Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 21/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 21/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 10943/30/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ – 30.10.2012
DECIZIA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 21.11.2013
PREȘEDINTE: R. C.
JUDECĂTOR: A. P.
JUDECĂTOR: Ș. E. P.
GREFIER: D. C.
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara și de reclamantul Herțegan M. împotriva sentinței civile nr. 1641/18.04.2013, pronunțată de Tribunalul Timis în dosar nr._, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, este lipsă reclamantul recurent reprezentat de avocat B. M. A., lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul reclamantului depune împuternicire avocațială, învederând instanței că nu mai are alte cereri de formulat și nici probe de administrat, astfel încât instanța, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.p.civ., constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocatul reclamantului recurent pune concluzii de admitere a recursului așa cum a fost formulat, respingerea recursului declarat de Administrația Finanțelor Publice Timișoara, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1641 din data de 18 Aprilie 2013, Tribunalul T. a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFP Timișoara; a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Herțegan M. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara; a obligat pârâta să restituie reclamantului suma 3886 lei, precum și dobânda legală aferentă acestei sume; a respins în rest acțiunea și, totodată, a obligat pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 39,3 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul, înainte de a proceda la soluționarea pe fond a cererii reclamantului, în temeiul art. 137 alin.1 C.pr.civ. s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate de pârâtă. Astfel, pârâta AFP Timișoara a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată și titularul obligației din raportul juridic dedus judecății. Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, instanța constată că pârâta este emitenta actului administrativ în temeiul căruia s-a plătit taxa de poluare, că plata s-a efectuat la Trezoreria mun. Timișoara. Față de aceste considerente, instanța a respins excepția invocată.
Constatând că instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prin Legea nr. 9/2012 s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (vechiul art. 90, modificat prin . Tratatului de la Lisabona), Tribunalul a considerat că acțiunea reclamantului este admisibilă, în condițiile în care taxa de poluare achitată de aceasta este în contradicție cu legislația europeană în materie.
Prin sentința civilă nr. 4021/23.07.2013, Tribunalul T. a admis în parte cererea reclamantului Herțegan M. privind completarea dispozitivului sentinței civile nr. 1641/18.04.2013 stabilind că se va proceda la completarea dispozitivului sentinței civile nr. 1641/2013 în sensul că dobânda legală se va calcula de la data plății, fiind respinsă cererea reclamantului de completare a dispozitivului în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată în primă instanță, Tribunalul apreciind că reclamantul nu a făcut dovada achitării onorariului avocațial prin depunerea chitanței aferente.
Împotriva sentinței civile nr. 1641/18.04.2013 a declarat recurs în termen legal Administrația Finanțelor Publice Timișoara solicitând modificarea sentinței recurate și respingerea acțiunii reclamantului, susținând că in mod vădit nelegal instanța de fond a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive, aceasta revenind in cauză organului care a încasat taxa si care o deține in prezent, respectiv, Administrației Fondului pentru Mediu București.
Pe fond, s-a arătat că taxa pe poluare a fost percepută de la reclamant în mod legal, în temeiul Legii nr. 9/2012, ale cărei dispoziții respectă legislația Uniunii Europene, ea neputând fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care solicită ca cererea reclamantei să fie respinsă ca neîntemeiată. Se arată că hotărârile CJUE în cauzele T. și N. privesc dispozițiile OUG 50/2008 și nu cele ale Legii nr.9/2012.
Totodată a formulat recurs și reclamantul Herțegan M. împotriva sentinței civile nr. 4021/23.07.2013 apreciind că în mod greșit prima instanță nu a acordat toate cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocațial, ținând cont de faptul că au fost anexate atât factura cât și chitanța.
Analizând recursul pârâtei prin prisma motivelor invocate cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Timișoara, Curtea reține că în prezenta speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantului de a i se restitui taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule încasată de Administrația Finanțelor Publice Timișoara și a cărei restituire a fost refuzată tot de această autoritate fiscală.
Sub acest aspect, Curtea reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
În vederea stabilirii calității procesuale pasive în cazul litigiilor privind cererile de restituire a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule trebuie avut în vedere cadrul legal specific acestor litigii, respectiv dispozițiile art. 1 alin. 1 și 2 și ale art. 5 din Legea nr. 9/2012.
Conform art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 9/2012, „Prezenta lege stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă. Taxa se face venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului”.
Conform art. 5 alin. 1 și 3 din aceeași lege, „organul fiscal competent calculează cuantumul taxei, pe baza documentelor din care rezultă dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului și elementele de calcul al taxei, depuse de către contribuabilul care intenționează să efectueze înmatricularea sau prima transcriere a dreptului de proprietate”, iar „taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului, pe numele Administrației Fondului pentru Mediu”.
Din aceste dispozițiile legale rezultă că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este calculată, stabilită și impusă prin acte emise de organele fiscale, iar contestarea ei este posibilă numai în fața organelor fiscale, cu respectarea dispozițiilor din Codul de Procedură Fiscală.
Curtea constată că și în prezenta cauză taxa a fost plătită de reclamant la Administrația Finanțelor Publice Timișoara și că tot această autoritate administrativă a refuzat restituirea acesteia, la cererea reclamantului.
Curtea admite că din dispozițiile art. 5 alin. 3 din Legea nr. 9/2012 rezultă în mod indiscutabil că sumele percepute de Statul Român cu titlul de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule sunt virate în contul Administrației Fondului pentru Mediu și că această autoritate gestionează sumele respective.
