Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2725/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2725/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 24-04-2013 în dosarul nr. 7365/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV
ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2725
Ședința publică din data de 24 aprilie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. C. DICA
JUDECĂTOR: C. L.
JUDECĂTOR: DR. C. P.
GREFIER: F. B.
Pe rol se află, recursul formulat de recurenta pârâta D. A. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice L. împotriva sentinței civile nr. 5128/16.11.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant D. C. A., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care a învederat că, prin serviciul Registratură, la data de 17 aprilie 2013 au fost depuse concluzii scrise de către reclamantul intimat D. C. A..
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 5128/16.11.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul D. C. A., împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice L., județ A..
A fost obligată pârâta să restituie reclamantului taxa pentru emisiile poluante achitată în sumă de 3694 lei, sumă ce urmează a fi actualizată cu dobânda legală în materie fiscală, până la data restituirii efective a acesteia.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului 639,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență că taxa de poluare prelevată este discriminatorie pentru că prin ea se descurajează punerea în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate înalte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, punct de vedere exprimat și de Curtea Europeană de Justiție prin hotărârea sa dată în cauza C 402/09.
Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, prima instanță a constatat că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei.
Împotriva Sentinței civile nr. 5128/16.11.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ , în termen legal la data de 20 decembrie 2012 a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice L., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii introductive ca netemeinică și nelegală.
Totodată, se reiterează excepția inadmisibilitatea acțiunii, pentru necontestarea pe cale administrativă, în procedura prealabilă, cu precizarea că, în condițiile art. 207 Cod procedură fiscală, contestația este tardivă, nerespectarea termenului de 30 de zile de contestare atrăgând sancțiunea decăderii.
În motivare s-a arătat că Legea nr. 9/2012 a stabilit cadrul legal al instituirii acestei taxe cu destinația de venit la bugetul Fondului de Mediu. Legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai în privința rezultatului, autoritățile naționale având competența de a alege forma și mijloacele prin care sea sigură obținerea rezultatului. Totodată a arătat că incidența dispozițiilor art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene în această speță este nulă.
Totodată, recurenta invocă nevalorificarea dispozițiilor art. 274 (alin. 3) Cod procedură civilă, solicitând micșorarea cheltuielilor avocațiale.
Se mai arată că instanța, se impunea, să oblige chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu București să suporte și cheltuielile de judecată ocazionate de proces, întrucât aceasta a încasat suma reprezentând taxă de poluare.
Reclamantul-intimat a depus concluzii scrise prin care a soilicitat respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe, cu cheltuieli de judecată.
Examinând recursul promovat de pârâta-recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice L. prin raportare la motivele invocate, la probele administrate în cauză și la dispozițiile art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041 Codul de procedură civilă, Curtea apreciază că este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, cât privește inadmisibilitatea/tardivitatea acțiunii reclamantului, prin aceea că nu s-a urmat procedura prealabilă administrativă, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este în spiritul Deciziei nr. 24/14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că acțiunile de domeniu Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 sunt admisibile, procedura prealabilă de contestare prevăzută de art. 7 din ordonanță, cu referire la Codul de procedură fiscală, nefiind aplicabilă cererilor de restituire a taxei de poluare.
În speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantei de a i se restitui taxa de poluare încasată de Administrația Finanțelor Publice L. și a cărei restituire a fost refuzată de această autoritate fiscală.
Prin decizia nr. 24/14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a statuat că „procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.
Având în vedere caracterul obligatoriu al acestei decizii a instanței supreme, Curtea constată că nerespectarea de către reclamantă a cerinței de formulare a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare nu poate conduce la sancționarea acesteia prin pierderea dreptului la restituirea taxei în litigiu.
Reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare, astfel încât, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de către pârâta-recurentă, este nefondată.
Prin calitate procesuală pasivă se înțelege identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
Din dispozițiile legale privitoare la plata taxei pentru emisiile poluante rezultă că ea este calculată, stabilită și impusă prin acte emise de organele fiscale, iar contestarea ei este posibilă numai în fața organelor fiscale, cu respectarea dispozițiilor din Codul de Procedură Fiscală.
În cauză, taxa pentru emisiile poluante a fost plătită de reclamant la Administrația Finanțelor Publice L., iar această autoritate administrativă a refuzat restituirea taxei la cererea reclamantului.
Împrejurarea că taxa pentru emisiile poluante reprezintă venit la bugetul Fondului pentru Mediu, iar Administrația Fondului pentru Mediu gestionează sumele respective nu conduce la concluzia că autoritățile fiscale, care calculează și impun plata taxei pentru emisiile poluante, nu au calitate procesuală pasivă.
Pe de altă parte, reclamantului nu îi poate fi opusă relația dintre pârâta Administrația Finanțelor Publice L. și Administrația Fondului pentru Mediu, ea având un raport juridic cu instituția care i-a impus taxa pentru emisiile poluante și i-a refuzat restituirea acesteia.
Astfel, Curtea apreciază că Administrația Finanțelor Publice L. are calitate procesuală pasivă în speță, motiv pentru care reține legalitatea respingerii acestei excepții de către instanța de fond.
În cauză, reclamantul nu pune în discuție o discriminare directă permisă de dispozițiile Legii nr. 9/2012, modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, căci, din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin Legea nr. 9/2012, modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, nu face vreo deosebire între autovehicule în funcție de proveniența lor sau între proprietarii acestor vehicule în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza T. C-402/09 și publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Reclamantul se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituite prin Legea nr. 9/2012, modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, susținând că ea descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care este relevantă comparația între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza T. C-402/09, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”. Totodată, a arătat că, „în aceste condiții, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”. La pct. 53 a precizat că „astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
În această cauză, Curtea a analizat art.110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene din perspectiva versiunii inițiale a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 (paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea T.). Cu toate acestea, hotărârea menționată este aplicabilă, în speță, deoarece a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională și trebuie valorificată de către judecătorul național, iar o astfel de valorificare nu încalcă principiul „tempus regit actum”.
Dacă intervin acte normative noi după interpretarea unei norme comunitare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, este necesar a se stabili dacă modificările legislației naționale, ulteriore interpretării Curții de Justiție a Uniunii Europene, corespund sau nu normei comunitare, așa cum a fost ea interpretată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
Caracteristica esențială a taxei de poluare, instituită prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, privitoare la faptul că era impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România cu excluderea de la plata ei pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior instituirii acesteia, reiterată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și în cauza N. (cauza C – 263/10 Hotărârea din 07.07.2011, paragraful 27), a rămas neschimbată până în prezent.
Atât în cauza T., cât și în cauza N., s-a reținut, de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, că nu este respectat principiul poluatorul plătește, dat fiind că taxa de poluare se aplica doar autoturismelor de ocazie importate. În opinia Curții de Justiție a Uniunii Europene, obiectivul protecției mediului poate fi atins prin instituirea unei taxe anuale care nu ar mai favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate.
Deși Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevede, la art. 4 alin. 2, obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat, astfel cum au sugerat cele două hotărâri ale instanței europene, prin art. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 79 din 31 ianuarie 2012, a fost suspendată aplicarea acestei dispoziții, cu începere de la data intrării în vigoare a ordonanței, până la data de 1 ianuarie 2013.
Totodată, art. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012 dispune următoarele: „contribuabilii care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 din Legea 9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pot solicita restituirea acesteia.
Sumele prevăzute la alin. 1 se restituie la cererea contribuabilului, adresată organului fiscal competent, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător, cu excepția prevederilor art. 124 din respectiva ordonanță”.
Prin urmare, deși la data plății taxei în litigiu legislația națională era conformă normei comunitare, ulterior, ca o consecință a adoptării Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, legislația națională a devenit, retroactiv, respectiv de la data intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012, neconformă cu norma comunitară, iar considerentele expuse de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în cauza T. și în cauza N. sunt valabile și în cazul taxei pentru emisiile poluante, achitată în temeiul Legii nr. 9/2012, la o dată anterioară modificării ei prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012. Având în vedere argumentele Curții Europeane de Justiție, redate în cele două hotărâri, precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, obligarea reclamantului la plata taxei pentru emisiile poluante și condiționarea înmatriculării autoturismului achiziționat de aceasta dintr-un stat membru al Uniunii Europene de plata acestei taxe încalcă prevederile art.110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene.
Cât privește cheltuielile de judecată, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, luând în considerare criterii precum: valoarea obiectului litigiului, munca prestată de avocat efectiv în cauză cu exponent în durata procedurii și problemele de drept ridicate de pârâtă, pe calea excepțiilor procedurale invocate, poziția pârâtei, în raport cu acțiunea reclamantului pe parcursul litigiului – criterii menite a configura culpa procesuală, care stă la baza aplicării dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă.
Cât privește critica relativă la plata cheltuielilor de judecată de către Administrația Fondului pentru Mediu București, Curtea reține că declanșarea litigiului s-a datorat tocmai refuzului pârâtei de a dispune restituirea sumei solicitate de reclamantă, iar nu faptului că pârâta a încasat inițial taxa în litigiu.
Or, instanțele au constatat în prezenta cauză temeinicia acțiunii formulate de reclamantă.
În aceste condiții, nu se poate reține legalitatea refuzului de restituire a sumei manifestat de pârâtă, iar obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată este consecința legală, prevăzută de art. 274 Cod de Procedură Civilă, a faptului că a căzut în pretenții și că îi incumbă inclusiv plata tuturor cheltuielilor ocazionate de declanșarea litigiului judiciar. În consecință solicitarea de obligarea la plata cheltuielilor de judecată a chematei în garanție este neîntemeiată
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse anterior, în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de pârâta- recurentă ca neîntemeiat.
Cât privește cheltuielile de judecată solicitate de reclamantul intimat în cadrul recursului, Curtea urmează a observa dispozițiile art. 274 (3) Cod procedură civilă, astfel că va acorda intimatei cheltuieli de judecată, în sumă de 600 lei, constând în onorariu de avocat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâta D. A. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice L. împotriva sentinței civile nr. 5128/16.11.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant D. C. A..
Obligă recurenta la plata către intimat a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. C. DICA C. L. DR. C. P.
GREFIER,
F. B.
Red. C. L./16.05.2013
Tehnored F.B/16.05.2013
Prima instanță: C. Șianțiu – Tribunalul A.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3128/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 9161/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
