Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 185/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 185/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 22-01-2013 în dosarul nr. 7238/30/2011
ROMÂ N I AOPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ – 28.05.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 185
Ședința publică din 22 ianuarie 2013
PREȘEDINTE: R. P.
JUDECĂTOR: R. O.
JUDECĂTOR: D. D.
GREFIER: M. L.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara în contradictoriu cu reclamantul V. A. M. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București împotriva sentinței civile nr.749/CA/21.03.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică de către grefier se prezintă reclamantul intimat personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată depusă la dosar prin serviciul de registratură al instanței la data de 21.12.2012 întâmpinare din partea reclamantului intimat.
Reclamantul intimat depune la dosar copie de pe dovada înmatriculării autoturismului într-un alt stat membru UE, anterior înmatriculării în România.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reclamantul intimat solicită respingerea recursului și menținerea ca fiind temeinică și legală a hotărârii primei instanțe.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr._, reclamantul V. A. M. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara și Administrația F. Pentru Mediu București, să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună:restituirea sumei de 9116 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, precum și dobânda legală calculată de la data plății și până la data restituirii efective, ca urmare a constatării contrarietății dintre OUG nr. 50/2008 și art. 110 din TCE;
Prin sentința civilă nr.749/CA/21.03.2012 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul T. a admis acțiunea formulată de reclamantul V. A. M. împotriva pârâților Administrația Finanțelor Publice T. și Administrația F. Pentru Mediu București,a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, a dispus restituirea taxei de poluare în cuantum de 9116 lei și a dobânzilor legale prevăzute de art.124 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală începând cu data expirării celor 45 zile curse de la data cererii de restituire până la data restituirii efective a sumelor, a obligat pârâții la 39,3 lei cheltuieli de judecată față de reclamant și a obligat chemata în garanție Administrației F. pentru Mediu să suporte din fondurile sale restituirea taxei de poluare și cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că pentru finalizarea procedurii de înmatriculare petenta a fost nevoita solicite la AFPM Timișoara stabilirea taxei pe poluare pentru autovehiculul achiziționat conform prevederilor art. 5 din OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule pe care a si achitat-o ulterior în valoare de 9116 lei potrivit chitanței care se găsește la dosar.
Reclamantul invoca încălcarea art. 110 din TCE cu privire la discriminare .
În cauzaC‑402/09 ( T. vs staul român) Curte de la Luxemburg în urma unei întrebări preliminarea adresată de instanțele românești a stabilită că Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Prin urmare conform unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE (fostul art. 234 CE), o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare [Hotărârea din 27 martie 1980, afacerea 61/79, Denkavit italiana, par. 16; Hotărârea din 2 februarie 1988, afacerea 24/86, Blaizot, par. 27; Hotărârea din 15 decembrie 1995, afacerea C-415/93, Bosman, par. 141; Hotărârea din 5 octombrie 2006 în afacerile reunite C-290/05 (Nadasdi) și C-333/05 (N.), par. 62
În consecința restituirea taxei de poluare achitate în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008, este formulată în temeiul art. 117 alin. (1) lit. d) C. pr. fisc. (taxa de poluare a fost prelevată “ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale“). Astfel, din moment ce Curtea de Justiție a Uniunii Europene a constatat că, de la 1 iulie 2008, O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială este incompatibilă cu art. 110 TFUE, este evident faptul că prelevarea taxei de poluare este rezultatul unei aplicări eronate a prevederilor legale (s-a aplicat O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială, deși art. 110 TFUE interzicea acest lucru).
Sub acest aspect, este irelevant dacă reclamantul a contestat ( în procedură prealabilă) sau nu pseudo-actul administrativ fiscal emis anterior încasării taxei (decizia de calcul a taxei de poluare), întrucât acest act nu mai poate produce niciun fel de efecte juridice. Astfel, din momentul ce actul normativ (O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială) este incompatibil cu dreptul european, este evident faptul că decizia de calcul a taxei de poluare nu poate supraviețui și nu mai poate produce nici un fel de efecte juridice, motiv pentru care va respinge excepția inadmisibilității acțiunii.
Analizând legalitatea actelor administrativ-fiscale contestate, Tribunalul a constatat că problema litigioasă pe care o ridică speța de față, este aceea de a stabili dacă legislația internă – care condiționează înmatricularea autovehiculului achiziționat de reclamantă, dintr-un stat membru al Uniunii Europene, de plata taxei de poluare - este compatibilă cu prevederile legislației comunitare.
În sensul celor de mai sus, instanța a reținut că, potrivit prevederilor art. 110 par. 1 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene (fostul art. 90 par. l din Tratatul de instituire a Comunității Europene) - în continuare Tratatul - ”Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare”.
Scopul instituirii art. 110 (ex. art. 90) din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar, iar domeniul său de aplicare vizează impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
În ce privește raportul dintre legislația internă și legislația comunitară, precum și modul de soluționare a eventualelor conflicte ce apar între aceste categorii de norme, Tribunalul a constatat că, potrivit art. 148 din Constituția României - urmare a aderării la Uniunea Europeană - prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2). Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
Aceste obligații au fost reafirmate și prin Legea nr. 157/2005 - de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană
În altă ordine de idei, Tribunalul a reținut că în jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene s-a statuat, în mod constant, că dreptul comunitar constituie o ordine juridică independentă - care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (a se vedea, spre ex., decizia Curții în cauza C./Enel [1964]); totodată, că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea respectivelor norme pe cale administrativă sau pe calea unei proceduri constituționale (a se vedea, spre ex., decizia Curții în cauza Simmenthal [1976]).
