Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9436/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9436/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 11-10-2013 în dosarul nr. 947/115/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 9436
Ședința publică din 11 octombrie 2013
PREȘEDINTE: Prof. Univ. Dr. L. B.
JUDECĂTOR: E. N.
JUDECĂTOR: C. L.
GREFIER:J. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul P. N. și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. in reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Reșița împotriva sentinței civile nr.857/03.04.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamant av.B. M. V., lipsă fiind pârâta .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul reclamantului a depus la dosar împuternicire avocațială, chitanță fiscală ce atestă achitarea onorariului de avocat în cuantum de 500 lei.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea în fond a recursului.
Reprezentantul reclamantului, având cuvântul, a solicitat respingerea recursului intimatei, admiterea recursului reclamantului și modificarea în parte a sentinței recurate în sensul acordării în totalitate a cheltuielilor de judecată în primă instanță, cu cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei, în recurs.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr.857/03.04.2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul(a) P. N., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița.
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița la restituirea sumei de 5956 lei, cu titlu de taxă de poluare.
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița la plata dobânzilor legale, conform considerentelor prezentei hotărâri.
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice la plata sumei de 343,30 lei, cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, atât reclamantul P. N. cât și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. in reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Reșița au declarat recurs.
În recursul reclamantului se invocă nelegalitatea hotărârii prin aceea că instanța i-a diminuat nejustificat cheltuielile de judecată derivate din onorariul avocațial, onorariu care nu este deloc disproporționat de mare raportat la munca prestată de avocat.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C.-S. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Reșița a declarat recurs.
Recurenta, Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S., susține că, hotărârea este criticată sub aspectul excepției inadmisibilității acțiunii ca fiind prematur introdusă, întrucât în baza art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, republicată, procedura prealabilă administrativă era obligatorie în cauză, iar reclamantul nu a făcut dovada atacării deciziei pentru stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule la autoritatea ierarhic superioară autorității emitente a actului.
Pe fond, se invocă nelegalitatea hotărârii prin aceea că temeiul perceperii taxei de poluare a fost O.G 50/2008, act normativ în deplin acord cu art. 110 TFUE.
Totodată, hotărârea este criticată și prin prisma dispozițiilor art. 124, art. 70 alin. 1 și art. 117 alin.1 lit. f Cod procedură fiscală, susținându–se faptul că cererea reclamantului, care s–ar circumscrie acestora ar fi cererea de restituire formulată în baza sentinței civile pronunțată de prima instanță, în prezenta cauză, după ce aceasta ar deveni irevocabilă și evident favorabilă reclamantului.
Astfel, de la data depunerii cererii de restituire în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile reclamantului, se calculează termenul de 45 de zile iar, în caz de nerespectare, ar fi obligată pârâta recurentă la plata dobânzilor conform Codului de procedură fiscală.
În cauză, reclamantul nu a formulat întâmpinare.
Verificând recursurile astfel declarate, prin prisma dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii, în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici alte temeiuri în sensul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă.
Astfel, cu privire la recursul reclamantului, Curtea constată că diminuarea cheltuielilor avocațiale de către instanță își are temeiul legal în dispozițiile art.274 (aln.3) Cod procedură civilă,între criteriile validate de speța de față, care a condus instanța la luarea hotărârii în discuție, fiind criteriul complexității cauzei, care se măsoară în legătura cu miza litigiului (valoarea obiectului pricinii), problemele de drept ridicate, ori, în prezenta cauza, la momentul sfârșitului de an 2012, problema de drept adusa în dezbatere în litigiu de față avea deja o dezlegare, in jurul ei consacrându-se o jurisprudență constanta dezvoltata ca urmare a pronunțării hotărârii CJUE din 7 aprilie 2011 în cauza T. contra României
De asemenea, durata litigiului nu justifică acordarea cheltuielilor solicitate, litigiul înregistrat 29.01.2013 și judecat in 03.04.2013, precum nici numărul actelor procedurale/procesuale săvârșite de reprezentantul reclamantului în proces, care se reduc exclusiv la redactatul acțiunii reclamantului.
Cu privire la recursul pârâtei,sub aspectul excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului Curtea reține că, în prezenta cauză, asemenea celorlalte cauze aflate pe rolul instanțelor de fond, reclamanții urmăresc exclusiv restituirea sumelor percepute de stat, cu titlu de taxă de poluare, în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu ajustarea acestor sume din perspectiva modului de calcul, organului emitent etc.
