Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3681/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3681/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 3593/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.3681
Ședința publică din 16 mai 2013
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Ș. L.
JUDECĂTOR: D. I. Ț.
JUDECĂTOR: M. B.
GREFIER: O. D.
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului A. și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. împotriva sentinței civile nr.5521/27.11.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta intimată O. P. A. și chemat în garanție intimat Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație împotriva actului administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat Dîboși S. în substituirea av. P. M. E. care reprezintă pe reclamanta intimată O. P. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus prin serviciul registraturii întâmpinare de către reclamanta intimată O. P. A..
Reprezentantul reclamantei intimate depune la dosarul cauzei delegația de reprezentare, delegația de substituire și chitanța reprezentând onorariu de avocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursurilor ca fiind nefondate și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5521/27.11.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta O. P. A. împotriva pârâtelor Administrația Finanțelor Publice A. și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A., A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice A. să restituie reclamantei taxa pentru emisiile poluante achitată în sumă de 7642 lei, sumă ce urmează a fi actualizată cu dobânda legală în materie fiscală, până la data restituirii efective a acesteia și anulează decizia nr.5525/ad/18.01.2012 a pârâtei Administrația Finanțelor Publice A. și decizia nr. 211/24.04.2012 a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A.. S-a respins acțiunea reclamantei față de pârâta Administrația F. pentru Mediu; s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice A., împotriva Administrației F. pentru Mediu, și obligă pe aceasta din urmă să-i plătească celei dintâi sumele de bani cu care aceasta a căzut în pretenții conform prezentei hotărâri judecătorești; a obligat pârâtă să plătească reclamantei 743,6 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Prima instanță a reținut că reclamanta a achiziționat un autoturism marca PEUGEOT, conform contractului de vânzare cumpărare sub semnătură privată, autoturism din categoria auto M1 cu normă de poluare E3 și capacitate cilindrică de 1587 cm3, cu prima înmatriculare în UE la 05.05.2004, iar pentru înmatricularea în România a acestuia a fost emisă de către pârâtă decizia de calcul a taxei pentru emisiile poluante pe seama reclamantei în care se rețin caracteristicile arătate mai sus ale autoturismului, aspect necontestat de către pârâtă, iar prin acțiunea de față, s-a cerut de către reclamantă să fie obligată pârâta să-i restituie această taxă pe care a apreciat-o ca fiind contrară dreptului comunitar.
În baza deciziei de calcul a taxei pentru emisiile poluante pentru autovehicule emisă de Administrația Finanțelor Publice A., reclamanta a achitat taxa pentru emisiile poluante în sumă de 7642 lei.
Reclamanta a solicitat restituirea acestei taxe apreciind că taxa pentru emisiile poluante astfel achitată este contrară reglementărilor comunitare, iar pârâta a refuzat restituirea acestei taxe.
Potrivit dispozițiilor art.1 Legea nr.9/2012 stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă care se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Noul act normativ, respectiv Legea nr.9/2012 a fost construit pe aceleași principii cu O.U.G. nr. 50/2008, taxa fiind determinată în esență prin raportare la criterii precum ar fi capacitatea cilindrică, vechimea autoturismului și valoarea emisiilor de CO2.
De principiu, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este datorată cu ocazia primei înmatriculări în România a autovehiculelor, indiferent dacă acestea sunt autoturisme noi sau autoturisme de ocazie anterior înmatriculate într-un alt stat (fie el membru al Uniunii Europene sau nu).
În forma inițială a Legii nr. 9/2012, aplicabilă în perioada 13.01._12, taxa pentru emisiile poluante a fost percepută și pentru "primul transfer al dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, realizat după . prezentei legi" [art. 2 lit. i) din Legea nr. 9/2012]. Potrivit explicației oferite de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, "Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării". În esență, taxa era astfel aplicabilă și autoturismelor de ocazie înmatriculate în România anterior datei de 1.01.2007.
Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, intrată în vigoare la 31.01.2012, s-au prevăzut însă următoarele măsuri:
• Dispozițiile art. 2 lit. i) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012 se suspendă până la data de 31.12.2012, cu consecința că taxa pentru emisiile poluante nu se achită cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autoturismelor de ocazie înmatriculate anterior datei de 1.01.2007.
• Contribuabilii care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi (13.01.2012) și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență (31.01.2012), pot solicita restituirea acesteia.
Tribunalul a reținut similitudinea dintre taxa pe poluare și taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, astfel că jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene care interpretează art. 110 TFUE (hotărârea din 7 aprilie 2011 în cauza I. T. și hotărârea din 7 iulie 2011 în cauza I. N.) este aplicabilă în cauză.
În condițiile în care legiuitorul român nu a respectat recomandarea formulată de Curte la par. 60 din hotărârea I. T., în sensul înlocuirii taxei pe poluare cu o taxă rutieră anuală, achitată de proprietarii tuturor autovehiculelor care poluează, Legea nr. 9/2012 în forma modificată prin O.U.G. nr. 1/2012 este incompatibilă cu art. 110 TFUE.
discriminarea reținută în afacerile anterioare este accentuată de faptul că în conformitate cu prevederile Legii nr. 9/2012, modificate prin O.U.G. nr. 1/2012, taxa pentru emisiile poluante nu este aplicabilă în continuare unor largi categorii de autovehicule (autovehiculele înmatriculate în România anterior datei de 1.01.2007; autovehiculele pentru care s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule/taxa pe poluare, chiar dacă aceste taxe au fost recuperate ulterior, în tot sau în parte, de la Statul Român).
Tribunalul a constatat că în prezenta cauză, reclamanta a contestat legalitatea impunerii taxei pentru emisiile poluante plătită în anul 2012 pentru înmatricularea pentru prima dată în România a unui autoturism marca PEUGEOT, fabricat în anul 2004 și înmatriculat pentru prima dată în UE la data de 05.05.2004.
De aceea, în acest context, tribunalul a analizat, în funcție de dispozițiile dreptului comunitar (european) citate anterior, eventuala compatibilitate cu aceste dispoziții a taxei pentru emisiile poluante aplicabilă în perioada ulterioară.
Față de considerentele Hotărârii T., s-a reținut că art.110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Astfel, opinia exprimată de Curtea Europeană de Justiție, a reținut că reglementarea menționată – respectiv OUG nr. 50/2008 – are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, având în vedere că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Prin urmare, raportându-se la concluziile Hotărârii T., tribunalul a constat că prezenta cauză nu diferă, sub aspectele analizate de Curtea Europeană de Justiție, de cauza deferită instanței de contencios european.
Astfel că taxa pentru emisiile poluante stabilită și impusă reclamantei în anul 2012 a fost calculată potrivit aceleiași formule de calcul cu aceea instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 în varianta inițială iar ulterior reluată prin Legea nr.9/2012 modificată prin OUG nr.1/2012– declarată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE.
De asemenea, ca și în Hotărârea T., se impune constatarea că vehiculul de ocazie importat de reclamant și caracterizat printr-un anumit grad de vechime și uzură este supus – în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea acestuia – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În această privință nu s-au administrat probe cu privire la valoarea autovehiculului, pentru a fi posibilă o comparare a nivelului taxei de poluare cu valoarea integrală a autovehiculului.
Cu toate acestea, prin Hotărârea T. – deși Curtea Europeană de Justiție pare să fi avut în vedere cuantumul ridicat al taxei de poluare – nu a fost stabilit un procentaj minim al taxei de poluare și care să fi fost acceptat de Curtea Europeană de Justiție ca fiind nediscriminatoriu. Astfel, de pildă, nu rezultă din Hotărârea T. că ar fi nediscriminatorie o taxă de poluare care ar avea un cuantum de 10% sau 15% din valoarea de piață a autovehiculului supus acestei taxe, Curtea Europeană de Justiție reținând că întreaga reglementară a taxei de poluare –prin Legea nr.9/2012 modificată prin OUG nr.1/2012– contravine art. 110 TFUE.
În concluzie, în condițiile impozitării discriminatorii a autovehiculelor, impozitare care favorizează autovehiculele second hand de pe piața internă, tribunalul reține caracterul întemeiat al acțiunii reclamantei și încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Consecința acestei constatări fiind în acord cu dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, în care s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”
Față de această opinie explicită a Curții de Justiție a Comunităților Europene – a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar – tribunalul a constatat că este competent să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional, prin urmare, față de caracterul discriminatoriu al reglementării taxei de poluare aplicabile reclamantei, această reglementare urmează a fi înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
Raportat la temeinicia pretențiilor formulate de către reclamantă în cererea introductivă de instanță privind restituirea taxei pentru emisiile poluante apare ca fiind fondată, ca o consecință și cererea subsidiară a reclamantei vizând obligarea pârâtei și la dobânzi legale în materie fiscală până la data restituirii efective, deoarece cu privire la actualizarea sumelor achitate cu dobânda legală în materie fiscală legale până la data plății efective, instanța constată că, în cazul sumelor restituite de la bugetul statului se datorează dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantei putând fi reparat integral numai în acest mod, prin aplicarea art.124 alin.2 raportat la art.120 alin.7 Cod procedură fiscală.