În speță, examinând conformitatea dispozițiilor OUG nr. 50/2008, cu prevederile art. 110 paragraful 1 din TFUE, Tribunalul a constatat că, răspunzând întrebărilor preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat în cauza C‑402/09 ( T. vs Statul român) că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Ori, potrivit prevederilor OUG nr. 50/2008, criteriul în funcție de care se datorează taxa pe poluare, este acela al primei înmatriculări a autoturismului în România.
Se ivește, astfel, o discriminare între categoria vehiculelor second-hand achiziționate din țară (în privința cărora înmatricularea pe numele noului proprietar se face fără plata taxei) și categoria vehiculelor second-hand achiziționate din afara țării – inclusiv din spațiul comunitar (în privința cărora înmatricularea este condiționată de plata taxei).
Însă, o astfel de discriminare este de natură a descuraja achiziționarea autoturismelor second-hand din spațiul comunitar, constituind o piedică în libera circulație a mărfurilor și venind în contradicție cu prevederile art. 110 TFUE.
În atare situație, Tribunalul, constatând incompatibilitatea reglementărilor interne cu normele dreptului comunitar, a procedat la înlăturarea acestora.
Pentru motivele arătate tribunalul în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 a admis acțiunea formulata și în consecință a obligat pârâta să restituie reclamantului taxa de poluare în cuantum de 9116 lei și a dobânzilor legale prevăzute de art.124 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, începând cu data expirării celor 45 de zile curse de la data cererii de restituire până la data restituirii efective a sumelor
În temeiul art. 274 cod procedură civilă a obligat pârâta la 39 lei cheltuieli de judecata fața de reclamant .
Tribunalul a precizat că din dispozițiile art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 rezultă în mod indiscutabil că sumele percepute de Statul Român cu titlul de taxă de poluare sunt virate în contul Administrației F. pentru Mediu și că această autoritate gestionează sumele respective.
Având în vedere aceste reglementări, Tribunalul a reținut că organele fiscale – Administrația Finanțelor Publice Timișoara și Direcția Generală a Finanțelor Publice – au competențe limitate la calcularea, încasarea și soluționarea contestațiilor formulate de contribuabili împotriva acestor acte, iar competențele privind administrarea sumelor astfel încasate revin Administrației F. pentru Mediu.
Așadar, suma plătită de reclamant cu titlul de taxă de poluare a fost virată în contul Administrației F. pentru Mediu, pârâtele Administrația F. pentru Mediu Timișoara și Direcția Generală a Finanțelor Publice T. nefiind creditori bugetari în cazul raportului juridic născut cu prilejul plății de către reclamant a acestei taxe.
Cu referire la cererea de chemare în garanție Tribunalul a observat că, potrivit art. 60 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, „partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire”.
Conform acestui text, chemarea în garanție este justificată pe existența unei obligații „în garanție sau în despăgubire” a Administrației F. pentru Mediu față de pârâte.
Or, în condițiile în care instanțele judecătorești rețin nelegalitatea încasării de către organele fiscale a unor sume virate în contul Administrației F. pentru Mediu – se impune concluzia potrivit căreia Administrația F. pentru Mediu are obligația de a restitui sumele virate în contul său, în condițiile în care raportul juridic născut din plata taxei respective a fost anulat, nemaiexistând temei legal pentru reținerea acestei sume.
Date fiind acest considerente, Tribunalul a apreciat ca fiind întemeiată cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâta, Administrația F. pentru Mediu având calitatea de debitor în raportul juridic dedus judecății, în care reclamantul a solicitat restituirea sumelor virate în contul chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu cu titlul de taxă de poluare.
Pentru motivele arătate chemata în garanție va suporta din fonduri proprii returnarea taxei si a cheltuielilor de judecata.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara solicitând modificarea in tot a sentinței recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive în cauza a A.F.P. Timișoara, iar pe fondul cauzei, în sensul respingerii acțiunii ca vădit neîntemeiata.
În motivare se susține în principal că in mod nelegal și neîntemeiat instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive in cauza a A.F.P. Timișoara, calitatea procesuala pasiva revenind organului care a încasat taxa pe poluare si care o deține in prezent, respectiv Administrației F. pentru Mediu, cu sediul in București, Splaiul Independentei, Nr. 294, Corp A, Sector 6.
Astfel, menționează faptul ca taxa pe poluare nu a fost "încasata" de parata A.F.P. Timișoara (in sens de beneficiar final al acestei taxe) ci de către parata A.F.M. București, însa prin intermediul Trezoreriei Municipiului Timișoara.
Trezoreria Municipiului Timișoara a acționat in aceasta chestiune ca un simplu intermediar de servicii financiare, pe seama si in numele beneficiarului A.F.M. București, similar unei banei comerciale, iar nu ca un titular de drepturi si obligații in nume propriu .
