Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1436/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 1436/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 5054/108/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1436

Ședința publică din 21.03.2013

PREȘEDINTE: Prof. Univ. Dr. L. B.

JUDECĂTOR: M. G.

JUDECĂTOR: A.-M. N.

GREFIER: D. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice L., împotriva sentinței civile nr. 3970/04.10.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta T. R. I. și cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, Curtea, constatând că s-a solicitat în temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă judecarea cauzei și în lipsă reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3970/04.10.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta T. R. I. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice L., reprezentată prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A. și, în consecință:

A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice L. la restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în sumă de 1.964 lei plătită la Trezoreria L. cu chitanța . nr._/09.12.2008 actualizată cu dobânda fiscală începând cu a 45-a zi de la data înregistrării cererii de restituire și până la data plății efective în baza art. 124 alin. 2 și art. 120 alin. 7 Cod procedură fiscală.

A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta de ordinul I. în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu pe care a obligat-o să suporte toate cheltuielile stabilite în sarcina pârâtei prin hotărâre.

A fost obligată pârâta de ordinul I la 39,30 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărârii, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice L., a declarat recurs.

În recursul pârâtei, hotărârea este criticată pe fondul său, susținându-se compatibilitatea dintre Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 și Tratatul UE, statele având libertatea de a reglementa în domeniul taxelor, impozitelor, altor contribuții sau amenzi, sens în care este invocat aliniatul (2) al art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența C.E.D.O.

Totodată, se solicită observarea dispozițiilor art. 274 (1) Cod procedură civilă, context în care se apreciază că, greșit, chemata în garanție, Administrația F. pentru Mediu, București, nu a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.

În cauză, nu s-a depus Întâmpinare.

Verificând recursul astfel declarat, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici alte temeiuri în sensul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă.

Cât privește fondul cauzei, Curtea reține că recurenta susține compatibilitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu dreptul european, în raport cu art. 110 din TFUE.

Impedimentul de analiză a argumentelor expuse în motivele de recurs derivă din faptul pronunțării unor hotărâri în procedura reglementată de art. 267 din TFUE de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin care a fost lămurit înțelesul art. 110 din Tratat, incident în cauza de față, la care se adaugă: prioritatea normelor europene față de cele interne, contrare sau incompatibile cu dreptul Uniunii Europene; efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale, obligația de interpretare a dreptului intern conform dreptului european, obligația reparării prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor europene, ca urmare a emiterii unor norme contrare sau incompatibile cu dreptul european.

În acest cadru, Curtea evocă Hotărârea din 7 aprilie 2011 a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra Satului Român, prin care s-a statuat că, art. 110 din TFUE (fost art. 90 CE) trebuie interpretat în sensul că "se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de piața națională".

Din această perspectivă, judecătorul național a constatat incompatibilitatea dispozițiilor cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu norma europeană menționată, dat fiind că, taxa prevăzută de norma internă română nu este impusă și vehiculelor similare puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării / reînmatriculării lor, constatare care obligă la admiterea acțiunii și restituirea sumei încasate cu titlu taxă de poluare către reclamanți, conform principiului arătat mai sus.

Cât privește critica relativă la plata cheltuielilor de judecată, Curtea reține că hotărârea este legală în raport cu împrejurarea că Administrația Finanțelor Publice L. are calitatea de pârâtă în cauză, fiind în raporturi juridice directe cu reclamanta în cauză. Pe de altă parte, prejudiciile produse ca urmare a aprecierii unor norme interne incompatibile cu dreptul european, în măsura în care există o pronunțarea a Curții de Justiție a Uniunii Europene în cadrul procedurii întrebării preliminare, de admiterea a sesizării, se impun a fi reparate de stat de îndată, pe cale administrativă, fără a impune celui astfel prejudiciat să apeleze la procedura contencioasă judiciară, generatoare de alte cheltuieli, suplimentare.

Sub acest aspect, Curtea a reținut că în cadrul unei astfel de proceduri administrative, pârâta în cauză se impunea „a se desocoti” cu chemata în garanție, ambele instituții fiind instituții de stat. În speța de față nu a fost urmat acest demers.

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice L., împotriva sentinței civile nr. 3970/04.10.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta T. R. I. și cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, București.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 21.03.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Prof.univ.Dr. L. B. M. G. A.-M. N.

GREFIER,

D. B.

Red.B.L/22.03.2013

Tehnored.DB/22.03.2013

Ex.2

Primă instanță: Tribunalul A. – jud. L. J.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1436/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA