Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3696/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3696/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 6672/108/2012*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.3696
Ședința publică din 16 mai 2013
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Ș. L.
JUDECĂTOR: D. I. Ț.
JUDECĂTOR: M. B.
GREFIER: O. D.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Săvârșin împotriva sentinței civile nr.5875/29.11.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat M. D. și chemat în garanție intimat Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație împotriva actului administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat C. E. în substituirea av. Ruzsicska E. în reprezentarea reclamantului intimat M. D., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul reclamantului intimat depune la dosarul cauzei delegația de reprezentare, delegația de substituire, concluzii scrise și chitanța reprezentând onorariu de avocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5875/29.11.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ s-a admis acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamantul M. D. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Săvârșin și în consecință a obligat pârâta să îi restituie reclamantului suma de 4.638 lei, achitată prin chitanța . nr._/24.04.2012, reprezentând taxă de poluare, actualizată cu dobânda calculată în conformitate cu art. 124 C.pr.fisc., începând cu ziua următoare termenului de 45 de zile de la data înregistrării, în evidența pârâtei, a cererii reclamantului de restituire a taxei.
S-a admis cererea formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Săvârșin, prin reprezentant D. A. în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu; a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 4.638 lei, actualizată cu dobândă; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 739,3 lei cheltuieli de judecată.
Prima instanță a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism marca Volkswagen, conform contractului de vânzare cumpărare sub semnătură privată, autoturism din categoria auto M1 cu normă de poluare E2 și capacitate cilindrică de 1598 cm3, cu prima înmatriculare în UE la 29.07.1996, iar pentru înmatricularea în România a acestuia a fost emisă de către pârâtă decizia de calcul a taxei pentru emisiile poluante pe seama reclamantei în care se rețin caracteristicile arătate mai sus ale autoturismului, aspect necontestat de către pârâtă, iar prin acțiunea de față, s-a cerut de către reclamantă să fie obligată pârâta să-i restituie această taxă pe care a apreciat-o ca fiind contrară dreptului comunitar.
În baza deciziei de calcul a taxei pentru emisiile poluante pentru autovehicule emisă de Administrația Finanțelor Publice Săvârșin, reclamantul a achitat taxa pentru emisiile poluante în sumă de 4.638 lei, conform chitanței depusă la dosar.
Reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe apreciind că taxa pentru emisiile poluante astfel achitată este contrară reglementărilor comunitare, iar pârâta a refuzat restituirea acestei taxe.
Cu privire la fondul cauzei tribunalul a constatat că problema litigioasă pe care o ridică speța de față, este aceea de a stabili dacă legislația internă – care condiționează înmatricularea autovehiculului achiziționat de reclamant, dintr-un stat membru al Uniunii Europene, de plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule - este compatibilă cu prevederile legislației comunitare.
Prin Legea nr. 157/2005 România a ratificat Tratatul pentru aderarea Bulgariei și României la Uniunea Europeană, efectele acestei ratificări fiind reglementate de art. 148 alin.2 și 4 din Constituția României, astfel cum aceasta a fost republicată, în conformitate cu care prevederile Tratatelor Constitutive ale U.E și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
În conformitate cu prevederile art.110 din Tratatul Comunității Europene „nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone de natură similară.
Legea nr.9/2012 stabilește în art.2 lit. i că suma datorată potrivit acestei legi se numește taxa și că ,,taxa” - reprezintă suma datorată de către contribuabil pentru emisiile poluante provenite de la autovehiculele din categoriile M1, M2, M3 și N1, N2, N3.
Deci această taxă nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România stat comunitar de la 01.01.2007, și dacă a fost percepută în perioada de la . legii 9/2012 până la modificarea ei prin OUG 1/2012(art 4 alin 2) se restituie, fiind percepută exclusiv, pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor in țară, fie chiar și celor de categorie M1, M2, M3, N1, N2, N3. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, de aceeași categorie, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează că această taxă de poluare se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare a acestor tipuri de autovehicule si este o taxă cu echivalent taxelor vamale la import.
Potrivit normelor comunitare: art.25 CE „între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică, de asemenea, taxelor vamale cu caracter fiscal"; art.28 CE „între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent".
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art.110 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate sa fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii. Autovehiculele din categoriile vizate de Legea 9/2012 fac parte din categoria bunuri, și nu pot fi taxate numai pentru că au fost aduse dintr-un stat european.
Practic, prin instituirea taxei, discriminarea produsă de OUG 50/2008 pe care o abrogă, este continuată în aceeași formă.
Textul art.110 din Tratatul CE se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) de aceeași categorie, cu ocazia vânzărilor ulterioare și reînmatriculării lor pe numele noului proprietar.
Multiplele discuții dintre România și Uniunea Europeană pe tema taxei de primă înmatriculare, taxei de poluare, au fost generate de faptul că taxa, indiferent de denumire, se aplica numai autovehiculelor din alt stat membru al UE nu și autovehiculelor similare din România, sfera de aplicarea acestei taxe și nu cuantumul ei fiind cea care a generat inclusiv procedura de infringement.