In susținerea excepției invocate precizează ca taxa pe poluare respectiva s-a făcut venit la bugetul F. pentru mediu gestionat de Administrația F. pentru Mediu, fiind virată încă de la sfârșitul lunii in care a fost efectuata plata în contul deschis la Trezoreria Sectorului 6 București pe numele Administrației F. pentru Mediu .
Astfel, in conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, actualizata, "taxa pe poluare pentru autovehicule, denumita in continuare taxa, (...) constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu."
De asemenea, potrivit art. 5 alin. 4 din O.U.G. nr. 50/2008, actualizata, "taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu."
Mai mult, conform art. 3 alin. 5 si 6 din H.G. nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, "taxa se achita in lei de contribuabili, prin virament sau in numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite si taxe sau își au domiciliul fiscal" insa "in ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transfera in contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate in contul prevăzut la alin. (4)."
Prin urmare, apreciază ca A.F.P. Timișoara nu poate fi obligata la restituirea taxei pe poluare achitata de reclamant, întrucât acest organ fiscal nu mai deține in prezent aceasta suma in conturile Trezoreriei Timișoara.
In subsidiar, pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii ca vădit neîntemeiata, având in vedere faptul ca la data de 13.01.2012 a intrat in vigoare Legea nr. 9 din 6 ianuarie 2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicata în M.Of. nr. 17 din 10 ianuarie 2012, prin care s-a abrogat O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Prin acest act normativ nou au fost aduse modificări majore si esențiale cu privire la cadrul legal al instituirii taxei pe emisiile poluante ale autovehiculelor in ceea ce privește sfera de aplicare a acesteia, anumite elemente în modul de taxare și introducerii reglementărilor care dau posibilitatea recuperării diferențelor de taxă apărute prin aplicarea noilor prevederi, dar mai ales in ceea ce privește înlăturarea caracterului indirect discriminatoriu, prin taxarea unitară indiferent de proveniența autovehiculului.
îÎ acest sens, o primă modificare majoră introdusă de Legea nr. 9/2012 (art. 4) este cea privitoare la aplicarea unitară a taxării autovehiculelor pentru care se solicită una dintre operațiunile de înmatriculare/reînmatriculare prevăzute la art. 4 din lege, indiferent de proveniența acestora, înlăturându-se astfel favorizarea indirectă a autoturismelor second-hand autohtone. Pentru un autovehicul, modul de calcul al taxei va fi identic, indiferent dacă taxa va fi achitată la momentul primei înmatriculări în România (fără distincție între un autovehicul produs în țară sau străinătate ori dacă este nou sau vechi) sau la prima transcriere a dreptului de proprietate.
De asemenea s-a soluționat si problema autovehiculelor înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2007 (când nu se percepea taxa), sau după această dată (dar au fost scutite sau exceptate de la plata ei), pentru care s-a introdus obligativitatea plății la prima transcriere a dreptului de proprietate. Așadar, taxa pentru emisiile provenite de la autovehicule va fi plătită, o singură dată, în mod nediscriminatoriu de către toți cei care achiziționează autovehicule și le înmatriculează, dar și de către cei care au achiziționat autovehicule, dar pentru care nu a fost achitată taxa.
Taxa se calculează pe baza unor criterii obiective (tipul motorizării, capacitatea cilindrică, emisia de C02 și norma de poluare), luându-se în considerare și deprecierea autoturismului. Astfel, pentru condiții identice, taxa pentru emisiile provenite de la autovehicule va avea același cuantum, indiferent că este vorba de un autovehicul second-hand, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau un autovehicul second-hand înmatriculat în România și pentru care se transcrie dreptul de proprietate, dar pentru care nu s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule sau taxa pe poluare pentru autovehicule. Totodată, prin introducerea modificărilor la elementele avute în vedere la calcul, care permit astfel taxarea corectă și reală a poluatorilor, bazată pe cantitatea de emisii cu impact asupra mediului produsă de aceștia, se ajunge, în anumite cazuri, la reducerea taxei cu circa 25% față de cuantumul rezultat prin aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere că și autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România de la 1 ianuarie 2007 și până la . Legii nr. 9/2012 au fost supuse unei sarcini fiscale similare, respectiv la prima înmatriculare a acestora a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în temeiul art. 2141-2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule în baza O.U.G. nr. 50/2008, cu completările și modificările ulterioare, pentru acestea nu se va achita taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule la prima transcriere a dreptului de proprietate, dacă se poate face dovada achitării acesteia, cu excepția cazului in care aceste taxe au fost restituite contribuabililor prin sentințe judecătorești.
Un alt element consacrat în noua reglementare (art. 12) este taxarea echitabilă, prin acordarea posibilității solicitării restituirii diferenței dintre valoarea taxei calculată conform noilor prevederi și cuantumul taxei plătite (ca taxa speciala de prima înmatriculare sau ca taxa de poluare). Persoanele care au plătit taxa care sancționa poluarea produsă în circulație, cu ocazia înmatriculării autovehiculului, indiferent că aceasta s-a efectuat în baza prevederilor art. 2141- 2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (pentru autovehiculele înmatriculate de la 1 ianuarie 2007 și până la 30 iunie 2008), sau în baza prevederilor O.U.G. nr. 50/2008, pot solicita restituirea diferenței de cuantum, rezultată în urma aplicării noii modalități de calcul la elementele avute în vedere la momentul înmatriculării.
Susține ca prevederile dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 9/2012 oferă o soluție legala obligatorie cauzei deduse judecații, drept pentru care solicitam onoratei instanțe de recurs sa le retina ca pertinente si concludente in judecarea cauzei, dar care insa, . inexplicabil si evident fără absolut nicio motivare, au fost ignorate de către instanța de fond, aceasta reținând in cuprinsul sentinței recurate ca pretinse apărări ale paratei motive străine de cele invocate in realitate de către parata pe calea întâmpinării.
Mai mult, principiul stabilit de art. 12 din Legea nr. 9/2012 rezolva concomitent si chestiunea rambursării taxelor colectate cu încălcarea dreptului comunitar, asigurându-se restituirea eventualelor diferențe nedatorate dintre taxa in forma veche (taxa pe poluare), neconforma dreptului comunitar, si taxa in forma noua (taxa pe emisii poluante), conforma dreptului comunitar.
Restituirea integrala a taxelor achitate cu încălcarea dreptului comunitar se putea dispune doar in cazurile in care normele legale prin care au fost stabilite taxele neconforme ar fi fost încă in vigoare in prezent sau acestea ar fi fost total abrogate fără a fi urmate de alte norme legale care sa instituie o noua forma a taxei respective, cazuri care in speța nu exista întrucât abrogarea O.U.G. nr. 50/2008 a fost imediat urmata de . Legii nr. 9/2012 care instituie o noua forma a taxei pe poluare, conforma dreptului comunitar.
Pe de alta parte, dispozițiile imperative ale art. 12 din Legea nr. 9/2012 reglementează in mod expres tocmai situația sumelor achitate anterior cu titlu de taxa pe poluare in temeiul O.U.G. nr. 50/2008 in sensul restituirii doar a diferenței care ar depăși cuantumul taxei pe emisii poluante stabilite potrivit Legii nr. 9/2012, aceasta operațiune reprezentând in fapt o veritabila operațiune de stingere a doua obligații bugetare prin compensare, intervenita pentru soluționarea concomitenta a restituirii taxei pe poluare achitate, neconforma cu dreptul comunitar si deci nedatorata, si a achitării simultane a noii taxe pe emisii poluante datorata in baza noii reglementari legale, in mod nediscriminatoriu si unitar, pentru poluarea produsa in viitor de același autoturism.
Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 9/2012 rezulta ca, in cazul in care taxa pe emisii poluante calculata potrivit Legii nr. 9/2012 pentru aceelași autovehicul este mai mare decât taxa pe poluare achitata in temeiul O.U.G. nr. 50/2008 contribuabilii nu au dreptul la restituirea nici unei sume din taxa pe poluare achitata, întreaga suma rămânând la Fondul de Mediu cu titlu de taxa pe emisii poluante.
Cât privește eventuala invocare de către reclamant sau de către instanța de judecata din oficiu a unei pretinse "aplicări retroactive a prevederilor art. 12 din Legea nr. 9/2012", învederează faptul că aceasta chestiune a fost tranșata in mod extrem de clar de către Curtea Constituționala a României, care in repetate rânduri, in soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 din O.U.G. nr. 50/2008 - norma similara art. 12 din Legea nr. 9/2012 - prin care se dispunea restituirea diferenței între suma achitata de contribuabil cu titlu de taxa speciala pentru autovehicule si cuantumul taxei pe poluare calculată conform O.U.G. nr. 50/2008, prin Deciziile nr. 499/2009, nr.802/2009, nr. 834/2009, nr. 1596/2009 și nr.1152/2010, a respins excepțiile de neconstituționalitate invocate, stabilind faptul ca aceste prevederi legale nu încalcă principiul neretroactivității legii, întrucât O.U.G. nr. 50/2008 nu cuprinde dispoziții de natură a duce la concluzia că instituie o nouă taxă, ci doar redefinește taxa specială pentru autoturisme și autovehicule. Redefinirea unei taxe printr-un act normativ distinct față de cel inițial nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atât timp cât natura juridică a celor două taxe este identică.
Pentru identitate absoluta de rațiune, nici prevederile art. 12 din Legea nr. 9/2012 nu sunt neconstituționale, ele neîncălcând principiul neretroactivității legii.
Având in vedere aceste principii ale universalității si unicității taxei, si întrucât reclamantul nu dovedește faptul ca autovehiculul in cauza ar fi exceptat in mod legal de plata taxei, potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 9/2012, se susține ca instanța de judecata nu poate stabili pe cale jurisprudențiala un nou caz de exceptare de la plata taxei, legal datorate, doar pentru motivul ca aceasta a fost achitata la o anumita data sau ca a fost promovata prezenta acțiune anterior intrării in vigoare a Legii nr. 9/2012, un astfel de caz echivalând cu instituirea pe cale jurisprudențiala a unei inadmisibile discriminări pozitive a acestor autovehicule înmatriculate pentru prima dată în România de la 1 ianuarie 2007 și până la . Legii nr. 9/2012, care astfel ar fi exceptate de la plata taxei in mod evident discriminatoriu, neîntemeiat, artificial, abuziv si deci fără absolut nicio justificare.
Cât privește Hotărârea pronunțata de C.J.U.E. pe 7 aprilie 2011 în cauza C-402/09 loan T., apreciem ca aceasta a devenit in mod evident caduca, si respectiv inaplicabila, in raport cu noua reglementare legală în vigoare in prezent, cu aplicabilitate imediată.
Legal citat, reclamantul intimat a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca fiind temeinică și legală a hotărârii primei instanțe.
Analizând actele dosarului, criticile recurentului prin prisma dispozițiilor art. 304 din codul de procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:
Reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare plătite la data de 10.08.2011 cu prilejul înmatriculării în România, conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008, a unui autoturism marca Volkwagen P., înmatriculat anterior în Germania la data de 15.10.1992
Curtea constată că prin decizia de stabilire a taxei de poluare nr._/10.08.2011 emisă de Administrația Finanțelor Publice Timișoara s-a statuat ca reclamantul sa achite suma de 9116 lei cu titlu de taxa de poluare.
Curtea constată că reclamantul a formulat cerere de restituire a taxei de poluare achitată, cerere respinsă conform răspunsului nr._/03.10.2011 de către Administrația Finanțelor Publice Timișoara
În ceea ce privește excepția lipsei calității pasive a Administrația Finanțelor Publice Timișoara, Curtea constată că soluția primei instanțe de respingere a acestei excepții este corectă, câtă vreme raporturile juridice se stabilesc în mod direct între reclamant și pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara. Această pârâtă este cea care a emis decizia de calcul a taxei de poluare și a stabilit taxa pe care reclamantul trebuia să o achite.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că reclamantul a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și a arătat, în esență, că taxa de poluare achitată contravine acestor dispoziții din dreptul european, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, care instituie o taxă internă discriminatorie deoarece creează o discriminare între autoturismele second hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România după 01.07.2008 și autoturismele second hand înmatriculate deja în România.
În analizarea legalității soluției pronunțate de instanța de fond și a cererii formulate de reclamant Curtea consideră necesară expunerea prealabilă legislației naționale aplicabile, a dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.
Pe plan intern, Curtea reține că taxa de poluare a fost instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, care a abrogat prevederile din Codul fiscal referitoare la taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor. Reglementarea taxei de poluare a suferit mai multe modificări după .>
În raport cu diferitele modificări ale Ordonanței de Urgență nr. 50/2008, Curtea constată că deși taxa de poluare a rămas în vigoare din data de 1.07.2008 și până în prezent, cuantumul și modul de calcul al acestei taxe a fost modificat în mod esențial începând cu data de 19.02.2009, prin înlocuirea anexelor la acest act normativ.
În concluzie, Curtea reține că în perioada 19.02._10 se aplică taxele stabilite conform O.U.G. nr. 7/2009.
Conform art. 110 T.F.U.E. (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană), nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.
Cea mai importantă hotărâre a Curții Europene de Justiție în materia taxelor interne aplicate autoturismelor second hand cu prilejul înmatriculării pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene – raportat la împrejurarea că în această hotărâre se analizează chiar taxa de poluare instituită de Statul Român prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 – o constituie însă Hotărârea din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România), prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la 16 octombrie 2009, în procedura I. T. împotriva Statului român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcției Generale a Finanțelor Publice Sibiu, Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației F. pentru Mediu, Ministerului Mediului.
Examinând compatibilitatea cu art. 110 T.F.U.E. a taxei de poluare instituită de Statul Român prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, Curtea Europeană de Justiție a reținut ca articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Curtea constată că se impune analizarea incidenței în cauză a hotărârii Curții Europene de Justiție din cauza T., menționată anterior – hotărâre în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 T.F.U.E. și reglementarea română a taxei de poluare conform O.U.G. nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
Astfel, cum a arătat și Curtea de Justiție în paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea T., analiza sa a avut în vedere O.U.G. nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, iar nu versiunea modificată prin O.U.G. nr. 208/2008.
Curtea subliniază însă că modificările ulterioare ale O.U.G. nr. 50/2008 nu au modificat formula de calcul a taxei de poluare, ci au înlocuit anexele inițiale ale O.U.G. nr. 50/2008, cu consecința majorării – substanțială în unele cazuri – a cuantumului taxei de poluare datorate la înmatricularea autovehiculelor.
Curtea reține că singurul element de diferență esențial al prezentei cauze față de cauza T. ar fi cuantumul taxei de poluare (care a fost majorat), iar nu formula de calcul, sau sfera de aplicare a taxei de poluare.
În consecință, Curtea consideră că incompatibilitatea dintre art. 110 T.F.U.E. și taxa de poluare din prezentul litigiu se impune a fi analizată și prin prisma hotărârii Curții Europene de Justiție din cauza T., menționată anterior – hotărâre în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 T.F.U.E. și reglementarea română a taxei de poluare conform O.U.G. nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
Curtea retine ca, potrivit susținerilor reclamantului, reglementarea fiscală română (O.U.G. nr. 50/2008) este incompatibilă cu art. 90 din Tratatul C.E., întrucât există o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al U.E. și care se înmatriculează în România după 1 iulie 2008 (produsele importate) și autoturismele second-hand deja înmatriculate în România (produsele naționale). În raport cu această afirmație, Curtea reține că reclamanta tinde să compare efectele actualei taxe de poluare cu tratamentul fiscal aplicabil anterior instituirii taxei de poluare.
