Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 325/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 325/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 970/30/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARAOperator 2928
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.325
Ședința publică din 30 ianuarie 2013
P.:R. P.
JUDECĂTOR:Ș. E. P.
JUDECATOR:E. N.
GREFIER:G. K.
S-a luat în examinare recursul formulat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 2865/14.09.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta I. S. Anișoara și cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanta intimată I. S. Anișoara avocat Bariz C., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului și menținerea sentinței civile atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.2865/14.09.2012, pronunțată în dosar nr._, Tribunalul T. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice T., și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acești pârâți ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta I. S. Anișoara, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara.
A dispus anularea Deciziei de calcul al taxei pentru poluare nr._ din 12.12.2008 emisă de către pârâta A.F.P. Timișoara.
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara la restituirea către reclamantă a sumei de 4973 lei reprezentând taxă pentru poluare și a dobânzilor legale calculate începând cu a 46-a zi de la data formulării cererii de restituire și până la plata efectivă.
A respins în rest acțiunea.
A respins cererea de chemare în garanție a Administrației F. de Mediu București formulată de D.G.F.P. T..
A obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 43 lei cheltuieli de judecată.
Analizând cu prioritate excepțiile invocate, în temeiul art.137 alin.1 C.pr.civ., instanța a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice T., instanța reține că, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic dedus judecății. În speță, reclamanta a solicitat anularea deciziei de calcul al taxei pentru poluare emisă de către pârâta A.F.P. Timișoara și a adreselor nr._/17.10.2011 și nr._/08.12.2011 emise de pârâta AFP Timișoara și restituirea taxei de poluare stabilită de către această pârâtă prin decizia de calcul menționată. Având în vedere că pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și DGFP T. nu sunt emitenții deciziei contestate, că nu au emis vreo decizie pentru analizarea legalității deciziei de calcul al taxei de poluare și că nu se contestă niciun act emis de acești pârâți, instanța a apreciat că pârâților nu le incumbă nicio obligație corelativă dreptului pretins de reclamantă, nejustificând astfel legitimare procesuală pasivă în cauză. În consecință, excepția invocată este întemeiată astfel că a fost admisă și acțiunea formulată în contradictoriu cu acești pârâți a fost respinsă ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFP Timișoara, instanța a respins-o pentru următoarele considerente: calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic dedus judecății. În speță, reclamanta a solicitat anularea deciziei de calcul al taxei pe poluare și adreselor a căror emitentă este pârâta și restituirea taxei de poluare în sumă de 4973 lei stabilită de către pârâtă prin decizia de calcul al taxei pentru poluare. Având în vedere că pârâta este emitenta deciziei și că a calculat și încasat taxa de poluare a cărei restituire se solicită de reclamantă, instanța apreciază că pârâtei îi incumbă obligația corelativă dreptului pretins de reclamantă, justificând astfel legitimare procesuală pasivă în cauză.
Examinând fondul cauzei, instanța a reținut din analiza probatoriului administrat că reclamanta a achiziționat autoturismul Mercedes, tip C200, cu nr. de identificare WDB2030041A285063, capacitate cilindrica 2148 cmc., norma de poluare E3, an de fabricație 2001, prima data înmatriculat in Germania la data de 25.01.2002, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat taxa de poluare.
În vederea efectuării acestei formalități reclamanta a fost obligată să achite taxa de poluare în valoare de 4973 lei stabilită prin decizia de calcul a taxei de poluare nr._/12.12.2008.
Aceasta decizie a fost emisă în temeiul Ordonanței de urgență 50/2008 suma stabilită, ce reprezintă taxa de poluare, fiind plătită cu ocazia primei înmatriculări în România a autovehiculelor și autoturismelor menționate expres, în cuantumul prevăzut de art.4 din ordonanță.
Potrivit acestui act normativ taxa de poluare nu se percepe autoturismelor deja înmatriculate în România ci, doar pentru cele înmatriculate în celelalte state ale Uniunii Europene, achiziționate și aduse în țară, ca și în cazul de față, unde se reînmatriculează ca urmare a schimbării proprietarului.
Art.148 alineatul 2 din Constituția României stipulează că ”prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne” iar alineatul 4 stabilește „autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alineatul 2 menționat”.
