Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 597/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 597/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 5916/108/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.597
Ședința publică din 20.02.2013
PREȘEDINTE: M. C. D.
JUDECĂTOR: C. D. O.
JUDECĂTOR: M. BACĂU
GREFIER: A. D. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Ineu împotriva sentinței civile nr.717/08.03.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta intimată P. R. și chemata în garanție intimată Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că la data de 15.01.2013 și respectiv la 11.02.2013, reclamanta intimată a depus la dosar concluzii scrise și copia certificatului de înmatriculare legalizată din limba germană, precum și adresa oficială de la serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor A..
Văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, Curtea constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului A. la data de 25.11.2011, reclamanta P. R. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Ineu, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A., în nume propriu și în reprezentarea pârâtei de ordinul I. și Administrația F. pentru Mediu, anularea Deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehiculele nr._/13.12.2010 emisă de pârâta de ordinul I.; obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Ineu la restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în sumă de 6208 lei, plătită cu chitanța . nr._ din 14.12.2010, actualizată cu dobânda fiscală începând cu data introducerii acțiunii, 25.11.2011 și până la restituirea efectivă în baza art. 124 alin. 2 litera d) și art. 120 alin. 7 Cod procedură fiscală, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a plătit taxa pe poluare în sumă 6208 lei, cu chitanța . nr._ din 14.12.2010, la Trezoreria Ineu, stabilită în baza Deciziei de calcul a taxei pe poluare nr._/Ad/13.12.2010, pentru a putea înmatricula autoturismul second hand marca FORD, tip B5Y/FMBA1/MONDEO, Categoria auto M1, norme poluare E3, fabricat în anul 2002, înmatriculat pentru prima dată la 12.04.2002.
Prin concluziile scrise depuse la dosar la data de 24.02.2012 a precizat că nu a solicitat restituirea taxei pe poluare anterior formulării prezentei acțiuni în instanță, deoarece cunoaște faptul că organele fiscale au respins acest tip de cereri în proporție de 100%, împrejurare care o determină să creadă că ar fi făcut un demers inutil.
A invocat în sensul celor sus arătate dispozitivul Deciziei nr. 24/14.11.2011 a Î.C.C.J. prin care s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din OUG nr. 50/2008, raportat la prevederile art. 205-218 Cod procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei pe poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 litera d), din același act normativ.
A susținut că taxa este prelevată cu încălcarea dreptului comunitar, respectiv a art. 90 din Tratatul CE, deoarece OUG nr. 50/2008 care stă la baza stabilirii taxei pe poluare îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu textul de lege menționat deoarece creează o discriminare între autoturismele second hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România după 01.07.2008 și autoturismele second hand înmatriculate deja în România.
S-a arătat că incompatibilitatea constă și în raportul de concurență între produsele importate și produsele naționale, deoarece influențează alegerea consumatorului, iar pe de altă parte taxa pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 este de natură să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second hand înmatriculate deja într-un alt stat membru.
A mai susținut că taxa încalcă principiul poluatorul plătește, că taxa pe poluare nu este taxa de mediu deoarece nu se încadrează în definiția dată taxelor de mediu sau a taxelor ecologice, care reprezintă totalitatea contribuțiilor obligatorii percepute în considerarea unei materii impozabile, succeptibile de a aduce atingere mediului, indiferent dacă acestea sunt colectate la bugetul de stat, la bugetele locale sau într-un fond special destinat protecției mediului, deoarece legiuitorul nu a instituit această taxă pentru combaterea poluării, prin taxarea mai pronunțată a autoturismelor care poluează mai mult, ci a urmărit doar colectarea de venituri la bugetul de stat.
Principiul poluatorul plătește este aplicat discriminatoriu deoarece a fost reinterpretat de guvern și transformat în principiul „uni poluatori plătesc” respectiv plătesc doar deținătorii de autoturisme înmatriculate după data de 01.07.2008, nu și cei care și-au înmatriculat autoturismele anterior acestei date.
În privința dobânzilor reclamanta a solicitat acordarea acestora începând cu data înregistrării plângerii prealabile și până la data restituirii efective.
În drept a invocat prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, art. 124 alin. 1 și 2 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, art. 25 și art. 90 din Tratatul CE, art. 148 alin. 2 din Constituția României.
Prin întâmpinare pârâta Administrația Finanțelor Publice Ineu prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A., a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, formulând o cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, solicitând ca în cazul admiterii acțiunii reclamantului să fie admisă și cererea de chemare în garanție, cu consecința obligării chematei în garanție la suportarea despăgubirilor și a celorlalte cheltuieli, în locul pârâtei, deoarece taxa pe poluare a intrat în patrimoniul acesteia, în baza dispozițiilor speciale ale OUG nr. 50/2008.
