Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2459/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2459/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 7147/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția contencios administrativ și fiscal
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2459
Ședința publică din data de 17 aprilie 2013
Președinte: Dr. C. P.
Judecător: C. M. Dica
Judecător: C. L.
Grefier: N. B.
Pe rolse află recursul declarat de către recursul declarat de către pârâta-recurentă Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr. 4635/08.11.2012, pronunțată de către Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta-intimată B. C. N., având ca obiect restituire taxă poluare.
La apelul nominal, făcut în ședință, se prezintă avocat Komuves A. în substituirea d-nei avocat M. R. pentru reclamanta-intimată, lipsă fiind pârâta-recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că, prin registratura instanței, la data de 16.04.2013, reclamanta-intimată, prin reprezentant a depus la dosar întâmpinare, împuternicire avocațială și chitanța nr. 866/11.04.2013 reprezentând onorariu avocat.
Reprezentanta reclamantei-intimate depune la dosar delegație de substituire.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea în fond recursului.
Reprezentanta reclamantei-intimate solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată că prin sentința civilă nr. 4635/08.11.2012, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a admis acțiunea formulată de către reclamanta B. C. N. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice A..
A obligat pârâta să îi restituie reclamantei suma de 1.718 lei, reprezentând taxa pentru emisiile poluante, achitată de reclamantă cu chitanța . nr._/23.01.2012.
A obligat pârâta să plătească reclamantei dobânzile legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei.
A obligat pârâta să îi plătească reclamantei suma de 39,30 lei, cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și suma de 800 lei onorariu de avocat, conform chitanței nr. 760/01.11.2012.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a achiziționat autovehiculul second-hand marca Ford tip DAW/FYDD1/Focus, categorie auto M1, norme poluare E4, nr. de identificare WFOAXXGCDA3U88943, an fabricație 2003, . auto J237971, înmatriculat pentru prima dată la 08.12.2003, în Germania, pentru care a achitat taxa pe poluare, în sumă de 1.718 lei.
Prin cererea înregistrată la Administrația Finanțelor Publice A. sub nr._/26.10.2012, reclamanta a solicitat restituirea taxei pe poluare, însă cererea sa nu a fost soluționată favorabil, contrar dispozițiilor legale și jurisprudenței Curții Europene de Justiție.
În motivarea recursului se arată, în esență, că acțiunea este inadmisibilă ca urmare a faptului că autoturismul achiziționat de către reclamantă este nou, fiind înmatriculat pentru prima dată în România, astfel încât, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Totodată, se reiterează excepția prematurității acțiunii pendinte, invocată și în fața primei instanțe, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care reclamanta nu a solicitat anularea deciziei de calcul a taxei în litigiu, sens în care este și doctrina în materie.
Cu privire la fondul cauzei, se arată că taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, astfel cum este reglementată prin Legea nr. 9/2012, este temeinică și legală.
În baza art. 274 Codul de procedură civilă, pârâta a fost obligată la plata sumei de 39,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice A., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului se arată, în esență, că acțiunea este inadmisibilă ca urmare a faptului că autoturismul achiziționat de către reclamantă este nou, fiind înmatriculat pentru prima dată în România, astfel încât, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Totodată, se reiterează excepția prematurității acțiunii pendinte, invocată și în fața primei instanțe, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care reclamanta nu a solicitat anularea deciziei de calcul a taxei în litigiu, sens în care este și doctrina în materie.
Cu privire la fondul cauzei, se arată că taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, astfel cum este reglementată prin Legea nr. 9/2012, este temeinică și legală.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 3041 din Codul de procedură civilă.
Reclamanta-intimată a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Examinând recursul declarat de către pârâtă prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041 Codul de procedură civilă, Curtea constată că este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Acțiunea reclamantului este întemeiată pe refuzul pârâtei de restituire a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule pretins încasată cu nerespectarea dispozițiilor comunitare, conform prevederilor art. 117 alin. 1 lit. d din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003.
Potrivit jurisprudenței stabile a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european. Rațiunea acestui drept constă în aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european. Regulile privind rambursarea sumelor încasate cu încălcarea dreptului european sunt reguli naționale, care trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității.