Prin urmare, Constituția României instituie principiul priorității dreptului comunitar în fața celui național, principiu garantat în special de instanțele judecătorești, precum și principiul aplicării directe a dreptului comunitar pe teritoriul României.
Ori, normele comunitare în materie, respectiv art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul FUE prevăd că „1) nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare; 2) de asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natura sa protejeze indirect alte sectoare de producție”.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90 (actual 110) din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate sa fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Scopul general al art. 110 din T.F.U.E. este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor și se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină internă mai consistentă produselor care provin din alte state membre în comparație cu produsele interne.
Aceste prevederi au efect direct asupra ordinii juridice interne de la data de 01.01.2007 și se opun ca un stat membru să adopte dispoziții precum cele prevăzute de OUG nr.50/2008 conform cărora, se percepe taxa de poluare dacă autoturismul, este înmatriculat pentru prima data în România.
În materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate, Curtea a considerat ca art. 90 CE (actual 110) vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne cu privire la concurența dintre produsele care se afla deja pe piața interna și produsele din import (hotărârile 29 aprilie 2004 Weigel, C-387/01 și din 05 octombrie 2006 Nadasdi și N. C-290/05 si C-333/05).
De asemenea, din jurisprudența Curții rezultă că un sistem de taxare nu poate fi considerat compatibil cu art.90 (actual 110) din Tratat decât dacă este organizat astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
În cauza C 402//09, CJUE s-a pronunțat în sensul că: „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Reglementată în modul prevăzut de O.U.G. nr.50/2008, taxa de poluare este contrară art.110 din Tratatul F.U.E. întrucât este destinată să descurajeze introducerea în România a unor autoturisme de ocazie deja înmatriculate într-un alt stat membru U.E., favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România .
După aderarea României la U.E. acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre le U.E. atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau, este susceptibilă să diminueze chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. Dreptul conferit de reglementarea comunitară de bază fiind încălcat prin aplicarea reglementărilor dreptului național, instanța a constatat că suma plătită de reclamant nu a fost datorată, astfel că se impune obligarea pârâtei la restituirea aceste taxe.
În privința efectelor intrării în vigoare a Legii 9/2012 asupra prezentei cauze, se rețin dispozițiile art. 12 din Legea 9/2012.
Prin Ordinul nr. 85/62 din 19 ianuarie 2012 s-a stabilit procedura pentru restituirea sumelor prevăzute la art.7, 9 și 12 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și a sumelor stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile.
Se constată, după cum s-a arătat anterior, că taxa de poluare ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 13 ianuarie 2012 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei de poluare încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză (în acest sens vedea: cauza nr. 68/79 Hans J. I/S contre Ministere danois des impôts . cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și I. Németh parag. 61-70).
Față de considerentele expuse, instanța a respins excepția formulată și a admis în parte acțiunea, dispunând în baza art. 117 lit. d C.pr.fiscală anularea deciziei de calcul al taxei pe poluare și obligarea pârâtei A.F.P. Timișoara la plata către reclamantă a sumei de 4973 lei cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule.
Cererea reclamantei de anulare a adreselor nr._/17.10.2011 și nr._/08.12.2011 emise de pârâtă au fost respinse deoarece aceste adrese nu reprezintă acte administrativ fiscale în sensul prevederilor legale și nu produc prin ele însele efecte juridice, exprimând doar opinia – refuzul pârâtei cu privire la cererea reclamantei.
În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare la plata dobânzii legale, instanța a reținut că aceasta este întemeiată față de disp. art. 124 cod pr. fiscală, și s-a dispus obligarea A.F.P. Timișoara și la plata dobânzii legale calculată începând cu a 46-a zi de la data formulării cererii de restituire și până la plata efectivă.
Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, conform cărora „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, ținând seama că s-a constatat caracterul fondat al cererii, a obligat pârâta la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamantă, respectiv la plata sumei de 43 lei, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
Cererea de chemare în garanție a Administrației F. de Mediu formulată de D.G.F.P. T. a fost respinsă deoarece potrivit art.60 alin.1 C.pr.civ. „partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire”. Conform textului de lege cerere de chemare în garanție este admisibilă doar în situația în care partea care formulează cererea cade în pretenții, ceea ce nu este cazul în speță, acțiunea fiind respinsă față de pârâta DGFP T. pentru lipsa calității procesuale pasive.
