impozabila, susținând pe de o parte ca nu are calitatea de comerciant si, pe de alta parte ca tranzacțiile imobiliare efectuate de persoane fizice non-profesioniști nu pot fi tratate ca operațiuni imobiliare.
Pârâtul precizează insă, contrar susținerilor reclamantului, ca potrivit dispozițiilor art. 127 alin. 1 Cod fiscal este considerata persoana impozabila orice persoana care desfășoară, de o maniera independenta si indiferent de loc, activități economice de natura celor prevăzute la alin. 2, oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități.
Potrivit alin.2 al aceluiași articol, activitățile economice cuprind activitățile producătorilor, comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv. De asemenea, constituie activitate economica exploatarea bunurilor corporale sau necorporale in scopul obținerii de vvenituri cu caracter de continuitate.
Aceste dispoziții se coroborează cu cele ale art. 128 din Codul fiscal, in forma in vigoare la data efectuării tranzacțiilor imobiliare, potrivit cărora este considerata livrarea de bunuri (ca operațiune cuprinsa in sfera de aplicarea a TVA) transferul dreptului de a dispune de bunuri ca si un proprietar.
Consideră că sunt îndeplinite cerințele impuse de cele doua articole menționate, întrucât petentul a realizat venituri cu caracter de continuitate din vânzările efectuate in perioada verificata, iar vânzările efectuate corespund noțiunii de livrare de bunuri avuta în vedere de art. 128 din codul fiscal.
Trebuie precizat ca in cadrul alin.8 al art. 128 din codul fiscal, in forma in vigoare la data efectuării tranzacțiilor, sunt enumerate operațiunile care nu constituie livrare de bunuri in sensul alin. 1, respectiv, care nu sunt cuprinse in sfera de aplicare a taxei; printre aceste operațiuni nu sunt incluse vânzările repetate de imobile de către o persoana fizica.
De asemenea, nu pot fi reținute in soluționarea favorabila a cauzei nici susținerile reclamantului potrivit cărora ,,nu a desfășurat nici o activitate economica in nici una din accepțiunile definite la art. 127 alin.(2} din Codul fiscal [...] vânzarea de imobile nu este definita nici de Codul Comercial ca fiind o fapta de comerț, fiind exclusa din enumerarea expresa si limitativa prevăzuta de dispozițiile art.3 din Codul Comercial", având in vedere faptul ca, din punct de vedere fiscal, TVA aferenta livrării unui bun imobil este supusa legii fiscale, respectiv Legea nr.571/2003, privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, indiferent daca aceste tranzacții îndeplinesc sau nu cerințele altor dispoziții legale (Codul civil), drept pentru care tranzacțiile efectuate de către contribuabili (vânzările de terenuri) trebuie analizate din punct de vedere fiscal, ținând cont de prevederile Codului fiscal.
Se retine astfel ca, independent de calificarea tranzacțiilor din Codul civil, in materia fiscala determinant este conținutul economic al tranzacțiilor, autoritățile fiscale fiind îndreptățite să reîncadreze forma si conținutul juridic al tranzacțiilor pentru a reflecta conținutul economic propriu-zis al acestora, după cum prevăd dispozițiile art.11 alin.(1) din Legea nr.571/2003, privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, coroborate cu cele ale art.1 alin.(3) din același act normativ, conform cărora:
"ART. 1 (3) In materie fiscala, dispozițiile prezentului cod prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, in caz de conflict intre acestea aplicandu-se dispozițiile Codului fiscal.
ART. 11 (1) La stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe in înțelesul prezentului cod, autoritățile fiscale pot sa nu ia in considerare o tranzacție care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unui tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției
Referitor la aprecierile eronate ale reclamantului ca, pentru tranzacția efectuata in data de 18.12.2007 (vânzarea cumpărarea autentificata prin încheierea 2462/18.12.2007 de către BNP T. D.-E.), tranzacție ce a cuprins doua terenuri ARABILE aflate in intravilan in suprafața de 1655 mp si 1452 mp respectiv doua locuri de casa de 718 si 443 mp nu sunt aplicabile dispozițiile art. 141 alin.2 lit. f Cod fiscal întrucât ar fi vorba despre vânzarea de terenuri construibile, învederează instanței ca, susținerile privind caracterul pretins neconstruibil al celor doua terenuri sunt contrazise de însăși categoria de teren "intravilan" menționat in contractul de vinzare-cumparare.
Chiar daca in extrasul CF terenurile apar ca arabile, acest aspect nu conduce in mod automat la concluzia ca ar fi construibile sau neconstruibile, in cauza nefăcându-se dovada unei interdicții legale de construire, regula fiind ca terenurile intravilane, cum sunt cele din cauza, sunt construibile si doar pe cale de excepție, daca intervin anumite impedimente legale, sunt exceptate de la posibilitatea construirii.
Pârâtul arată că argumentele contestatorului puteau fi luate in considerare daca erau susținute de emiterea unui certificat de urbanism care este un act de informare care cuprinde mențiuni privind posibilitatea de construire, ori dimpotrivă interdicția de construire, iar petentul ar fi putut face dovada celor susținute prezentând un astfel de certificat, sarcina probei revenindu-i potrivit art. 65 alin. 1 din codul de procedura fiscala.
Din documentele aflate in dosarul administrativ reiese astfel ca persoana fizica N. M. avea obligația solicitării înregistrării in scopuri de TVA înaintea realizării celei de-a treia tranzacție care a fost efectuata la data de 18.12.2007 constând in teren arabil si loc de casa situat in intravilanul Timișoarei, operațiune taxabila conform art.141 alin.2 lit. f din Legea nr.571/2003, fiind teren construibil. Tranzacția s-a realizat la valoarea de 1.494.528 lei si este operațiune taxabila conform prevederilor Codului Fiscal cu aplicare in anul 2007 iar prin aplicarea cotei de 19% asupra valorii tranzacției de 1.494.528 lei s-a stabilit TVA datorata de 283.960 lei si accesorii calculate până la data de 3.06.2011 în suma de 293.047 lei majorări de întârziere si suma de 42.594 lei penalități de întârziere.
Referitor la calculul accesoriilor, menționează că acestea s-au efectuat având in vedere termenul scadent de plata si nu termenul de plata a debitelor care se stabilește in raport de data luării la cunoștința a actelor administrativ fiscale întocmite pe numele contribuabilului. In interiorul termenului de plata acordat contribuabilului nu se inițiază procedura de executare silita.
Pentru considerentele arătate consideră ca în mod întemeiat, organul de soluționare a contestațiilor din cadrul Direcția Generală a Finanțelor Publice T. a dispus respingerea contestația ca neîntemeiata pentru TVA datorata de 283.960 lei si accesorii calculate până la data de 3.06.2011 în suma de 293.047 lei majorări de întârziere și suma de 42.594 lei penalități de întârziere.
III. Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
În urma unei inspecții fiscale vizând perioada 2005 – 2011, finalizate prin raportul de inspecție fiscală din data de 03.06.2011 întocmit de pârâtul Direcția Generală a Finanțelor Publice T., a fost emisă decizia de impunere nr. 6364/06.06.2011 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantului N. M. TVA suplimentar de plată de 283.960 lei și obligații accesorii de 335.641 lei.
Contestația administrativă prealabilă formulată de reclamantă a fost respinsă de pârât prin decizia nr. 3/1/04.01.2012.
În esență, s-a reținut în sarcina reclamantului că în anul 2007 a efectuat tranzacții cu bunuri imobiliare din patrimoniul personal, obținând venituri cu caracter de continuitate, dobândind astfel calitatea de persoană impozabilă care ar fi trebuit să se înregistreze în scop de TVA din momentul depășirii plafonului de scutire și să colecteze TVA aferent vânzărilor de imobile.
Mai exact, autoritatea fiscală a verificat 6 tranzacții imobiliare efectuate de reclamant în perioada 2007 – 2010 și a luat în considerare 3 dintre acestea, toate din 2007 (a înlăturat o tranzacție unde reclamantul a participat ca acționar și 2 tranzacții cu terenuri neconstruibile pentru care nu există obligația colectării de TVA), după cum urmează:
- prima tranzacție (contractul nr. 936/11.05.2007) este realizata la data de 11.05.2007, constând in vânzare de teren arabil extravilan, operațiune scutita de TVA fără drept de deducere, dar care s-a luat în calcul la stabilirea plafonului de TVA, in valoare de 1.285.833 lei;
- a doua tranzacție (contractul nr. 1338/27.06.2007) este efectuata la data de 27.06.2007 constând in casa construita in baza aut. de construcție nr.436/12.02.2004, recepționată cu proces verbal de recepție nr. 1700/03.11.2005 si terenul aferent care formează un corp funciar unic, operațiune scutita de TVA fără drept de deducere, fiind vânzare de construcție care nu este considerata noua, vânduta după data de 31.12.2006 la valoarea de 636.320 lei;
- a treia tranzacție (contractul nr. 2462/18.12.2007), cea pentru care s-a depășit plafonul (de 119.000 lei) și raportat la valoarea căreia a fost calculat TVA și accesorii, a fost efectuata la data de 18.12.2007 constând in teren arabil si loc de casa situata in intravilanul Timișoarei; s-a reținut calitatea de teren construibil în temeiul Legii nr. 18/1991 art.90 și HG nr.525 art.30; s-a apreciat că operațiunea este taxabila conform art.141 alin.2 lit. f din Legea nr.571/2003, deoarece terenul construibil. Tranzacția s-a realizat la valoarea de 1.494.528 lei.
