Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2506/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2506/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 6550/108/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ – 11.07.2012
DECIZIA CIVILĂ NR.2506
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 17.04.2013
PREȘEDINTE:M. BACĂU
JUDECĂTOR:C. D. O.
JUDECĂTOR:M. C. D.
GREFIER:M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Pâncota, împotriva sentinței civile nr.1080/03.04.2012, pronunțată în dosarul nr._, al Tribunalului A., în contradictoriu cu reclamanta – intimată V. E. și chemata în garanție – intimată Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanta – intimată, lipsă avocat M. C., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantei – intimate depune la dosar împuternicire avocațială, chitanța privind plata onorariului de avocat și concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamantei – intimate solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul A. la data de 28.12.2011, reclamanta V. E. a cerut în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Pâncota, obligarea acesteia la restituirea taxei de poluare în cuantum de 3.563 lei, reactualizată cu rata inflației până la restituirea efectivă.
Prin Sentința Civilă nr.1080/03.04.2012 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul A. a admis acțiunea formulată de reclamanta V. E. contra pârâtei Administrația Finanțelor Publice Pâncota prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A. pentru restituire taxa auto, a obligat Administrația Finanțelor Publice Pâncota la restituirea sumei de 3.563 lei reprezentând taxa de poluare către reclamant și a dobânzilor aferente conform art.124 din Codul de procedură fiscală, a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și obligă chemata în garanție să plătească suma de 3.563 lei reprezentând taxa de poluare și a dobânzilor aferente conform art.124 din Codul de procedură fiscală către pârâta Administrația Finanțelor Publice Pâncota, a obligat pârâta la plata sumei de 639,3 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta a achiziționat două autoturisme marca Ford respectiv Peugot, conform contractului de vânzare cumpărare sub semnătură privată, autoturism din categoria auto M1 cu normă de poluare E3 și capacitate cilindrică de 1596 cm3, respectiv 1294 cm3, cu prima înmatriculare în UE la 08.03.2002 respectiv 25.02.1988, iar pentru înmatricularea în România a acestuia a fost emisă de către pârâtă decizia de calcul a taxei pe poluare pe seama reclamantei în care se rețin caracteristicile arătate mai sus ale autoturismelor, aspect necontestat de către pârâtă, iar prin acțiunea de față, contestându-se și actul administrativ fiscal la care s-a făcut referire mai înainte, s-a cerut de către reclamant să fie obligată pârâta să-i restituie această taxă pe care a apreciat-o ca fiind contrară dreptului comunitar.
În baza deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule nr.2041/14.04.2010 emisă de A.F.P. Pâncota, reclamanta a achitat taxa de poluare în sumă de 3.563 lei.
La data de 27.12.2011 reclamanta a înregistrat la A.F.P. Pâncota o cerere de restituire a acestei taxe apreciind că taxa de poluare astfel achitată este contrată reglementărilor comunitare. Prin adresa emisă de pârâta A.F.P. Pâncota i s-a comunicat reclamantului că restituirea taxei de poluare se poate realiza numai în condițiile în care decizia de calcul al taxei de poluare a fost anulată total sau parțial conform legislației or decizia de calcul a taxei de poluare nu a fost desființată și că aceasta a fost contestată de către reclamantă.
Conform art. 110 T.F.U.E. (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană), nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.
Cea mai importantă hotărâre a Curții Europene de Justiție în materia taxelor interne aplicate autoturismelor second hand cu prilejul înmatriculării pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene – raportat la împrejurarea că în această hotărâre se analizează chiar taxa de poluare instituită de Statul Român prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 – o constituie însă Hotărârea din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România), prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la 16 octombrie 2009, în procedura I. T. împotriva Statului român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcției Generale a Finanțelor Publice Sibiu, Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației F. pentru Mediu, Ministerului Mediului.
Examinând compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare instituită de Statul Român prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, Curtea Europeană de Justiție a reținut articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Tribunalul constată că în prezenta cauză, reclamantul a contestat legalitatea impunerii taxei de poluare plătite în anul 2010 pentru înmatricularea pentru prima dată în România a două autoturisme marca Ford respectiv Peugot, fabricat în anul 2002 respectiv 1988 și înmatriculate pentru prima dată în UE la data de 08.03.2002 respectiv 25.02.1988.
Pe de altă parte, se impune analizarea incidenței în cauză a hotărârii Curții Europene de Justiție din cauza T., menționată anterior – hotărâre în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
Față de considerentele Hotărârii T., se reține că art.110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Prin urmare, raportându-se la concluziile Hotărârii T., tribunalul constată că prezenta cauză nu diferă, sub aspectele analizate de Curtea Europeană de Justiție, de cauza deferită instanței de contencios european.
În concluzie, în condițiile impozitării discriminatorii a autovehiculelor, impozitare care favorizează autovehiculele second hand de pe piața internă, tribunalul reține caracterul întemeiat al acțiunii reclamantului și încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
În cauză a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Pâncota solicitând modificarea sentinței conform art. 304 pct. 9 Cod Procedură Civilă și respingerea acțiunii.
Recurenta critică reținerile primei instanțe din care rezultă că taxa aplicată de către organele abilitate ale statului, în temeiul O.G. nr. 50/2008, cu modificările succesive, este incompatibilă cu prevederile art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, actualmente art.110 din Tratatul de la Lisabona, susținându-se în esență că taxa instituită de O.U.G. nr.50/2008 ar fi legală.
Susține recurenta că din expunerea de motive a O.U.G. nr.50/2008 rezultă că adoptarea O.U.G. nr.50/2008 a avut, printre alte motivații și necesitatea respectării legislației europene și că România, prin aprobarea O.U.G. nr.50/2008 privind taxa pe poluare, s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul poluatorul plătește.
Așadar, rezultă fără dubiu faptul că, așa cum este reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.
De asemenea, sentința este neîntemeiată și în privința obligării A.F.P. Pâncota la plata cheltuielilor de judecată deoarece prin admiterea cererii de chemare în garanție a Administrației F. Pentru Mediu, în condițiile art. 60 Cod procedură civilă, aceasta este partea care a căzut în pretenții și care trebuie să fie obligată implicit și la plata către reclamantul-intimat a cheltuielilor de judecată potrivit art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Totodată, solicită micșorarea onorariului de avocat pe care îl consideră mult prea mare în raport cu obiectul cauzei care, consideră că nu implică nici un element de complexitate.
Recurenta reiterează în mod identic și celelalte motivele arătate și în întâmpinarea formulată în fața primei instanțe.
Reclamanta – intimată, legal citată nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosar concluzii scrise solicitând admiterea excepției lipsei calității Direcției Generale a Finanțelor Publice A. de reprezentant al pârâtei Administrația Finanțelor Publice Pâncota și pe cale de consecință, anularea recursului formulat în numele pârâtei Administrația Finanțelor Publice Pâncota iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurentă cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
În analizarea legalității soluției pronunțate de instanța de fond și a cererii formulate de reclamant, Curtea consideră necesară expunerea prealabilă a legislației naționale aplicabile, a dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.
Pe plan intern, Curtea retine ca taxa de poluare a fost instituită prin OUG nr. 50/2008, care a abrogat prevederile din Codul fiscal referitoare la taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor. Reglementarea taxei de poluare a suferit mai multe modificări după .>
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza T. și în cauza N. a analizând art.110 TFUE din perspectiva unor versiuni diferite ale OUG nr.50/2008. Cu toate acestea, instanța apreciază că hotărârile menționate sunt aplicabile speței în primul rând pentru că instanța europeană a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională. Cu alte cuvinte este necesar a se stabili doar dacă modificările ulteriore corespund sau nu normei comunitare, așa cum a fost ea interpretată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
În al doilea rând, unul dintre argumentele hotărârilor instanței europene are aplicabilitate și în cauză, întrucât vizează o caracteristică nemodificată a taxei de poluare.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat astfel că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date. Această caracteristică esențială a taxei de poluare a rămas neschimbată până în prezent, indiferent de modificările aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008.
În plus, Curtea a apreciat că nu este respectat nici principiul poluatorul plătește, această taxă fiind aplicabilă doar autoturismelor de ocazie importate, obiectivul protecției mediului putând fi atins prin instituire unei taxe anuale care nu ar mai favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate.
Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europeane de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09) și în cauza N. (C‑263/10), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Curtea constată neîntemeiate susținerile pârâtei recurente cu privire la respectarea art.110 TFUE (fostul articol 90), sub acest aspect, sentința civilă atacată fiind corectă.
Cu privire la critica adusă obligării la plata cheltuielilor de judecată, Curtea subliniază că declanșarea litigiului s-a datorat tocmai refuzului pârâtei de a dispune restituirea sumei solicitate de reclamant. În condițiile în care nu se poate reține legalitatea refuzului de restituire a sumei, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată este consecința legală, prevăzută de art. 274 Cod de procedură civilă, a faptului că a căzut în pretenții.
Constatând așadar neîntemeiat recursul, Curtea urmează a-l respinge ca atare în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimat în cuantum de 600 lei, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice Pâncota, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A., împotriva Sentinței Civile nr.1080/03.04.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Obligă pârâta recurentă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 lei, reprezentând onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.04.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. BACĂU C. D. O. M. C. D.
GREFIER,
M. T.
RED:M.C.D./16.05.2013
TEHNORED:M.T./17.05.2013
2.ex./SM/
Primă instanță:Tribunalul A.
Judecător – I. D.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3718/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8496/2013.... → |
|---|
