Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3609/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3609/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 15-05-2013 în dosarul nr. 6452/108/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.3609
Ședința publică din 15.05.2013
PREȘEDINTE: C. D. O.
JUDECĂTOR: M. C. D.
JUDECĂTOR: M. BACĂU
GREFIER: A. D. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Chișineu Criș împotriva sentinței civile nr. 1256/05.04.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat B. G. și chemata în garanție intimată Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că la data de 20.03.2013, reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare la care a anexat împuternicirea avocațială, la data de 07.05.2013 a mai depus dovezile înmatriculării autovehiculului din litigiu într-un alt stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării în România, iar la data de 15.05.2013 recurenta a depus la dosar o adresă.
Văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, Curtea constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului A. la data 22.12.2011, reclamantul B. G. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Chișineu Criș reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A. anularea Deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/04.07.2008 emisă de pârâtă; obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Chișineu Criș la restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în sumă de 7.808 lei, plătită cu chitanța . nr._/07.07.2008, plătită la Trezoreria Chișineu Criș, actualizată cu dobânda fiscală începând cu a 45-a zi de la data înregistrării cererii de restituire și până la data plății efective în baza art. 124 alin. 2 și art. 120 alin. 7 Cod procedură fiscală, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1256/05.04.2012, Tribunalul A. a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant și, în consecință:
A anulat Decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/04.07.2008 emisă de pârâtă, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Chișineu Criș la restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în sumă de 7.808 lei, plătită cu chitanța . nr._/07.07.2008, plătită la Trezoreria Chișineu Criș, actualizată cu dobânda fiscală începând cu a 45-a zi de la data înregistrării cererii de restituire și până la data plății efective în baza art. 117 alin. 1 litera d) Cod procedură fiscală, a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta de ordinul I. în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu pe care a obligat-o să suporte toate cheltuielile stabilite în sarcina pârâtei prin hotărâre și a obligat pârâta de ordinul I. la 639,30 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că taxa de poluare, reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, este contrară dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
În sensul celor de mai sus, s-a arătat că, potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, art. 110 trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit, încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie, cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională.
Față de cele de mai sus, s-a reținut că taxa de poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008, atât în varianta inițială a actului normativ, cât și în modificările și completările ulterioare ale acestuia, este discriminatorie, având ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Ori, s-a arătat că în momentul în care un stat devine membru al Comunității – România devenind membră în anul 2007 –, întregul sistem juridic comunitar este încadrat în ordinea națională de drept și devine în mod direct aplicabil în statul respectiv. Or, a nu da curs celor două principii importante ale dreptului comunitar, respectiv principiul supremației dreptului comunitar și al efectului direct, ar însemna ca statul membru să nu răspundă față de conaționalii săi de încălcarea dispozițiilor de drept comunitar. Ca urmare, constatând că instituirea taxei de poluare s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, cererea reclamantului este admisibilă, taxa de poluare achitată de acesta fiind în contradicție cu legislația europeană în materie.
În fine, s-a mai reținut că, este nefondată cererea reclamantului privind plata dobânzii fiscale aferente sumei de restituit pentru perioada solicitată prin acțiune deoarece contravine prevederilor art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu efect derogatoriu de la dreptul comun în materia reparării integrale a prejudiciului, legiuitorul prevăzând expres că în situația sumelor de restituit s-au de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz, acordarea dobânzilor făcându-se la cererea contribuabililor.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, judecătorul fondului a avut în vedere faptul că obligația de garanție îi revine Administrației F. pentru Mediu București, în temeiul O.U.G. nr. 50/2008, în măsura stabilirii în concret a răspunderii pârâtei în raportul juridic administrativ dedus judecății, care nu se face responsabilă (culpabilă) de emiterea deciziei de calcul a taxei pe poluare, fiind de necontestat că taxa încasată de organul fiscal s-a făcut venit la bugetul acestei instituții, fiind, așadar, legal ca chemata în garanție, care a beneficiat efectiv de taxă, să suporte în final toate consecințele restituirii.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice orașului Chișineu Criș solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În susținerea recursului, pârâta a învederat că prin aprobarea O.U.G. nr. 50/2008 privind taxa de poluare, România s-a aliniat tendinței internaționale de protecție a mediului împotriva actelor de poluare. Prin aceasta nu a fost încălcat art. 90, primul paragraf, respectiv art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, deoarece statelor membrelor le este acordată o anumită marjă de apreciere la stabilirea taxelor pe care înțeleg să le aplice în funcție de politicile proprii. S-a mai arătat că numeroase hotărâri ale instanței comunitare au consacrat legalitatea aplicării unor astfel de taxe, atunci când acestea au un caracter rezonabil. Recurenta a mai arătat că legiuitorul român, în vederea conformării reglementărilor U.E., a adoptat Legea nr. 9/2012 pentru a corecta erorile de calcul la perceperea taxei de poluare prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 și că acest act normativ conferă persoanelor interesate suficiente garanții pentru a-și recupera diferențele de taxe de poluare achitate.
Recurenta critică hotărârea instanței și sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că, în speță, nu este dovedită culpa procesuală - potrivit art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă și, totodată, că onorariul avocațial este disproporționat, în raport cu munca depusa si gradul de complexitate a cauzei.
