Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2600/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2600/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 10/108/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARAOperator 2928
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2600
Ședința publică din 18 aprilie 2013
P.: Ș. E. P.
JUDECĂTOR: R. C.
JUDECATOR: M. I.
GREFIER: G. K.
S-a luat în examinare recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Pâncota împotriva sentinței civile nr.1057/02.04.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă B. L. A. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanta intimată B. L. A. avocat S. P. I., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantei intimate depune la dosar chitanța privind achitarea onorariului avocațial și concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca legală și temeinică, conform concluziilor scrise depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.1057/02.04.2012 pronunțată în dosar nr._, Triobunalul A. a admis acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamanta B. L. A., împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Pâncota, și în consecință, a obligat pârâta să îi restituie reclamantei suma de 3651 lei, achitată prin chitanța .> TS4A nr._/10 oct.2011, reprezentând taxă de poluare, actualizată cu dobânda calculată în conformitate cu art. 124 C.pr.fisc, din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei.
A admis cererea pârâtei AFP Pâncota, de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București și în consecință, a obligat chemata în garanție să îi restituie pârâtei suma de 3651 lei, achitată de reclamantă în favoarea ei, împreună cu dobânda.
A obligat pârâta AFP Pâncota să îi plătească reclamantei 442 lei cheltuieli de judecată.
În esență, constatând că instituirea taxei de poluare prin OUG. nr. 50/2008 s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (vechiul art. 90, modificat prin . Tratatului de la Lisabona), Tribunalul a considerat că acțiunea reclamantului este admisibilă, în condițiile în care taxa de poluare achitată de acesta este în contradicție cu legislația europeană în materie, că dobânda aferentă taxei e datorată conform art.124 alin.1 și art.70 alin.1 C. proc. fisc, și că cererea de chemare în garanție este întemeiată, conform art.63 C. proc. civ, și art.1 din OUG NR.50/2008.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Pâncota solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii introductive.
Recurenta critică pe fond sentința, susținând legalitatea taxei în discuție, conform OUG nr.50/2008, act normativ conform dreptului comunitar, așa cum rezultă din preambulului acestuia, că taxa astfel percepută nu este discriminatorie, nefiind dovedită în concret o depreciere reală a autovehiculului ce a determinat plata acestei taxe, din perspectiva criteriilor obiective consacrate în jurisprudența CEJ.
Totodată, recurenta a arătat că se impunea obligarea chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată, ca efect al admiterii cererii de chemare în garanție, și a solicitat reducerea cheltuielilor de judecată la care a fost obligată la fond, conform art.274 alin.3 C. proc. civ, având în vedere valoarea pretențiilor și obiectul acțiunii.
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate, precum și prin aplicarea art. 304, 304 ind. 1 C.p.civ., Curtea reține următoarele:
Litigiul pune în discuție caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin O.U.G. nr. 50/2008, în sensul că măsura legislativă adoptată de Statul român descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene. Analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin O.U.G. nr. 50/2008, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09 (T.), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, precizând că „articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
Considerentele au fost precizate de CJUE și în cauza N. - C-263/10, reținându-se că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importantă, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Reclamantul achitând taxa calculată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008, în forma în vigoare la data prelevării taxei, urmează a se constata că taxa prelevată contribuabilului avea, datorită efectelor concrete pe care le-a produs, caracter discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE. În aceste condiții, astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, se impune restituirea taxei, întrucât, astfel cum a statuat CJUE (C-62/93), contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european, rațiunea fiind aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european.
Cât privește obligarea chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată reținute prin sentința recurată, criticile sunt neîntemeiate. Chemarea în garanție este justificată pe existența unei obligații „în garanție sau în despăgubire” a Administrației F. pentru Mediu față de pârâta recurentă, având în vedere că organele fiscale - au competențe limitate la calcularea, încasarea și soluționarea contestațiilor formulate de contribuabili împotriva acestor acte, iar competențele privind administrarea sumelor încasate cu titlul de taxă de poluare revin Administrației F. pentru Mediu, aceste sume fiind virate în contul său conform dispozițiilor art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008. Actele administrative contestate nu au fost emise de ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, iar declanșarea litigiului s-a datorat refuzului pârâtei de a dispune restituirea sumei solicitate de reclamant, iar nu faptului că pârâta a încasat inițial taxa în litigiu. În consecință, în mod corect s-a reținut exclusiv obligația pârâtei de plată a cheltuielilor de judecată, ca parte căzută în pretenții; raportul juridic existent între organul fiscal și AFM nu poate justifica obligarea acesteia din urmă și la plata cheltuielilor de judecată, culpa procesuală revenind exclusiv pârâtei.
Referitor la motivul privind reducerea cheltuielilor de judecată acordate la fond, Curtea reține că reducerea acestora nu era justificată conform art.274 alin.3 C. proc. civ, în raport cu valoarea taxei de restituit și dobânzile aferente, nici prin faptul că prezenta cauză nu ridică probleme de complexitate, având în vedere că apărătorul reclamantului a efectuat prestația minimă necesară redactării și susținerii acțiunii, iar pârâta se află culpă procesuală, în condițiile în care s-a opus în mod constant la restituirea taxei ce formează obiectul litigiului.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate, văzând și dispozițiile art. 312 alin.1 C.p.civ., instanța observând legalitatea și temenicia sentinței atât sub aspectul obligației de restituire a taxei instituită în sarcina pârâtei și de plată a dobânzii legale aferente - conform art.124 și art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, începând cu ziua următoare expirării termenului de 45 zile de la data înregistrării cererii de restituire, așa cum prevăd dispozițiile legale menționate - cât și sub aspectul admiterii cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă, pentru sumele cu care a căzut în pretenții, conform acestei hotărâri, conform art.60-63 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
În consecință, recurenta pârâtă va fi obligată la cheltuieli de judecată în recurs constând în onorariu avocat, către intimat, în temeiul art.274 C. proc. civ, în cuantum de 500 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Pâncota împotriva sentinței civile nr.1057/02.04.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. L. A. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București.
Obligă recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 18.04.2013 în ședință publică.
REȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECATOR,
Ș. E. P. R. C. M. I.
GREFIER,
G. K.
Red.:MI./16.05.2013
Tehnored./GK/ 2 ex./16.05.2013
Inst.fond:Tribunalul A. :jud.G. T.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 04/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4583/2013.... → |
|---|
