Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9488/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9488/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-10-2013 în dosarul nr. 9830/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 9488
Ședința publică din 18 octombrie 2013
PREȘEDINTE: Dr. L. L.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER: O. IOȚCOVICI
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice a orașului Sebiș, împotriva sentinței civile nr. 3811/21.05.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat I. T., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă av. D. P. A. în substituirea av. T. C., pentru reclamantul intimat, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantului depune la dosar împuternicire avocațială, delegație de substituire și concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului solicită respingerea recursului declarat în cauză și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de prima instanță, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3811/21.05.2013 pronunțată în dosarul cu același număr, Tribunalul A. a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul I. T. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sebiș și a obligat pe pârâtă să restituie reclamantului taxa pentru prima înmatriculare achitată în sumă de 5.752,04 lei, sumă ce urmează a fi actualizată cu dobânda legală în materie fiscală, începând cu data plății și până la data restituirii efective a acesteia; a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului 239,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termenul prevăzut de lege, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a orașului Sebiș, invocând nelegalitatea hotărârii prin aceea că temeiul perceperii taxei de poluare a fost O.G 50/2008, act normativ în deplin acord cu art. 110 TFUE.
În cauză, intimatul reclamant a depus la dosar concluzii scrise.
Verificând recursul declarat, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, 304 ind. 1 Cod procedură civilă, în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici alte temeiuri în sensul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă.
Astfel, cât privește fondul cauzei, Curtea reține că recurenta susține compatibilitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu dreptul european, în raport cu art. 110 din TFUE.
Impedimentul de analiză a argumentelor expuse în motivele de recurs derivă din faptul pronunțării unor hotărâri în procedura reglementată de art. 267 din TFUE de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin care a fost lămurit înțelesul art. 110 din Tratat, incident în cauza de față, la care se adaugă: prioritatea normelor europene față de cele interne, contrare sau incompatibile cu dreptul Uniunii Europene; efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale, obligația de interpretare a dreptului intern conform dreptului european, obligația reparării prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor europene, ca urmare a emiterii unor norme contrare sau incompatibile cu dreptul european.
În acest cadru, Curtea evocă Hotărârea din 7 aprilie 2011 a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra Satului Român, prin care s-a statuat că, art. 110 din TFUE (fost art. 90 CE) trebuie interpretat în sensul că "se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de piața națională".
Din această perspectivă, judecătorul național a constatat incompatibilitatea dispozițiilor cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu norma europeană menționată, dat fiind că, taxa prevăzută de norma internă română nu este impusă și vehiculelor similare puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării / reînmatriculării lor, constatare care obligă la admiterea acțiunii și restituirea sumei încasate cu titlu taxă de poluare către reclamanți, conform principiului arătat mai sus.
Totodată, s-a avut în vedere conținutul concluziilor scrise, în raport cu motivele de recurs formulate în cauză.
Critica recurentei cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată de către prima instanță este nefondată, deoarece aceasta (prima instanță) a acordat cheltuielile de judecată cu respectarea întocmai a art. 274 - 276 Cod proc.civ., cheltuielile de judecată fiind dovedite, iar recurenta este parte căzută în pretenții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice a orașului Sebiș, împotriva sentinței civile nr. 3811/21.05.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat I. T..
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, Dr. L. L. C. P. F. Ș.
GREFIER,O. IOȚCOVICI
Red.L.L./22.10.2013
Tehnored O.I./L.P./31.10.2013
Ex.2
Primă instanță: C. Șianțiu – Tribunalul A.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9228/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 477/2013.... → |
|---|








