Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 11/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 11/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 11-11-2013 în dosarul nr. 11229/30/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR._

Ședința publică din 11 noiembrie 2013

PREȘEDINTE: E. N.

JUDECĂTOR: Prof. Univ. Dr. L. B.

JUDECĂTOR: C. L.

GREFIER:J. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta recurentă . împotriva sentinței civile nr.3124/12.06.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Timișoara, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsa părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea constată că s-a solicitat judecarea și în lipsa părților, sens în care reține cauza spre soluționarea în fond a recursului.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr.3124/12.06.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, a fost admisă excepția netimbrării cererii și, în consecință a fost anulată ca netimbrată acțiunea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TIMIȘOARA având ca obiect pretenții.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Prin rezoluția din 23.11.2012 instanța a pus în vedere reclamantei să facă dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 43 lei și a timbrului judiciar de 0,3 lei. însă până la termenul de judecată din 12.06.2013, nu s-a conformat acestor dispoziții., iar la acest termen, fata de situația ca nu s-a făcut dovada timbrării, cu respectarea dispozițiilor art. 137 alin.1 Cod proc.civ., a pus in discuție excepția de netimbrare a acțiunii.

Deliberând asupra excepției de netimbrare a acțiunii, prima instanța a constatat următoarele:

Conform art. 20 alin.1 din Legea nr.146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit art. 17 alin.2 Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 3 lit.m liniuța I și a II-a din Legea nr. 146/1997, reclamanta avea obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 43 lei.

Art. 20 alin.3 din Legea nr. 146/1997 statuează că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit, se sancționează cu anularea acțiunii.

Așa fiind, prima instanța, constatând netimbrarea acțiunii, in temeiul art. 20 alin. 1 raportat la art. 17 alin.2 Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 3 lit.m liniuța I și a II-a din Legea nr. 146/1997, a admis excepția de netimbrare a acțiunii si, pe cale de consecința, a anulat acțiunea ca netimbrata.

Contra acestei sentințe, în termen legal, uzând de dreptul conferit de legea procesuală civilă, a declanșat calea de atac a recursului reclamanta, solicitând admiterea recursului, având în vedere că în mod greșit a anulat cererea de chemare în judecată în condițiile în care taxa judiciară de timbru în cuatum de 39 lei și timbrul judiciar aferent au fost depuse la dosarul cauzei la data de 25.03.2013.

În cauză, nu s-a depus întâmpinare.

Verificând recursul declarat, Curtea constată că, în raport cu dovezile administrate și prin prisma motivelor de recurs formulate în fața instanței de recurs, în sensul art.304 Cod procedură civilă acțiunea reclamantei este admisibilă,

Reluând recapitulativ actele și lucrările dosarului, Curtea observă că reclamanta-recurentă a achitat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar aferente ,așa cum s-a dispus de prima instanță prin citativ, în cuantum de 39 lei și, respectiv, de 0,3 lei (a se vedea fila 1 din dosarul de fond), context în care în mod eronat a procedat tribunalul la anularea a înseși acțiunii introductive formulată de recurenta reclamantă, motivat de absența dovezii de învestire legale a instanței.

Motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 5 c. proc. civ., întrucât tribunalul, urmare a admiterii în mod greșit a excepției de netimbrare a acțiunii, nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, va admite recursul declanșat de către recurenta-reclamantă . contra sentinței civile nr.3124/12.06.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .

Va casa sentința atacată și va trimite pricina spre rejudecare aceleiași instanțe respectiv Tribunalului T..

Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta . împotriva sentinței civile nr.3124/12.06.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor, pe care o casează cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul T. .

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 11.11.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

E. N. Prof. Univ. Dr. L. B. C. L.

GREFIER,

J. C.

Red.E.N./19.11.2013

Tehnored. .J.C 2 ex./19.11.2013

Primă instanță: Mirecea T. - Tribunalul T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 11/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA