Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5751/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5751/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-06-2013 în dosarul nr. 1375/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.5751
Ședința publică din 18 iunie 2013
PREȘEDINTE: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
GREFIER: L. P.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului C.-S., în nume propriu și în numele Administrației Finanțelor Publice Caransebeș împotriva sentinței civile nr. 1195/10.10.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații I. F. și Administrația F. pentru Mediu București.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă av. P. R. pentru reclamanta I. F., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantei depune la dosar împuternicire avocațială și chitanța nr. 90/12.06.2013 reprezentând onorariu de avocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei solicită respingerea recursului formulat, arătând că sunt nefondate criticile recurentei; solicită menținerea sentinței primei instanțe, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul C.-S. sub nr._, din data de 21.03.2012, reclamanta I. F. a chemat în judecată pârâții Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., Administrația Finanțelor Publice Caransebeș și Administrația F. pentru Mediu București, solicitând instanței obligarea pârâtelor la restituirea taxei speciale de poluare pentru autovehicule în cuantum de 5078 lei, achitată prin chitanța . nr._/08.12.2008, la plata dobânzii legale aferente calculată de la data plății nedatorate(08.12.2008) și până la data restituii sumei și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate disp. Legii nr. 554/2004, ale Constituției României, ale OG. 50/2008 raportate la prevederile Codului fiscal și ale deciziilor Curții Europene.
Pârâții nu au formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 1195/10.10.2012 pronunțată în dosarul cu același număr, Tribunalul C.-S. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. și a pârâtei Administrația F. pentru Mediu București; a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta I. F. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Caransebeș și, în consecință, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Caransebeș la restituirea sumei de 5078 lei, cu titlu de taxă de poluare; a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Caransebeș la plata dobânzilor legale, conform considerentelor prezentei hotărâri, și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 239,30 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul, în baza art. 137 Cod procedură civilă, s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției de procedură ridicată în cauză, și a reținut următoarele:
În ceea privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. C.-S., invocată din oficiu, Tribunalul a observat că, în conformitate cu prevederile art. 1 din Regulamentul de organizare și funcționare a direcțiilor generale a finanțelor publice aprobat prin Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1348/2009, „Direcția G. a Finanțelor Publice județeană este unitate cu personalitate juridică a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prin care se realizează în mod unitar strategia și programul Guvernului în domeniul finanțelor publice și se aplică politica fiscală a statului.”
Tribunalul a considerat că în acțiunea de contencios-administrativ calitatea procesuală pasivă aparține, potrivit legii, autorității publice care a emis (adoptat) actul atacat, indiferent de faptul că aceasta are sau nu personalitate juridică civilă, fiind suficientă capacitatea juridică administrativă.
În atare situație, cum decizia de calcul a taxei de poluare a fost emisă de Administrația Publică Caransebeș, care, deși nu are personalitate juridică civilă, are capacitate juridică administrativă, pârâta D. C.-S. nu poate avea calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește excepția invocată, din oficiu, privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu București, Tribunalul a constatat că aceasta nu are capacitate juridică administrativă, neexistând raport administrativ între reclamant și această pârâtă.
Pe cale de consecință, a admis excepția de procedură privind și pe această pârâtă.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta a achiziționat autoturismul marca F. Punto, în anul 2008, înmatriculat inițial în Austria la 10.08.1998.
Prin Decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr. 5178/08.12.2008, în vederea efectuării primei înmatriculări în România, pârâta Administrația Finanțelor Publice Caransebeș a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a plăti suma de 5078 lei, cu titlu de taxă pe poluare pentru autovehicule.
Tribunalul a reținut că reclamanta a achitat taxa de poluare cu chitanța . nr._/08.12.2008.
Tribunalul a reținut că taxa de poluare a fost instituită prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare sub incidența căreia intră și achiziționarea de către reclamant în anul 2008 a unui autovehicul de ocazie înmatriculat în Austria, la data de 10.08.1998.
Tribunalul a constatat că, în interpretarea art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene, printre altele, în cauzele T. și N. contra României, reținând că „art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit, încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie, cumpărate în alte state membre, fără, însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională”.
Tribunalul a reținut că, în opinia Curții, taxa de poluare instituită prin OUG. nr. 50/2008, atât în varianta inițială a actului normativ cât și în modificările și completările ulterioare ale acestuia, este discriminatorie, având ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie, naționale și descurajarea, în acest mod a importului de vehicule de ocazie similare.
Ca urmare, constatând că instituirea taxei de poluare prin OUG. nr. 50/2008 s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (vechiul art. 90, modificat prin . Tratatului de la Lisabona), Tribunalul a considerat că acțiunea reclamantei este admisibilă, în condițiile în care taxa de poluare achitată de acesta este în contradicție cu legislația europeană în materie.
În același timp, dacă taxa de poluare apare ca fiind în contradicție cu dreptul comunitar, a cărei aplicare este prioritară față de dreptul intern, sunt incidente dispozițiile art. 117 lit.d Cod procedură fiscală, potrivit cărora ,,(1)Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: ....(d) cele plătite ca urmare aplicării eronate a prevederilor legale”.
Pe cale de consecință, ținând cont de disp art. 117 lit. d Cod procedură fiscală în baza art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosului administrativ, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta I. F., în condițiile în care pârâtele D. C.-S. și Administrația F. pentru Mediu București nu au calitate procesuală pasivă și va obliga pârâta Administrația Finanțelor Publice Caransebeș să restituie reclamantei suma de 5078 lei, cu titlu de taxă pe poluare.
În baza art. 124 alin. 1 Cod procedură fiscală, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Caransebeș la plata dobânzilor legale, respectiv a dobânzilor fiscale, începând cu ziua următoare expirării termenului de 45 de zile, termen care curge de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei de poluare și până la data efectuării plății efective.
Tribunalul a considerat că acțiunea reclamantului este admisibilă în parte, în ce privește capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, mai precis a onorariului de avocat. Astfel, referitor la onorariul de avocat, Tribunalul a constatat că, potrivit chitanței nr. 0045/16.03.2012 (fila 6 dosar), acesta este în cuantum de 800 lei. Cum domnul avocat T. C. I. nu s-a prezentat la niciun termen de judecată, iar conform prevederilor legale mai sus enunțate, instanța poate micșora onorariul avocatului, Tribunalul a stabilit cuantumul onorariului la 200 lei, față de munca îndeplinită de doamna avocat în prezenta cauză.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, Tribunalul a obligat partea căzută în pretenții, respectiv pârâta Administrația Finanțelor Publice Caransebeș, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 239,30 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termenul prevăzut de lege, pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., în nume propriu și în numele Administrația Finanțelor Publice Caransebeș solicitând modificarea sentinței atacate ca fiind netemeinică și nelegală, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată, se invocă excepția inadmisibilității acțiunii, având în vederea lipsa procedurii prealabile administrative și excepția tardivității formulării plângerii prealabile administrative.
În motivarea recursului, a arătat că taxa de poluare in cuantum de 5078 lei a fost calculată in temeiul O.U.G. nr. 50/2008 care a fost adoptată cu respectarea legislației Uniunii Europene.
Precizează că taxa achitată de reclamantă este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care solicită ca cererea reclamantei să fie respinsă ca neîntemeiată.
A decide altfel, ar însemna ca, tocmai prin hotărârea pronunțată, instanța să încalce normele comunitare, această taxă existând în mod legal în alte 16 state comunitare (Germania, Italia, Franța, etc), și mai mult, ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, sens în care invocă art.1 alin.2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .
A mai arătat că obligația de a restitui suma ce face obiectul cauzei îi revine Administrației F. pentru Mediu, sens în care se impune casarea sentinței atacate, ce a fost dată cu încălcarea dreptului său la apărare, prin neacordarea termenului cerut în vederea promovării unei cereri de chemare în garanție a acestuia.
Cu privire la calitatea procesuală pasivă, a precizat că D. C. S. reprezintă AFP Caransebeș are calitate procesuală pasivă, și că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei procedurii prealabile, deoarece reclamantul nu a respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 205 alin.1 din OG nr.92/2003.
În drept, a invocat art. 299 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
În cauză, intimații nu au depus întâmpinare, deși au fost citați cu această mențiune.
Analizând recursul promovat, potrivit dispozițiilor art. 304, 304 ind. 1 Cod procedură civilă, prin prisma probatoriului administrat, curtea constată că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Cu privire la pretinsa încălcare a dreptului la apărare al pârâtelor Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. și Administrația Finanțelor Publice Caransebeș, curtea constată că nu pot fi reținute, ca întemeiate, afirmațiile recurentelor, față de actele aflate în dosarul primei instanțe.
Astfel, este adevărat că pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. a solicitat, prin cererea de la fila 21 dosar, acordarea unui termen pentru pregătirea apărării, însă această cerere a fost admisă de către tribunal, care, prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din 27.06.2012, a dispus amânarea judecării pricinii la data de 10.10.2012, pentru ca pârâtele să își formuleze apărarea, termen la care nu s-a prezentat nicio parte.
Față de prevederile art. 153 alin. 1 teza ultimă C.proc.civ., astfel cum au fost modificate prin dispozițiile Legii nr. 202/2010, curtea constată că pârâtele aveau termen în cunoștință pentru data de 10.10.2012, când s-a judecat pricina, întrucât pe dovada îndeplinirii procedurii de citare pentru primul termen de judecată (fila 17 dosar) apare semnătura și ștampila reprezentantului pârâtei.
