Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3125/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3125/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 26-04-2013 în dosarul nr. 8387/108/2012
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ – 27.03.2013
DECIZIA CIVILĂ NR. 3125
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 26 aprilie 2013
PREȘEDINTE: R. C.
JUDECĂTOR: M. I.
JUDECĂTOR: Ș. E. P.
GREFIER: D. C.
S-a luat în examinare recursul formulat de recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice C. împotriva sentinței civile nr. 6071/04.12.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant J. F. F., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat P. M. în substituirea avocatului C. E. I. în reprezentarea reclamantului intimat, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se conbstată depusă la dosar din partea recurentei dovada calității de reprezentant a D. A. pentru AFP C., reprezentanta reclamantului intimat depune împuternicire avocațială și de substituire, chitanța pentru onorariul avocațial, concluzii scrise și arată că nu mai are alte cereri de formulat ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, pentru motivele expuse prin concluziile scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6071/ 04.12.2012 Tribunalul A. a admis acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamantul J. F.-F. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice C., a obligat pârâta să îi restituie reclamantului suma de 4638 lei, achitată conform Chitanței . nr._/24.07.2012, reprezentând taxă pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, actualizată și cu dobânda calculată în conformitate cu art. 124 C.pr.fisc., începând cu ziua următoare termenului de 45 de zile de la data înregistrării, în evidența pârâtei 05.11.2012, a cererii reclamantului de restituire a taxei și să plătească reclamantului suma de 639,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut urătoarele:
Constatând că instituirea taxei de poluare prin OUG. nr. 50/2008 s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (vechiul art. 90, modificat prin . Tratatului de la Lisabona), Tribunalul a considerat că acțiunea reclamantului este admisibilă, în condițiile în care taxa de poluare achitată de acesta este în contradicție cu legislația europeană în materie.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta recurentă D. A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice C., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.
A arătat că taxa de poluare a fost calculată in temeiul Legii nr.9/2012 care a fost adoptată cu respectarea legislației Uniunii Europene.
Precizează că taxa achitată de reclamant este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care solicită ca cererea reclamantului să fie respinsă ca neîntemeiată. Recurenta a invocat jurisprudența Curții Europene de Justiție referindu-se la hotărârile Curții Europene de Justiție din cauzele Nunes Tadeu, Gomes Valente, Nádasdi și Németh, Brzezinski. A solicitat reducerea onorariului de avocat acordat de prima instanță, în baza art.274 alin.3 C.proc.civ..
Reclamantul intimat J. F.-F. a depus concluzii scrise.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurentă cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
În analizarea legalității soluției pronunțate de instanța de fond și a cererii formulate de reclamant, Curtea consideră necesară expunerea prealabilă a legislației naționale aplicabile, a dispozițiilor art.110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.
Pe plan intern, Curtea retine ca taxa de poluare a fost instituită prin OUG nr. 50/2008, care a abrogat prevederile din Codul fiscal referitoare la taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor. Reglementarea taxei de poluare a suferit mai multe modificări după .>
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza T. și în cauza N. a analizat art.110 TFUE din perspectiva unor versiuni diferite ale OUG nr.50/2008. Cu toate acestea, instanța apreciază că hotărârile menționate sunt aplicabile speței în primul rând pentru că instanța europeană a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională. Cu alte cuvinte este necesar a se stabili doar dacă modificările ulteriore corespund sau nu normei comunitare, așa cum a fost ea interpretată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
În al doilea rând, unul dintre argumentele hotărârilor instanței europene are aplicabilitate și în cauză, întrucât vizează o caracteristică nemodificată a taxei de poluare.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat astfel că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date.
Această caracteristică esențială a taxei de poluare, reiterată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și în cauza N. (cauza C – 263/10 Hotărârea din 07.07.2011, paragraful 27) a rămas neschimbată până în prezent.
Se poate observa astfel că, deși Legea nr.9/2012 (privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule) prevede la art.4 alin 2 din Legea nr. 9/2012 obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat, (astfel cum au sugerat cele două hotărâri ale instanței europene), prin art.1 din OUG nr.1/2012 a fost suspendată aplicarea dispozițiilor menționate până la 1 ianuarie 2013.
În plus, Curtea a apreciat că nu este respectat nici principiul poluatorul plătește, această taxă fiind aplicabilă doar autoturismelor de ocazie importate, obiectivul protecției mediului putând fi atins prin instituire unei taxe anuale care nu ar mai favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate.
Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europene de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09) și în cauza N. (C‑263/10), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Curtea constată neîntemeiate susținerile pârâtei recurente cu privire la respectarea art.110 TFUE (fostul articol 90), sub acest aspect, sentința civilă atacată fiind corectă.
Curtea nu poate reține apărările vizând apariția Legii nr. 9/2012, întrucât situația constatată de Curtea Europeană de Justiție a rămas nemodificată, singura noutate introdusă de legea nouă constând în instituirea unei alte modalități de calcul, care nu schimbă cu nimic reținerile Curții Europene de Justiție. De altfel, Curtea reține că noua taxă – ca și vechea taxă de poluare – are o . caracteristici similare reglementării anterioare, respectiv:
- taxa se face venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
- taxa se plătește, conform art. 4 din Legea nr. 9/2012:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei.
În plus, așa cum s-a arătat deja, dispozițiile art.4 alin 2 din Legea nr. 9/2012 sunt și actualmente suspendate.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că sunt neîntemeiate și susținerile recurentei referitoare la excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/14.11.2011, fiind în continuare aplicabilă, nerespectarea de către reclamant a cerinței de formulare a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare neputând conduce la sancționarea acestuia prin pierderea dreptului la restituirea taxei în litigiu.
