Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8748/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8748/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 9322/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ – 03.06.2013
DECIZIA CIVILĂ NR.8748
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 25.09.2013
PREȘEDINTE:M. BACĂU
JUDECĂTOR:C. D. O.
JUDECĂTOR:M. C. D.
GREFIER:M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Pâncota, împotriva sentinței civile nr.499/31.01.2013, pronunțată în dosarul nr._, al Tribunalului A., în contradictoriu cu reclamanta – intimată D. E., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanta – intimată, lipsă, avocat I. M. D., lipsă fiind pârâta – recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantei – intimate depune la dosar împuternicire avocațială, chitanța privind plata onorariului de avocat și concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta reclamantei – intimate pune concluzii de respingere a recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul A. la data de 13 decembrie 2012 reclamantul D. E. a chemat în judecată pe calea contenciosului administrativ fiscal pe pârâta Administrația Finanțelor Publice a orașului Pâncota, solicitând instanței obligarea acestei pârâte la restituirea taxei de poluare în cuantum de 3989 lei achitată cu chitanța . nr._ din data de 01.11.2012, obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale în materie fiscală prevăzută de art. 124 Cod procedură fiscală, cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentința Civilă nr.499/31.01.2013 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul A. a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă, a admis acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamanta D. E., împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice a orașului Pîncota, și în consecință a obligat pârâta să îi restituie reclamantului suma de 3989 lei, achitată prin chitanța . nr._/01.11.2012, reprezentând taxă de poluare, actualizată cu dobânda calculată în conformitate cu art. 124 Cod procedură fiscală, începând cu ziua următoare termenului de 45 de zile de la data înregistrării, în evidența pârâtei, 10.12.2012, a cererii reclamantului de restituire a taxei. Totodată, a obligat pârâta să îi plătească reclamantului 1039,3 lei, cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Pâncota invocând pe cale de excepție inadmisibilitatea acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca fiind netemeinică și nelegală și pe cale de consecință menținerea actelor administrative atacate ca fiind legale și temeinice.
În motivarea recursului se arată că prima instanță a reținut că, cu toate că O.U.G. nr. 50/2008 a fost abrogată prin Legea nr. 9/2012, se menține în continuare un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Consideră hotărârea instanței de fond ca fiind netemeinică și nelegală, pentru următoarele motive:
În motivarea hotărârii pronunțate, prin care a admis acțiunea introductivă, prima instanță a reținut că taxa aplicată de către organele abilitate ale statului, în temeiul Legii nr.9/2012, este incompatibilă cu prevederile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, actualmente art. 110 din Tratatul de la Lisabona, privind funcționarea Uniunii Europene, în încercarea de argumentare legală a hotărârii emise.
Astfel, pentru ca reclamantul să afirme că noua taxa "contravine art. 90 din Tratatul C.E.” acesta ar trebui să prezinte în concret o comparație cu impozitele din statele comunității europene, aspect ce nu este evidențiat.
Deci, nu se face dovada încălcării "principiului libertății circulației mărfurilor" așa cum greșit a apreciat reclamantul.
De altfel, așa cum se arată în art. 1 al noii legi acesta taxă este o taxa de mediu, care vizează protecția mediului, fiind în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană: "Prezenta lege stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă."
Se mai arătă că această taxă există în mod legal în alte 16 state comunitare (Germania, Italia, Franța, etc.), chiar mai mult, desființarea ei ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, respectiv art. 1 alin. 2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care stabilește:
"Orice persoana fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Prezentele dispoziții nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."
Rezultă fără echivoc compatibilitatea reglementărilor interne cu cerințele și practica comunitară, drept pentru care reținerile instanței de fond consideră că sunt neîntemeiate, iar recursul trebuie admis.
Reclamanta – intimată, legal citată nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurentă cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Taxa plătită de reclamanta intimată a fost calculată în temeiul Legii nr. 9/2012.
Raportat la dispozițiile acestei ordonanțe, taxa este legală. În schimb, ea încalcă dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea U.E. (pe scurt, T.F.U.E.; fostul art. 90 din TCE) așa cum este el interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (C.J.C.U.E.).
Potrivit art. 110 din T.F.U.E., niciun stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite sau taxe interne care nu sunt percepute, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin Hotărârea din 07.04.2011 pronunțată în dosar nr. C-402/09 (cauza T. vs. România) C.J.C.U.E. stabilește că „Art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură de pe piața națională”.
Or, Legea nr. 9/2012 stabilește o taxă care se aplică cu ocazia primei înmatriculări în România a unor autovehicule (cf. art. 4), inclusiv a celor de ocazie cumpărate din alte state membre U.E., fără să stabilească o taxă pentru autovehiculele de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură, aflate deja în circulație pe teritoriul României la data instituirii taxei (și pentru care, deci, nu s-a plătit taxa). Procedând astfel, Statul român descurajează cumpărarea de autovehicule de ocazie din alte state membre ale U.E. prin faptul că face să fie mai avantajoasă cumpărarea autovehiculelor de ocazie similare, ca vechime și uzură, deja înmatriculate pe teritoriul României.
În consecință, instanța este chemată să stabilească dacă Legea nr. 9/2012, încălcând art. 110 din T.F.U.E., mai poate constitui bază legală pentru taxa plătită de reclamant.
Cu privire la această chestiune, Curtea reține următoarele:
Prin Legea nr. 157/2005 România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar potrivit alin. 4, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
Așadar, în măsura în care există neconcordanță între legea internă, în speță Legea nr. 9/2012, și T.F.U.E., instanțele române vor aplica cu prioritate legislația comunitară, ceea ce tribunalul a și făcut.
Consecința este aceea că, dincolo de orice considerente legate de aplicarea legii române (legate de lipsa procedurii prealabile, de tardivitatea ei sau, pe fondul pricinii, de aplicarea Legii nr. 9/2012) taxa este nelegală raportat la art. 110 din T.F.U.E., așa cum este el interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, motiv pentru care în mod justificat a fost restituită de prima instanță.
Considerentele de mai sus au stat în egală măsură la baza practicii judiciare (unitare și constante începând din 2012) privind restituirea taxei de poluare plătite în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 (abrogată prin Legea nr. 9/2012).
Ele rămân valabile și după . noii legi (Legii nr. 9/2012) deoarece aceasta nu înlătură discriminarea între autoturismele deja înmatriculate în România și cele înmatriculate în alte state membre U.E. și descurajează în continuare cumpărarea de autovehicule de ocazie din alte state membre ale U.E.
Așa fiind, Curtea văzând că soluția Tribunalului este legală și temeinică, în temeiul art. 315 Cod procedură civilă, va respinge recursul.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va obliga recurentul să plătească intimatei 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul Administrația Finanțelor Publice Pâncota, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A., împotriva sentinței civile nr. 499/2013 pronunțată de Tribunalul A..
Obligă recurentul să plătească intimatului D. E. 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25.09.2013.
Pentru PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. BACĂU C. D. O. M. C. D.
aflată în C.O., semnează
Președinte C.A.T.,
prof. univ. dr. L. B.
GREFIER,
M. T.
RED:C.D.O./16.10.13
TEHNORED:M.T./16.10.13
2.ex./SM/
Primă instanță:Tribunalul A.
Judecător – M. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5751/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 2957/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