Impotriva sentinței civile nr. 2865/14.09.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței civile atacate,în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive în cauză a A.F.P. Timișoara, iar pe fondul cauzei, în sensul respingerii acțiunii ca vădit neîntemeiată.
Recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice Timișoara a solicitat modificarea sentinței și respingerea cererii ca neîntemeiată, învederându-se că taxa pe poluare a fost instituită prin OUG nr. 50/2008 cu respectarea legislației Uniunii Europene. A precizat că AFP Timișoara nu are calitate procesuală pasivă în cauză ci AFM.
A mai arătat că în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr.9/2012, iar hotărârea pronunțată în cauza T. a devenit caducă și inaplicabilă în raport cu noua reglementare legală în vigoare în prezent cu aplicabilitate imediată.
Reclamantul intimat deși legal citat nu a depus întâmpinare .
Analizând recursul promovat prin aplicarea dispozițiilor art. 304, 304 ind.1 Cod procedură civilă, prin prisma probatoriului administrat, instanța constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Timișoara, Curtea reține că în prezenta speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantului de a i se restitui taxa de poluare încasată de Administrația Finanțelor Publice Timișoara și a cărei restituire a fost refuzată tot de această autoritate fiscală .
Sub acest aspect, Curtea reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
În vederea stabilirii calității procesuale pasive în cazul litigiilor privind cererile de restituire a taxei de poluare trebuie avut în vedere cadrul legal specific acestor litigii, respectiv dispozițiile art. 1 alin. 1 și ale art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008.
Conform art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, „prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu”.
Conform art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, „stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.
Din aceste dispozițiile legale rezultă că taxa de poluare este calculată, stabilită și impusă prin acte emise de organele fiscale, iar contestarea ei este posibilă numai în fața organelor fiscale, cu respectarea dispozițiilor din Codul de Procedură Fiscală.
Curtea admite că din dispozițiile art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 rezultă în mod indiscutabil că sumele percepute de Statul Român cu titlul de taxă de poluare sunt virate în contul Administrației F. pentru Mediu și că această autoritate gestionează sumele respective.
Din această reglementare nu se poate reține însă că autoritățile fiscale care calculează și impun plata taxei de poluare – respectiv autoritățile fiscale – nu au calitate procesuală pasivă.
În consecință, atât din dispozițiile art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 cât și din situația de fapt din speță rezultă că organele fiscale, respectiv Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara, au emis acte administrative – respectiv au avut manifestări de voință emise în regim de putere publică – prin care au încasat taxa în litigiu și au refuzat restituirea sa.
În consecință, Curtea apreciază că Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, iar reclamantului nu îi poate fi opusă relația dintre pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara și Administrația F. pentru Mediu, reclamantul având un raport juridic cu instituția care i-a impus taxa de poluare și i-a refuzat restituirea acesteia.
În consecință, Curtea constată că în mod corect a respins tribunalul această excepție.
În ceea ce privește temeinicia cererii, instanța reține că, în speță, reclamantul nu pune în discuție o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Dimpotrivă, se constată că reclamantul se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., mai sus citată, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, la pct. 27.
Față de cele expuse, având în vedere că reclamanta a achitat taxa pe poluare la data de 12.12.2008, în temeiul OUG nr. 50/2008 în versiunea sa modificată, se impune interpretarea dată legislației Uniunii Europene prin hotărârea, în cauza T., deja citată.
Așadar sunt întemeiate susținerile reclamantei potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
Cu privire la dispozițiile Legii nr. 9/2012 invocate de recurentă, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de Urgență nr. 50/2008.
Curtea constată că prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege, referitoare la taxa pentru emisiile poluante, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012.
Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de poluare la restituirea integrală a taxei respective.
Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE. Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului UE nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.
Prin urmare, Curtea consideră că această reglementare nu poate aduce atingere constatării Curții Europene de Justiție referitoare la contrarietatea dintre Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 și art. 110 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, contrarietate în vigoare la momentul plății taxei de poluare de către reclamant.