Cu privire la excepțiile tardivității și prescripției
În cazul ambelor excepții, pârâtul consideră că reclamantul a depășit termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 al. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 deoarece decizia nr. 3/1/04.01.2012 i-a fost comunicată la data de 04.01.2012 iar acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 10.07.2012.
Curtea respinge excepțiile deoarece termenul de prescripție de 6 luni a fost respectat în condițiile în care acțiunea a fost depusă la poștă prin scrisoare recomandată la data de 06.07.2012 (cf. fila 48) iar potrivit art. 104 Cod procedură civilă „Actele de procedură trimise prin poștă instanțelor judecătorești se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea lui.”
Cu privire la fondul pricinii
Curtea constată că probatoriul administrat în cauză confirmă starea de fapt, de altfel necontestată, dar observă că una din aprecierile autorității fiscale, esențială pentru impunerea reclamantului, este neîntemeiată, respectiv ce privind obținerea de venituri cu caracter de continuitate.
Astfel, potrivit art. 127 al. 1 Cod fiscal, aplicabil în materie de TVA, „Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfășoară, de o manieră independentă și indiferent de loc, activități economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități” iar potrivit al. 2 „În sensul prezentului titlu, activitățile economice cuprind activitățile producătorilor comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și activitățile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate”.
Așadar, pentru ca reclamantul să fie considerat persoană impozabilă ar trebui să fi desfășurat activitate economică prin cumpărarea și revânzarea imobilelor în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.
Scopul prevăzut de lege trebuie să existe pe întreaga durată a activității economice; de asemenea, caracterul de continuitate presupune un anumit grad de repetitivitate, o anumită frecvență a tranzacțiilor.
În ce privește contractul nr. 1338/27.06.2007 (tranzacția 2), casa vândută a fost edificată în 2005 (autorizație de construire din 2004) și a fost vândută în 2007, existând astfel îndoieli că a fost construită în scopul prevăzut de lege. Reamintim că perioada verificată începe cu 01.01.2005 și pe întreg parcursul anilor 2005 și 2006 și în prima jumătate a anului 2007 reclamantul nu a efectuat nicio tranzacție astfel încât există o îndoiala că a cumpărat terenul și a edificat construcția în scopul obținerii de venit.
De asemenea, există îndoială că celelalte două tranzacții ar asigura caracterul de continuitate cerut de lege pentru venituri.
Este adevărat că potrivit pct. 3 (5) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal „În cazul achiziției de terenuri și/sau de construcții de către persoana fizică în scopul vânzării, livrarea acestor bunuri reprezintă o activitate cu caracter de continuitate dacă persoana fizică realizează mai mult de o singură tranzacție în cursul unui an calendaristic” și că reclamantul a încheiat mai mult de o tranzacție în 2007 dar această prevedere legală nu a intrat în vigoare decât în 2010 (cf. H.G. nr. 1620/2009), neputând produce efecte pentru anul 2007.
Instanța apreciază că ar fi excesiv să considere că în lipsa unui text legal expres (așa cum este cazul începând cu anul 2010) două sau chiar trei tranzacții încheiate în 2007 ar conferi caracter de continuitate veniturilor reclamantului.
De asemenea, este relevant că anterior anului 2010 autoritatea fiscală nu a avut o practică administrativă din care să rezulte că un număr atât de redus de tranzacții ar fi suficiente pentru a reține caracterul de continuitate al veniturilor.
În consecință, nefiind îndeplinită una din condițiile prevăzute de lege pentru înregistrarea în scop de TVA și colectarea de TVA, Curtea, constatând nelegalitatea actelor administrative contestate, în temeiul art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Curtea va admite acțiunea și va anula Decizia de impunere nr. 6364/06.06.2011 precum și Decizia nr. 3/1/04.01.2012 emise de pârât.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, văzând că a căzut în pretenții, va obliga pârâtul să plătească reclamantului 3.887,4 lei cu titlu de cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepțiile tardivității și prescripției dreptului la acțiune invocate de pârât.
Admite acțiunea formulată de reclamantul N. M. în contradictoriu cu pârâtul Direcția Generală a Finanțelor Publice T. și în consecință:
Anulează Decizia de impunere nr. 6364/06.06.2011 precum și Decizia nr. 3/1/04.01.2012 emise de pârât.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului 3.887,4 lei cu titlu de cheltuielile de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 24.01.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. D. OANAGIANINA S.
Red.C.D.O. – 11.02.2013
Tehnored.GS – 11.02.2013
4ex/SM/emis 2 .>
Se comunică:
reclamantului – N. M. dom. procedural ales la cab. av. B. P. ., .>
pârâtului – Direcția Generală a Finanțelor Publice T. – Serviciul Soluționare Contestații – Timișoara, .. 9, județ T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 06/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4618/2013.... → |
|---|