În consecință, tribunalul a respectat prevederile art. 156 alin. 1 C.proc.civ., asigurând dreptul pârâtei la apărare, iar faptul că aceasta nu a depus întâmpinare sau cerere de chemare în garanție nu este imputabil primei instanțe, motiv pentru care, având în vedere și prev. art. 108 alin. 4 C.proc.civ., potrivit cărora nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită de propriul său fapt, curtea va respinge, ca neîntemeiată cererea de casare a sentinței cu trimitere spre rejudecare.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a neefectuării procedurii prealabile obligatorii, curtea constată aceasta nu este întemeiată.
Astfel, Curtea reamintește Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/14.11.2011, potrivit căreia „procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.
Având în vedere caracterul obligatoriu al acestei hotărâri a instanței supreme, Curtea constată că nerespectarea de către reclamantă a cerinței de formulare a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare nu poate conduce la sancționarea acestuia prin pierderea dreptului la restituirea taxei în litigiu.
Întrucât reclamanta a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare dar nu a formulat-o ca o contestație împotriva deciziei de calcul și nici cu respectarea termenului legal prevăzut de art. 207 Cod de Procedură Fiscală, Curtea constată că, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că nu sunt aplicabile aceste reglementări, nu sunt întemeiate excepțiile procesuale invocate de pârâte pe considerentul nerespectării acestei proceduri.
Principiul existenței unor remedii naționale adecvate și efective a fost dezvoltat și explicitat mai ales de Curtea Europeană de Justiție în hotărârea pronunțată asupra afacerilor reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellshaft Ltd. și alții și Hoechst UK Ltd., în care Curtea de la Luxemburg a punctat în sensul că rambursarea taxelor prelevate nelegal nu poate fi condiționată de contestarea reglementării naționale ori a actelor fiscale la momentul plății.
În esență, Curtea Europeană de Justiție a arătat că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca o culpă a contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european.
Aceste reguli sau proceduri, la rândul lor, trebuie să respecte principiul echivalenței (neputând institui condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (procedura națională nu trebuie să facă excesiv de dificil sau chiar imposibil exercițiul drepturilor conferite de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).
Or, reclamantului – care a solicitat restituirea taxei de poluare invocând dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală, text potrivit căruia „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: (...) d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” – nu i se poate opune nerespectarea regulilor interne aplicabile procedurii administrativ prealabile, și, prin urmare, nu i se poate opune nici regula obligativității contestării deciziei de calcul a taxei de poluare.
Instanța înțelege să își însușească aceste argumente, având în vedere caracterul obligatoriu al dezlegării date asupra acestei probleme de drept prin decizia Înaltei Curți, impus de art. 329 alin. 3 C.pr.civ. Prin urmare, instanța concluzionează că excepția lipsei procedurii prealabile este neîntemeiată.
Referitor la excepția tardivității efectuării procedurii prealabile administrative, curtea constată că sunt incidente aceleași argumente invocate în susținerea soluției asupra excepției inadmisibilității acțiunii, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, considerente expuse anterior. Astfel, atâta timp cât, potrivit Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/14.11.2011, „procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”, rezultă în mod evident faptul că reclamanta nu era ținută să respecte termenul de 30 zile prevăzut de aceste dispoziții legale pentru a contesta decizia de calcul emisă, pentru identitate de rațiune.
Referitor la calitatea procesuală pasivă a D. C. S., Curtea reține că, în vederea stabilirii calității procesuale pasive în cazul litigiilor privind cererile de restituire a taxei de poluare trebuie avut în vedere cadrul legal specific acestor litigii, respectiv dispozițiile art. 1 alin. 1 și ale art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008.
Din aceste dispozițiile legale rezultă că taxa de poluare este calculată, stabilită și impusă prin acte emise de organele fiscale, iar contestarea ei este posibilă numai în fața organelor fiscale, cu respectarea dispozițiilor din Codul de Procedură Fiscală.
Curtea constată că, și în prezenta cauză, taxa de poluare a fost plătită de reclamant la Administrația Finanțelor Publice Teregova (preluată de Caransebeș) și că tot această autoritate administrativă a refuzat restituirea acestei taxe, la cererea reclamantei.
În consecință, atât din dispozițiile art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 cât și din situația de fapt din speță rezultă că Administrația Finanțelor Publice Caransebeș a emis acte administrative – respectiv a avut manifestări de voință emise în regim de putere publică – prin care a încasat taxa în litigiu și a refuzat restituirea sa.
Față de cele expuse, Curtea reține că în mod corect Tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a D. C. S..
Pe fond, instanța reține că, în speță, reclamanta nu pune în discuție o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Dimpotrivă, se constată că reclamanta se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., mai sus citată, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, la pct. 27.
