Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1289/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1289/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 1325/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA DE C.
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.1289
Ședința publică din data de 20 martie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: DR. C. P.
JUDECĂTOR: M. C. DICA
JUDECĂTOR: C. L.
GREFIER: F. B.
Pe rol se află, recursul formulat de recurenta pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a orașului Băile Herculane împotriva sentinței civile nr. 1007/14.09.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant P. N. C., având ca obiect contestația act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat H. A. în substituirea avocatului A. L. B. pentru reclamantul intimat P. N., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantului intimat depune la dosar împuternicire avocațială de substituire și concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbaterea în fond a recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului, menținere a hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 1007 din data de 14 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de către reclamantul P. N. C., în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE C. – S., ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI BĂILE HERCULANE și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU București.
A respins acțiunea reclamantului față de pârâta Administrația F. pentru Mediu, pentru lipsa calității procesuale pasive.
A anulat decizia de calcul al taxei pe poluare nr. 902/15.02.2012.
A obligat pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice C. – S. și Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane, față de reclamant, la restituirea sumei de 2.688 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda aferentă acesteia, calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la data de 05.03.2012 până la data plății efective a taxei de poluare.
A obligat pârâtele la plata față de reclamant a sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
A admis cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU București și a obligat chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtelor suma de 2.688 lei și dobânda legală aferentă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut
Procedând în conformitate cu prevederile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, la soluționarea excepțiilor invocate în cauză, instanța a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu, invocată din oficiu, instanța a reținut următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 1 și 2 din regulamentul de organizare și funcționare a Administrației F. pentru Mediu aprobat prin H.G. nr. 105/2006, Administrația F. pentru Mediu este o instituție publică, înființată conform O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu, în coordonarea autorității publice centrale pentru protecția mediului și un instrument economico – financiar destinat susținerii și realizării proiectelor și programelor pentru protecția mediului.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, taxa pe poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Potrivit art. 5 alin. 1 din actul normativ sus menționat, taxa se calculează de către autoritatea fiscală competentă.
În speța de față taxa a fost stabilită prin decizia de calcul nr. 902/15.02.2012 (fila 9 și 54 dosar) emisă de Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane și achitată cu chitanța . nr._/15.02.2012 (fila 10 și 55 dosar).
Prin acțiunea formulată reclamantul a solicitat anularea deciziei de calcul și restituirea sumei încasate cu titlu de taxă pe poluare, calculată în baza deciziei de calcul menționată anterior.
În raport de emitentul actului administrativ contestat, tribunalul a reținut că pârâta Administrația F. pentru Mediu nu are calitate procesuală pasivă în cauză, astfel că a respins acțiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâta Administrația F. pentru Mediu.
Referitor la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de către pârâtă, prin întâmpinare, instanța a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 902/15.02.2012 s-a stabilit taxa de poluare în valoare de 2.688 lei (fila 9 și 54 dosar).
Împotriva deciziei nr. 902/15.02.2012, prin care pârâta a stabilit taxa de poluare, reclamantul a formulat plângere prealabilă, înregistrată sub nr. 1278/05.03.2012, respectiv în termenul legal de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 (fila 51-54 dosar).
Pe cale de consecință, tribunalul a respins, ca nefondată, excepția invocată de pârâtă.
Reclamantul P. N. C. a cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism marca Opel; pentru înmatricularea acestuia în România reclamantul a achitat taxa de poluare, în cuantum de 2.688 lei, conform chitanței . nr._/15.02.2012 (fila 10 și 55 dosar).
Taxa de poluare a fost calculată în baza deciziei nr. 902/15.02.2012 (fila 9 și 54 dosar), împotriva căreia reclamantul a formulat contestație, considerând că taxa i-a fost percepută eronat, cu aplicarea greșită a legii (fila 51-52 dosar).
Pârâta, prin răspunsul nr. 1330/07.03.2012, a respins cererea reclamantului, menționând că nu există temei legal pentru soluționarea acesteia (fila 38 și 53 dosar).
Soluționarea prezentei cauze depinde de clarificarea problemei de drept ivită în cauză, respectiv de a se stabili dacă legislația internă, care condiționează înmatricularea autoturismului achiziționat de reclamant dintr-un stat membru al Uniunii Europene de achitarea taxei de poluare, contravine sau nu cu prevederile dreptului european.
Din interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. 1 lit. a și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 rezultă că obligația achitării taxei de poluare intervine numai pentru autovehiculele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație, dacă au fost înmatriculate în țară, situație care generează o discriminare între vehiculele second – hand achiziționate în România și vehiculele second – hand achiziționate din afara țării.
