Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3686/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3686/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 5319/108/2012*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.3686
Ședința publică din 16 mai 2013
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Ș. L.
JUDECĂTOR: D. I. Ț.
JUDECĂTOR: M. B.
GREFIER: O. D.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Orașului Pâncota reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice A., împotriva sentinței civile nr.4943/15.11.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat N. G. P. și chemat în garanție intimat Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație împotriva actului administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus prin serviciul registraturii concluzii scrise de către reclamantul intimat. De asemenea se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în baza art.242 alin.2 C.proc.civ. și nemaifiind cereri formulate și excepții invocate se reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4943/15.11.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă. S-a admis în parte acțiunea în contencios administrativ fiscal precizată de reclamant N. G. P. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Pâncota și în consecință: a obligat pârâta să îi restituie reclamantului suma de 3833 lei, achitată prin chitanța . nr._/26.07.2012 reprezentând taxă de poluare, actualizată cu dobânda calculată în conformitate cu art. 124 C.pr.fisc., începând cu ziua următoare termenului de 45 de zile de la data înregistrării, în evidența pârâtei, a cererii reclamantului de restituire a taxei.
S-a respins cererea reclamantului pentru obligarea pârâtei la plata dobânzilor de la data încasării taxei.
S-a admis cererea pârâtei A.F.P. Pâncota de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București. A obligat chemata în garanție să îi restituie pârâtei suma de 3833 lei, achitată de reclamant în favoarea ei, împreună cu dobânda, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1239,3 lei cheltuieli de judecată.
Prima instanță a reținut că reclamantul a cumpărat autovehiculul marca Volkswagen, înmatriculat prima oară la data de 10.07.2000 în Austria și pentru a-l înmatricula în România, reclamantul a plătit taxa de poluare.
Asupra excepției inadmisibilității invocată de pârâtă, instanța a constatat că este întemeiată pe calificarea juridică eronată a cererii reclamantului ca fiind întemeiată pe dispozițiile art. 205-218 Cod procedură fiscală, tinzând la anularea deciziei de calcul. Reclamantul a solicitat restituirea sumei plătite cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în temeiul art. 117 lit. d Cod procedură fiscală și nu anularea deciziei de calcul, respectiv o cerere de restituire a taxei plătite în temeiul unui act normativ care contravine normelor comunitare, cerere care a adresat-o inițial și pârâtei și pentru soluționarea nefavorabilă a acestuia, considerându-l un refuz nejustificat de restituire, adresându-se instanței.
Procedura aleasă de reclamant este admisibilă pentru taxele prelevate nelegal, cu aplicarea greșită a legii, chiar și a normei comunitare, fiind o procedură distinctă de cea reglementată de art.205-art.218 din OG 92/2003, chiar dacă cele două proceduri au finalități asemănătoare. De asemenea, persoanelor care au achitat taxa la înregistrarea dreptului de proprietate pentru autovehicule înmatriculate în alt stat nu li se poate crea o situație mai grea decât celor care au achitat această taxă până la . OUG 1/2012, și pentru care acest act normativ prevede posibilitatea de restituirea la cererea contribuabilului, neimpunându-li-se condiții legate de anularea deciziei de calcul, motive pentru care instanța va respinge excepția inadmisibilității invocate în cauză.
Prin prevederile art.110 din Tratat se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone de natură similară.
Legea nr.9/2012 stabilește în art.2 lit. i că suma datorată potrivit acestei legi se numește taxa și că ,,taxa” - reprezintă suma datorată de către contribuabil pentru emisiile poluante provenite de la autovehiculele din categoriile M1, M2, M3 și N1, N2, N3.
Taxa de poluare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România stat comunitar de la 01.01.2007, și dacă a fost percepută în perioada de la . legii 9/2012 până la modificarea ei prin OUG 1/2012(art 4 alin 2) se restituie, fiind perceputa exclusiv, pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor in țară, fie chiar și celor de categorie M1,M2,M3, N1, N2, N3. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, de aceeași categorie, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează că această taxă de poluare se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare a acestor tipuri de autovehicule si este o taxă cu echivalent taxelor vamale la import.
Potrivit art.25 CE „între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică, de asemenea, taxelor vamale cu caracter fiscal și art.28 CE „între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent".
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art.110 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate sa fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii. Autovehiculele din categoriile vizate de Legea 9/2012 fac parte din categoria bunuri, și nu pot fi taxate numai pentru că au fost aduse dintr-un stat european.
Practic, prin instituirea taxei, discriminarea produsă de OUG 50/2008 pe care o abrogă, este continuată în aceeași formă.
Textul art.110 din Tratatul CE se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) de aceeași categorie, cu ocazia vânzărilor ulterioare.
În sfârșit, trebuie amintit că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (Hotărârea T., citată anterior, punctul 60) Hotărârea Curții Europene de Justiție C-263/10.