Din această reglementare nu se poate reține, însă, că autoritățile fiscale care calculează și impun plata taxei de poluare – respectiv autoritățile fiscale – nu au calitate procesuală pasivă.
Dimpotrivă, art. 17 C.pr.fiscală precizează că raportul juridic fiscal se leagă între stat, reprezentat de organele fiscale și contribuabil, fără a distinge după destinația sumelor percepute cu titlu de creanțe fiscale. Într-adevăr, sumele percepute la bugetul de stat ori la bugetele locale, cu titlu de creanțe fiscale pot primi diferite destinații, în funcție de prevederile legilor bugetare, dar acest aspect nu schimbă natura ori subiectele raportului juridic fiscal. Prin urmare, chiar dacă Legea nr. 9/2012 prevede destinația sumelor percepute ca și taxe pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (creanțe fiscale), stabilind că acestea se varsă integral la bugetul Fondului pentru mediu, care se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, această împrejurare nu este de natură să schimbe natura juridică a raportului juridic dedus judecății și nici subiectele acestuia.
Or, din art. 5 alin. 1 din Legea nr. 9/2012, cât și din situația de fapt din speță rezultă că organul fiscal, respectiv Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara, a emis acte administrative și a exprimat manifestări de voință în regim de putere publică, prin care a încasat taxa în litigiu și a refuzat restituirea sa. Așadar, în persoana acesteia se verifică identitatea dintre subiectul pasiv din raportul de drept fiscal dedus judecății și persoana pârâtului, rezultând astfel că excepția lipsei calității sale procesuale pasive este nefondată, urmând a fi respinsă.
În egală măsură se constată a fi nefondate și susținerile recurentei potrivit cărora taxa ar fi fost legal percepută în aplicarea dispozițiilor din Legea nr. 9/2012, care este conformă legislației Uniunii Europene.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza T. și în cauza N. a analizat art.110 TFUE din perspectiva unor versiuni diferite ale OUG nr.50/2008. Cu toate acestea, instanța apreciază că hotărârile menționate sunt aplicabile speței în primul rând pentru că instanța europeană a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională.
În al doilea rând, unul dintre argumentele hotărârilor instanței europene are aplicabilitate și în cauză, întrucât vizează o caracteristică nemodificată a taxei de poluare.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat astfel că taxa pe poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date.
Această caracteristică esențială a taxei de poluare, reiterată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și în cauza N. (cauza C – 263/10 Hotărârea din 07.07.2011, paragraful 27) a rămas neschimbată până la data achitării de către reclamant a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Se poate observa astfel că, deși Legea nr.9/2012 (privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule) prevede la art.4 alin 2 obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat, (astfel cum au sugerat cele două hotărâri ale instanței europene), prin art.1 din OUG nr.1/2012 a fost suspendată aplicarea dispozițiilor menționate până la 1 ianuarie 2013. Prin urmare, Legea nr. 9/2012, în forma aplicabilă până la data de 01.01.2013, a menținut situația de discriminare indirectă constatată de CJUE în cazul taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, de vreme ce vehiculele de ocazie importate sunt supuse taxei, în timp ce vehiculele similare, înmatriculate anterior datei de 01.07.2008, puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel încât are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europene de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09) și în cauza N. (C‑263/10), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Curtea constată neîntemeiate susținerile pârâtei recurente cu privire la respectarea art.110 TFUE (fostul articol 90), la perceperea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în temeiul Legii nr. 9/2012, sub acest aspect, sentința civilă atacată fiind corectă.
Va fi, deci, respins recursul declarat, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ, dat fiind că instanța de fond a dat o corectă interpretare dispozițiilor relevante din dreptul național, care include și legislația Uniunii Europene, parte integrantă din sistemul juridic intern, potrivit art. 148 din Constituția României.
Deopotrivă se dovedește a fi neîntemeiat și recursul reclamantului ce vizează exclusiv neacordarea cheltuielilor de judecată în primă instanță. În această privință, Curtea observă că în mod corect prima instanță a procedat la respingerea cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată, Curtea reținând lipsa contractului de asistență juridică coroborat cu aspectul potrivit căruia reclamantul avea obligația de a depune în original chitanța doveditoare a plății onorariului avocațial.
În consecință, în baza art. 312 alin. 1 teza a II-a C.p.civ., recursul reclamantului va fi respins ca neîntemeiat.
În baza art.274 Cod pr. civilă, recurenta fiind în culpă procesuală prin respingerea recursului vizând fondul cauzei, va fi obligată la plata către reclamant a sumei de 700 lei cheltuieli de judecată în calea de atac reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul promovat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 1641/18.04.2013, pronunțată de Tribunalul Timis în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul Herțegan M..
Respinge recursul promovat de reclamantul Herțegan M. împotriva sentinței civile nr. 4021/23.07.2013, pronunțată de Tribunalul Timis în dosar nr._, în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice Timișoara.
Obligă recurenta pârâtă la plata către reclamant a sumei de700 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.11.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
R. C. A. P. Ș. E. P.
GREFIER
D. C.
RED/ A.P./25.11.2013
TEHNORED/D.C./ 25.11.2013 – 2 exemplare
Primă instanță:Tribunalul T.
Judecător – G. B.
| ← Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 21/2013. Curtea de... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 21/2013.... → |
|---|
