Pretentii. Decizia nr. 300/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 300/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 3523/30/2011
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARA Operator 2928
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.300
Ședința publică din 30 ianuarie 2013
P.:R. P.
JUDECĂTOR:Ș. E. P.
JUDECATOR:E. N.
GREFIER:G. K.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 176/20.01.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații D. V. C. și Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței au fost depuse la dosar la data de 21.01.2013 de către reclamantul intimat D. V. C., concluzii scrie, prin care se solicită în temeiul art.242 alin.ultim C.pr.civ. judecarea cauzei și în lipsă.
Nemaifiind alte cereri formulate, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 176/20.01.2012, pronunțată în dosar nr._, Tribunalul T. a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara.
A admis în parte acțiunea în contencios administrativ promovată și precizată de reclamantul D. V. C., împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Timișoara și a anulat decizia de calcul al taxei de poluare nr.90.302/02.07.2010 emisă de Administrația Finanțelor Publice Timișoara
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara să plătească reclamantului suma de 5.253 lei cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule și dobânda legală începând cu data de 07.11.2011 și până la data plății efective.
A respins în rest acțiunea.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara, împotriva Administrației F. pentru Mediu București.
A obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice Timișoara suma de 5.253 lei cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule și dobânda legală începând cu data de 07.11.2011 și până la data plății efective
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul T. a reținut că în ceea ce privește excepția inadmisibilității invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara, instanța constată că aceasta este neîntemeiată.
Astfel s-a reținut că prin decizia nr. 24 din 14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, obligatorie pentru instanță potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă, s-a stabilit: „Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod.”
Astfel față de dispozițiile deciziei în recursul legii menționate mai sus, instanța a constatat că este neîntemeiată excepția invocată, fiind respinsă.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii raportat la prevederile art. 117 C.pr.fiscală, invocată de Administrația Finanțelor Publice instanța a apreciat că aceasta este o apărare de fond.
Pe fond, instanța a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism Marca Volkswagen, număr de identificare WV2ZZZ70ZPH062408 din Germania, data primei înmatriculări 25.01.1994, iar pentru înmatriculare a achitat taxa de poluare în cuantum de 5.253 lei.
În vederea efectuării acestei formalități reclamantul a fost obligat să achite taxa de poluare în valoare de 5.253 lei stabilită prin decizia de calcul a taxei de poluare nr. 90.932/02.07.2010.
Aceasta decizie a fost emisă în temeiul Ordonanței de urgența 50/2008 suma stabilită, ce reprezintă taxa de poluare, fiind plătita cu ocazia primei înmatriculări în România a autovehiculelor și autoturismelor menționate expres, în cuantumul prevăzut de art.4 din ordonanță.
Potrivit acestui act normativ taxa de poluare nu se percepe autoturismelor deja înmatriculate în România ci, doar pentru cele înmatriculate în celelalte state ale Uniunii Europene, achiziționate și aduse în țară, ca și în cazul de față, unde se reînmatriculează ca urmare a schimbării proprietarului.
Reclamantul a solicitat restituirea acestei sume prin adresa 143.898 din 23.09.2011 la care A.F.P. a răspuns la data de 06.10.2011 în sensul respingerii cererii restituire acestei sume.
Art. 148 alineatul 2 din Constituția României stipulează că :”prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne” iar alineatul 4 stabilește că: „autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alineatul 2 menționat”.
Prin urmare, Constituția României instituie principiul priorității dreptului comunitar în fața celui național, principiu garantat în special de instanțele judecătorești precum și principiul aplicării directe a dreptului comunitar pe teritoriul României.
Ori, normele comunitare în materie respectiv art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul FUE prevăd că: 1) nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare.
2) de asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natura sa protejeze indirect alte sectoare de producție”.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90 (actual 110) din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate sa fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Scopul general al art. 110 din T.F.U.E. este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor și se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină internă mai consistentă produselor care provin din alte state membre în comparație cu produsele interne.
Aceste prevederi au efect direct asupra ordinii juridice interne de la data de 01.01.2007 și se opun ca un stat membru să adopte dispoziții precum cele prevăzute de OUG 50/2008 conform cărora, se percepe taxa de poluare dacă autoturismul, este înmatriculat pentru prima data în România aceasta taxă fiind o taxa cu efect echivalent în înțelesul art.25 CE (actualul art. 30).
Curtea Europeana de Justiție a constat ca orice taxa pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului ca trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia și care reprezintă o taxa de înmatriculare propriu-zisa constituie o taxa cu efect echivalent în sensul art. 23 și 25 C.E. ( hotărârile 17 octombrie 1997 Haar Petroleum,C-90/94; Outokumpu, C-213/96).
În materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate, Curtea a considerat ca art. 90 CE (actual 110) vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne cu privire la concurența dintre produsele care se afla deja pe piața interna și produsele din import (hotărârile 29 aprilie 2004 Weigel, C-387/01 și din 05 octombrie 2006 Nadasdi și N. C-290/05 si C-333/05).
