Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 14/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 14/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 14-11-2013 în dosarul nr. 1466/108/2013
ROMÂNIA Operator 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA NR._/R
Ședința publică din 14.11.2013
PREȘEDINTE: D. I. Ț.
JUDECĂTOR: M. B.
JUDECĂTOR: R. S.
GREFIER: A. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice L. reprezentată de D.G.F.P. A. împotriva sentinței civile nr. 4286/03.06.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta O. I., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și, văzând că s-a solicitat judecata și în lipsă, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
În deliberare constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4286/03.06.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, a-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. A. și s-a respins acțiunea față de aceasta, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta O. I. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice L., a anulat decizia de calcul nr._/12.09.2012 emisă de pârâtă, a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 7646 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda aferentă începând cu data plății sale și până la data achitării efective și la plata sumei de 43,60 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism din UE și pentru înmatricularea lui în România a achitat o taxă de poluare a cărei restituire o solicită, sens în care, constatându-se că autoturismul a fost anterior înmatriculat într-un stat membru al UE, în litigiu se aplică prevederile art. 110 din tratat, care nu interzice introducerea unui impozit de natură internă ci aplicarea lui discriminatorie în măsura în care afectează produsele din aceste state.
Se reiterează jurisprudența C.J.U.E. și concluzionează caracterul discriminatoriu al reglementării taxei de poluare aplicabile reclamantului, ce impune a fi înlăturată ca fiind în contradicție cu art. 110 TFUE.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice L. reprezentată de D. A., care a solicitat modificarea în tot a sentinței, în sensul admiterii excepției lipsei inadmisibilității, considerând că acțiunea este prematur introdusă, întrucât nu a făcut dovada finalizării contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare.
De asemenea, pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca vădit neîntemeiată, întrucât s-a ignorat de către instanța de fond . Legii nr. 9/2012 care a adus modificări cu privire la cadrul legal al instituirii taxei pe emisiile poluante ale autovehiculelor în ceea ce privește sfera de aplicare a acesteia și care dă posibilitatea recuperării diferențelor de taxă și înlătură caracterul indirect discriminatoriu prin taxarea unitară, indiferent de proveniența autovehiculului.
Analizând recursul declarat de pârâtă, conform motivelor invocate în scris și văzând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea reține că este nefondat pentru următoarele considerente:
Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, relevant fiind art. 12 alin. 1 din noul act normativ în raport cu care se constată că prin dispozițiile menționate se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege, referitoare la taxa pentru emisiile poluante, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012.
Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de poluare la restituirea integrală a taxei respective.
Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE. Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului UE nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.
Prin urmare, Curtea consideră că această reglementare nu poate aduce atingere constatării Curții Europene de Justiție referitoare la contrarietatea dintre Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 și art. 110 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, contrarietate în vigoare la momentul plății taxei de poluare de către reclamant.
Totodată, caracterul retroactiv al acestei reglementări împiedică aplicarea acestor dispoziții unor raporturi juridice născute anterior intrării ei în vigoare, în condițiile în care la momentul plății taxei de poluare de către reclamant, această taxă nu se aplica autovehiculelor de ocazie de pe piața internă, grevând exclusiv autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată în România în perioada respectivă.
Curtea observă că Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă – pentru trecut – această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare O.U.G. nr. 50/2008.
Prin urmare, Curtea consideră că dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 nu înlătură dreptul reclamantului de a obține restituirea integrală a taxei de poluare în litigiu ca fiind o taxă contrară art.110 TFUE.
Analizând problema admisibilității sau inadmisibilității acțiunii de restituire a taxei de poluare, reiterată în motivele de recurs, în condițiile în care reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile, prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin decizia nr. 24/14.11.2011, dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, că „procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod”.
Argumentând această soluție, Înalta Curte a reținut că „conform jurisprudenței consecvente a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european și, corelativ, statul are obligația de a o restitui.
Conform principiului autonomiei procedurale, regulile care guvernează rambursarea sumelor în discuție sunt regulile naționale.
Înalta Curte a reținut că „acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală.
Astfel, în primul rând, a susține că nu există acces la procedura restituirii, reglementată de art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală (și, implicit, Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal), decât după epuizarea procedurii reglementate de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală înseamnă practic a înlătura din ordinea juridică prima dispoziție legală indicată.
Într-adevăr, existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Or, potrivit regulii de interpretare "actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat", un text de lege trebuie interpretat în sensul în care ar produce efecte, iar nu în sensul în care n-ar produce niciunul.
Pentru aceste considerente, constatând că soluția reținută prin sentința recurată este temeinică și legală sub aspectul criticilor formulate, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ. urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul promovat de pârâta Administrația Finanțelor Publice L. reprezentată de D.G.F.P. A. împotriva sentinței civile nr. 4286/03.06.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14.11.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. I. Ț. Dr. M. B. R. S.
GREFIER
A. T.
RED.D./19.11.2013
TEHNORED. A.T./19.11.2013
PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL A.
PREȘEDINTE: Ș. L. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3864/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3758/2013.... → |
|---|
