Excepţie nelegalitate act administrativ. Decizia nr. 883/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 883/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 1401/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ -18.07.2012
DECIZIA CIVILĂ NR.883
Ședința publică din 05.03.2013
PREȘEDINTE: D. D.
JUDECĂTOR: R. P.
JUDECĂTOR: R. O.
GREFIER: M. S.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta .. împotriva sentinței civile nr. 1606/3.V.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului A. în contradictoriu cu pârâții intimați Poliția L. A. și C. L. al Municipiului A., având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă I. I. în calitate de administrator al societății recurente, lipsă fiind pârâții intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul reclamantei recurente depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
Instanța acordă cuvântul părții pe excepția de nelegalitate a HCL nr. 9/2011.
Reprezentantul reclamantei recurente arată că HCL 9/27.01.2011 copiază OG nr.99/2000 și solicită admiterea recursului cu consecința anulării hotărârii de consiliu local atacată. Reclamantul a mai invocat art. 2 alin. ultim din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 care nu permite autorităților locale reglementarea de contravenții în domenii în care ele au fost stabilite prin ordonanțe sau hotărâri ale guvernului, susținând că HCLM 9/2011 nu poate reglementa autorizarea comercianților, aceasta fiind reglementată de OG nr. 99/2000.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 1606/3.V.2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a respins excepția de nelegalitate invocată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta Poliția L. A. și emitentul C. L. al Municipiului A., în ceea ce privește HCLM A. nr. 9/2011.
În motivare s-a reținut că prin încheierea din 17.02.2012, dată în dosarul nr._/55/2011 al Tribunalului A., având ca obiect recursul declarat de recurenta petentă - . împotriva sentinței civile nr._/17.10.2011 prin care Judecătoria A. a respins plângerea reclamantei împotriva procesului verbal de contravenție, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 5 alin 2 lit. a din Hotărârea Consiliului L. nr. 9/2011 și sancționată de art. 62 lit. a din același act normativ, a sesizat această instanță cu judecarea excepției de nelegalitate a Hotărârii Consiliului L. A. nr. 9/2011.
Excepția a fost invocată de către reclamantul recurent . prin Notele de ședință înregistrate la Tribunalul A. la data de 17.01.2012, f. 10 dosar recurs, completate prin Notele de ședință din data de 14.02.2012-f:15 dosar recurs.
În motivare s-a reținut că analizând excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 9/2011, invocată, instanța a constatat că este neîntemeiată urmând a fi respinsă.
Reclamantul susține că prin această hotărâre este reglementată activitatea comercianților, activitate care deja este reglementată prin OG 99/2000, și în consecință nu poate fi reglementată și printr-un act al unei autorități publice locale.
Hotărârea Consiliului L. A. nr. 9/2011, stabilește regulile generale (art1) pentru desfășurarea activității comerciale în zone publice situate pe teritoriul administrativ al Municipiului A., este emisă în baza OG 99/2000 care stabilește în art. 1 principii generale pentru desfășurarea activităților comerciale dar și obligații ale Administrației Publice Locale pentru dezvoltarea activității comerciale în zonele administrativ teritoriale (cap 4 din OG 99/2000). Îndeplinirea acestor obligații nu ar fi fost posibilă fără stabilirea unor reguli privind desfășurarea activității de comerț printr-o Hotărâre a Consiliului L..
Preluarea unora dintre principiile generale stabilite în OG 99/2000 în această hotărâre a consiliului local nu constituie o cauză de nelegalitate, ele fiind necesare pentru stabilirea condițiilor particulare necesare practicării comerțului la nivelul unității teritorial administrative în vederea respectării obligațiilor impuse prin OG 99/2000, art.12.
Condiționarea desfășurării activității comerciale în zone publice, de un acord al autorității publice locale, autorizația nelegală invocată de reclamant, este stabilită tot prin OG 99/2000 care stabilește în art. 6 alin. 2 ,,Exercitarea activității de comercializare în zone publice este supusă acordului autorităților administrațiilor publice locale sau ale sectoarelor municipiului București, după caz, cu respectarea regulamentelor proprii ale acestora și a planurilor de urbanism.”, în art. 8 ,,Structurile de vânzare cu amănuntul și cele în care se prestează servicii de piață pot fi deschise publicului în toate zilele săptămânii. Fiecare comerciant își stabilește orarul de funcționare cu respectarea prevederilor înscrise în legislația muncii și cu condiția respectării reglementărilor în vigoare privind liniștea și ordinea publică, și în conformitate cu solicitările autorităților administrației publice locale privind continuitatea unor activități comerciale sau de prestări de servicii, în funcție de necesitățile consumatorilor.” sau art. 12 alin. 3,,Autoritățile administrației publice locale asigură corelarea autorizării desfășurării unui exercițiu comercial într-o structură de vânzare, cu conținutul certificatului de urbanism și al autorizației de construire.”, articole din conținutul cărora reiese că activitatea comercială în zone publice nu se poate desfășura fără acordul administrației publice locale, orarul de funcționare este fixat de comerciant dar potrivit solicitărilor administrației publice locale, administrația publică locală trebuie să verifice dacă există o corelare între certificatul de urbanism, autorizația de construcție și autorizația emisă pentru exercițiul comercial. Îndeplinirea acestor acte, acordul prevăzut de art. 6, respectarea orarului solicitat, existența corelării menționate trebuie consemnată pentru a se putea dovedi îndeplinirea acestor condiții în activitatea comercială. Procedura în care se eliberează acordurile administrației publice locale a fost lăsată de legiuitor la alegerea acestora.
Cât privește încălcarea dispozițiilor art. 2 alin 2 din OG 2/2001 prin reglementarea unor contravenții într-un domeniu în care administrațiilor publice locale nu le sunt stabilite atribuții sau sunt deja reglementate contravenții prin legi sau hotărâri ale guvernului, susținută de reclamant, instanța a constatat că nici această susținere nu este întemeiată.
OG 99/2000 reglementează contravenții cu privire la exercitarea unor tipuri de activități de comerț, iar Hotărârea Consiliului L. nr. 9/2011 stabilește contravenții pentru nerespectarea regulilor de comerț (reglementărilor proprii – art. 6 din OG 99/2000), stabilite pentru teritoriul Municipiului A., potrivit atribuțiilor conferite prin OG 99/2000, analizate deja în prezenta sentință.
Cât privește înlocuirea Hotărârii Consiliului L. A. nr. 187/2006 de Hotărârea Consiliului L. nr. 9/2011, instanța a constatat că era necesară datorită modificărilor aduse OG 99/2000 în baza căreia era emisă, prin OG 43/2010.
Față de cele reținute, în baza art. 4 alin 1 din Legea 554/2004 instanța a respins excepția de nelegalitate a Hotărârii Consiliului L. al Municipiului A. nr. 9/2011, invocată de reclamantul ., ca neîntemeiată.
În cauză a declarat recurs reclamanta . solicitând modificarea sentinței și admiterea cererii.
În motivare se critică prima instanță pentru necunoașterea unor termeni ai limbii române, pentru invocarea trunchiată a unor dispoziții legale, ce vizează excepția de nelegalitate concluzionând că în opinia pârâtului C. L. A., tot Codul CAEN ar trebui supus autorizării, ceea ce încalcă dispozițiile OG nr. 99/2000 privind activitățile de comerț.
De asemenea recurentul arată că degeaba a citat art. 6 alin. 1 și 2 și art. 2 din OG nr. 99/2000, care prevede comerț în zonele publice, cu sediu fix sau ambulant, sau comercializarea în zone publice este supusă autorizării, autorităților administrațiilor publice, ceea ce înseamnă exclusiv domeniul public, pârâtul a reglementat prin HCL atacat tot teritoriul administrativ al municipiului A..
Recurentul mai arată că instanța a ignorat art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, și nu a cercetat legalitatea HCL nr. 9/2011 emisă de C. L. A. care trebuia declarată nulă întrucât, OG nr. 99/2000 cuprinde norme pe tot teritoriul României, că se cere acordul autorităților publice locale numai pentru activități comerciale desfășurate pe domeniul public, că la cap. VII din OG nr. 99/2000, prin art. 73-79 sunt stabilite sancțiuni care nu trebuie trecute în hotărâri de consiliu local pentru că asemenea hotărâri sunt nule absolut (art. 2(5) din OG nr.2/2001.
Examinând recursul reclamantului, se respinge ca nefondat conform art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, pentru că:
Potrivit cererii, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a HCL nr. 9/2011 emisă de pârâtul C. L. A. arătând că art. 1 al hotărârii este identic cu art. 1 al Ordonanței nr. 9/2000 a Guvernului României, adăugându-se doar expresia „pe teritoriul Municipiului A.”, născându-se astfel cel puțin două hotărâri;
1b)Comercianții autorizați în baza legii 31/1990 privind societățile comerciale și cu aducerea la zi prin Registrul Comerțului, în baza OG 99/2000 făcându-se trimitere la codurile CAEN, din data de 27.01.2011 în baza Hotărârii nr. 9 a CLM A. devin comercianți neautorizați, ceea ce este imposibil.
2).OG 99/2000 nu deleagă niciunde autorizarea codurilor CAEN nici unui primar.
3)Deși art. 2(1) din Hotărârea 9/27.01.2011 a CLM A. vorbește despre zone publice care se stabilesc și se delimitează prin dispoziție, nici unde nu este argumentată juridic nelegalitatea comercianților ce erau autorizați doar prin apariția hotărârii nr. 9 a CLM A..
4)Primarul A. nu este reprezentantul sau împuternicitul Guvernului României pentru protecția vieții, sănătății și intereselor economice precum și a mediului deoarece sănătatea, securitatea, protecția mediului, protecția consumatorului sunt apanaje ministeriale ale Guvernului României.
5 România nu este încă o federație în care Primarul A. să controleze legile naționale ale Parlamentului și Guvernului României.
Prin completarea notelor de ședință (f.15 dosar recurs Tribunalul T.), reclamantul a invocat art. 2 alin. ultim din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 care nu permite autorităților locale reglementarea de contravenții în domenii în care ele au fost stabilite prin Ordonanțe sau Hotărâri ale Guvernului, susținând că HCLM 9/2011 nu poate reglementa autorizarea comercianților, aceasta fiind reglementată unitar de OG 99/2000.
Deci, în esență, reclamantul a invocat nelegalitatea HCL nr. 9/2011 pentru că prin art. 1 al acesteia, privitor la expresia „pe teritoriul municipiului A.” se ajunge la două reglementări, că toți comercianții autorizați conform Legii nr. 31/1990, devin neautorizați în baza acestei hotărâri, că prin OG nr. 99/2000 nu se delegă unui primar autorizarea codurilor CAEN, că nu se delimitează prin art. 2 alin. 1 din HCL nr. 9/2011 nelegalitatea comercianților, că primarul nu este reprezentantul Guvernului, că acesta nu poate controla legile, că hotărârea contravine art. 2 din OG nr. 2/2001 care interzice reglementări în domenii deja reglementate.
Potrivit art. 2 alin. 1 din HCL nr. 9/2011, zonele publice unde se pot desfășura activități comerciale se stabilesc și se delimitează de Primarul Municipiului A., prin dispoziție, conform prezentului Regulament.
(2) În toate cazurile, sunt interzise activitățile comerciale:
a) pe spații verzi;
b) pe locurile de joacă pentru copii;
c) pe trotuare a căror lățime este mai mică de 2 m;
d) în zona porților de acces ale imobilelor;
e) pe părțile carosabile ale drumurilor publice;
f) în zonele de siguranță și de protecție a drumurilor publice;
g) pe poduri și viaducte.
Art. 3 Activitățile comerciale supuse autorizării sunt cele prevăzute în anexa 1 la Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, republicată cu modificările și completările ulterioare.
Art. 5 alin. 2 din HCL nr. 9/2011 dispune că se interzice desfășurarea oricărui exercițiu comercial, în condițiile prezentului regulament:
a) fără acordul Primarului Municipiului A. (pentru activitățile comerciale desfășurate pe domeniul public) sau, după caz, a autorizației de funcționare (pentru activități comerciale desfășurate în cazurile prevăzute de art. 4 lit. x;
b) fără orarul de funcționare, avizat în condițiile prezentului Regulament;
c) fără autorizația privind desfășurarea activității de alimentație publică.
Art. 6 din OG nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, prevede că:
(1) Comerțul în zone publice se desfășoară în structuri de vânzare cu sediu fix sau ambulant.
(2) Exercitarea activității de comercializare în zone publice este supusă acordului autorităților administrațiilor publice locale sau ale sectoarelor municipiului București, după caz, cu respectarea regulamentelor proprii ale acestora și a planurilor de urbanism.
(3) Prevederile alin. 2 se aplică și în cazul transferului, mutării sau extinderii unui exercițiu comercial, precum și în cazul modificărilor aduse structurii de vânzare.
Art. 7
Acordul prevăzut la art. 6 alin. 2 nu se eliberează în următoarele cazuri:
a) contravine planului general de dezvoltare urbană și criteriilor generale privind determinarea zonelor și locurilor de vânzare din localități;
b) aduce prejudicii spațiilor aflate în incinta sau în apropierea unor clădiri de valoare arhitectonică deosebită ori cu valoare de patrimoniu;
c) exercițiul comercial se face în spații improvizate:
d) se încalcă dispozițiile prezentei ordonanțe.
Deci, Curtea reține că nu există o încălcare a OG nr. 99/2000 prin HCL atacat privind zona de comercializare supusă autorizării, neprevăzându-se necesitatea autorizării pentru tot teritoriul administrativ al municipiului A., cum se susține prin recurs.
Raportat la această constatare nu s-a încălcat de pârât regimul sancționator de natură contravențională reglementat prin art. 74-79 din OG nr. 99/2000 sau cele din art. 2(5) din OG nr. 2/2001, cum se susține prin cererea de recurs.
De altfel Curtea reține că excepția de nelegalitate invocată de reclamant nu conține o motivare din care să rezulte, concret, în ce constă nelegalitatea HCL nr. 9/2011 prin raportare la OG nr. 9/2000, astfel că recursul se respinge ca nefondat conform art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de reclamanta .. împotriva sentinței civile nr. 1606/3.V.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului A..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 5.III.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. D. R. P. R. O.
GREFIER
M. S.
Red.RO/11.03.2013
Tehnored.MS/11.03.2013
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul A. – judecător M. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 09/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5636/2013.... → |
|---|