Astfel fiind, în raport cu concluziile deja exprimate, apare ca fiind nelegală și decizia nr. 211/24.04.2012 emisă de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în soluționarea contestației pe care reclamanta a înregistrat-o sub nr._/26.03.2012 și prin care contestația menționată a fost respinsă.
Împotriva sentinței civile au formulat recurs pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului A. și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. prin care au solicitat admiterea recursurilor și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii .
Pârâtele au arătat în esență că în condițiile Legii 9/2012, taxa de poluare este legal datorată, iar legile cadru interne sunt obligatorii pentru statele membre numai în privința rezultatului, autoritățile naționale având competența de a alege forma și mijloacele prin care se asigură obținerea acestuia.
Că art. 110 din Tratat nu interzice de iure perceperea unei taxe precum cea de poluare, mai ales în condițiile în care este aplicată atât produsului importat cât și celui național similar și calculată după aceeași formulă, fără efect discriminatoriu.
Arată că, pentru ca reclamantul să afirme că noua taxă contravine art. 90 din Tratat, acesta ar trebui să prezinte în concret, o comparație cu impozitele din statele Comunității Europene, aspect ce nu este evidențiat și deci nu se face dovada încălcării principiului libertății circulației mărfurilor.
Rezultă fără echivoc, compatibilitatea reglementărilor interne cu cerințele și practica comunitară, că toate cerințele comunitare au fost respectate prin adoptarea noii legi începând cu sistemul unitar de taxare și impozitare și până la modul de contestare a taxei, iar pe de altă parte, a solicitat onorariului de avocat considerat prea mare în raport cu obiectul cauzei.
Recurenta mai solicită micșorarea onorariului de avocat.
În cauză a formulat întâmpinare reclamanta intimată O. P. A. prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate ca fiind nefondate.
Analizând recursurile declarate de pârâte, conform motivelor invocate în scris și văzând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea reține că sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, relevant fiind art. 12 alin. 1 din noul act normativ în raport cu care se constată că prin dispozițiile menționate se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege, referitoare la taxa pentru emisiile poluante, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012.
Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de poluare la restituirea integrală a taxei respective.
Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE. Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului UE nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.
Prin urmare, Curtea consideră că această reglementare nu poate aduce atingere constatării Curții Europene de Justiție referitoare la contrarietatea dintre Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 și art. 110 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, contrarietate în vigoare la momentul plății taxei de poluare de către reclamant.
Totodată, caracterul retroactiv al acestei reglementări împiedică aplicarea acestor dispoziții unor raporturi juridice născute anterior intrării ei în vigoare, în condițiile în care la momentul plății taxei de poluare de către reclamant, această taxă nu se aplica autovehiculelor de ocazie de pe piața internă, grevând exclusiv autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată în România în perioada respectivă.
Curtea observă că Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă – pentru trecut – această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare O.U.G. nr. 50/2008.
Prin urmare, Curtea consideră că dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 nu înlătură dreptul reclamantului de a obține restituirea integrală a taxei de poluare în litigiu ca fiind o taxă contrară art.110 TFUE, iar pe de altă parte, recurenta omite faptul că taxa reclamantului a fost plătită în speță în baza dispozițiilor OUG nr. 50/2008 iar argumentele din recurs fac referire la o altă dispoziție legală, respectiv Legea 9/2012.
Instanța poate, în condițiile art. 274 alin.3 C.proc.civ. să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, însă în speță nu este întemeiată dispunerea unei astfel de măsuri, fiind astfel nefondat motivul de recurs al pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice A..
În temeiul art. 274 C.proc.civ. urmează a obliga pârâtele la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, echivalentul onorariului de avocat achitat.
Pentru aceste considerente, constatând că soluția reținută prin sentința recurată este temeinică și legală sub aspectul criticilor formulate, în temeiul art. 312 alin. 1 rap. art. 304 pct. 9 C.proc.civ. urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat de recurentele-pârâte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului A. și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. împotriva sentinței civile nr.5521/27.11.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Obligă pârâtele la plata sumei de 600 lei către reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 mai 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Ș. L. D. I. Ț. Dr. M. B.
GREFIER,
O. D.
Red. M.B.04.06.2013
Tehnored D.O. 2 ex.04.06.2013
Instanță fond: Tribunalul A.
Jud. C. Șianțiu
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 621/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4756/2013.... → |
|---|