Reclamantul intimat a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea în întregime a dispozițiilor instanței de fond cu obligarea pârâtei-recurente la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și prin prisma disp. art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă și văzând că nu sunt incidente disp. art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța conform art. 312 alin. 1 Cod procedura civilă, îl va respinge ca nefondat si va menține ca temeinica si legală hotărârea recurată, pentru următoarele considerente:
În analizarea legalității soluției pronunțate de instanța de fond și prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea consideră necesară expunerea prealabilă a legislației naționale aplicabile, a dispozițiilor art.110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.
Pe plan intern, Curtea retine ca taxa de poluare a fost instituită prin OUG nr. 50/2008, care a abrogat prevederile din Codul fiscal referitoare la taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor. Reglementarea taxei de poluare a suferit mai multe modificări după .>
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza T. și în cauza N. a analizând art.110 TFUE din perspectiva unor versiuni diferite ale OUG nr.50/2008. Cu toate acestea, instanța apreciază că hotărârile menționate sunt aplicabile speței în primul rând pentru că instanța europeană a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională. Cu alte cuvinte este necesar a se stabili doar dacă modificările ulteriore corespund sau nu normei comunitare, așa cum a fost ea interpretată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
În această chestiune sunt relevante argumentele Curții din Cauza 6/62, cunoscută sub numele V. Gend en Loos.
„În plus, rolul Curții de Justiție, în temeiul art. 177, al cărui scop este de a asigura uniformitatea de interpretare a Tratatului de către instanțele naționale, confirmă faptul că statele au recunoscut dreptului comunitar o autoritate susceptibilă de a fi invocată de către resortisanții lor în fața acestor instanțe.
În al doilea rând, unul dintre argumentele hotărârilor instanței europene are aplicabilitate și în cauză, întrucât vizează o caracteristică nemodificată a taxei de poluare.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat astfel că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date.
Această caracteristică esențială a taxei de poluare, reiterată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și în cauza N. (cauza C – 263/10 Hotărârea din 07.07.2011, paragraful 27) a rămas neschimbată până în prezent.
Obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform cărora Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
În raport cu dispozițiile din Constituția României menționate, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar, aspect reținut și de către instanța de fond.
În concluzie, începând cu data aderării, 1.01.2007, este obligatorie pentru Statul român respectarea așa numitului „acquis comunitar” – astfel cum este definit prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1367/2000, privind constituirea și funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordanței dispozițiilor și principiilor Constituției României cu acquisul comunitar, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 30 din_, definiție a acquisul comunitar conform căreia acesta include, între alte acte normative, „dispozițiile Tratatului instituind Comunitatea Europeană, semnat la 25 martie 1957 la R., și ale Tratatului privind Uniunea Europeană, semnat la 7 februarie 1992 la Maastricht, ambele republicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. C 340 din 10 noiembrie 1997”.
Cu privire la competența instanțelor de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar, Curtea reține că în dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”
Date fiind această opinie explicită a Curții de Justiție a Comunităților Europene – a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar –instanța constată că instanțele române de drept comun sunt competente să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
Mai mult, Înalta Curte de Casație și Justiție, investită cu soluționarea recursurilor în interesul legii cu privire la aplicarea art. 4, art.7 și art. 10 din OUG nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la prevederile art. 7 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, cu referire la posibilitatea obligării Instituției Prefectului la înmatricularea unui autovehicul, fără a exista o prealabilă constatare din partea autorității fiscale competente, în sensul că taxa pe poluare pentru autovehicule este sau nu datorată, precum și cu privire la admisibilitatea/inadmisibilitatea acțiunii de restituire a taxei pe poluare, în condițiile în care reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile prevăzută la art. 7 din OUG nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011 a admis recursurile în interesul legii prin Decizia nr. 24/14.11.2011, obligatorie în baza prevederilor art. 3307 alin.4 Cod procedură civilă, începând cu data pronunțării ei.
În esență, a concluzionat că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din OUG nr. 50/2008, raportat la prevederile art. 205 – 218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică cererilor de restituire a taxei pe poluare întemeiată pe prevederile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Se poate observa astfel că, deși Legea nr.9/2012 (privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule) prevede la art.4 alin 2 din Legea nr. 9/2012 obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat, (astfel cum au sugerat cele două hotărâri ale instanței europene), prin art.1 din OUG nr.1/2012 a fost suspendată aplicarea dispozițiilor menționate până la 1 ianuarie 2013.
În plus, Curtea a apreciat că nu este respectat nici principiul poluatorul plătește, această taxă fiind aplicabilă doar autoturismelor de ocazie importate, obiectivul protecției mediului putând fi atins prin instituire unei taxe anuale care nu ar mai favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate.
Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europene de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09) și în cauza N. (C‑263/10), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Curtea constată neîntemeiate susținerile pârâtei recurente cu privire la respectarea art.110 TFUE (fostul articol 90), sub acest aspect, sentința civilă atacată fiind corectă.
În baza art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, obligă pârâta recuranta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Chișineu Criș la plata către reclamant a sumei de 300 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Chișineu Criș împotriva sentinței civile nr.1256/05.04.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantul intimat, în cuantum de 300 lei, reprezentând onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15.05.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. D. O. M. C. D. M. Bacău
GREFIER
A. D. B.
Red. M.B. – 24.05.2013
Tehnored. A.D.B. –29.05.2013 /2 ex.
Prima instanță: Tribunalul A.
Judecător: L. J.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 09/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 325/2013.... → |
|---|