Instanța a constatat că taxa prelevată în condițiile Legii 9/2012 modificată, este discriminatorie pentru că prin ea se descurajează punerea în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceleași caracteristici de pe piața națională și încalcă art. 110 din TFUE, motiv pentru care, având în vedere principiul priorității dreptului comunitar și obligația judecătorului național de a-l avea în vedere chiar și în contra dreptului intern, având în vedere și dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 117 alin. 1 lit. d din OG 92/2003, a considerat întemeiată acțiunea în contencios administrativ fiscal pentru restituirea taxei privind emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Împotriva sentinței civile a formulat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Săvârșin prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii introductive.
Pârâta a motivat că cauză nu este un refuz nejustificat de soluționare având în vedere că reclamantul nu a contestat în procedură prealabilă și astfel se invocă excepția inadmisibilității acțiunii, iar în condițiile Legii 9/2012, taxa de poluare este legal datorată, iar legile cadru interne sunt obligatorii pentru statele membre numai în privința rezultatului, autoritățile naționale având competența de a alege forma și mijloacele prin care se asigură obținerea acestuia.
Că art. 110 din Tratat nu interzice de iure perceperea unei taxe precum cea de poluare, mai ales în condițiile în care este aplicată atât produsului importat cât și celui național similar și calculată după aceeași formulă, fără efect discriminatoriu.
Arată că pentru ca reclamantul să afirme că noua taxă contravine art. 90 din Tratat, acesta ar trebui să prezinte în concret, o comparație cu impozitele din statele Comunității Europene, aspect ce nu este evidențiat și deci nu se face dovada încălcării principiului libertății circulației mărfurilor.
Rezultă fără echivoc, compatibilitatea reglementărilor interne cu cerințele și practica comunitară, că toate cerințele comunitare au fost respectate prin adoptarea noii legi începând cu sistemul unitar de taxare și impozitare și până la modul de contestare a taxei, iar pe de altă parte, a solicitat onorariului de avocat considerat prea mare în raport cu obiectul cauzei.
Recurenta mai solicită obligarea A.F.M. la plata cheltuielilor de judecată, iar pe de altă parte și micșorarea onorariului de avocat.
Analizând recursul declarat de pârâtă, conform motivelor invocate în scris și văzând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea reține că este nefondat pentru următoarele considerente:
Cererea formulată de reclamant nu este inadmisibilă pentru faptul neparcurgerii recursului grațios în fața organelor de jurisdicție aparținând Ministerului Finanțelor, deoarece această condiție a procedurii prealabile a fost înlăturată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în procedura recursului în interesul legii. În acest sens este relevantă Decizia nr. 24/14.11.2011.
Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, relevant fiind art. 12 alin. 1 din noul act normativ în raport cu care se constată că prin dispozițiile menționate se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege, referitoare la taxa pentru emisiile poluante, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012.
Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de poluare la restituirea integrală a taxei respective.
Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE. Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului UE nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.
Prin urmare, Curtea consideră că această reglementare nu poate aduce atingere constatării Curții Europene de Justiție referitoare la contrarietatea dintre Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 și art. 110 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, contrarietate în vigoare la momentul plății taxei de poluare de către reclamant.
Totodată, caracterul retroactiv al acestei reglementări împiedică aplicarea acestor dispoziții unor raporturi juridice născute anterior intrării ei în vigoare, în condițiile în care la momentul plății taxei de poluare de către reclamant, această taxă nu se aplica autovehiculelor de ocazie de pe piața internă, grevând exclusiv autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată în România în perioada respectivă.
Curtea observă că Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă – pentru trecut – această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare O.U.G. nr. 50/2008.
Prin urmare, Curtea consideră că dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 nu înlătură dreptul reclamantului de a obține restituirea integrală a taxei de poluare în litigiu ca fiind o taxă contrară art.110 TFUE, iar pe de altă parte, recurenta omite faptul că taxa reclamantului a fost plătită în speță în baza dispozițiilor OUG nr. 50/2008 iar argumentele din recurs fac referire la o altă dispoziție legală, respectiv Legea 9/2012.
Instanța poate, în condițiile art. 274 alin.3 C.proc.civ. să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, însă în speță nu este întemeiată dispunerea unei astfel de măsuri, fiind astfel nefondat motivul de recurs al pârâtei, iar partea căzută în pretenții este pârâta și nu chemata în garanție.
În temeiul art. 274 C.proc.civ. urmează a obliga pârâta la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, echivalentul onorariului de avocat achitat.
Pentru aceste considerente, constatând că soluția reținută prin sentința recurată este temeinică și legală sub aspectul criticilor formulate, în temeiul art. 312 alin. 1 rap. art. 304 pct. 9 C.proc.civ. urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Săvârșin împotriva sentinței civile nr.5875/29.11.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._
Obligă recurenta pârâtă la plata sumei de 700 lei, cheltuieli de judecată către reclamantul – intimat M. D. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 mai 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Ș. L. D. I. Ț. Dr. M. B.
GREFIER,
O. D.
Red.M.B.04.06.2013
Tehnored D.O. 2 ex.04.06.2013
Instanță fond: Tribunalul A.
Jud. R. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3023/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8970/2013.... → |
|---|