Ca o dovadă în acest sens, reclamantul în cauză s-a adresat pârâtei recurente cu o cerere de restituire a sumei achitată cu titlu de taxă de poluare. Pârâta recurentă a respins cererea, ca neîntemeiată, iar Înalta Curte de Casație de Justiție București, prin Decizia nr. 24/2011 statuează, în mod obligatoriu, că procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu se aplică în cazul litigiilor în care se solicită restituirea taxei de poluare.
Prin urmare, Curtea constată că tribunalul a dezlegat această problemă de drept în spiritul legii, context în care se impune a se menționa că, instanțele au constatat că Statul nu s-a angajat să restituie administrativ asemenea taxe, problema fiind, încă, în discuție în spațiul public, iar cetățenii justițiabili care au inițiat menționata procedură prealabilă administrativă au întâmpinat un refuz de rezolvare, în sensul că li s-au respins astfel de cereri, consolidându-se, chiar, o practică a autorităților administrative în acest sens.
În acest context, judecătorul este dator să observe dispozițiile art. 129, art. 130 Cod procedură civilă și să curme orice formă de abuz în legătură cu respectarea drepturilor deduse judecății, inclusiv în legătură cu tendințele de tergiversare, înregistrate din partea instituțiilor statului, cât privește satisfacerea (efectivă) a acestor drepturi, prin înlăturarea grabnică a încălcărilor constatate de instanțele naționale sau europene.
Astfel, cât privește fondul cauzei, Curtea reține că recurenta susține compatibilitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu dreptul european, în raport cu art. 110 din TFUE.
Impedimentul de analiză a argumentelor expuse în motivele de recurs derivă din faptul pronunțării unor hotărâri în procedura reglementată de art. 267 din TFUE de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin care a fost lămurit înțelesul art. 110 din Tratat, incident în cauza de față, la care se adaugă: prioritatea normelor europene față de cele interne, contrare sau incompatibile cu dreptul Uniunii Europene; efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale, obligația de interpretare a dreptului intern conform dreptului european, obligația reparării prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor europene, ca urmare a emiterii unor norme contrare sau incompatibile cu dreptul european.
În acest cadru, Curtea evocă Hotărârea din 7 aprilie 2011 a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra Satului Român, prin care s-a statuat că, art. 110 din TFUE (fost art. 90 CE) trebuie interpretat în sensul că "se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de piața națională".
Din această perspectivă, judecătorul național a constatat incompatibilitatea dispozițiilor cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu norma europeană menționată, dat fiind că, taxa prevăzută de norma internă română nu este impusă și vehiculelor similare puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării / reînmatriculării lor, constatare care obligă la admiterea acțiunii și restituirea sumei încasate cu titlu taxă de poluare către reclamanți, conform principiului arătat mai sus.
Nu pot fi reținute în cauză nici susținerile recurentei referitoare la stabilirea eronată a momentului de la care se pot acorda dobânzi aferente taxei pe poluare percepute de la reclamant.
Prin hotărârea din 18.04.2013, dată de CJUE în cauza C-565/11, I., s-a statuat în sensul că „dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, (precum cel instituit prin art. 124 C.pr.fiscală – n.n.) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”. Aplicând cu prioritate dispozițiile din legislația Uniunii Europene, astfel interpretate de CJUE cu forță obligatorie pentru judecătorul național, se constată necesar a fi înlăturate prevederile din dreptul național, anume, art. 124 alin. 1 C.pr.fiscală, care permit acordarea dobânzilor doar după expirarea unui termen de 45 de zile de la înregistrarea la organul fiscal a cererii de restituire, urmând a fi recunoscut dreptul reclamantului de a beneficia de dobânzi aferente sumei achitate cu titlu de taxă pe poluare de la data plății acesteia.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de reclamantul P. N. și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. in reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Reșița împotriva sentinței civile nr.857/03.04.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ .
Fără cheltuieli de judecată .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Prof. Univ. Dr. L. B. E. N. C. L.
GREFIER,
J. C.
Red.L.B./29.10.2013
Tehnored. .J.C 2 ex./30.10.2013
Primă instanță: G. Ș. - Tribunalul C.-S.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8970/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3128/2013.... → |
|---|
