Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 28/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 28/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 28-10-2013 în dosarul nr. 6930/30/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR._

Ședința publică din 28.10.2013

PREȘEDINTE: Prof. Univ. Dr. L. B.

JUDECĂTOR: E. N.

JUDECĂTOR: C. L.

GREFIER: D. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice T., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sânnicolau M., împotriva sentinței civile nr. 988/20.03.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul M. M. M., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, Curtea, constatând că s-a solicitat în temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă judecarea cauzei și în lipsă, reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 988/20.03.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul M. M. M. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M. și Direcția G. a Finanțelor Publice T., în parte.

S-a dispus anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare nr. 683/25.11.2008 emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M. și a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M. la restituirea către reclamant a sumei de 2287 lei și a dobânzilor legale, începând cu a 45-a zi de la data înregistrării cererii de restituire a sumei până în momentul achitării efective.

De asemenea, a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor judiciare către reclamant, respectiv la plata sumei de 43,50 lei.

S-a respins în rest acțiunea.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice T., în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M., a declarat recurs, prin care se aduc critici relative la modul de soluționare a fondului cauzei, susținându-se că O.U.G 50/2008 este compatibilă cu dreptul european, din perspectiva art. 110 din TFUE.

În cauză, reclamantul intimat nu a depus Întâmpinare.

Verificând recursul declarat, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, 304 ind. 1 Cod procedură civilă, în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici alte temeiuri în sensul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă.

Astfel, cât privește fondul cauzei, Curtea reține că recurenta susține compatibilitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu dreptul european, în raport cu art. 110 din TFUE.

Impedimentul de analiză a argumentelor expuse în motivele de recurs derivă din faptul pronunțării unor hotărâri în procedura reglementată de art. 267 din TFUE de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin care a fost lămurit înțelesul art. 110 din Tratat, incident în cauza de față, la care se adaugă: prioritatea normelor europene față de cele interne, contrare sau incompatibile cu dreptul Uniunii Europene; efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale, obligația de interpretare a dreptului intern conform dreptului european, obligația reparării prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor europene, ca urmare a emiterii unor norme contrare sau incompatibile cu dreptul european.

În acest cadru, Curtea evocă Hotărârea din 7 aprilie 2011 a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra Satului Român, prin care s-a statuat că, art. 110 din TFUE (fost art. 90 CE) trebuie interpretat în sensul că "se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de piața națională".

Din această perspectivă, judecătorul național a constatat incompatibilitatea dispozițiilor cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu norma europeană menționată, dat fiind că, taxa prevăzută de norma internă română nu este impusă și vehiculelor similare puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării / reînmatriculării lor, constatare care obligă la admiterea acțiunii și restituirea sumei încasate cu titlu taxă de poluare către reclamanți, conform principiului arătat mai sus.

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice T., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sânnicolau M., împotriva sentinței civile nr. 988/20.03.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul M. M. M..

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 28.10.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Prof.Univ.Dr. L. B. E. N. C. L.

GREFIER,

D. B.

Red.B.L/29.10.2013

Tehnored.DB/30.10.2013

Ex.2

Primă instanță: Tribunalul T. – jud. N. A. F.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 28/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA