Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5636/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5636/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 17-06-2013 în dosarul nr. 399/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 5636
Ședința publică din 17.06.2013
PREȘEDINTE: Prof. Univ. Dr. L. B.
JUDECĂTOR: E. N.
JUDECĂTOR: Ș. L.
GREFIER: D. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice L., împotriva sentinței civile nr. 1837/16.05.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta P. D. C. și cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat P. L. pentru reclamanta intimată, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, reprezentanta reclamantei intimate depune la dosar Concluzii scrise, împuternicirea avocațială, copia cărții de identitate a autovehiculului, precum și traducerea acesteia, chitanța nr. 232/14.06.2013, pentru suma de 500 lei, eliberată de Cabinet de avocat P. L., reprezentând onorariu de avocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului declarat de pârâtă, cu 500 lei cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1837/16.05.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta P. D. C. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice L., și în consecință:
A fost anulată decizia de calcul a taxei de poluare nr._/04.11.2011 emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice L.; a fost obligată pârâta să restituie reclamantei taxa de poluare în cuantum de 2269 RON stabilită prin decizia de calcul a taxei de poluare nr._/04.11.2011, sumă care să fie actualizată cu rata dobânzii legale în materie fiscală prevăzută de art. 124 alin. 2 și art. 120 alin. 7 din Codul de procedură fiscală de la data plății și până la data restituirii efective; a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, împotriva Ministerului Mediului – Administrația F. pentru Mediu, București, și în consecință:
A fost obligat chematul în garanție să restituie pârâtei taxa de poluare în cuantumul susmenționat, cu dobânzile legale aferente enunțate; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului 542 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice L., a declarat recurs, prin care se aduc critici relative la modul de soluționare a fondului cauzei, susținându-se că O.U.G 50/2008 este compatibilă cu dreptul european, din perspectiva art. 110 din TFUE.
De asemenea, recurenta susține că, cu privire la acordarea dobânzilor, sentința este nelegală, deoarece instanța de fond a dispus în mod netemeinic și nelegal ca dobânda legală să se calculeze de la data plății până la restituirea efectivă, în condițiile în care nu există nici un temei de drept care să dea dreptul reclamantului-intimat la acordarea de dobânzi de la momentul plății.
Se arată, totodată, că sentința este neîntemeiată și în privința obligării Administrației Finanțelor Publice L. la plata cheltuielilor de judecată deoarece prin admiterea cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, București, în condițiile art. 60 Cod procedură civilă, aceasta este partea care a căzut în pretenții și care trebuie să fie obligată implicit la plata cheltuielilor de judecată potrivit art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă.
În baza art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, se solicită ca instanța de recurs să micșoreze onorariul de avocat pe care îl consideră mult prea mare în raport cu obiectul cauzei care, consideră că nu implică nici un element de complexitate.
În cauză, reclamantul intimat a depus Întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de pârâtă și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.
În drept, a invocat dispozițiile art. 110 din TFUE.
Verificând recursul declarat, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, 304 ind. 1 Cod procedură civilă, în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici alte temeiuri în sensul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă.
Astfel, cât privește fondul cauzei, Curtea reține că recurenta susține compatibilitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu dreptul european, în raport cu art. 110 din TFUE.
Impedimentul de analiză a argumentelor expuse în motivele de recurs derivă din faptul pronunțării unor hotărâri în procedura reglementată de art. 267 din TFUE de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin care a fost lămurit înțelesul art. 110 din Tratat, incident în cauza de față, la care se adaugă: prioritatea normelor europene față de cele interne, contrare sau incompatibile cu dreptul Uniunii Europene; efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale, obligația de interpretare a dreptului intern conform dreptului european, obligația reparării prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor europene, ca urmare a emiterii unor norme contrare sau incompatibile cu dreptul european.
În acest cadru, Curtea evocă Hotărârea din 7 aprilie 2011 a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra Satului Român, prin care s-a statuat că, art. 110 din TFUE (fost art. 90 CE) trebuie interpretat în sensul că "se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de piața națională".
Din această perspectivă, judecătorul național a constatat incompatibilitatea dispozițiilor cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu norma europeană menționată, dat fiind că, taxa prevăzută de norma internă română nu este impusă și vehiculelor similare puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării / reînmatriculării lor, constatare care obligă la admiterea acțiunii și restituirea sumei încasate cu titlu taxă de poluare către reclamanți, conform principiului arătat mai sus.
Nu pot fi reținute în cauză nici susținerile recurentei referitoare la stabilirea eronată a momentului de la care se pot acorda dobânzi aferente taxei pe poluare percepute de la reclamant.
Prin hotărârea din 18.04.2013, dată de CJUE în cauza C-565/11, I., s-a statuat în sensul că „dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, (precum cel instituit prin art. 124 C.pr.fiscală – n.n.) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”. Aplicând cu prioritate dispozițiile din legislația Uniunii Europene, astfel interpretate de CJUE cu forță obligatorie pentru judecătorul național, se constată necesar a fi înlăturate prevederile din dreptul național, anume, art. 124 alin. 1 C.pr.fiscală, care permit acordarea dobânzilor doar după expirarea unui termen de 45 de zile de la înregistrarea la organul fiscal a cererii de restituire, urmând a fi recunoscut dreptul reclamantului de a beneficia de dobânzi aferente sumei achitate cu titlu de taxă pe poluare de la data plății acesteia.
Cât privește critica, relativă la plata cheltuielilor de judecată de către Administrația Finanțelor Publice L., Curtea reține că hotărârea este legală în raport cu împrejurarea că Administrația Finanțelor Publice L. are calitatea de pârâtă în cauză, fiind în raporturi juridice directe cu reclamanta în cauză. Pe de altă parte, prejudiciile produse ca urmare a aprecierii unor norme interne incompatibile cu dreptul european, în măsura în care există o pronunțarea a Curții de Justiție a Uniunii Europene în cadrul procedurii întrebării preliminare, de admiterea a sesizării, se impun a fi reparate de stat de îndată, pe cale administrativă, fără a impune celui astfel prejudiciat să apeleze la procedura contencioasă judiciară, generatoare de alte cheltuieli, suplimentare.
Sub acest aspect, Curtea a reținut că în cadrul unei astfel de proceduri administrative, pârâta în cauză se impunea „a se desocoti” cu chemata în garanție, ambele instituții fiind instituții de stat. În speța de față nu a fost urmat acest demers.
Cât privește cheltuielile de judecată acordate de către instanța de fond, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, luând în considerare criterii precum: valoarea obiectului litigiului, munca prestată de avocat efectiv în cauză cu exponent în durata procedurii și problemele de drept ridicate de pârâtă, pe calea întâmpinării și a excepțiilor procedurale invocate, poziția pârâtei, în raport cu acțiunea reclamantului pe parcursul litigiului – criterii menite a configura culpa procesuală, care stă la baza aplicării dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice L., împotriva sentinței civile nr. 1837/16.05.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta P. D. C. și cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, București.
Obligă pârâta recurentă să plătească reclamantei intimate suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17.06.2013.
PREȘEDINTE, pt.JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Prof.Univ.Dr. L. B. E. N. Ș. L.
aflată în concediu de odihnă
semnează
PREȘEDINTE,
Prof.Univ.Dr. L. B.
GREFIER,
D. B.
Red.B.L/18.06.2013
Tehnored.DB/27.06.2013
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul A. – jud. E. I.
| ← Excepţie nelegalitate act administrativ. Decizia nr. 883/2013.... | Anulare act emis de autorităţi publice locale. Decizia nr.... → |
|---|