Principiul existenței unor remedii naționale adecvate și efective a fost dezvoltat și explicitat mai ales de Curtea Europeană de Justiție în hotărârea pronunțată asupra afacerilor reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellshaft Ltd. și alții și Hoechst UK Ltd., în care Curtea de la Luxemburg a punctat în sensul că rambursarea taxelor prelevate nelegal nu poate fi condiționată de contestarea reglementării naționale ori a actelor fiscale la momentul plății.
În esență, Curtea Europeană de Justiție a arătat că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca o culpă a contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european.
Aceste reguli sau proceduri, la rândul lor, trebuie să respecte principiul echivalenței (neputând institui condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (procedura națională nu trebuie să facă excesiv de dificil sau chiar imposibil exercițiul drepturilor conferite de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).
Or, reclamantului – care a solicitat restituirea taxei de poluare invocând dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală, text potrivit căruia „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: (...) d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” – nu i se poate opune nerespectarea regulilor interne aplicabile procedurii administrativ prealabile, și, prin urmare, nu i se poate opune nici regula obligativității contestării deciziei de calcul a taxei de poluare.
În consecință, Curtea consideră nefondată această excepție, respingând-o cu această motivare.
În ceea ce privește jurisprudența Curții Europene de Justiție invocată de recurentă, Curtea subliniază că referirile la hotărârile Curții Europene de Justiție din cauzele Nunes Tadeu, Gomes Valente, Nádasdi și Németh, Brzezinski nu pot fi luate în considerare fără a ține seama de modificările aduse în jurisprudența Curții Europene de Justiție prin hotărârile T. și N. – pronunțate în materia taxelor auto discriminatorii.
Astfel, în cauza T., Curtea Europeană de Justiție a procedat la o analiză a măsurii în doi pași, sau din două perspective: deprecierea vehiculului și valoarea taxei.
Într-o primă fază (pct. 38-47), Curtea aplică testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Produsul național similar cu care se face comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior importului efectuat de dl. T., dar înmatriculate tot în perioada de aplicare a OUG 50/2008 versiunea inițială, adică 1.07-14.12.2008 și deci supuse aceluiași regim de taxare. Această analiză era cea previzibilă, în considerarea jurisprudenței anterioare în materie. Rezultatul acestei analize este că, în sine, din punct de vedere al criteriilor pe care este bazat, menite să stabilească deprecierea, regimul de impozitare instituit prin OUG 50/2008 este legal din perspectiva art. 110 TFUE.
Curtea nu se oprește însă aici, ci trece la o a doua fază (pct. 48-61), în care produsul național similar cu care continuă comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior importului efectuat de domnul T. și înmatriculate înainte de aplicarea OUG 50/2008 versiunea inițială, adică înainte de 1.07.2008, deci nesupuse taxei instituite de aceasta.
Or, această analiză reprezintă o relativă noutate. În mod evident testul nu mai poate fi cel al comparației cu valoarea reziduală. Curtea a aplicat criteriul efectului descurajant al taxei asupra importurilor. Rezultatul acestei analize este că taxa aplicată reclamantului pentru tipul de vehicul din speță este indirect discriminatorie și deci nelegală din perspectiva art. 110 TFUE, și la fel este în cazul oricăror altor categorii de vehicule dacă prin valoarea sa descurajează importurile fără a descuraja și cumpărarea de vehicule naționale similare.
D. fiind acest nou criteriu de evaluare a caracterului discriminatoriu al reglementărilor în litigiu, Curtea constată că argumentele pârâtelor vizează exclusiv analiza instanței europene referitoare la primul criteriu – testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Așadar, noul criteriu reținut de Curtea Europeană de Justiție în hotărârile T. și N. își păstrează actualitatea, iar argumentele pârâtelor nu pot fi luate în considerare în această privință, întrucât nu înlătură consecința caracterului discriminatoriu al taxei de poluare din perspectiva comparației cu regimul taxelor aplicate autovehiculelor second hand înmatriculate deja în România la momentul introducerii taxei în litigiu, autovehicule ce au fost scutite integral de la plata acestei taxe.
Cu privire la solicitarea recurentei de a se reduce onorariul de avocat în cuantum de 600 lei la care a fost obligată prin sentința recurată, Curtea subliniază că obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată este consecința legală, prevăzută de art. 274 Cod de Procedură Civilă, a faptului că a căzut în pretenții și că îi incumbă inclusiv plata tuturor cheltuielilor ocazionate de declanșarea litigiului judiciar care nu pot fi apreciate a fi nejustificat de mari în raport de munca depusă de reprezentantul reclamantului și valoarea pricinii. Curtea constată astfel că nu se impune reducerea onorariului avocatului, cheltuielile efectuate de reclamant fiind reale, rezonabile și necesare.
Constatând așadar neîntemeiat recursul, Curtea urmează a-l respinge ca atare în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va obliga recurenta să plătească reclamantului suma de 400 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice C. împotriva sentinței civile nr. 6071/04.12.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant J. F. F..
Obligă recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice C. să plătească reclamantului intimat J. F. F. suma de 400 lei cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26.04.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR R. C. M. I. Ș. E. P.
GREFIER
D. C.
Red.SEP - 30.04.2013
Thred.FC- 13.05.2013, 2 ex
Primă instanță:Tribunalul A.
Judecător:T. D.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9525/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 650/2013.... → |
|---|