Prin sentința civilă nr.717/08.03.2012, Tribunalul A. a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă și, în consecință:
A anulat decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehiculele nr._/13.12.2010 emisă de pârâta de ordinul I., a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice a Ineu la restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în sumă de 6208 lei, plătită cu chitanța . nr._ din 14.12.2010, actualizată cu dobânda fiscală până la data plății efective în baza art. 117 alin. 1 litera d) Cod procedură fiscală, a respins acțiunea față de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A. pe lipsa calității procesuale pasive, a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta de ordinul I. în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu pe care a obligat-o să suporte toate cheltuielile stabilite în sarcina pârâtei prin hotărâre și a obligat pârâta la 39,30 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta a achiziționat autoturismul second hand marca FORD, tip B5Y/FMBA1/MONDEO, Categoria auto M1, norme poluare E3, fabricat în anul 2002, înmatriculat pentru prima dată la 12.04.2002, pentru care a plătit taxa pe poluare pentru autovehicule în sumă de 6.208 lei.
Calculul taxei în speță a fost corect raportat la caracteristicile tehnice ale autovehiculului și celelalte criterii prevăzute de OUG nr. 50/2008, nefiind contestat de către reclamant sub aspectul cuantumului.
În ce privește excepția inadmisibilității acțiunii ca prematur formulată, ca urmare a necontestării Deciziei de calcul în procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, instanța a respins-o.
În speța de față taxa pe poluare în sumă de 6.208 lei stabilită prin Decizia de calcul nr._/Ad/13.12.2010 de către pârâta AFP Ineu este nelegală.
Tribunalul a reținut în esență inaplicabilitatea Ordonanței de Urgență nr. 50/2008, pe considerentul că aceasta încalcă prevederile art. 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană), potrivit cărora nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, a reținut că instanța de judecată este obligată să țină seama de efectele pe care le determină hotărârea preliminară din 7 aprilie 2011 pronunțată în cauza C – 402/09, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei atare hotărâri formulată în temeiul art. 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, și prin care Camera I a Curții a statuat după calificarea procedurii ca având caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, că art. 110 TFUE trebuie să fie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Prin urmare, în conformitate cu hotărârea pronunțată în cauza „T.”, în privința taxei de poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării sale în vigoare, respectiv de la 1 iulie 2008, în condițiile în care indeniabil instanțele de contencios fiscal sunt obligate să aplice dreptul european, cu atât mai mult cu cât este știut că o atare obligație le incumbă chiar și fără a fi nevoite să aștepte sub acest aspect intervenția Curții de Justiție a Uniunii Europene, astfel cum s-a statuat fără niciun echivoc prin hotărârea din 9 martie 1978, afacerea 106/77, Szimmenthal, par. 21 – 24.
Față de temeinicia pretențiilor formulate de către reclamantă în cererea introductivă de instanță privind restituirea taxei pentru poluare a apărut ca fiind fondată, ca o consecință și cererea subsidiară a reclamantului vizând obligarea pârâtei și la dobânzi legale în materie fiscală până la data restituirii efective, deoarece cu privire la actualizarea sumelor achitate cu dobânda legală în materie fiscală legale până la data plății efective, instanța a constatat că, în cazul sumelor restituite de la bugetul statului se datorează dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantului putând fi reparat integral numai în acest mod, prin aplicarea art.124 alin.2 raportat la art.120 alin.7 Cod procedură fiscală.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Ineu solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În motivare se critică reținerile primei instanțe din care rezultă că taxa aplicată de către organele abilitate ale statului, în temeiul OG nr. 50/2008, cu modificările succesive, ar fi incompatibilă cu prevederile art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, actualmente art.110 din Tratatul de la Lisabona, susținându-se în esență că taxa instituită de OUG nr.50/2008 este legală.
Susține recurenta că din expunerea de motive a OUG 50/2008 rezultă că adoptarea OUG 50/2008 a avut, printre alte motivații și necesitatea respectării legislației europene și că România, prin aprobarea O.U.G 50/2008 privind taxa pe poluare, s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul poluatorul plătește.
Așadar, rezultă fără dubiu faptul că, așa cum este reglementată de OUG nr. 50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.
Recurenta reiterează în mod identic și celelalte motive arătate și în întâmpinarea formulată în fața primei instanțe.
Reclamanta intimată a formulat concluzii scrise solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și prin prisma disp. art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă și văzând că nu sunt incidente disp. art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța conform art. 312 alin. 1 Cod procedura civilă, îl va respinge ca nefondat si va menține ca temeinica si legală hotărârea recurată, pentru următoarele considerente:
În analizarea legalității soluției pronunțate de instanța de fond și prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea consideră necesară expunerea prealabilă a legislației naționale aplicabile, a dispozițiilor art.110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.
Pe plan intern, Curtea retine ca taxa de poluare a fost instituită prin OUG nr. 50/2008, care a abrogat prevederile din Codul fiscal referitoare la taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor. Reglementarea taxei de poluare a suferit mai multe modificări după .>
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza T. și în cauza N. a analizând art.110 TFUE din perspectiva unor versiuni diferite ale OUG nr.50/2008. Cu toate acestea, instanța apreciază că hotărârile menționate sunt aplicabile speței în primul rând pentru că instanța europeană a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională. Cu alte cuvinte este necesar a se stabili doar dacă modificările ulteriore corespund sau nu normei comunitare, așa cum a fost ea interpretată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
În această chestiune sunt relevante argumentele Curții din Cauza 6/62, cunoscută sub numele V. Gend en Loos.
