Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 375/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 375/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 31-01-2013 în dosarul nr. 2741/115/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ – 31.05.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 375
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 31.01.2013
PREȘEDINTE: Ș. E. P.
JUDECĂTOR: R. C.
JUDECĂTOR: M. I.
GREFIER: D. C.
S-a luat în examinare recursul formulat de Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în numele Administrației Finanțelor Publice O. împotriva sentinței civile nr. 126/01.02.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. V., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, a răspuns pentru reclamantul intimat avocat M.-V. B., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, avocat M.-V. B. depune împuternicire avocațială, concluzii scrise și chitanță reprezentând onorariu avocațial, învederând instanței că nu mai are alte cereri de formulat și nici probe de administrat, astfel încât instanța, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.p.civ., constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat M.-V. B. pentru reclamantul intimat pune concluzii de respingere a recursului declarat, respingerea excepțiilor invocate, conform concluziilor scrise, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 126 din 1.02.2012, Tribunalul C.-S. a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâtei Direcția Generale a Finanțelor Publice C.-S.; a respins excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâta Direcția Generale a Finanțelor Publice C.-S.; a admis acțiunea formulată de reclamantul C. V., în contradictoriu cu pârâtele, Administrația Finanțelor Publice O., Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu; a anulat decizia de calcul a taxei de poluare nr. 4988/20.11.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice O.; a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice O. la plata sumei de 5972 lei cu titlu de taxă de poluare; a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice O. la plata dobânzilor legale, respectiv a dobânzilor fiscale, calculate începând cu ziua următoare celor 45 de zile de la data înregistrării în evidențele pârâtei a cererii de restituire a taxei de poluare și până la data efectuării plății efective; a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și obligă chematul în garanție să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice O. suma de 5972 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare și, totodată, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice O. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 43,3 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar; onorariul de apărător solicitat, în sumă de 2000 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul C. V. a achiziționat în anul 2008 un autoturism second-hand dintr-un stat membru UE, marca Opel tip Vectra, nr. Identificare WOLOJBF19W5065615, fabricat în anul 1998, data primei înmatriculări fiind 12.12.1997.
Pentru a putea înmatricula acest autovehicul în România, reclamantul a fost obligată să plătească taxa de primă înmatriculare stabilită prin actul administrativ fiscal, Decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autoturisme nr. 4988/20.11.2008 de Administrația Finanțelor a O., în cuantum de 5972 Lei.
Reclamantul a plătit taxa de primă înmatriculare impusă de lege, astfel cum rezultă din copia chitanței . nr._/20.11.2008.
Ulterior, reclamantul a solicitat Administrației Finanțelor Publice O. prin adresa nr. 3608/17.08.2011, restituirea sumei reprezentând taxă de primă înmatriculare achitate la data de 20.11.2008, conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008.
Prin adresa cu nr. 3609/17.08.2011, Administrația Finanțelor O. i-a comunicat că nu înțelege să dea curs cererii sale, cu motivarea că taxa pe poluare pentru autoturisme este instituită în concordanță cu dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008.
Întrucât autoritatea pârâtă a refuzat restituirea taxei de primă înmatriculare, reclamantul a promovat, la data de 22.08.2011, prezenta acțiune, prin care a solicitat anularea actului administrativ fiscal prin care a fost încasată suma de 5972 lei și obligarea pârâtei la restituirea acestei sume, achitate conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008, cu prilejul înmatriculării în România a autovehiculului respectiv.
Procedând cu prioritate la soluționarea excepțiilor care fac de prisos soluționarea fondului prezentei cauze, Tribunalul a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP C.-S., invocată de către instanță, din oficiu, s-au reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Regulamentul de organizare și funcționare a direcțiilor generale a finanțelor publice, aprobat prin Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1348/2009, DGFP C.-S. este o unitate cu personalitate juridică a Administrației Finanțelor Publice O., prin care se realizează în mod unitar strategia și programul Guvernului în domeniul finanțelor publice și se aplică politica fiscală a statului.
Ca atare, se arată că în acțiunile întemeiate pe dispozițiile Legii 554/2004 modificată, potrivit legii, calitatea procesuală pasivă aparține autorității publice care a emis actul administrativ care se contestă. Indiferent dacă aceasta din urmă are sau nu personalitate juridică, fiind suficient să aibă capacitate juridică administrativă.
Motive pentru care, Tribunalul, reținând că Administrației Finanțelor Publice O. este cea care a emis actul care se contestă, - în speță decizia de calcul a taxei de poluare, - care are capacitate juridică administrativă, a găsit excepția întemeiată, în sensul că a constata că pârâta DGFP nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile a contestației împotriva decizie de calcul a taxei de poluare, s-a reținut că pârâta DGFP C.-S. a invocat faptul că reclamantul nu a formulat o contestație prealabilă împotriva actului administrativ fiscal reprezentat de Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule emisă de A.F.P. O., în condițiile art. 207 al 1 din O.G. nr. 92/2003 privind C.pr.fiscală, întrucât termenul de depunere a contestație o reprezintă cele 30 de zile calculate de la data comunicării deciziei de calcul.
Tribunalul, analizând această excepție, a reținut că în ședința din 14 noiembrie 2011, prin Decizia nr. 24/2011, ÎCCJ a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj, stabilind că: Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod.”
Pentru considerentele mai sus expuse, Tribunalul a constatat că excepția inadmisibilității acțiunii pentru nerespectarea procedurii prealabile este neîntemeiată și a respins-o.
Pe fondul cauzei, Tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a invocat dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și arătând, că taxa de poluare achitată contravine acestor dispoziții din dreptul comunitar, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, care instituie o taxă internă discriminatorie.
În analizarea înscrisurilor depuse de către reclamant în susținerea acțiunii, asupra cererii formulate, Tribunalul a reținut că taxa de poluare a fost instituită prin OUG nr. 50/2008, care a abrogat prevederile din Codul fiscal referitoare la taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor. Reglementarea taxei de poluare a suferit mai multe modificări după .>
Curtea Europeană de Justiție în cauza T. (cauza C-402/09), s-a pronunțat cu privire la forma în vigoare la data achitării de către reclamant a taxei de poluare, în sensul că s-a pronunțat hotărâre în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
Curtea de justiție a constatat astfel că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date.
Ori, instituindu-se o astfel de diferențiere, Curtea Europeană de Justiție a constatat că OUG nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În plus, s-a apreciat că nu este respectat nici principiul poluatorul plătește, această taxă fiind aplicabilă doar autoturismelor de ocazie importate, obiectivul protecției mediului putând fi atins prin instituire unei taxe anuale care nu ar mai favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate.
Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europene de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Tribunalul constată întemeiate susținerile reclamantului cu privire la încălcarea art.110 TFUE (fostul articol 90) prin perceperea taxei de poluare.
Reținând incompatibilitatea taxei de poluare instituite în sarcina reclamantului cu dispozițiile art. 110 TFUE, Tribunalul urmează să desființeze actul de impunere a acestei taxe, respectiv Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr. 4988/20.11.2008, emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice O., decizia fiind consecința aplicării eronate a unor dispoziții legale interne contrare reglementării europene.
Ca urmare a anulării actului de impunere, se impune și restituirea sumelor percepute în temeiul acestui act, în vederea reparării prejudiciului pricinuit reclamantului prin acest act nelegal. Prin urmare, Tribunalul a dispus obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice O. la restituirea către reclamant a sumei de 5972 lei, reprezentând taxa de poluare percepută cu încălcarea art. 110 TFUE.
În privința cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, cerere formulată de pârâta DGFP C.-S., Tribunalul a reținut următoarele:
În drept, instanța a reținut că, potrivit prevederilor art. 60 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, „partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire”.
În fapt, constată că raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantului de anulare a deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule emisă de Administrația Finanțelor Publice O., și de obligare a acesteia la restituirea taxei de poluare plătită și contestată de reclamant, cu obligarea la plata dobânzilor legale aferente și a cheltuielilor de judecată.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 rezultă că sumele percepute de Statul Român cu titlul de taxă de poluare sunt virate în contul Administrației F. pentru Mediu și că această autoritate gestionează sumele respective.