Totodată, caracterul retroactiv al acestei reglementări împiedică aplicarea acestor dispoziții unor raporturi juridice născute anterior intrării ei în vigoare, în condițiile în care la momentul plății taxei de poluare de către reclamant, această taxă nu se aplica autovehiculelor de ocazie de pe piața internă, grevând exclusiv autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată în România în perioada respectivă.
Curtea observă că Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă – pentru trecut – această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare O.U.G. nr. 50/2008.
Prin urmare, Curtea consideră că dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 nu înlătură dreptul reclamantului de a obține restituirea integrală a taxei de poluare în litigiu ca fiind o taxă contrară art.110 TFUE.
În ceea ce privește aplicabilitatea în cauză a Hotărârilor Curții de Justiție din cauzele T. (C-402/09) și N. (C‑263/10), instanța de recurs reține că în paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea T., Curtea de Justiție a arătat că analiza sa a avut în vedere OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, iar nu versiunea modificată prin OUG nr. 208/2008.
Pe de altă parte, în hotărârea N., Curtea Europeană de Justiție a examinat compatibilitatea art. 110 TFUE cu OUG nr. 50/2008, în versiunea sa aplicabilă în România în perioada 15.12._09 (stabilită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009).
Curtea subliniază, de asemenea, că în cauza N. se solicitase restituirea unei taxe de poluare plătită la data de la 1 februarie 2010, astfel cum rezultă din paragraful 16 al hotărârii N., și că nici Guvernul României nu a contestat aplicabilitatea reglementării examinate de Curtea Europeană de Justiție în perioada anului 2010.
Curtea subliniază, de asemenea, că modificările ulterioare ale OUG nr. 50/2008 nu au modificat formula de calcul a taxei de poluare, ci au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, cu consecința majorării – substanțială în unele cazuri – a cuantumului taxei de poluare datorate la înmatricularea autovehiculelor.
Astfel, atât OUG nr. 208/2008, cât și OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009 au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, dublând sau triplând cuantumul taxei de poluare în unele cazuri în raport cu reglementarea inițială, și păstrând formula de calcul a taxei, astfel cum a fost stabilită prin OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
De asemenea, Curtea constată că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date. Această caracteristică esențială a taxei de poluare a rămas neschimbată până în prezent, indiferent de modificările aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008
De aceea, Curtea concluzionează că în măsura în care nivelul taxei de poluare este unul dintre criteriile de constatare a incompatibilității dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare – reglementarea ulterioară datei de 15.12.2008 și, respectiv aceea ulterioară datei de 19.02.2009 sunt vizate implicit de această hotărâre a Curții Europene de Justiție.
În plus, Curtea reamintește că începând cu OUG nr. 208/2008 și continuând cu OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009, a fost introdusă și perpetuată o scutire totală de la plata taxei de poluare pe perioada 15.12._09 (neaplicabilă în prezenta cauză), iar prin OUG nr. 117/2009 a fost extinsă temporar această scutire pentru o categorie limitată de autovehicule, fără a oferi un remediu pentru autovehiculele similare deja înmatriculate în România cu plata taxei de poluare.
Date fiind aceste constatări, Curtea reține că singurul element de diferență esențial al prezentei cauze față de cauza T. ar fi cuantumul taxei de poluare ,iar nu formula de calcul, sau sfera de aplicare a taxei de poluare.
În consecință, Curtea consideră că incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și taxa de poluare din prezentul litigiu se impune a fi analizată prin prisma hotărârilor Curții Europene de Justiție din cauzele T. și N., menționate anterior – hotărâri în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, dar și în versiunile ulterioare.
Pentru considerentele expuse, în baza art.312 alin.1 C.proc.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 2865/14.09.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații I. S. Timișoara și Administrația F. pentru Mediu și va menține dispozițiile sentinței recurate.
În baza art.274 alin.1 C.proc.civ., va respinge cererea reclamantei intimate I. S. Timișoara de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată, constatând că nu s-a făcut dovada efectuării unor astfel de cheltuieli în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 2865/14.09.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații I. S. Timișoara și Administrația F. pentru Mediu .
Respinge cererea reclamantei intimate I. S. Timișoara de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30.01.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,
R. P. Ș. E. P. E. N.
GREFIER,
G. K.
Red.:ȘEP/5.02.2013
Tehnored./GK/ 2 ex./5.02.2013
Inst.fond:Tribunalul T. :jud.R. N.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3609/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 300/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