Față de cele expuse, având în vedere că reclamanta a achitat taxa pe poluare la data de 08.12.2008, în temeiul OUG nr. 50/2008 în versiunea sa modificată, se impune interpretarea dată legislației Uniunii Europene prin hotărârea, în cauza T., deja citată.
Așadar sunt întemeiate susținerile reclamantei potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
Cu privire la invocarea articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, Curtea reamintește că în prezenta cauză, reclamanta critică legalitatea unei taxe care i-a fost impusă, susținând incompatibilitatea acesteia cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană. Așadar, reclamanta nu a invocat încălcarea Convenției Europene a Drepturilor Omului, pentru ca pârâtele să își justifice conduita prin invocarea articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
Așadar, obiectul acestui litigiu privește compatibilitatea taxei impuse reclamantei cu alte dispoziții decât cele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, fiind necontestat de către reclamantă că articolul 1 din Primul Protocol adițional la Convenție permite aplicarea unei astfel de taxe.
În consecință, reținând că articolul 1 din Primul Protocol adițional la Convenție nu are legătură cu cauza, Curtea nu poate lua în considerare nici acest argument al autorităților pârâte.
Referitor la critica recurentei în sensul că se impunea obligarea Administrației F. pentru Mediu la restituirea sumei încasate, Curtea constată că este neîntemeiată, având în vedere că nu s-a formulat cerere de chemare în garanție, iar această instituție nu are calitate procesuală pasivă, față de obiectul cererii și temeiul de drept invocat, în mod corect prima instanță obligând pârâta Administrația Finanțelor Publice Caransebeș să restituie reclamantei suma de 5078 lei cu titlul de taxă de poluare.
Curtea reține că în prezenta speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantei de a i se restitui taxa de poluare încasată de Administrația Finanțelor Publice Teregova și a cărei restituire a fost refuzată de Administrația Finanțelor Publice Caransebeș.
Sub acest aspect, Curtea reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
În vederea stabilirii calității procesuale pasive în cazul litigiilor privind cererile de restituire a taxei de poluare trebuie avut în vedere cadrul legal specific acestor litigii, respectiv dispozițiile art. 1 alin. 1 și ale art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008.
Conform art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, „prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu”.
Conform art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, „stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.
Din aceste dispozițiile legale rezultă că taxa de poluare este calculată, stabilită și impusă prin acte emise de organele fiscale, iar contestarea ei este posibilă numai în fața organelor fiscale, cu respectarea dispozițiilor din Codul de Procedură Fiscală.
Curtea constată că și în prezenta cauză taxa de poluare a fost plătită de reclamant la Administrația Finanțelor Publice Teregova și că tot Administrația Finanțelor Publice, dar Caransebeș (ca urmare a reorganizării ANAF, prin desființarea AFP Teregova) a refuzat restituirea acestei taxe, la cererea reclamantei.
Curtea admite că din dispozițiile art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 rezultă în mod indiscutabil că sumele percepute de Statul Român cu titlul de taxă de poluare sunt virate în contul Administrației F. pentru Mediu și că această autoritate gestionează sumele respective.
Din această reglementare nu se poate reține însă că autoritățile fiscale care calculează și impun plata taxei de poluare – respectiv autoritățile fiscale – nu au calitate procesuală pasivă.
În consecință, atât din dispozițiile art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 cât și din situația de fapt din speță rezultă că organele fiscale, respectiv Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Caransebeș, au emis acte administrative – respectiv au avut manifestări de voință emise în regim de putere publică – prin care au încasat taxa în litigiu și au refuzat restituirea sa.
În consecință, Curtea apreciază că Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Caransebeș are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, motiv pentru care reține legalitatea soluției instanței de fond.
Curtea subliniază, totodată, că reclamantei nu îi poate fi opusă relația dintre pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. și Administrația F. pentru Mediu, reclamanta având un raport juridic cu instituția care i-a impus taxa de poluare și i-a refuzat restituirea acesteia.
Pentru considerentele expuse, în baza art.312 alin.1 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul formulat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului C.-S., în nume propriu și în numele Administrației Finanțelor Publice Caransebeș împotriva sentinței primei instanțe.
Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, Curtea va obliga recurenta la plata către intimata I. F. a sumei de 600 lei, cheltuieli de judecată în recurs, conform chitanței depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului C.-S., în nume propriu și în numele Administrației Finanțelor Publice Caransebeș împotriva sentinței civile nr. 1195/10.10.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații I. F. și Administrația F. pentru Mediu București.
Obligă recurenta la plata către intimata I. F. a sumei de 600 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 18 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. R. M. L. D. C.
GREFIER,
L. P.
Red.C.R./24.06.2013
Tehnored L.P./05.07.2013
Ex.2
Primă instanță: G. Ș. – Tribunalul C.-S.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 940/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8748/2013.... → |
|---|