Tribunalul a reținut că, urmare a sesizărilor privind compatibilitatea reglementării taxei de poluare cu dreptul Uniunii Europene, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în sensul că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 paragraf 1 din TFUE (cauza C-402/09) în măsura în care regimul fiscal este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și uzură de pe piața națională.
Discriminarea, între autovehiculele second-hand achiziționate din țară și cele achiziționate dintr-un stat membru al Uniunii Europene, rezultată ca efect al aplicării prevederilor O.U.G. nr. 50/2008, continuă să existe în condițiile în care aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. a din Legea nr. 9/2012 este suspendată începând cu data de 31.01.2012, potrivit art. I din O.U.G. nr. 1/30.01.2012, motiv pentru care tribunalul a apreciat că taxa de poluare instituită de Legea nr. 9/2012 pentru înmatricularea autovehiculelor cumpărate de ocazie dintr-un stat membru al Uniunii Europene este contrară dispozițiilor art. 110 paragraf 1 din T.F.U.E.
În conformitate cu prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, tribunalul a reținut aplicarea prioritară a tratatelor constitutive ale Uniunii, precum și a celorlalte reglementări europene cu caracter obligatoriu.
Prin prisma celor mai sus enunțate, judecătorul național, ca prim judecător european, are competență, în situația în care dă efect direct normelor dreptului european, să aplice procedurile naționale de așa manieră încât drepturile prevăzute în Tratatul Uniunii să fie efectiv și integral protejate.
Ca atare, tribunalul a reținut că taxa de poluare a fost încasată de pârâte cu încălcarea dispozițiilor dreptului european, motiv pentru care consideră întemeiată acțiunea reclamantului; pe cale de consecință, a anulat decizia de calcul al taxei pe poluare nr. 902/15.02.2012 și a obligat pârâtele să restituie reclamantului suma de 2.688 lei, reprezentând taxa de poluare.
Împotriva Sentinței civile nr. 1007/14.09.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ , în termen legal la data de 19 octombrie 2012 a declarat recurs recurenta pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a orașului Băile Herculane, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței civile nr. 1007/14.09.2012 a Tribunalului C.-S. și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond cu privire la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative, iar în caz contrar modificarea în parte sentința civilă recurată ca fiind netemeinică și nelegală, respingerea acțiunii reclamantului ca inadmisibilă având în vedere neîndeplinirea procedurii prealabile, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
În motivarea recursului a arătat că sentința este netemeinică și nelegală
întrcuât instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative invocată de D.G.F.P. C.-S. prin întâmpinare nr. 5899/14.05.2012 depusă la grefa instanței de judecată la data de 16.05.2012. Pe fondul cauzei a solicitat curții să constate următoarele:
Prin aprobarea Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, România s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul „poluatorul plătește", adoptarea taxei facându-se în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene.
Așadar, rezultă fără dubiu faptul că, așa cum este reglementată de Legea nr. 9/2012, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.
Îndeplinind aceste condiții, este evident că taxa achitată de reclamant este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care solicităm ca cererea reclamantului să fie respinsă ca neîntemeiată.
Întreaga practică jurisprudențială comunitară este în acest sens, tocmai existența taxei pentru emisiile poluante în alte state comunitare de tradiție din care am exemplificat mai înainte (în unele, în cuantum cel puțin dublu față de România) indicând fără dubiu, legalitatea și mai ales, necesitatea existenței acesteia pentru un stat membru U.E.
Așadar, rezultă fără dubiu faptul că, așa cum este reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, taxa pe poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.
Examinând recursul promovat de pârâta-recurentă Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Băile Herculane, prin raportare la motivele invocate, la probele administrate în cauză și la dispozițiile art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041 Codul de procedură civilă, Curtea apreciază că este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantului de a i se restitui taxa de poluare încasată de Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane și a cărei restituire a fost refuzată de această autoritate fiscală.
Prin decizia nr. 24/14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a statuat că „procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.
Având în vedere caracterul obligatoriu al acestei decizii a instanței supreme, Curtea constată că nerespectarea de către reclamant a cerinței de formulare a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare nu poate conduce la sancționarea acesteia prin pierderea dreptului la restituirea taxei în litigiu.
Reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare, astfel încât, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de către pârâta-recurentă, este nefondată.
Prin calitate procesuală pasivă se înțelege identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
Din dispozițiile legale privitoare la plata taxei pentru emisiile poluante rezultă că ea este calculată, stabilită și impusă prin acte emise de organele fiscale, iar contestarea ei este posibilă numai în fața organelor fiscale, cu respectarea dispozițiilor din Codul de Procedură Fiscală.
În cauză, taxa pentru emisiile poluante a fost plătită de reclamantă la Administrația Finanțelor Publice Băile-Herculane, iar această autoritate administrativă a refuzat restituirea taxei la cererea reclamantului.
Împrejurarea că taxa pentru emisiile poluante reprezintă venit la bugetul F. pentru Mediu, iar Administrația F. pentru Mediu gestionează sumele respective nu conduce la concluzia că autoritățile fiscale, care calculează și impun plata taxei pentru emisiile poluante, nu au calitate procesuală pasivă.
Pe de altă parte, reclamantului nu îi poate fi opusă relația dintre pârâta Administrația Finanțelor Publice Băile-Herculane și Administrația F. pentru Mediu, ea având un raport juridic cu instituția care i-a impus taxa pentru emisiile poluante și i-a refuzat restituirea acesteia.
Astfel, Curtea apreciază că în speță, în mod legal s-a constatat lipsa calității procesuale pasive a Administrației F. pentru Mediu.
În cauză, reclamantul nu pune în discuție o discriminare directă permisă de dispozițiile Legii nr. 9/2012, modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, căci, din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin Legea nr. 9/2012, modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, nu face vreo deosebire între autovehicule în funcție de proveniența lor sau între proprietarii acestor vehicule în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza T. C-402/09 și publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Reclamantul se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituite prin Legea nr. 9/2012, modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, susținând că ea descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care este relevantă comparația între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza T. C-402/09, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”. Totodată, a arătat că, „în aceste condiții, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”. La pct. 53 a precizat că „astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
În această cauză, Curtea a analizat art.110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene din perspectiva versiunii inițiale a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 (paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea T.). Cu toate acestea, hotărârea menționată este aplicabilă, în speță, deoarece a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională și trebuie valorificată de către judecătorul național, iar o astfel de valorificare nu încalcă principiul „tempus regit actum”.
Dacă intervin acte normative noi după interpretarea unei norme comunitare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, este necesar a se stabili dacă modificările legislației naționale, ulteriore interpretării Curții de Justiție a Uniunii Europene, corespund sau nu normei comunitare, așa cum a fost ea interpretată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
Caracteristica esențială a taxei de poluare, instituită prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, privitoare la faptul că era impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România cu excluderea de la plata ei pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior instituirii acesteia, reiterată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și în cauza N. (cauza C – 263/10 Hotărârea din 07.07.2011, paragraful 27), a rămas neschimbată până în prezent.
Atât în cauza T., cât și în cauza N., s-a reținut, de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, că nu este respectat principiul poluatorul plătește, dat fiind că taxa de poluare se aplica doar autoturismelor de ocazie importate. În opinia Curții de Justiție a Uniunii Europene, obiectivul protecției mediului poate fi atins prin instituirea unei taxe anuale care nu ar mai favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate.
Deși Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevede, la art. 4 alin. 2, obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat, astfel cum au sugerat cele două hotărâri ale instanței europene, prin art. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 79 din 31 ianuarie 2012, a fost suspendată aplicarea acestei dispoziții, cu începere de la data intrării în vigoare a ordonanței, până la data de 1 ianuarie 2013.
Totodată, art. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012 dispune următoarele: „contribuabilii care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 din Legea 9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pot solicita restituirea acesteia.
Sumele prevăzute la alin. 1 se restituie la cererea contribuabilului, adresată organului fiscal competent, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător, cu excepția prevederilor art. 124 din respectiva ordonanță”.
Prin urmare, deși la data plății taxei în litigiu legislația națională era conformă normei comunitare, ulterior, ca o consecință a adoptării Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, legislația națională a devenit, retroactiv, respectiv de la data intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012, neconformă cu norma comunitară, iar considerentele expuse de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în cauza T. și în cauza N. sunt valabile și în cazul taxei pentru emisiile poluante, achitată în temeiul Legii nr. 9/2012, la o dată anterioară modificării ei prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012. Având în vedere argumentele Curții Europeane de Justiție, redate în cele două hotărâri, precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, obligarea reclamantului la plata taxei pentru emisiile poluante și condiționarea înmatriculării autoturismului achiziționat de aceasta dintr-un stat membru al Uniunii Europene de plata acestei taxe încalcă prevederile art.110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene.
Astfel, apare temeinică soluția primei instanțe de admitere a acțiunii reclamantei și de obligare a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane la restituirea sumei percepute de la reclamant cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse anterior, în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de pârâta- recurentă ca neîntemeiat.
În conformitate cu art. 274 alin. 1 Codul de procedură civilă, nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a orașului Băile Herculane împotriva sentinței civile nr. 1007/14.09.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant P. N. C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 martie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
DR. C. P. M. C. DICA C. L.
GREFIER,
F. B.
Red. C. L./15.04.2013
Tehnored F.B./16.04.2013
Prima instanță: Iliasa M. – Tribunalul C.-S.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 613/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3352/2013.... → |
|---|