Din hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în afacerea Metallgesellschaft și Hoechst rezultă că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă este în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor, ceea ce înseamnă că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care aceste autorități sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Într-o astfel de situație, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea întemeiată pe dispozițiile art. 148 alin.1 și alin. 4 din Constituție și ale art.117 lit. d din Codul de procedură fiscală, respectiv să solicite restituirea taxei de poluare, constatată a fi contrară prevederilor art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene.
Pe de altă parte, existența art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedura fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul a taxei de poluare. Or, potrivit regulii de interpretare „actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat”, un text de lege trebuie interpretat în sensul în care ar produce efecte, iar nu în sensul în care n-ar produce niciunul.
Prin decizia nr. 24/14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a statuat că „procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod”.
Considerentele acestei decizii sunt aplicabile și prezentei cauze, date fiind obiectul și temeiul de drept al acțiunii.
Având în vedere cele expuse anterior, Curtea constată, ca neîntemeiată, excepția prematurității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile administrative, invocată de către pârâta-recurentă.
Motivul de recurs privitor la inadmisibilitatea acțiunii pendinte ca urmare a faptului că autoturismul achiziționat de către reclamantă este nou, fiind înmatriculat pentru prima dată în România, situație în care, potrivit aprecierii pârâtei-recurente, nu sunt incidente dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene vizează fondul cauzei, iar nu o excepție care să fie analizată cu prioritate de către instanța de recurs, conform art. 137 din Codul de procedură civilă, înaintea antamării fondului litigiului, astfel încât va fi verificat alături de celelalte critici ale recurentei referitoare la fondul pricinii.
În speță, reclamantul se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituite prin Legea nr. 9/2012, modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, susținând că elementul de discriminare indirectă sesizat de instanțele naționale cu privire la taxa de poluare, prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, prin raportare la constatările instanței europene a rămas și produce aceleași efecte, efecte care favorizează autovehiculele deja înmatriculate pe teritoriul României față de cele ce urmează să fie înmatriculate și, respectiv, importate.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că autoturismul achiziționat de către reclamant nu a mai fost înmatriculat anterior în alt stat membru al Uniunii Europene, fiind la prima înmatriculare în România.
Examinând chestiunea aplicabilității în cauză a dispozițiilor art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (fost art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană), în raport cu probele administrate în cauză, Curtea constată că aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene este determinată numai de stabilirea de către instanță a faptului că bunul în litigiu este un produs al unui alt stat membru al Uniunii Europene decât România.
Conform art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție”.
În interpretarea art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, actual art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, Curtea de Justiție a Comunităților Europene, ale cărei hotărâri sunt obligatorii pentru statul român după aderarea la Uniunea Europeană, a statuat, în hotărârea dată în cauzele C-290/2005 și C-333/2005, că, potrivit „unei jurisprudențe bine stabilite, art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit, pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza Weigel, par. 67, precum și jurisprudența acolo citată). Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect datorită efectelor pe care le produce”.
Curtea a constatat că aplicarea art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, actual art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, se referă la o discriminare între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene și nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Prin urmare, art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, actual art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, și jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene privitoare la interpretarea acestui articol, sunt aplicabile numai în măsura în care bunul impozitat este un produs al „altor state membre” ale Uniunii Europene.
Potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, principiul libertății de circulație se aplică atât produselor care provin din statele membre, cât și produselor care sunt localizate în cadrul Comunității și care au fost importate în mod legal dintr-un stat din afara Comunității. În momentul importului inițial, aceste produse sunt supuse taxelor vamale în conformitate cu politica tarifară comună și formalitățile administrative, statistice și de igienă corespunzătoare legislației Uniunii Europene. În urma acestor proceduri, produsele primesc „dreptul la liberă circulație” în cadrul Uniunii Europene.
În principiu, libera circulație a mărfurilor cere statelor membre să abroge toate măsurile ce constituie o barieră în calea comerțului în interiorul Comunității. Abolirea măsurilor naționale restrictive de natură fiscală reprezintă corolarul stabilirii unei Uniuni Vamale ce cuprinde interzicerea taxelor de import și export și orice măsuri cu efect echivalent ce afectează comerțul între statele membre, precum și stabilirea unui tarif vamal comun față de state terțe (țările aflate în afara acestei zone).
Taxa pentru emisii poluante în litigiu, prevăzută de Legea nr. 9/2012, este determinată de faptul înmatriculării unui autoturism, în România, pentru prima dată. Ea este aplicabilă indiferent de statul pe teritoriul căruia a fost fabricat acel autoturism și indiferent de locul de unde a fost achiziționat el.
Pe cale de consecință, nu se poate reține o eventuală discriminare fiscală în defavoarea autoturismelor achiziționate sau fabricate în alte state membre ale Uniunii Europene decât România. Indiferent dacă autoturismul respectiv a fost fabricat în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene, taxa de primă înmatriculare este datorată în același cuantum, cu prilejul înmatriculării în România pentru prima dată.
Deși Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevede, la art. 4 alin. 2, obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat, astfel cum au sugerat cele hotărâri instanței europene, pronunțate în cauzele T. și N., prin art. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, a fost suspendată aplicarea acestei dispoziții până la 01 ianuarie 2013, astfel încât această taxă se aplică numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România.
Prin urmare, discriminarea fiscală apare numai în cazul autoturismelor second-hand care au fost înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării acestora în România.
Curtea apreciază, în acest context, că se poate reține o eventuală aplicabilitate a dispozițiilor art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, fost art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, și o eventuală discriminare fiscală numai în măsura în care se dovedește că autoturismul a fost înmatriculat, anterior înmatriculării lui în România, într-un alt stat membru al Uniunii Europene decât România, deoarece acesta este criteriul care determină discriminarea fiscală a taxei pentru emisii poluante în litigiu.
Prin Ordonanța Curții Europene de Justiție pronunțată, la data de 6 decembrie 2010, în cauza C-377/10, s-a respins ca inadmisibilă cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare, reținându-se că articolul 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene nu este aplicabil într-o situație precum cea din acțiunea principală.
În paragraful nr. 11 din Ordonanță, Curtea Europeană de Justiție a reținut că „...potrivit unei jurisprudențe constante, articolul 110 TFUE nu este aplicabil decât mărfurilor importate din celelalte state membre și, dacă este cazul, mărfurilor originare din state terțe care se află în liberă circulație în statele membre. Respectivul articol este, prin urmare, inaplicabil produselor importate direct din state terțe (Hotărârea din 10 octombrie 1978, Hansen & Balle, 148/77, R.., p. 1787, punctul 23, Hotărârea din 9 iunie 1992, Simba și alții, C-228/90 – C-234/90, C 339/90 și C-353/90, R.., p. I 3713, punctul 14, precum și Hotărârea din 18 decembrie1997, Tabouillot, C-284/96, R.., p. I 7471, punctul 23)”.
În acest condiții, ținând seama că art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, fost art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, este aplicabil mărfurilor importate din celelalte state membre ale Uniunii Europene, Curtea constată necesitatea dovedirii de către reclamant a faptului că autovehiculul pentru care s-a plătit taxa contestată a fost înmatriculat într-un alt stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării în România.
În speță, nu s-a făcut o astfel de dovadă. Aplicarea taxei pentru emisii poluante nu a fost atrasă de împrejurarea cumpărării autoturismului din alt stat membru al Uniunii Europene decât România. Taxa pentru emisii poluante plătită de către reclamant a fost stabilită în funcție de caracteristicile tehnice ale autoturismului și raportat la faptul înmatriculării pentru prima oară în România, astfel încât ea nu este discriminatorie și nu contravine dispozițiilor art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, fost art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse anterior, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de pârâta- recurentă ca neîntemeiat.
Față de dispozițiile art. 274 alin. 1 Codul de procedură civilă, Curtea va obliga pârâta-recurentă la plata către reclamantul-intimat a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariu de avocat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de către pârâta-recurentă Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr. 4635/22.11.2012, pronunțată de către Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta-intimată B. C. N..
Obligă pârâta-recurentă la plata către reclamanta-intimată a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 aprilie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
Dr. C. P. C. M. Dica C. L.
Grefier,
N. B.
Red. C. L./07.05.2013
Tehnored. N.B/2 ex. /22.04.2013
Primă instanță: Tribunalul A. - M. C.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 22/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6775/2013.... → |
|---|