Având în vedere aceste reglementări, Tribunalul a reținut că organele fiscale au competențe limitate la calcularea, încasarea și soluționarea contestațiilor formulate de contribuabili împotriva acestor acte, iar competențele privind administrarea sumelor astfel încasate revin Administrației F. pentru Mediu.
Motiv pentru care, Tribunalul a reținut că suma plătită de reclamant cu titlul de taxă de poluare a fost virată în contul Administrației F. pentru Mediu, pârâta Administrația Finanțelor Publice O. nefiind creditor bugetar.
Pentru cele mai sus menționate, Tribunalul a apreciat ca fiind întemeiată cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
Referitor la acordarea dobânzilor legale aferente sumei plătite cu titlul de taxă de poluare, Tribunalul a reținut că legislația care reglementează dobânzile datorate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este dispusă de art. 124 Cod de Procedură Fiscală, potrivit căruia, „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”, iar nu de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 9/2000 sau de dispozițiile art. 1084 din Codul civil, astfel cum a solicitat reclamantul.
Astfel, potrivit prevederilor fiscale mai sus enunțate, „cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”.
Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, „prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere”.
Prin coroborarea dispozițiile enunțate, Tribunalul a constatat că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei.
În consecință, a dispus obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice O. la plata dobânzilor legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei, a cererii de restituire a taxei.
Motiv pentru care, potrivit dispozițiilor art. 274 C.pr.civ., Tribunalul a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice O. și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 43,3 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar; dar și onorariul de apărător solicitat, în sumă de 2000 lei, achitat conform chitanței nr. 42/22.01.2012.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în numele Administrației Finanțelor Publice O., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței civile nr. 126/01.02.2012 ca netemeinică și nelegală, respingerea excepției lipsei calității procesual pasive a DGFP C.-S., admiterea excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului având în vedere lipsa procedurii prealabile, pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, iar în subsidiar solicită admiterea în tot a cererii de chemare în garanție a A.F. Mediu, respectiv cu obligarea la plata către DGFP C.-S. și a dobânzilor legale, respectiv a dobânzilor fiscale, calculate începând cu ziua următoare celor 45 de zile de la data înregistrării în evidențele pârâtei a cererii de restituire a taxei pe poluare și până la data efectuării plății efective.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, reclamantul intimat C. V. a solicitat respingerea excepției neîndeplinirii procedurii prealabile și a tardivității, respingerea recursului ca netemeinic și nelegal și menținerea în tot a sentinței primei instanțe.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art. 304 ind. 1 C.p.civ., Curtea reține următoarele:
Examinând cu prioritate criticile aduse de recurenta DGFP C.-S., sub aspectul admiterii excepției lipsei calității sale procesual pasive în cauză, Curtea reține că acestea sunt nefondate.
Astfel, recurenta DGFP C.-S. susține că are o astfel de calitate și personalitate juridică, precum și calitatea de reprezentant al statului în litigii privind activitatea sa, conform normativelor interne, respectiv art.1-3 din R. aprobat prin Ordinul Președintelui ANAF nr.1348/2009.
Curtea constată însă că raportul juridic principal dedus judecății se leagă cu AFP O., organ fiscal local care încasează taxa în discuție conform OUG nr.50/2008, ca autoritate publică care acționează astfel pentru satisfacerea unui interes legitim public, în sensul art.2 alin.1 lit.b din Legea nr.554/2004, și ca organ fiscal cu atribuții distincte, raporturile de subordonare față deDGFP C. S., precum și calitatea acestuia de reprezentant al AFP O., fiind irelevante din acest punct de vedere.
Cu privire la două excepții reiterate în recurs de recurentă, respectiv, excepția inadmisibilității pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, precum și excepția tardivității, Curtea reține ca în mod corect acestea au fost respinse întrucât, așa cum a reținut și I.C.C.J în Decizia nr. 24/14.11.2011 pronunțată în recursul în interesul legii, acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei pe poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul a taxei pe poluare, cele două proceduri fiind strict reglementate de Codul de procedură fiscală.
S-a precizat astfel, că „soluția admisibilității cererilor de restituire a taxei pe poluare se impune mai ales prin prisma jurisprudenței CJUE care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită”, fiind invocată astfel jurisprudența Metallgesellshaft și Hoechst. Aceeași soluție se impune și prin prisma art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și al libertăților fundamentale, potrivit căreia statele trebuie să asigure un recurs efectiv prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul a taxei pe poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul convenției ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicare a unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
Pentru aceste considerente, reținute în motivarea deciziei în interesul legii și, văzând totodată și jurisprudența comunitară în materie, precum și dispozițiile art. 330 alin. 4 C.p.civilă, potrivit cărora, dezlegarea dată problemelor de drept judecată prin recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of. al României, Curtea constată că sunt nefondate criticile formulate pe calea celor două excepții.
Pe fondul cauzei, se observă faptul că reclamantul a invocat în principal aspectul potrivit căruia prevederile OUG nr. 50/2008 sunt de natură a contraveni dispozițiilor cuprinse la art.110 din TFUE, pe motiv că în România nu se percepe nici o taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru cele înmatriculate într-un alt stat comunitar și reînmatriculate în România.
Reclamantul nu pune în discuție în cauză o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T..
Dimpotrivă, se constată că reclamantul se prevalează în speță de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În fine, în aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste aspecte au fost reținute de către CJUE și în cauza N., reținându-se la pct.27 din hotărâre că toate versiunile de modificare a OUG 50/200, mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importantă, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Curtea europeană a concluzionat în cauza N. ca și în cauza T. că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărare a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Astfel fiind, trebuie concluzionat că și în speța pendinte, în care reclamantul a achitat taxa pe poluare în temeiul OUG nr. 50/2008 în vigoare în forma inițială se impune interpretarea dată legislației Uniunii Europene prin hotărârea din 20.11.2008, dată în cauza C-402/09, T., deja citată și confirmată ulterior de cauza N..
În mod concret, se poate constata taxa achitată de către reclamant are efectul de a descuraja punerea în circulație, în România, a vehiculului de ocazie cumpărat de pe teritoriul altui stat membru al Uniunii Europene, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, de vreme ce pentru acestea nu se mai percepe taxa și, ca atare, se verifică în speță susținerile sale potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
Așa fiind, Curtea concluzionează că criticile de fond ale recurentei asupra soluției sentinței recurate vizând legalitatea internă și comunitară a taxei pe poluare nu subzistă, sentința fiind legală și temeinică din acest punct de vedere.
Referitor la critica recurentei in sensul ca se impunea obligarea AFM București si la plata dobânzilor legale câtre pârâta ca efect al admiterii cererii de chemare în garanție, Curtea constată că nici aceasta nu este fondată, câtă vreme partea căzută în pretenții în sensul art.60 alin.1 C. proc. civ, este pârâta AFP O., iar cererea de chemare în garanție a fost formulată în cauză de către Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în nume propriu și în lipsa unui mandat de reprezentare pentru pârâta menționată. Dispoziția de admitere a cererii de chemare în garanție cu privire la plata taxei pe poluare, nu poate fi însă reformată pe calea prezentului recurs întrucât, în lipsa recursului declarat de chemata în garanție, înlăturarea acestei dispoziții echivalează cu agravarea situației pârâtei în propria cale de atac și încălcarea principiului non reformatio in peius.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate, văzând și dispozițiile art. 312 alin.1 C.p.civ., Curtea va respinge recursul și va obliga recurenta pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în recurs solicitate de intimata reclamantă constând în onorariu apărător, conform dispozițiilor art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în numele Administrației Finanțelor Publice O. împotriva sentinței civile nr. 126/01.02.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. V..
Obligă recurenta la 700 lei cheltuieli de judecată, onorariu avocat, către intimatul reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 31.01.2013, în ședința publică.
PREȘEDINTE pentru JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Ș. E. P. R. C. aflată în c.o. M. I.
semnează vicepreședinte
E. N.
GREFIER
D. C.
RED/ M.I./27.02.2013
TEHNORED/D.C./ 27.02.2013 – 2 exemplare
Primă instanță:Tribunalul C.-S.
Judecător – M. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2650/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1436/2013.... → |
|---|