„În plus, rolul Curții de Justiție, în temeiul art. 177, al cărui scop este de a asigura uniformitatea de interpretare a Tratatului de către instanțele naționale, confirmă faptul că statele au recunoscut dreptului comunitar o autoritate susceptibilă de a fi invocată de către resortisanții lor în fața acestor instanțe.
În al doilea rând, unul dintre argumentele hotărârilor instanței europene are aplicabilitate și în cauză, întrucât vizează o caracteristică nemodificată a taxei de poluare.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat astfel că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date.
Această caracteristică esențială a taxei de poluare, reiterată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și în cauza N. (cauza C – 263/10 Hotărârea din 07.07.2011, paragraful 27) a rămas neschimbată până în prezent.
Obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform cărora Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
În raport cu dispozițiile din Constituția României menționate, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar, aspect reținut și de către instanța de fond.
În concluzie, începând cu data aderării, 1.01.2007, este obligatorie pentru Statul român respectarea așa numitului „acquis comunitar” – astfel cum este definit prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1367/2000, privind constituirea și funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordanței dispozițiilor și principiilor Constituției României cu acquisul comunitar, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 30 din_, definiție a acquisul comunitar conform căreia acesta include, între alte acte normative, „dispozițiile Tratatului instituind Comunitatea Europeană, semnat la 25 martie 1957 la R., și ale Tratatului privind Uniunea Europeană, semnat la 7 februarie 1992 la Maastricht, ambele republicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. C 340 din 10 noiembrie 1997”.
Cu privire la competența instanțelor de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar, Curtea reține că în dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”
Date fiind această opinie explicită a Curții de Justiție a Comunităților Europene – a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar –instanța constată că instanțele române de drept comun sunt competente să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
Mai mult, Înalta Curte de Casație și Justiție, investită cu soluționarea recursurilor în interesul legii cu privire la aplicarea art. 4, art.7 și art. 10 din OUG nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la prevederile art. 7 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, cu referire la posibilitatea obligării Instituției Prefectului la înmatricularea unui autovehicul, fără a exista o prealabilă constatare din partea autorității fiscale competente, în sensul că taxa pe poluare pentru autovehicule este sau nu datorată, precum și cu privire la admisibilitatea/inadmisibilitatea acțiunii de restituire a taxei pe poluare, în condițiile în care reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile prevăzută la art. 7 din OUG nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011 a admis recursurile în interesul legii prin Decizia nr. 24/14.11.2011, obligatorie în baza prevederilor art. 3307 alin.4 Cod procedură civilă, începând cu data pronunțării ei.
În esență, a concluzionat că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din OUG nr. 50/2008, raportat la prevederile art. 205 – 218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică cererilor de restituire a taxei pe poluare întemeiată pe prevederile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Se poate observa astfel că, deși Legea nr.9/2012 (privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule) prevede la art.4 alin 2 din Legea nr. 9/2012 obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat, (astfel cum au sugerat cele două hotărâri ale instanței europene), prin art.1 din OUG nr.1/2012 a fost suspendată aplicarea dispozițiilor menționate până la 1 ianuarie 2013.
În plus, Curtea a apreciat că nu este respectat nici principiul poluatorul plătește, această taxă fiind aplicabilă doar autoturismelor de ocazie importate, obiectivul protecției mediului putând fi atins prin instituire unei taxe anuale care nu ar mai favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate.
Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europene de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09) și în cauza N. (C‑263/10), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Curtea constată neîntemeiate susținerile pârâtei recurente cu privire la respectarea art.110 TFUE (fostul articol 90), sub acest aspect, sentința civilă atacată fiind corectă.
Curtea nu poate reține apărările vizând apariția Legii nr. 9/2012, întrucât situația constatată de Curtea Europeană de Justiție a rămas nemodificată, singura noutate introdusă de legea nouă constând în instituirea unei alte modalități de calcul, care nu schimbă cu nimic reținerile Curții Europene de Justiție. În plus, dispozițiile invocate de recurentă nici nu erau în vigoare la data achitării taxei de către reclamanta intimată, cererea sa de restituire fiind analizată în raport de legislația în vigoare la acea dată, respectiv OUG nr.50/2008, și, mai mult decât atât, așa cum s-a arătat deja, dispozițiile art.4 alin 2 din Legea nr. 9/2012 sunt și actualmente suspendate.
În baza art.274 alin.1 Cod procedură civilă, obligă pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Ineu la plata către reclamantă a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată, compuse din onorariu avocat conform chitanței fiscale nr. 014 din 21.01.2013 aflată la fila 15 dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Ineu împotriva sentinței civile nr. 717/08.03.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta P. R. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.02.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. C. D. C. D. O. M. Bacău
GREFIER
A. D. B.
Red. M.B. –07.03.2013
Tehnored. A.D.B. –14.03.2013/2 ex.
Prima instanță: Tribunalul A.
Judecător: L. J.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9606/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9550/2013.... → |
|---|