De asemenea, din jurisprudența Curții rezultă că un sistem de taxare nu poate fi considerat compatibil cu art.90 (actual 110) din Tratat decât dacă este organizat astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Recent în cauza C 402//09, CJUE s-a pronunțat în sensul că: „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Reglementată în modul prevăzut de O.U.G. nr.50/2008, taxa de poluare este contrară art. 110 din Tratatul F.U.E. întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme de ocazie deja înmatriculate într-un alt stat membru U.E. favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România .
După aderarea României la U.E. acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre le U.E. atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau, este susceptibilă să diminueze chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Față de considerentele expuse, instanța a respins excepțiile formulate și a admis în parte acțiunea, dispunând în baza art. 117 lit. d C.pr.fiscală anularea deciziei de calcul și obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Timișoara să plătească reclamantului suma 5.253 lei cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule deoarece în conformitate cu dispozițiile art. 5 și 4 alin. 1 din OUG 50/2006, această pârâtă este autoritatea fiscală care a încasat respectiva taxă.
În ceea ce privește cererea reclamantului de obligare la plata dobânzii legale, instanța a reținut că și aceasta este întemeiată, față de disp. art. 124 cod pr. fiscală, dispun-ndu-se obligarea A.F.P. Timișoara și la plata dobânzii, cu începere de la expirarea termenului de 45 zile calculat din data de 23.09.2011 (data cererii de chemare în judecată) respectiv din data de 07.11.2011 și până la restituirea integrală a sumei, sub acest aspect acțiunea fiind admisă în parte, instanța apreciind că nu poate acorda dobânda de la data achitării acesteia potrivit dispozițiilor legale mai sus precizate.
Referitor la cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București, formulată de pârâta AFP Timișoara, instanța a apreciat că aceasta este întemeiată și se impune a fi admisă.
În sensul celor de mai sus, instanța a constatat că, potrivit dispozițiilor. art. 1 alin. 1 din OUG 50/2008, taxa de poluare se face venit la Fondul pentru Mediu, iar Administrația F. pentru Mediu are atribuții de gestionare a acestei taxe.
Prin urmare, cum instituția care gestionează taxa de poluare, este Administrația F. pentru Mediu, în sarcina acesteia ia naștere obligația de restituire a taxei.
În consecință, văzând și disp. art. 60-63 cod pr. civ., s-a dispus obligarea chematei în garanție la plata către pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara, a sumei de 5.253 lei cu titlu de taxă de poluare, și dobânda legală începând cu data de 07.11.2011 și până la până la data plății efective.
În ceea ce privește anularea chitanței TS5 nr._/16.08.2010 emise de pârâta AFP Timișoara, instanța a reținut următoarele: conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoana care se considera vătămata într-un drept al sau ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzată, iar calitatea de persoana vătămată o are orice persoana titulară a unui drept ori a unui interes legitim. De asemenea, art. 2 lit. c din același act normativ definește actul administrativ unilateral ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice.
Conform dispozițiilor art.41 Cod procedură fiscala, actul administrativ fiscal reprezintă actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor si obligațiilor fiscale.
În speța, chitanța TS5 nr._/16.08.2010emise de A.F.P. Timișoara nu constituie act administrativ fiscal, fiind vorba de documentul care atestă efectuarea plății taxei de poluare, motiv pentru care nu poate face obiectul acțiunii în contencios administrativ, sub acest aspect acțiunea fiind respinsă în ceea ce privește anularea acestei chitanțe
A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva sentinței civile nr. 176/20.01.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara, solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinței civile atacate, în sensulrespingerii acțiunii ca neîntemeiată și menținerea în rest a dispozițiilor din hotărârea atacată.
Recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice Timișoara a solicitat modificarea sentinței și respingerea cererii ca neîntemeiată, învederându-se că taxa pe poluare a fost instituită prin OUG nr. 50/2008 cu respectarea legislației Uniunii Europene. A mai arătat că în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr.9/2012, iar hotărârea pronunțată în cauza T. a devenit caducă și inaplicabilă în raport cu noua reglementare legală în vigoare în prezent cu aplicabilitate imediată.
Analizând recursul promovat prin aplicarea dispozițiilor art. 304, 304 ind.1 Cod procedură civilă, prin prisma probatoriului administrat, instanța constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
În ceea ce privește temeinicia cererii, instanța reține că, în speță, reclamantul nu pune în discuție o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Dimpotrivă, se constată că reclamantul se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., mai sus citată, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, la pct. 27.
Față de cele expuse, având în vedere că reclamanta a achitat taxa pe poluare la data de 16.08.2010, în temeiul OUG nr. 50/2008 în versiunea sa modificată, se impune interpretarea dată legislației Uniunii Europene prin hotărârea, în cauza N., deja citată.
Așadar sunt întemeiate susținerile reclamantei potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
Cu privire la dispozițiile Legii nr. 9/2012 invocate de recurentă, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de Urgență nr. 50/2008.