Conform acestor considerente, instanța a constatat că taxa de poluare prelevată în condițiile Legii 9/2012 modificată este discriminatorie pentru că prin ea se descurajează punerea în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceleași caracteristici de pe piața națională și încalcă art. 110 din TFUE, motiv pentru care, având în vedere principiul priorității dreptului comunitar și obligația judecătorului național de a-l avea în vedere chiar și în contra dreptului intern, consideră întemeiată acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamant pentru restituirea taxei privind emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Împotriva sentinței civile a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a Orașului Pâncota reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A. prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate în principal pe calea excepției inadmisibilității ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile, iar pe fond, respingerea acțiunii ca fiind netemeinică și nelegală.
Pârâta a motivat că cauză nu este un refuz nejustificat de soluționare având în vedere că reclamantul nu a contestat în procedură prealabilă și astfel se invocă excepția inadmisibilității acțiunii, iar în condițiile Legii 9/2012, taxa de poluare este legal datorată, iar legile cadru interne sunt obligatorii pentru statele membre numai în privința rezultatului, autoritățile naționale având competența de a alege forma și mijloacele prin care se asigură obținerea acestuia.
Că art. 110 din Tratat nu interzice de iure perceperea unei taxe precum cea de poluare, mai ales în condițiile în care este aplicată atât produsului importat cât și celui național similar și calculată după aceeași formulă, fără efect discriminatoriu.
Arată că pentru ca reclamantul să afirme că noua taxă contravine art. 90 din Tratat, acesta ar trebui să prezinte în concret, o comparație cu impozitele din statele Comunității Europene, aspect ce nu este evidențiat și deci nu se face dovada încălcării principiului libertății circulației mărfurilor.
Rezultă fără echivoc, compatibilitatea reglementărilor interne cu cerințele și practica comunitară, că toate cerințele comunitare au fost respectate prin adoptarea noii legi începând cu sistemul unitar de taxare și impozitare și până la modul de contestare a taxei, iar pe de altă parte, a solicitat onorariului de avocat considerat prea mare în raport cu obiectul cauzei.
Recurenta mai solicită obligarea A.F.M. la plata cheltuielilor de judecată, iar pe de altă parte și micșorarea onorariului de avocat.
Analizând recursul declarat de pârâtă, conform motivelor invocate în scris și văzând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea reține că este nefondat pentru următoarele considerente:
Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, relevant fiind art. 12 alin. 1 din noul act normativ în raport cu care se constată că prin dispozițiile menționate se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege, referitoare la taxa pentru emisiile poluante, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012.
Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de poluare la restituirea integrală a taxei respective.
Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE. Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului UE nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.
Prin urmare, Curtea consideră că această reglementare nu poate aduce atingere constatării Curții Europene de Justiție referitoare la contrarietatea dintre Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 și art. 110 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, contrarietate în vigoare la momentul plății taxei de poluare de către reclamant.
Totodată, caracterul retroactiv al acestei reglementări împiedică aplicarea acestor dispoziții unor raporturi juridice născute anterior intrării ei în vigoare, în condițiile în care la momentul plății taxei de poluare de către reclamant, această taxă nu se aplica autovehiculelor de ocazie de pe piața internă, grevând exclusiv autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată în România în perioada respectivă.
Curtea observă că Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă – pentru trecut – această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare O.U.G. nr. 50/2008.
Prin urmare, Curtea consideră că dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 nu înlătură dreptul reclamantului de a obține restituirea integrală a taxei de poluare în litigiu ca fiind o taxă contrară art.110 TFUE, iar pe de altă parte, recurenta omite faptul că taxa reclamantului a fost plătită în speță în baza dispozițiilor OUG nr. 50/2008 iar argumentele din recurs fac referire la o altă dispoziție legală, respectiv Legea 9/2012.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității, aceasta este neîntemeiată întrucât această condiție a procedurii prealabile a fost înlăturată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în procedura recursului în interesul legii. În acest sens este relevantă Decizia nr. 24/14.11.2011.
Instanța poate, în condițiile art. 274 alin.3 C.proc.civ. să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, însă în speță nu este întemeiată dispunerea unei astfel de măsuri, fiind astfel nefondat motivul de recurs al pârâtei, iar partea căzută în pretenții este pârâta și nu chemata în garanție.
În temeiul art. 274 C.proc.civ. urmează a obliga pârâta la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, echivalentul onorariului de avocat achitat.
Pentru aceste considerente, constatând că soluția reținută prin sentința recurată este temeinică și legală sub aspectul criticilor formulate, în temeiul art. 312 alin. 1 rap. art. 304 pct. 9 C.proc.civ. urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Orașului Pâncota reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice A., împotriva sentinței civile nr.4943/15.11.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Obligă pârâta la plata sumei de 500 lei către reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 mai 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Ș. L. D. I. Ț. Dr. M. B.
GREFIER,
O. D.
Red.D.I.Ț.31.05.2013
Tehnored D.O. 2 ex.31.05.2013
Instanță fond: Tribunalul A.
Jud. M. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2690/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3360/2013.... → |
|---|
