Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5913/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 5913/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 2186/115/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR.5913

Ședința publică din 19.06.2013

PREȘEDINTE: C. D. O.

JUDECĂTOR: M. C. D.

JUDECĂTOR: R. P.

GREFIER: A. D. B.

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S., în nume propriu și în numele Administrației Finanțelor Publice Băile Herculane împotriva sentinței civile nr. 1591/23.11.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat C. N. și chemata în garanție intimată Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat avocat S. A., pentru reclamantul intimat, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul reclamantului intimat depune la dosar împuternicirea avocațială, chitanța reprezentând onorariu de avocat, copie după dovezile de deplasare, concluzii scrise și arată că nu mai are alte cereri de formulat, situație în care instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate de prima instanță, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de transport.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, Curtea constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C.-S., la data de 02.05.2012, sub nr._ /07.04.2012, reclamantul C. N. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane șu Administrația F. pentru Mediu a solicitat instanței obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2.929 lei, ce reprezintă contravaloarea taxei de poluare, fără cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1591/23.11.2012, Tribunalul C.-S. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu, a admis, în parte, acțiunea formulată de către reclamant, a respins acțiunea reclamantului față de pârâta Administrația F. pentru Mediu, pentru lipsa calității procesuale pasive, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane să restituie reclamantului suma de 2.929 lei, reprezentând taxa de poluare și a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a obligat chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei suma de 2.929 lei, reprezentând taxa de poluare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Procedând în conformitate cu prevederile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, la soluționarea excepțiilor invocate în cauză, tribunalul a reținut următoarele:

Tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu, invocată din oficiu, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art. 1 și 2 din regulamentul de organizare și funcționare a Administrației F. pentru Mediu aprobat prin H.G. nr. 105/2006, Administrația F. pentru Mediu este o instituție publică, înființată conform O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu, în coordonarea autorității publice centrale pentru protecția mediului și un instrument economico – financiar destinat susținerii și realizării proiectelor și programelor pentru protecția mediului.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, taxa pe poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.

Potrivit art. 5 alin. 1 din actul normativ sus menționat, taxa se calculează de către autoritatea fiscală competentă.

În speța de față taxa a fost stabilită prin decizia de calcul nr. 2360/21.11.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane și achitată cu chitanța . nr._/21.11.2008.

Prin acțiunea formulată reclamantul a solicitat restituirea sumei stabilită prin decizia de calcul.

În raport de emitentul actului administrativ contestat, tribunalul a reținut că pârâta Administrația F. pentru Mediu nu are calitate procesuală pasivă în cauză, astfel că va respinge acțiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâta Administrația F. pentru Mediu.

Referitor la excepțiile neîndeplinirii procedurii prealabile și tardivității procedurii prealabile, invocate de către pârâtă, prin întâmpinare, instanța a reținut următoarele:

Prin hotărârea din data de 07.04.2011, în cauza C-402/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în sensul că taxa de poluare, reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, este contrară dispozițiilor art. 110 din TFUE.

Conform jurisprudenței stabile a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european. Rațiunea acestui drept constă în aceea ce un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european.

Potrivit aceleiași jurisprudențe a Curții Europene, regulile privind rambursarea sumelor încasate cu încălcarea dreptului european sunt reguli naționale, care trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității.

Potrivit jurisprudenței instanței de la Luxemburg, sunt considerate rezonabile perioadele cuprinse între 3 și 5 ani de la data pronunțării Curții, prin care s-a constatat că taxa este necompatibilă cu dreptul european, pentru exercitarea dreptului de rambursare.

Din analiza pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în afacerea Metallgesellschaft și Hoechst a rezultat faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor, ceea ce înseamnă că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care aceste autorități sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.

În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii, este aceea întemeiată pe dispozițiile art. 148 alin. 1 și 4 din Constituție și art. 117 lit. d din Codul de procedură fiscală, respectiv să solicite restituirea taxei de poluare, constatată a fi contrară prevederilor art. 110 din Tratatul de Funcționare al UE (TFUE).

Pe cale de consecință, tribunalul a respins, ca neîntemeiate, excepțiile invocate de către pârâtă.

