Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6953/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 6953/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-07-2013 în dosarul nr. 7457/115/2012

Dosar nr._ operator nr.2928

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr.6953/2013

Ședința publică din 18 iulie 2013

Completul compus din:

Președinte Ș. L.

Judecător E. N.

Judecător R. O.

Grefier F. L. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă D.G.F.P. C. S. în nume propriu și al pârâtei A.F.P. Bozovici împotriva sentinței civile nr.194/30.01.2013 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului C. S., în contradictoriu cu reclamantul intimat H. A. G. și cu chemata în garanție intimată Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică sunt lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Curtea, văzând că s-a cerut judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 C.p.c., reține recursul spre soluționare.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.194/30.01.2013 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului C. S. Admite, în parte, acțiunea formulată de către reclamantul H. A.-G., în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice C. – S. și Administrația Finanțelor Publice Oțelu R.; s-a respins acțiunea formulată împotriva pârâtei Administrația F. pentru Mediu, pentru lipsa calității procesuale pasive; a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Oțelu R. să restituie reclamantului suma de 7507 lei, reprezentând taxa de poluare, precum și la plata dobânzilor legale fiscale aferente, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestora a cererii de restituire a taxei-19.11.2012 și până la restituirea efectivă; s-a respins, în rest, cererea de chemare în judecată; s-a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 7507 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare, precum și dobânzile legale fiscale; a fost obligată pârâta la plata sumei de 239,3 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în nume propriu și în numele pârâtei A.F.P. Bozovici a declarat recurs, invocând nelegalitatea hotărârii, prin aceea că instanța nu a sesizat neîndeplinirea procedurii administrative prealabile, în condițiile art. 7 (1) din Legea nr. 554/2004, cu referire la art.41, 85 și 205 din Ordonanța de Guvern nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală și nici tardivitatea formulării procedurii administrative în raport cu data deciziei de calcul a taxei, 28.09.2010 și data demersului reclamantului, 19.11.2012, adică, cu depășirea termenului de prescripție de 30 de zile, prevăzut de art. 7 (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu referire la art. 207 (1) din Ordonanța de Guvern nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală.

Pe fondul cauzei se susține compatibilitatea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu dreptul Uniunii Europene, aceasta fiind adoptată tocmai pentru respectarea legislației Uniunii Europene.

Statele membre fiind libere să instituie astfel de taxe, pe de o parte, iar, pe de altă parte se susține temeinicia criteriilor avute în vedere de legiuitorul român la stabilirea taxei, în privința cuantumului său rezonabil.

De asemenea, în ceea ce privește dobânzile legale acordate de către prima instanță, recurenta solicită să se respingă acest capăt de cerere și să se dispună acordarea dobânzilor în temeiul art. 70 Cod procedură fiscală, de la a 45-a zi de la depunerea cererii de restituire și nu de la data formulării cererii de restituire, așa cum greșit s-a dispus prin sentința atacată.

Verificând recursul declarat, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, 304 ind. 1 Cod procedură civilă, în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici alte temeiuri în sensul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă.

Astfel, cât privește inadmisibilitatea acțiunii reclamantei prin aceea că nu s-a urmat procedura prealabilă administrativă, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este în spiritul deciziei nr. 24/14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că acțiunile de domeniu Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 sunt admisibile, procedura prealabilă de contestare prevăzută de art. 7 din ordonanță, cu referire la Codul de procedură fiscală nefiind aplicabilă cererilor de restituire a taxei de poluare.

În același sens, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în afacerea Metallgesellschaft și Hoechst, statuând că „restituirea taxelor percepute cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă este în sensul respingerii contestației contribuabililor, ceea ce înseamnă că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care aceste autorități sunt culpabile pentru aplicarea unor reglementări naționale incompatibile cu dreptul european”.

În acest context, judecătorul este dator să observe dispozițiile art. 129, art. 130 Cod procedură civilă și să curme orice formă de abuz în legătură cu respectarea drepturilor deduse judecății, inclusiv în legătură cu tendințele de tergiversare, înregistrate din partea instituțiilor statului, cât privește satisfacerea (efectivă) a acestor drepturi, prin înlăturarea grabnică a încălcărilor constatate de instanțele naționale sau europene.

Cât privește fondul cauzei, Curtea reține că recurenta susține compatibilitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu dreptul european, în raport cu art. 110 din TFUE.

Impedimentul de analiză a argumentelor expuse în motivele de recurs derivă din faptul pronunțării unor hotărâri în procedura reglementată de art. 267 din TFUE de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin care a fost lămurit înțelesul art. 110 din Tratat, incident în cauza de față, la care se adaugă: prioritatea normelor europene față de cele interne, contrare sau incompatibile cu dreptul Uniunii Europene; efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale, obligația de interpretare a dreptului intern conform dreptului european, obligația reparării prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor europene, ca urmare a emiterii unor norme contrare sau incompatibile cu dreptul european.

În acest cadru, Curtea evocă Hotărârea din 7 aprilie 2011 a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra Satului Român, prin care s-a statuat că, art. 110 din TFUE (fost art. 90 CE) trebuie interpretat în sensul că "se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de piața națională".

Din această perspectivă, judecătorul național a constatat incompatibilitatea dispozițiilor cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu norma europeană menționată, dat fiind că, taxa prevăzută de norma internă română nu este impusă și vehiculelor similare puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării/reînmatriculării lor, constatare care obligă la admiterea acțiunii și restituirea sumei încasate cu titlu taxă de poluare către reclamanți, conform principiului arătat mai sus.

Nu pot fi reținute în cauză nici susținerile recurentei referitoare la stabilirea eronată a momentului de la care se pot acorda dobânzi aferente taxei pe poluare percepute de la reclamant.

Prin hotărârea din 18.04.2013, dată de CJUE în cauza C-565/11, I., s-a statuat în sensul că „dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, (precum cel instituit prin art. 124 C.pr.fiscală – n.n.) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”. Aplicând cu prioritate dispozițiile din legislația Uniunii Europene, astfel interpretate de CJUE cu forță obligatorie pentru judecătorul național, se constată necesar a fi înlăturate prevederile din dreptul național, anume, art. 124 alin. 1 C.pr.fiscală, care permit acordarea dobânzilor doar după expirarea unui termen de 45 de zile de la înregistrarea la organul fiscal a cererii de restituire, urmând a fi recunoscut dreptul reclamantului de a beneficia de dobânzi aferente sumei achitate cu titlu de taxă pe poluare de la data plății acesteia.

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta D.G.F.P. C. S. în nume propriu și al pârâtei A.F.P. Bozovici împotriva sentinței civile nr.194/30.01.2013 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului C. S..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 18 iulie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

Ș. L. E. N. R. O.

Grefier,

F. L. N.

Red.R.O./24.07.2013

tehn.M.O./ 2 ex./24.07.2013

Primă instanță: Tribunalul C. S.

judecător: Vegheș A. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6953/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA