Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 376/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 376/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 31-01-2013 în dosarul nr. 2869/115/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ – 31.05.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 376
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 31.01.2013
PREȘEDINTE: Ș. E. P.
JUDECĂTOR: R. C.
JUDECĂTOR: M. I.
GREFIER: D. C.
S-a luat în examinare recursul formulat de recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în numele Administrației Finanțelor Publice Reșița împotriva sentinței civile nr. 191/10.02.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata N. S. M., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța, analizând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă, constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 191 din data de 10 februarie 2012, Tribunalul C.-S. a admis acțiunea formulată de către reclamanta N. S. M., în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. Și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița; a obligat pârâtele să restituie reclamantei suma de 1.206,91 lei, precum și dobânda legală aferentă, calculată potrivit dispozițiilor art. 124 Cod procedură fiscală și, totodată, a obligat pârâtele, față de reclamantă, la plata sumei de 39,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul, procedând în conformitate cu prevederile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, la soluționarea excepției inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă, a reținut următoarele:
În motivarea excepției, pârâta arată că pentru restituirea sumei rezultată ca diferență între taxa specială și taxa de poluare, reclamanta trebuia să solicite restituirea diferenței.
Tribunalul a reținut că reclamanta a formulat cerere de restituire a taxei de primă înmatriculare înregistrată sub nr._/22.08.2011 în evidența pârâtei (fila 5 dosar), astfel că, a respins, ca neîntemeiată, excepția invocată de către pârâtă.
Pe cale de consecință, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, excepția invocată de pârâtă.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanta N. S. M. a cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autovehicul marca Opel pentru înmatricularea căruia în România, a achitat taxa de primă înmatriculare, în cuantum de 1.206,91 lei, conform chitanței . nr._/18.09.2007 (fila 7 dosar fond).
Taxa fost achitată în conformitate cu prevederile art. 2141 - 2143 din Codul fiscal, prevederi abrogate de art. 14 din O.U.G. nr. 50/2008 care reglementează taxa de poluare pentru autovehicule instituită începând cu data de 01.07.2008.
Prin noul act normativ s-a urmărit suspendarea procedurii de ,,infrigement“, respectiv procedura privind constatarea încălcării de către România, ca stat membru, al normelor comunitare în vigoare la acea dată, respectiv a dispozițiilor art. 90 din Tratatul CE ca urmare a instituirii taxei de primă înmatriculare.
Tribunalul a apreciat că atât taxa de primă înmatriculare cât și taxa de poluare, încalcă atât prevederile art. 90 din fostul Tratat CE (dreptul comunitar), cât și dispozițiile art. 110 din TFUE (dreptul european), sens în care s-a pronunțat, în mod constant, Curtea Europeană, și ulterior, Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Întrucât România este stat membru al Uniunii Europene, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituție, care consacră aplicabilitatea prioritară și directă a dreptului comunitar/european și, pe cale de consecință, tribunalul apreciază că dispozițiile art. 2141-2143 Cod fiscal sunt contrare dispozițiile art. 90 din Tratatul CE, urmând a fi înlăturată aplicarea acestora în speța de față.
Tribunalul a reținut și faptul că taxa de poluare introdusă de O.U.G. nr. 50/2008 este contrară dreptului european, având același efect discriminatoriu, prin favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și, descurajarea, în acest mod, a importului vehiculelor similare din alte state membre, încălcând dispozițiile art. 110 din T.F.U.E., motiv pentru care constată că acțiunea reclamantului este întemeiată.
Pe cale de consecință, tribunalul a admis acțiunea formulată de către reclamanta N. S. M. în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice C. – S. și Administrația Finanțelor Publice Reșița; a obligat pârâtele, față de reclamantă, la restituirea sumei de 1.206,91 lei, reprezentând taxa de poluare, precum și dobânda legală aferentă, calculată potrivit dispozițiilor art. 124 Cod procedură fiscală la data plății efective.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, tribunalul a obligat pârâtele, față de reclamantă, la plata sumei de 39,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxele judiciare de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în numele Administrației Finanțelor Publice Reșița a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat; modificarea sentinței civile recurate ca netemeinică și nelegală, susținând că motivele invocate de reclamantă nu pot duce la admiterea acțiunii.
În motivarea recursului a arătat că începând cu 01.07.2008 a intrat în vigoare OUG 50/2008, iar potrivit art. 11 din acest act normativ, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 01.01._08 și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe se restituie pe baza procedurii stabilite în Normele Metodologice de aplicare a OUG 50/2008 din 24.06.2008, învederându-se că taxa pe poluare a fost instituită prin OUG nr. 50/2008 cu respectarea legislației Uniunii Europene
Precizează că diferența de taxă este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care solicită ca cererea reclamantului să fie respinsă ca neîntemeiată.
A decide altfel, ar însemna ca tocmai prin hotărârea pronunțată instanța să încalce normele comunitare, această taxă existând în mod legal în alte 16 state comunitare (și mai mult, ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, sens în care invocă art.1 alin.2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .
A mai arătat că obligația de garanție ii revine chematului in garanție in temeiul OUG nr.50/2008, acesta fiind temeiul de drept in baza căruia a solicitat introducerea in cauza a Administrației Fondului pentru Mediu.
Intimații nu au depus întâmpinare deși au fost citați cu această mențiune în cursul procesului.
Analizând recursul declarat de DGFP C. S. în numele pârâtei AFP Reșița, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate, precum și prin aplicarea art. 304, 304 ind. 1 C.pr.civ., instanța constată că acesta este nefondat.
Cu privire la fondul litigiului, raportat la criticile recurentei, în privința efectelor intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 50/2008 asupra prezentei cauze, Curtea reține următoarele:
Ordonanța de Urgență nr. 50 din 21 aprilie 2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, și a intrat în vigoare la data de 1.07.2008, conform art. 14 din acest act normativ.
Potrivit dispozițiilor art. 11 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, „taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență”.
Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 au fost aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 686 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 480 din 30 iunie 2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată la data de 18.09.207 în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Curtea amintește că în cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și I. Németh, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză, și că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite.
În consecință, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială .
Curtea mai reține, în acest context, că noua taxă instituită de Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei, menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, dar, pe de altă parte, nici nu se poate admite recursul, cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta neagă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în prezentele considerente.
Taxa la care face referire O.U.G. 50/2008 și a cărei eventuală diferență ar urma să fie restituită este contrară, așa cum s-a reținut art. 90 din Tratat. Așadar, nu poate fi reținut ca fiind supusă restituirii doar o parte din taxa de primă înmatriculare, atât timp cât întreaga taxă contravine dreptului comunitar.
Cu privire la invocarea articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, Curtea reamintește că în prezenta cauză, reclamanta critică legalitatea unei taxe care i-a fost impusă, susținând incompatibilitatea acesteia cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană. Așadar, reclamanta nu a invocat încălcarea Convenției Europene a Drepturilor Omului, pentru ca pârâtele să își justifice conduita prin invocarea articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
Așadar, obiectul acestui litigiu privește compatibilitatea taxei impuse reclamantului cu alte dispoziții decât cele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, fiind necontestat de către reclamantă că articolul 1 din Primul Protocol adițional la Convenție permite aplicarea unei astfel de taxe.
În consecință, reținând că articolul 1 din Primul Protocol adițional la Convenție nu are legătură cu cauza, Curtea nu poate lua în considerare nici acest argument al autorităților pârâte.
Față de cele expuse, Curtea constată legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, fiind justificată concluzia privind incompatibilitatea taxei speciale de primă înmatriculare plătită pentru acest autoturism în baza art. 2141 din Codul fiscal român cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, precum și soluția înlăturării de la aplicare a art. 2141 din Codul fiscal român în prezenta cauză, cu obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, Curtea va respinge recursul formulat de recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice C. S. în numele Administrației Finanțelor Publice Reșița împotriva sentinței civile nr. 191/10.02.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata N. S. M., ca nefondat.
În baza art. 274 C.proc.civ., va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în numele Administrației Finanțelor Publice Reșița împotriva sentinței civile nr. 191/10.02.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata N. S. M., ca nefondat.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 31.01.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR pentru JUDECĂTOR
Ș. E. P. R. C. M. I. aflată în c.o.
semnează vicepreședinte
F. D.
GREFIER
D. C.
RED/ Ș.E.P./13.02.2013
TEHNORED/D.C./ 13.02.2013 – 2 exemplare
Primă instanță:Tribunalul C.-S.
Judecător – I. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 815/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 11/2013.... → |
|---|
