Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-11-2013 în dosarul nr. 8885/115/2012
Dosar nr._ operator nr.2928
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr._/2013
Ședința publică din 18 Noiembrie 2013
Completul compus din:
Președinte R. S.
Judecător dr. A. C. B.
Judecător dr. P. M.
Grefier M. O.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul recurent O. C. și de pârâta recurentă D.G.F.P. C. S. în nume propriu și în reprezentarea A.F.P. Oțelu R. împotriva sentinței civile nr.834/3.04.2013 pronunțată de Tribunalul C. S. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică sunt lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Curtea, văzând că s-a cerut judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 C.p.c., reține recursurile spre soluționare.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.834/3.04.2013 pronunțată de Tribunalul C. S. în dosar nr._ s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. și s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul O. C., în contradictoriu cu pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. - Administrația Finanțelor Publice Oțelu R. și în consecință:
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Oțelu R. să restituie reclamantului(ei) suma de 2948 lei.
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Oțelu R. la plata dobânzilor legale fiscale conform considerentelor prezentei hotărâri.
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Oțelu R., la plata sumei de 343,3 lei, cheltuieli de judecată.
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. împotriva Administrației F. pentru Mediu.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul O. C. solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate în sensul acordării în totalitate a cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei reprezentând onorariu de avocat, arătând că prima instanță i-a redus nejustificat cuantumul cheltuielilor de judecată deși acestea au fost dovedite în cauză.
Împotriva aceleiași sentințe, în termen legal, a declarat recurs și pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE C.-S. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Oțelu R. solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului, iar pe fond respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, precum și admiterea cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
Recurenta, Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., susține că, hotărârea este criticată sub aspectul excepției inadmisibilității acțiunii ca fiind prematur introdusă, întrucât în baza art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, republicată, procedura prealabilă administrativă era obligatorie în cauză, iar reclamantul nu a făcut dovada atacării deciziei pentru stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule la autoritatea ierarhic superioară autorității emitente a actului.
Recurenta susține și tardivitatea formulării procedurii administrative prealabile, context în care se susține că reclamantul în cauză a contestat decizia de calcul a taxei de poluare cu depășirea termenului de prescripție de 30 de zile, prevăzut de art. 7 (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu referire la art. 207 (1) din Ordonanța de Guvern nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală.
Pe fondul cauzei, se susține că acțiunea a fost admisă nelegal, dat fiind că la data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr. 9/2012 din 06.01.2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, instanța ignorând aplicarea în cauză a Legii nr. 9/2012, care elimină discriminările vechii legislații, cât și dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012, potrivit cu care se impunea a se realiza o compensare legală, între suma achitată în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și cea datorată în baza Legii nr. 9/2012, cu restituirea eventualelor diferențe nedatorate dintre taxa de poluare și taxa pe emisii poluante.
Cu privire la cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, pârâta arată că OUG nr.50/2008 constituie temeiul de drept în baza căruia solicită introducerea în cauză a Administrației F. pentru Mediu întrucât taxa de poluare constituie venit la bugetul fondului de mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Pârâta recurentă invocă nelegalitatea hotărârii și prin aceea că instanța a ignorat calitatea procesuală pasivă a Direcției Generale a Finanțelor Publice C. – S., în condițiile în care, potrivit Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3831/2011, are atribuția de a reprezenta interesele statului în fața instanțelor de judecată iar, potrivit art. 3 lit. k din R., Direcția G. a Finanțelor Publice C. – S. reprezintă interesele statului în fața instanțelor de judecată, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița neavând personalitate juridică, fiind subordonată Direcției Generale a Finanțelor Publice C. – S..
Totodată, hotărârea este criticată și prin prisma dispozițiilor art. 124, art. 70 alin. 1 și art. 117 alin.1 lit. f Cod procedură fiscală, susținându – se faptul că cererea reclamantului, care s–ar circumscrie acestora ar fi cererea de restituire formulată în baza sentinței civile pronunțată de prima instanță, în prezenta cauză, după ce aceasta ar deveni irevocabilă și evident favorabilă reclamantului.
Astfel, de la data depunerii cererii de restituire în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile favorabile reclamantului, se calculează termenul de 45 de zile iar, în caz de nerespectare, ar fi obligată pârâta recurentă la plata dobânzilor conform Codului de procedură fiscală.
Prin urmare, se susține că, în mod eronat, prima instanță a apreciat că plata dobânzii se calculează de la data plății efective a taxei.
Verificând recursurile astfel declarate, prin prisma dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Astfel, cu privire la recursul reclamantului, Curtea constată că diminuarea cheltuielilor avocațiale de către instanță își are temeiul legal în dispozițiile art.274 (aln.3) Cod procedură civilă, între criteriile validate de speța de față, care a condus instanța la luarea hotărârii în discuție, fiind criteriul complexității cauzei, care se măsoară în legătura cu miza litigiului (valoarea obiectului pricinii), problemele de drept ridicate, ori, în prezenta cauza, la momentul sfârșitului de an 2012, problema de drept adusa în dezbatere în litigiu de față avea deja o dezlegare, in jurul ei consacrându-se o jurisprudență constanta dezvoltata ca urmare a pronunțării hotărârii CJUE din 7 aprilie 2011 în cauza T. contra României
De asemenea, durata litigiului nu justifică acordarea cheltuielilor solicitate, litigiul, precum nici numărul actelor procedurale/procesuale săvârșite de reprezentantul reclamantului în proces.
Pentru aceste motive, se va respinge ca nefondat recursul reclamantului O. C..
Analizând recursul pârâtei, Curtea constată următoarele:
Cu privire la recursul pârâtei, sub aspectul excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului Curtea reține că, în prezenta cauză, asemenea celorlalte cauze aflate pe rolul instanțelor de fond, reclamanții urmăresc exclusiv restituirea sumelor percepute de stat, cu titlu de taxă de poluare, în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu ajustarea acestor sume din perspectiva modului de calcul, organului emitent etc.
Ca o dovadă în acest sens, reclamantul în cauză s-a adresat pârâtei recurente cu o cerere de restituire a sumei achitată cu titlu de taxă de poluare. Pârâta recurentă a respins cererea, ca neîntemeiată, iar Înalta Curte de Casație de Justiție București, prin Decizia nr. 24/2011 statuează, în mod obligatoriu, că procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu se aplică în cazul litigiilor în care se solicită restituirea taxei de poluare.
Prin urmare, Curtea constată că tribunalul a dezlegat această problemă de drept în spiritul legii, context în care se impune a se menționa că, instanțele au constatat că Statul nu s-a angajat să restituie administrativ asemenea taxe, problema fiind, încă, în discuție în spațiul public, iar cetățenii justițiabili care au inițiat menționata procedură prealabilă administrativă au întâmpinat un refuz de rezolvare, în sensul că li s-au respins astfel de cereri, consolidându-se, chiar, o practică a autorităților administrative în acest sens.
În acest context, judecătorul este dator să observe dispozițiile art. 129, art. 130 Cod procedură civilă și să curme orice formă de abuz în legătură cu respectarea drepturilor deduse judecății, inclusiv în legătură cu tendințele de tergiversare, înregistrate din partea instituțiilor statului, cât privește satisfacerea (efectivă) a acestor drepturi, prin înlăturarea grabnică a încălcărilor constatate de instanțele naționale sau europene.
Pe fondul cauzei, în ce privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. (1) din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că norma în discuție tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu cea cuprinsă în norma legală, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012, aspect care face ca, în anumite cazuri, dreptul contribuabilului la restituirea integrală a taxei, percepute în baza unui act normativ neconform cu dreptul Uniunii Europene, să fie limitat, ceea ce echivalează cu nesocotirea efectelor hotărârii interpretative a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra României.
Sub acest aspect recurenta este în eroare, atunci când afirmă că hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a referit la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu la Legea nr. 9/2012, căci Curtea s-a referit, potrivit limitelor sale de competență, la interpretarea art. 110 din TFUE, iar nu la interpretarea legii interne românești.
Judecătorul național este cel abilitat să verifice conformitatea legilor interne cu art. 110 din TFUE, astfel cum acesta este interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, interpretare obligatorie pentru toate Statele membre.
Pe de altă parte, instanța de recurs constată că, deși Legea nr. 9/2012 și-a propus să înlăture efectele discriminatorii indirecte produse de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 -, prin aceea că taxa prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu era impusă și vehiculelor similare, puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării/reînmatriculării lor -, extinzând obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și în cazul autovehiculelor înstrăinate pe piața națională, tocmai această normă cuprinsă în Legea nr. 9/2012,a făcut obiectul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, fiind suspendată de la aplicare, la data soluționării litigiului.
Pe cale de consecință, efectele discriminatorii indirecte menționate, continuă să fie prezente, inclusiv în cazul de speță, astfel că judecătorul fondului în mod corect a reținut incompatibilitatea dintre legea internă în vigoare și dispozițiile art. 110 din TFUE, căci nu există nicio diferență, sub aspectul efectelor discriminatorii indirecte analizate, între Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și normele cuprinse în Legea nr. 9/2012, în vigoare la momentul soluționării prezentei cauze, aspect sub care Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012 de suspendare a unor norme din cuprinsul Legii nr. 9/2012, evident că produce efecte juridice, independent de caracterul temporar al suspendării (01.01.2013), statul neavând nici o legitimitate în a ignora hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, în continuare.
Cu privire la dobânzile legale acordate, aferente sumei plătite cu titlul de taxă de poluare, nu pot fi reținute în cauză nici susținerile recurentei referitoare la stabilirea eronată a momentului de la care se pot acorda dobânzi aferente taxei pe poluare percepute de la reclamant.
Prin hotărârea din 18.04.2013, dată de CJUE în cauza C-565/11, I., s-a statuat în sensul că „dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, (precum cel instituit prin art. 124 C.pr.fiscală – n.n.) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”. Aplicând cu prioritate dispozițiile din legislația Uniunii Europene, astfel interpretate de CJUE cu forță obligatorie pentru judecătorul național, se constată necesar a fi înlăturate prevederile din dreptul național, anume, art. 124 alin. 1 C.pr.fiscală, care permit acordarea dobânzilor doar după expirarea unui termen de 45 de zile de la înregistrarea la organul fiscal a cererii de restituire, urmând a fi recunoscut dreptul reclamantului de a beneficia de dobânzi aferente sumei achitate cu titlu de taxă pe poluare chiar de la data plății acesteia.
Cu toate acestea, recursul pârâtei este fondat, în condițiile în care judecătorul fondului a respins cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București, deși este de necontestat că taxa încasată de organul fiscal s-a făcut venit la bugetul acestei instituții, fiind, așadar, legal ca chemata în garanție, care a beneficiat efectiv de taxă, să suporte în final toate consecințele restituirii.
Pentru aceste motive se va admite recursul formulat de pârâta D.G.F.P. C. S. în nume propriu și în reprezentarea A.F.P. Oțelu R., se va modifica în parte hotărârea recurată și se va admite cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu care va fi obligată să plătească reclamantului O. C. suma de 2948 lei cu dobânzi fiscale de la data plății până la data restituirii efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta D.G.F.P. C. S. în nume propriu și în reprezentarea A.F.P. Oțelu R. împotriva sentinței civile nr.834/3.04.2013 pronunțată de Tribunalul C. S. în dosar nr._ .
Modifică în parte hotărârea recurată și admite cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
Obligă chemata în garanție să plătească reclamantului O. C. suma de 2948 lei cu dobânzi fiscale de la data plății până la data restituirii efective.
Respinge recursul reclamantului O. C. împotriva aceleiași sentințe.
Menține în rest dispozițiile hotărârii recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 noiembrie 2013.
Pentru
Președinte, Judecător, Judecător,
R. S. dr. A. C. B. dr. P. M.
transferată la Curtea de Apel București
semnează
Președinte Secție,
dr. M. B.
Grefier,
M. O.
Red.P.M./10.12.2013
tehn.M.O./ 2 ex./10.12.2013
Primă instanță:Tribunalul C. S.
judecător: G. Ș.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 22/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3176/2013.... → |
|---|
