Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1124/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1124/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 14-03-2013 în dosarul nr. 4547/30/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOPERATOR 2928
Secția contencios administrativ și fiscal
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1124
Ședința publică din 14 martie 2013
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE: I. J. JUDECĂTOR: M. A. B. JUDECĂTOR: M. C.
GREFIER: M. L.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice D., împotriva sentinței civile nr. 2970 din 18 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat I. N., având ca obiect contestație act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au fost lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că reclamantul intimat, prin avocat, a depus la dosar concluzii scrise, prin Serviciul Registratură, la data de 7 martie 2013, precum și împuternicirea avocațială și chitanța nr. 400 din 4.01.2013 privind plata onorariului avocațial în cuantum de 500 lei.
Constatându-se că s-a solicitat judecarea în lipsă conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, cauza a fost lăsată în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 2970 din 18 septembrie 2012, Tribunalul T. a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice D..
A admis acțiunea formulată de reclamantul I. N., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice D., având ca obiect pretenții și a obligat Administrația Finanțelor Publice D. la restituirea către reclamant a taxei de poluare în cuantum de 4531 lei, precum și la plata dobânzii fiscale, cu începere de la expirarea termenului de 45 zile calculat din data de 01.06.2012, data cererii de restituire - și până la restituirea integrală a sumei.
Totodată, a obligat Administrația Finanțelor Publice D. la plata către reclamant, a sumei de 39,3 lei cheltuieli de judecată, constând în taxe de timbru și 1000 lei onorariu de avocat.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice D., hotărârea fiind criticată prin aceea, că acțiunea este vădit neîntemeiată, având în vedere că la data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr. 9 din 6 ianuarie 2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prin care s-a abrogat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare, astfel că instanța se impunea a face o compensare legală, în baza art. 12 din Legea nr. 9/2012, urmând ca, eventual, să oblige la restituirea unei diferențe, reclamantul făcând parte din categoria persoanelor vizate de plata taxei instituite prin Legea nr. 9/2012.
În sprijinul recursului sunt invocate deciziile Curții Constituționale nr. 499/2009, nr. 802/2009. nr. 834/2009, nr.1596/2009, nr. 1152/2010, principiul unicității și universalității taxei, neîncălcarea principiului neretroactivității, căci legiuitorul anului 2012 doar a redefinit taxa specială în discuție, așa cum a decis Curtea Constituțională.
Deopotrivă, invocă caducitatea Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din 7 aprilie 2011 în cauza T. contra România (C - 402/09).
Recurenta a criticat și soluția de obligare a sa la plata dobânzilor legale de la data achitării taxei, contrar prevederilor legale incidente în cauză.
Un alt motiv de recurs este reprezentat de faptul că prima instanță în mod greșit a obligat AFP D. la plata cheltuielilor de judecată, motivat de faptul taxa de poluare nu s-a făcut abuziv ci în baza prevederilor O.U.G. nr.50/2008, astfel că nu se află în culpa procesuală prevăzută de art. 274 Cod procedură civilă.
Reclamantul intimat prin concluziile scrise depuse a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.
Curtea, verificând recursul, prin prisma dispozițiilor art. 299 și urm. art. 3041 C.pr.civ., în raport cu motivele invocate reține următoarele:
Astfel, în ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. (1) din noul act normativ "în cazul în care taxa de poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili, începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România".
Curtea constată că, prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege, referitoare la taxa pentru emisiile poluante, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012.
Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de poluare la restituirea integrală a taxei respective.
Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE. Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului UE nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.
Prin urmare, Curtea consideră că această reglementare nu poate aduce atingere constatării Curții Europene de Justiție referitoare la contrarietatea dintre Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 și art. 110 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, contrarietate în vigoare la momentul plății taxei de poluare de către reclamant.
Totodată, caracterul retroactiv al acestei reglementări împiedică aplicarea acestor dispoziții unor raporturi juridice născute anterior intrării ei în vigoare, în condițiile în care la momentul plății taxei de poluare de către reclamant, această taxă nu se aplica autovehiculelor de ocazie de pe piața internă, grevând exclusiv autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată în România în perioada respectivă.
Curtea observă că Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă - pentru trecut - această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008.
Prin urmare, Curtea consideră că dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 nu înlătură dreptul reclamantului de a obține restituirea integrală a taxei de poluare în litigiu ca fiind o taxă contrară art. 110 TFUE.
Curtea, apreciază că este neîntemeiată susținerea referitoare la acordarea dobânzilor legale, reținând că în mod corect prima instanță a ținut cont de art.124 Codul de procedură fiscală, care prevăd că acestea se datorează din a 46 a zi de la data depunerii cererii.
De asemenea, Curtea constată că este neîntemeiată și susținerea recurentei D. T. în ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată la care a fost obligată pârâta, deoarece este consecința legală, prevăzută de art. 274 Cod de Procedură Civilă, a faptului că a căzut în pretenții și că îi incumbă inclusiv plata tuturor cheltuielilor ocazionate de declanșarea procesului.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse anterior, în conformitate cu prevederile art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice D..
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T. împotriva sentinței civile nr.2970/18.09.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
Obligă pârâta recurentă la 500 lei cheltuieli de judecată în recurs către reclamantul intimat I. N..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 martie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. J. M. A. B. M. C.
GREFIER,
M. L.
Red. I.J. /25.03.2013
Thred.M.L./25.03.2013
Ex.2
Prima inst. – L. R. M. - Trib. T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 15/2013.... → |
|---|
