Custodie publică. Sentința nr. 50/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 50/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 54/59/2013
ROMÂNIAOPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR Nr:_
SENTINȚA CIVILĂ NR. 50
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 21.01.2013
PREȘEDINTE: M. I.
GREFIER:F. N.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamantul INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRĂRI în contradictoriu cu pârâtul L. Y. (identitate declarată), având ca obiect prelungirea duratei de luare în custodie publică.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea reclamantului consilier juridic B. E., pârâtul personal.
În reprezentarea Ministerului Public se prezintă Procuror B. E. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței din partea reclamantului înscrisuri în dovedirea cererii și delegație de reprezentare.
Se prezintă interpret Khamis Hisam, cu C.I. . nr._ CNP_, domiciliat în Timișoara, ., . SPCLEP Timișoara, care depune la dosar autorizația nr.7505 din 20.09.2002 și copie de pe cartea de identitate.
Instanța, prin translator, îi aduce la cunoștință pârâtului cererea formulată de reclamantul Oficiul Român pentru Imigrări București privind prelungirea duratei de luare în custodie publică pe o perioadă de 5 luni, sesizare formulată de acesta având în vedere faptul că se fac în continuare demersuri pentru obținerea unui nou document de călătorie.
Pârâtul, prin translator, precizează că are avocat, însă nu poate menționa numele acestuia și arată că nu l-a putut contacta.
În lipsa unei delegații avocațiale care să ateste un contract de asistență juridică încheiat cu pârâtul, instanța apreciază că nu se impune amânarea cauzei și, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamantului solicită în temeiul dispozițiilor art.97 alin.4 și alin.5 din OUG nr.194/2002, admiterea acțiunii și prelungirea duratei luării în custodie publică pentru o perioadă de 5 luni în vederea obținerii unui nou document de călătorie.
Pârâtul, prin translator, arată că nu poate exprima apărări în raport cu cererea formulată, în lipsa apărătorului său.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea acțiunii și prelungirea duratei măsurii luării în custodie publică a pârâtului.
Interpretul Khamis Hisam lasă la aprecierea instanței stabilirea onorariului de interpret.
CURTEA
Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 15.01.2013 sub nr._ reclamantul Oficiul Român pentru Imigrări a solicitat prelungirea duratei de luare în custodie publică a cetățeanului L. Y. fiul lui Abdal Ahamid și Jamila Baiut, născut la data de 01.07.1992 în Jijel - Algeria, aflat în Centrul de cazare a străinilor luați în custodie publică – A..
În motivare se arată că în data de 23.12.2012, cetățeanul algerian a fost preluat de lucrătorii Serviciului pentru Imigrări al Județului A. de la Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră A., cetățeanul algerian fiind surprins împreună cu un grup de conaționali, pe jos, pe câmp, prin zona de competentă P.T.F. Nădlac, fiind depistat de autoritățile poliției de frontieră maghiare și predat la data de 22.12.2012 autorităților poliției de frontieră române.
Din verificări s-a stabilit că străinul nu se identifică în evidențele traficului de călători la frontiera română ca fiind intrat / ieșit în/din România, acesta a declarat că a intrat ilegal în țară prin zona de vest a României .
De asemenea, în evidențele Oficiului Român pentru Imigrări cetățeanul algerian L. Y. figurează cu cerere pentru acordarea statutului de refugiat, depusă la data de 16.09.2012, cerere care a fost analizată în procedură accelerată și respinsă la data de 24.10.2012, prin Hotărârea IGI - D.A.I. nr._, rămasă definitivă și executorie întrucât nu a formulat plângere.
Având în vedere că cetățeanul Algerian nu posedă nici un document de călătorie, a fost dispusă măsura îndepărtării sub escortă.
Prin Rezoluția nr.3728/II-5 din 23.12.2012, procurorul anume desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a dispus luarea în custodie publică a străinului pentru o perioadă de 30 zile, respectiv până la 21.01.2013.
Întrucât cele 30 de zile dispuse de P. de pe lângă Curtea de Apel București expiră la data de 21.01.2013 reclamantul solicită prelungirea duratei luării în custodie publică a numitului L. Y. pentru o perioadă de 5luni urmând ca, în momentul susținerii unui document de călătorie, străinul să fie îndepărtat de pe teritoriul României
În drept au fost invocate prevederile art.97.alin.4 și alin.5 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare.
Examinând actele și lucrările dosarului, apreciază că cererea este întemeiată, urmând a fi admisă, cu consecința dispunerii prelungirii măsurii luării în custodie publică a pârâtului, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Solicitarea de prelungire a duratei custodiei publice îndeplinește condițiile prevăzute de dispozițiile art.97 alin.1 și 5 al O.U.G. nr.194/2002, privind regimul străinilor în România, republicată, potrivit cărora luarea în custodie publică este o măsură de restrângere a libertății de mișcare dispusă de magistrat împotriva străinului care nu a putut fi returnat în termenul legal, măsura returnării dispunându-se inițial de procurorul anume desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pe o perioadă de 30 de zile. Potrivit acelorași dispoziții, în situația în care nu este posibilă îndepărtarea de pe teritoriul României în acest termen, la solicitarea motivată a reclamantului Oficiul Român pentru Imigrări București, prelungirea duratei de luare în custodie publică a străinului se dispune de către Curtea de Apel în a cărei rază de competență se află locul de cazare, până la o perioadă maximă de 6 luni.
În speța de față a fost dispusă măsura îndepărtării sub escortă de pe teritoriul României, în conformitate cu dispozițiile art.87 alin.1 lit. b) din O.U.G. nr.194/2002, care prevăd îndepărtarea sub escortă a străinilor care au trecut ilegal frontiera de stat. Măsura a fost dispusă prin Decizia de returnare sub escortă nr._ din 14.03.2012, dată de Ministerul Administrației și Internelor – Serviciul pentru Imigrări A. (fila 12).
În vederea obținerii documentelor necesare executării deciziei menționate, prin Rezoluția nr.3728/II-5 din 23.12.2012, procurorul anume desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus luarea în custodie publică a străinului pentru o perioadă de 30 zile, respectiv pe o perioada de 5 luni începând cu data de 21.01.2013.
Cererea Oficiul Român pentru Imigrări București este justificată prin aceea că cetățeanul L. Y. nu posedă acte de identitate, fiind necesare demersuri oficiale în vederea aflării identității persoanei numite, fără de care nu poate fi pusă în executare decizia de returnare.
Curtea apreciază că se impune prelungirea duratei luării în custodie publică a numitului L. Y. pentru o perioadă de 5 luni, această prelungire fiind necesară față de împrejurarea că demersurile efectuate de autoritățile române în vederea stabilirii cu exactitate a cetățeniei și a identității străinului sunt încă în curs de desfășurare. Măsura se impune a fi prelungită pe durata maximă permisă de dispozițiile art. 97 alin. 7 din O.U.G. nr.194/2002.
Constatând așadar întemeiată solicitarea Oficiului Român pentru Imigrări, Curtea o va admite și în consecință va dispune prelungirea duratei măsurii de luare în custodie publică a pârâtului Msab Hakim.
Față de dispozițiile art.7 din Legea nr.178 din 4 noiembrie 1997 pentru autorizarea și plata interpreților și traducătorilor, precum și față de dispozițiile art. 1 lit. a) din Ordinul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești nr. 772/C-414 din 5 martie 2009, Curtea va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către interpret Khamis Hisam a sumei de 30 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de interpret și traducător prestate în prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul Inspectoratul General pentru Imigrări București în contradictoriu cu pârâtul L. Y..
Dispune prelungirea duratei măsurii de luare în custodie publică a pârâtului L. Y. fiul lui Abdal Ahamid și Jamila Baiut, născut la data de 01.07.1992 în Jijel - Algeria aflat în Centrul de cazare a străinilor luați în custodie publică - A., pe o perioada de 5 luni începând cu data de 21.01.2013.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către interpret Khamis Hisam (interpret de limba arabă posesor al C.I. . nr._ eliberat de Poliția Timișoara la data de 16.01.2012, având CNP_, autorizația de traducător și interpret pentru limba Arabă nr.7505 din 20.09.2002 eliberată de Ministerul Justiției – Direcția Publicitate Mobiliară, Imobiliară și Notari Publici) a sumei de 30 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de interpret și traducător prestate în prezenta cauză.
Definitivă și irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 21.01.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. I. F. N.
Red.DD/21.01.2013
Tehnored.NF/21.01.2013
2.ex./SM/
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8767/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2723/2013.... → |
|---|