Curtea constată că prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege, referitoare la taxa pentru emisiile poluante, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012.
Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de poluare la restituirea integrală a taxei respective.
Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE. Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului UE nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.
Prin urmare, Curtea consideră că această reglementare nu poate aduce atingere constatării Curții Europene de Justiție referitoare la contrarietatea dintre Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 și art. 110 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, contrarietate în vigoare la momentul plății taxei de poluare de către reclamant.
Totodată, caracterul retroactiv al acestei reglementări împiedică aplicarea acestor dispoziții unor raporturi juridice născute anterior intrării ei în vigoare, în condițiile în care la momentul plății taxei de poluare de către reclamant, această taxă nu se aplica autovehiculelor de ocazie de pe piața internă, grevând exclusiv autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată în România în perioada respectivă.
Curtea observă că Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă – pentru trecut – această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare O.U.G. nr. 50/2008.
Prin urmare, Curtea consideră că dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 nu înlătură dreptul reclamantului de a obține restituirea integrală a taxei de poluare în litigiu ca fiind o taxă contrară art.110 TFUE.
În ceea ce privește aplicabilitatea în cauză a Hotărârilor Curții de Justiție din cauzele T. (C-402/09) și N. (C‑263/10), instanța de recurs reține că în paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea T., Curtea de Justiție a arătat că analiza sa a avut în vedere OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, iar nu versiunea modificată prin OUG nr. 208/2008.
Pe de altă parte, în hotărârea N., Curtea Europeană de Justiție a examinat compatibilitatea art. 110 TFUE cu OUG nr. 50/2008, în versiunea sa aplicabilă în România în perioada 15.12._09 (stabilită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009).
Curtea subliniază, de asemenea, că în cauza N. se solicitase restituirea unei taxe de poluare plătită la data de la 1 februarie 2010, astfel cum rezultă din paragraful 16 al hotărârii N., și că nici Guvernul României nu a contestat aplicabilitatea reglementării examinate de Curtea Europeană de Justiție în perioada anului 2010.
Curtea subliniază, de asemenea, că modificările ulterioare ale OUG nr. 50/2008 nu au modificat formula de calcul a taxei de poluare, ci au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, cu consecința majorării – substanțială în unele cazuri – a cuantumului taxei de poluare datorate la înmatricularea autovehiculelor.
Astfel, atât OUG nr. 208/2008, cât și OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009 au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, dublând sau triplând cuantumul taxei de poluare în unele cazuri în raport cu reglementarea inițială, și păstrând formula de calcul a taxei, astfel cum a fost stabilită prin OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
De asemenea, Curtea constată că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date. Această caracteristică esențială a taxei de poluare a rămas neschimbată până în prezent, indiferent de modificările aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008
De aceea, Curtea concluzionează că în măsura în care nivelul taxei de poluare este unul dintre criteriile de constatare a incompatibilității dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare – reglementarea ulterioară datei de 15.12.2008 și, respectiv aceea ulterioară datei de 19.02.2009 sunt vizate implicit de această hotărâre a Curții Europene de Justiție.
În plus, Curtea reamintește că începând cu OUG nr. 208/2008 și continuând cu OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009, a fost introdusă și perpetuată o scutire totală de la plata taxei de poluare pe perioada 15.12._09 (neaplicabilă în prezenta cauză), iar prin OUG nr. 117/2009 a fost extinsă temporar această scutire pentru o categorie limitată de autovehicule, fără a oferi un remediu pentru autovehiculele similare deja înmatriculate în România cu plata taxei de poluare.
Date fiind aceste constatări, Curtea reține că singurul element de diferență esențial al prezentei cauze față de cauza T. ar fi cuantumul taxei de poluare ,iar nu formula de calcul, sau sfera de aplicare a taxei de poluare.
În consecință, Curtea consideră că incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și taxa de poluare din prezentul litigiu se impune a fi analizată prin prisma hotărârilor Curții Europene de Justiție din cauzele T. și N., menționate anterior – hotărâri în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, dar și în versiunile ulterioare.
Pentru considerentele expuse, în baza art.312 alin.1 C.proc.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 176/20.01.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații D. V. C. și Administrația F. pentru Mediu și va menține dispozițiile sentinței recurate.
În baza art.274 alin.1 C.proc.civ., va obliga recurenta Administrația Finanțelor Publice Timișoara să plătească reclamantului intimat D. V. C. suma de 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 176/20.01.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații D. V. C. și Administrația F. pentru Mediu.
Obligă recurenta Administrația Finanțelor Publice Timișoara să plătească reclamantului intimat D. V. C. suma de 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30.01.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,
R. P. Ș. E. P. E. N.
GREFIER,
G. K.
Red.:Ș.E.P./5.02.2013
Tehnored./G.K./ 2 ex./5.02.2013
Inst.fond: Tribunalul T.:jud.F. P.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 325/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5014/2013.... → |
|---|