Curtea urmează să examineze aceste susțineri în raport cu jurisprudența Curții Europene de Justiție, începând cu verificarea incidenței în speță a art. 110 T.F.U.E. și continuând că analizarea caracterului pretins discriminatoriu al taxei de poluare.
Așadar, potrivit acestei reglementări, stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa de poluare sunt supuse reglementării Codului de Procedură Fiscală, care constituie dreptul comun în materia stabilirii și contestării obligațiilor fiscale.
În acest sens, a fost emis Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 986/2008 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei pe poluare pentru autovehicule. Conform art. 2.9 din Procedura privind stabilirea taxei pe poluare pentru autovehicule – care constituie Anexa nr. 1 la ordinul menționat – „Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule emisă este decizie sub rezerva verificării ulterioare, potrivit art. 90 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.
Curtea constată că aplicarea art. 110 T.F.U.E. (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) se referă la o discriminare între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Se impune, așadar, constatarea că art. 110 este aplicabil numai în măsura în care bunul astfel impozitat este un produs al „altor state membre” ale Uniunii Europene.
Curtea subliniază că principiul libertății de circulație se aplică atât produselor care provin din statele membre cât și produselor care sunt localizate în cadrul Comunității și care au fost importate în mod legal dintr-un stat din afara Comunității. În momentul importului inițial, aceste produse sunt supuse taxelor vamale conform politicii tarifare comune și formalităților administrative, statistice și de igienă corespunzătoare legislației U.E. În urma acestor proceduri produsele primesc "dreptul la liberă circulație" în cadrul Uniunii Europene.
În principiu, libera circulație a mărfurilor cere statelor membre să abroge toate măsurile ce constituie o barieră în calea comerțului în interiorul Comunității. Abolirea măsurilor naționale restrictive de natură fiscală reprezintă corolarul stabilirii unei Uniuni Vamale ce cuprinde interzicerea taxelor de import și export și orice măsuri cu efect echivalent ce afectează comerțul între statele membre, precum și stabilirea unui tarif vamal comun față de state terțe (țările aflate în afara acestei zone).
Curtea apreciază, în acest context, că se poate reține o eventuală aplicabilitate a dispoziției art. 110 T.F.U.E. și o eventuală discriminare fiscală numai în măsura în care se dovedește că acel autoturism a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România, deoarece acesta este criteriul care determină discriminarea fiscală a taxei de poluare din litigiu.
Curtea constată, în acest context, că reclamantul-recurent a făcut dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în litigiu într-un alt stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării în România, motiv pentru care soluționarea acestui litigiu este posibilă prin raportare la art. 110 T.F.U.E.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, discriminarea fiscală interzisă de art. 110 T.F.U.E. poate fi directă sau indirectă.
În ceea ce privește discriminarea directă, Curtea de Justiție a reținut că reglementarea fiscală română (O.U.G. nr. 50/2008) nu introduce un impozit direct discriminatoriu. Conform paragrafului nr. 36 din hotărârea T., „în acțiunea principală, este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin O.U.G. nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa în cauză este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat”.
În raport cu această analiză a Curții Europene de Justiție – incidentă în mod indiscutabil și în prezenta speță, în condițiile în care regimul juridic al taxei de poluare nu a suferit modificări sub acest aspect față de reglementarea inițială din O.U.G. nr. 50/2008, Curtea reține că taxa de poluare din litigiu nu are un caracter direct discriminatoriu din punct de vedere al art. 110 T.F.U.E.
Conform jurisprudenței Curții de Justiție, impozitarea internă poate fi discriminatorie nu numai în mod direct, dar și în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.
Analizarea pretinsului caracter indirect discriminatoriu al taxei de poluare impune urmarea pașilor trasați de Curtea Europeană de Justiție în hotărârea T.. Astfel, conform paragrafului nr. 38 din această hotărâre, Curtea de Justiție a statuat că „pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar, având în vedere întrebările instanței naționale și observațiile prezentate în fața Curții, să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de O.U.G. nr. 50/2008. În continuare, va fi necesar să se examineze neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2008”.
Așadar, Curtea de Justiție a instituit prin această hotărâre o dublă examinare a taxei în litigiu în raport cu reglementarea art. 110 T.F.U.E.
În primul rând, se impune examinarea împrejurării dacă taxa de poluare este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de O.U.G. nr. 50/2008. Din acest punct de vedere, se impune o analiză comparativă a efectelor produse prin instituirea taxei între diferitele autovehicule care au fost supuse aceluiași impozit, respectiv aceleiași taxe de poluare, fără a se avea în vedere o comparare cu impozitarea internă în vigoare anterior introducerii acestei noi taxe. O astfel de analiză a fost expusă de Curtea de Justiție și în hotărârile sale anterioare, respectiv în Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C-345/93, în Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C-393/98, în Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C-101/00, în Hotărârea Nádasdi și Németh și în Hotărârea din 18 ianuarie 2007 în cauza C-313/05 Maciej Brzeziński.
În al doilea rând – și aici Curtea de Justiție a completat criteriile de determinare a efectului indirect discriminatoriu al unei taxe interne aplicabilă la înmatricularea autovehiculelor second hand – instanța supremă a Uniunii Europene a reținut că precizând că „va fi necesar să se examineze neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2008”.
Curtea constată că această constatare a instanței de contencios european implică, pentru prima dată, o comparare a efectelor noii taxe cu tratamentul fiscal aplicabil anterior intrării ei în vigoare.
O astfel de constatare impune, totodată, și reevaluarea jurisprudenței anterioare a Curții de Apel în raport cu acest criteriu suplimentar de examinare a pretinsului caracter indirect discriminatoriu al taxei de poluare.
Conform celor arătate anterior, Curtea Europeană de Justiție impune, în respectarea art. 110 T.F.U.E., ca în stabilirea cuantumului taxei să se țină seama de deprecierea reală a autovehiculului taxat, respectiv de vechimea acestuia.
Curtea reține – în primul rând – că stabilirea taxei de poluare trebuie făcută în sensul reducerii cuantumului acestei taxe pe măsura creșterii vechimii autovehiculului respectiv. Astfel, taxa impusă pentru un autovehicul cu o vechime de un an trebuie să fie mai mare decât taxa impusă unui autovehicul cu aceleași caracteristice tehnice, dar care are o vechime de 2 ani.
De aici se desprinde concluzia că o taxă care crește pe măsură ce autovehiculul are o vechime mai mare este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E.
În al doilea rând, Curtea Europeană de Justiție și Comisia fac referire la valoarea reziduală a taxei impuse la înmatricularea anterioară a autovehiculelor plasate deja pe piața statului membru în cauză.
În raport cu aceste considerații, stabilirea posibilului caracter discriminatoriu al taxei de poluare ar impune în prealabil o . operațiuni, si anume: stabilirea valorii de circulație a autoturismului în litigiu la momentul înmatriculării în România; stabilirea valorii de circulație pe care ar avea-o autoturismul în litigiu în stare nouă; stabilirea proporției între cele două valori de circulație, pentru a identifica gradul de depreciere a valorii de circulație a autoturismului în cauză; stabilirea cuantumului taxei de poluare impusă autoturismului în litigiu la momentul înmatriculării în România; stabilirea cuantumului taxei de poluare care ar fi fost impusă aceluiași autoturism dacă ar fi fost înmatriculat în stare nouă; stabilirea proporției între cele două taxe de poluare, pentru a identifica gradul de depreciere/reducere a taxei față de taxa care ar fi datorată pentru autoturismul înmatriculat în stare nouă; compararea procentului de depreciere a valorii de circulație a autoturismului (obținut la punctul c) cu procentul în care s-a depreciat/redus taxa de poluare (menționat la punctul f).
Așadar, în măsura în care s-ar constata că pentru un autoturism a cărui valoare de circulație s-a depreciat cu 30% față de valoarea de circulație pe care o avea în stare nouă, taxa de poluare impusă acestui autovehicul trebuie să sufere o depreciere de cel puțin 30% față de taxa de poluare care ar fi fost impusă aceluiași autoturism dacă ar fost înmatriculat în stare nouă.
Curtea subliniază că există posibilitatea probării faptului că deprecierea autovehiculului rulat este mai mare decât cea indicată de grila fixă prevăzută în anexa nr. 4 la Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, conform art. 5 alin. 6 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 686/2008, care prevede că „suma reprezentând taxa ce urmează a fi plătită, calculată potrivit prevederilor art. 6 din ordonanță, poate fi ajustată și atunci când persoana care solicită înmatricularea unui autovehicul rulat face dovada, pe baza expertizei tehnice efectuate de Regia Autonomă "Registrul Auto Român", că deprecierea autovehiculului rulat este mai mare decât cea indicată de grila fixă prevăzută în anexa nr. 4 la ordonanță”.
În consecință, Curtea constată că – în vederea stabilirii posibilului caracter discriminatoriu al taxei în litigiu – s-ar impune stabilirea valorii de circulație a autoturismului în litigiu la data înmatriculării acestuia în România (când s-a plătit taxa de poluare contestată), precum și valoarea de circulație a aceluiași autoturism în stare nouă.
De asemenea, s-ar impune determinarea cuantumului taxei de poluare care ar fi fost plătită în cazul în care același autoturism ar fi fost înmatriculat în stare nouă.
Din acest punct de vedere, Curtea reține că reclamantul nu a probat caracterul indirect discriminatoriu al taxei de poluare contestate, dat fiind faptul că nu s-a dovedit că taxa de poluare din litigiu nu ar respecta imperativul deprecierii sale în raport cu valoarea autovehiculului. O raportare la același autovehicul și la aceeași reglementare a taxei impune concluzia conform căreia această taxă scade pe măsură ce autovehiculul are o vechime mai mare.
În continuare, Curtea va examina efectele taxei în litigiu în raport cu cel de al doilea criteriu stabilit de Curtea Europeană de Justiție în hotărârea T., respectiv examinând neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate.
Curtea reamintește că, potrivit susținerilor reclamantului, reglementarea fiscală română (O.U.G. nr. 50/2008) este incompatibilă cu art. 90 din Tratatul C.E., întrucât există o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al U.E. și care se înmatriculează în România după 1 iulie 2008 (produsele importate) și autoturismele second-hand deja înmatriculate în România (produsele naționale). În raport cu această afirmație, Curtea reține că reclamantul tinde să compare efectele actualei taxe de poluare cu tratamentul fiscal aplicabil anterior instituirii taxei de poluare.
În acest context se impune analizarea posibilității statelor membre ale Uniunii Europene a de introduce noi impozite interne și care sunt limitele acestei competenței.
Curtea subliniază că, în conformitate cu dispozițiile art. 110 T.F.U.E. și cu jurisprudența Curții de Justiție, acest text interzice o discriminare între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Curtea reamintește că, potrivit art. 110 T.F.U.E., „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție”.
Așadar, art. 110 T.F.U.E. nu interzice introducerea unui impozit de natură internă, ci numai aplicarea lui discriminatorie, și numai în măsura în care discriminarea afectează produsele altor state membre ale Uniunii Europene.
Reținând că art. 110 T.F.U.E. nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, Curtea urmează să examineze situația din speță raportat exclusiv la hotărârea Curții Europene de Justiție din cauza T., în condițiile în care limitele competenței statelor membre de a introduce noi taxe interne au fost reconsiderate – sau cel puțin completate – prin această hotărâre.
Examinând considerațiile Curții Europene de Justiție din hotărârea T., Curtea reține că:
- din Hotărârea Nádasdi și Németh menționată nu rezultă în niciun fel că este nelimitată competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe;
- interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale;
- autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente;
- Art.110 T.F.U.E. obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare;
- având în vedere prezența necontestată a unor date statistice care demonstrează o scădere foarte considerabilă a înmatriculărilor de vehicule de ocazie importate în România de la . O.U.G. nr. 50/2008, Curtea Europeană de Justiție a reținut că din dosarul cauzei rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
- Curtea de Justiție a conchis, astfel, că nu se poate contesta că, în aceste condiții, O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
- având în vedere aceste constatări, Curtea de Justiție a reținut că „articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Față de considerentele Hotărârii T., Curtea reține că art.110 T.F.U.E. obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Astfel, Curtea subliniază opinia exprimată de Curtea Europeană de Justiție, care a reținut că reglementarea menționată – respectiv O.U.G. nr. 50/2008 – are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, având în vedere că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Prin urmare, raportându-se la concluziile Hotărârii T., Curtea constată că prezenta cauză nu diferă, sub aspectele analizate de Curtea Europeană de Justiție, de cauza deferită instanței de contencios european.
Astfel, nu numai că taxa de poluare stabilită și impusă reclamantei în anul 2010 a fost calculată potrivit aceleiași formule de calcul cu aceea instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 în varianta inițială – declarată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 T.F.U.E. – dar și cuantumul acestei taxe este majorat în raport cu această reglementare.
De asemenea, ca și în Hotărârea T., se impune constatarea că vehiculul de ocazie importat de reclamant și caracterizat printr-un anumit grad de vechime și uzură este supus – în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea acestuia – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Curtea subliniază că prin Hotărârea T. – deși Curtea Europeană de Justiție pare să fi avut în vedere cuantumul ridicat al taxei de poluare – nu a fost stabilit un procentaj minim al taxei de poluare și care să fi fost acceptat de Curtea Europeană de Justiție ca fiind nediscriminatoriu. Astfel, de pildă, nu rezultă din Hotărârea T. că ar fi nediscriminatorie o taxă de poluare care ar avea un cuantum de 10% sau 15% din valoarea de piață a autovehiculului supus acestei taxe, Curtea Europeană de Justiție reținând că întreaga reglementară a taxei de poluare – astfel cum a fost instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 în varianta inițială – contravine art. 110 T.F.U.E.
În concluzie, în condițiile impozitării discriminatorii a autovehiculelor, impozitare care favorizează autovehiculele second hand de pe piața internă, Curtea reține caracterul întemeiat al acțiunii reclamantei și încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Consecința acestei constatări a fost indicată la punctul 5 din prezentele considerente, fiind în acord cu dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, în care s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”
Dată fiind această opinie explicită a Curții de Justiție a Comunităților Europene – a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar (european) – Curtea constată că este competentă să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
În consecință, față de caracterul discriminatoriu al reglementării taxei de poluare aplicabile reclamantului, această reglementare urmează a fi înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art. 110 T.F.U.E.
Față de aceste aspecte, Curtea apreciază că hotărârea recurată este pronunțata cu respectarea prevederilor legale anterior expuse.
În aceste condiții, Curtea va respinge recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara.
Totodată, Curtea va lua act că nu s-a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara în contradictoriu cu reclamantul V. A. M. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București împotriva sentinței civile nr.749/CA/21.03.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 22 ianuarie 2013.
PREȘEDINTEJUDECĂTORJUDECĂTOR
R. PĂTRURODICA O. D. D.
GREFIER
M. L.
Red. DD – 28.01.2013
Tehnored LM – 29.01.2013
2 expl
Prima instanță – Tribunalul T.
Judecător – M. T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3101/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3718/2013.... → |
|---|