Pe fondul cauzei, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a reținut că reclamantul C. N. a cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism marca Opel; pentru înmatricularea acestuia în România reclamantul a achitat taxa de poluare, în cuantum de 2.929 lei, conform chitanței . nr._/21.11.2008.

Taxa de poluare a fost calculată în baza deciziei nr. 2360/21.11.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane, împotriva căreia reclamantul a formulat contestație, considerând că taxa i-a fost percepută eronat, cu aplicarea greșită a legii.

Pârâta, prin răspunsul nr. 4009/26.08.2011, a respins cererea reclamantului, menționând că nu există temei legal pentru restituirea sumei solicitate (fila 8 și 39 dosar).

Tribunalul a reținut că reglementarea taxei de poluare pentru autovehicule a fost instituită începând cu data de 01.07.2008 prin O.U.G. nr. 50/2008.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene, sesizată cu privire la compatibilitatea acestei reglementări cu dreptul Uniunii, prin hotărârea din data de 07 aprilie 2011 în cauza C-402/09, s-a pronunțat în sensul că taxa de poluare reglementată prin O.U.G. nr. 50/2008 este contrară dreptului Uniunii, respectiv prevederilor art. 110 din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene (T.F.U.E).

Conform jurisprudenței constante a C.J.U.E., contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (afacerea 199/82, San Giorgio, afacerile reunite C-441/98 și C-442/98, Michailidis etc.). Rațiunea acestui drept constă în faptul că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european.

Având în vedere cele mai sus enunțate, tribunalul a constatat că prevederile O.U.G. nr. 50/2008, prin care s-a instituit taxa de poluare care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în România, stat membru al Uniunii Europene, încalcă prevederile art. 110 din T.F.U.E. (fost art. 90 Tratatul CE).

În conformitate cu prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României, tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 110 din TFUE, în speța de față, fiind unanim admis, atât în practica judiciară internă cât și în practica C.J.U.E., că dispozițiile art. 110 (fostul art. 90 din Tratatul CE) produc efecte directe și, ca atare, creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre al Uniunii trebuie să le protejeze.

Prin prisma celor mai sus enunțate, judecătorul național, ca prim judecător european, are competență, în situația în care dă efect direct dispozițiilor art. 110 din TFUE, să aplice procedurile naționale, de așa manieră, încât drepturile prevăzute în tratatul Uniunii să fie efectiv și integral protejate.

Cum România este stat membru al Uniunii Europene, sunt incidente dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României, dispoziții mai sus enunțate, potrivit cărora legislația Uniunii are caracter obligatoriu și prevalează asupra legii interne, iar conform alin. 4 al aceluiași articol, jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S., în nume proprie și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Băile Herculane solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea hotărârii atacate ca fiind netemeinică și nelegală, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond pentru a se pronunța prin dispozitivul sentinței cu privire la excepțiile invocate; modificarea în parte a hotărârii recurate ca fiind netemeinică și nelegală, respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu, respingerea acțiunii ca inadmisibile având în vedere neîndeplinirea procedurii prealabile, respingerea acțiunii având în vedere tardivitatea, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare, se arată cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasivă a Administrației F. pentru Mediu că această instituție are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât taxa pe poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.

Organele fiscale doar stabilesc și încasează taxe pe poluare în conformitate cu prevederile dispozițiilor art. 5 și art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, iar beneficiar al acestei taxe este alt organ administrativ, respectiv Administrația F. pentru Mediu.

S-au invocat dispozițiile art. 3 din Hotărârea nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008.

Cu privire la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative, recurenta a arătat că înainte de a se adresa instanței de judecată reclamantul trebuia să formuleze în prealabil contestație împotriva actului administrativ fiscal, respectiv împotriva Deciziei de calcul a taxei pe poluare nr. 2360/21.11.2008. Reclamantul nu a formulat contestație împotriva Deciziei de calcul a taxei pe poluare nr. 2360/21.11.2008.

S-au invocat dispozițiile art. 41 din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Recurenta a invocat excepția tardivității formulării procedurii prealabile administrative.

S-a arătat că în cazul în care instanța înțelege că reclamantul a îndeplinit procedura prealabilă administrativă prin cererea înregistrată la A.F.P. Băile Herculane sub nr.1467/05.05.2011, invocă excepția tardivității acesteia, raportat la emiterea deciziei de calcul a taxei pe poluare și a plătii taxei pe poluare la data de 21.11.2008.

Decizia de calcul al taxei pe poluare nr. 2360 a fost emisă la data de 21.11.2008, iar reclamantului i-a fost comunicată decizia de calcul al taxei pe poluare în data de 21.11.2008, personal, pe bază de semnătură.

Reclamantul a formulat cerere de restituire a taxei pe poluare la data de 05.05.2011, cu mult peste termenul legal.

De asemenea, recurenta invocat dispozițiile art. 205 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 și art. 207 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 considerând faptul că procedura prealabilă nu a fost îndeplinită în termen legal a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la aceste excepții, în condițiile în care dispozitivul sentinței este cel ce se execută, nu considerentele.

Recurenta reiterează în mod identic și celelalte motive arătate și în întâmpinarea formulată în fața primei instanțe.

Reclamantul intimat a formulat concluzii scrise solicitând respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de prima instanță.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurente cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Prin decizia nr.24 din 14.11.2011, pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că procedura de contestare a deciziei de calcul a taxei de poluare nu se aplică în cazul cererilor de restituire în baza prevederilor art.117 alin.1 lit.d din OG nr.92/2003, Codul de procedură fiscală. Ori, de vreme ce în prezenta pricină reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din OG nr.93 2/2003, concluzia se impune este aceea că excepția inadmisibilității, fundamentată pe lipsa plângerii prealabile ori pe tardivitatea acesteia, este neîntemeiată, fiind în mod corect respinsă de prima instanță.

Cât privește fondul, în analizarea legalității soluției pronunțate de instanța de fond și a cererii formulate de reclamant, Curtea consideră necesară expunerea prealabilă a legislației naționale aplicabile, a dispozițiilor art.110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.

Pe plan intern, Curtea retine ca taxa de poluare a fost instituită prin OUG nr. 50/2008, care a abrogat prevederile din Codul fiscal referitoare la taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor. Reglementarea taxei de poluare a suferit mai multe modificări după .>

Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza T. și în cauza N. a analizând art.110 TFUE din perspectiva unor versiuni diferite ale OUG nr.50/2008. Cu toate acestea, instanța apreciază că hotărârile menționate sunt aplicabile speței în primul rând pentru că instanța europeană a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională. Cu alte cuvinte este necesar a se stabili doar dacă modificările ulteriore corespund sau nu normei comunitare, așa cum a fost ea interpretată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.

În al doilea rând, unul dintre argumentele hotărârilor instanței europene are aplicabilitate și în cauză, întrucât vizează o caracteristică nemodificată a taxei de poluare.

Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat astfel că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date. Această caracteristică esențială a taxei de poluare a rămas neschimbată până în prezent, indiferent de modificările aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008.

În plus, Curtea a apreciat că nu este respectat nici principiul poluatorul plătește, această taxă fiind aplicabilă doar autoturismelor de ocazie importate, obiectivul protecției mediului putând fi atins prin instituire unei taxe anuale care nu ar mai favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate.

Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europeane de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09) și în cauza N. (C‑263/10), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Curtea constată neîntemeiate susținerile pârâtei recurente cu privire la respectarea art.110 TFUE (fostul articol 90), sub acest aspect, sentința civilă atacată fiind corectă.

Constatând așadar neîntemeiat recursul, Curtea urmează a-l respinge ca atare, în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă.

Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va obliga recurentele la plata cheltuielilor de judecată către intimat în cuantum de 1137 lei, reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S., în nume propriu și în numele Administrației Finanțelor Publice Băile Herculane împotriva Sentinței Civile nr. 1591/23.11.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S., în dosar nr._ .

Obligă recurentele la plata cheltuielilor de judecată către reclamantul intimat C. N., în cuantum de 1137 lei, reprezentând onorariu avocat și cheltuieli de transport.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 19.06.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

C. D. O. M. C. D. R. P.

GREFIER

A. D. B.

Red. M.C.D/16.07.2013

Tehnored. A.D.B/17.07.2013/2 ex.

Prima instanță: Tribunalul C.-S.

Judecător: I. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5913/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA