Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7328/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 7328/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 23-07-2013 în dosarul nr. 10096/108/2012

ROMANIA

CURTEA DE APEL TIMISOARA Operator 2928

Secția de contencios administrativ și fiscal

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 7328

Ședința publică din 23 iulie 2013

Președinte: E. N.

Judecător: A. P.

Judecător: Ș. L.

Grefier: N. B.

S-a luat în examinare recursul promovat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice A., împotriva sentinței civile nr. 1282/28.02.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat P. M. A., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru intimatul lipsă avocat P. E. B. în substituire avocat T. O., lipsă recurenta.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul intimatului depune la dosar împuternicire avocațială, delegație de substituire, chitanță pentru plata onorariului avocațial și concluzii scrise.

Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul intimatului solicită respingerea recursului ca nefondat cu cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1282/28.02.2013, Tribunalul A. a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P. M. A. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice A., a anulat decizia de calcul a taxei de poluare nr._/09.11.2012 emisă de pârâtă și în consecință, a obligat pârâta să restituie reclamantului taxa de poluare în cuantum de 2690 lei, sumă care să fie actualizată cu rata dobânzii legale în materie fiscală prevăzută de art. 124 alin. 2 din Codul de procedură fiscală începând cu ziua următoare a termenului de 45 zile de la data înregistrării cererii și până la data restituirii efective, și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 839,3 lei cheltuieli de judecată.

Constatând că instituirea taxei de poluare prin OUG. nr. 50/2008 s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (vechiul art. 90, modificat prin . Tratatului de la Lisabona), Tribunalul a considerat că acțiunea reclamantului este admisibilă, în condițiile în care taxa de poluare achitată de acesta este în contradicție cu legislația europeană în materie fiscală, situație perpetuată prin Legea nr. 9/2012.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal Administrația Finanțelor Publice A. solicitând modificarea sentinței atacate și respingerea acțiunii, susținând că taxa pe poluare a fost percepută de la reclamant în mod legal în temeiul Legii nr. 9/2012 arătând în principal că acțiunea reclamantului este inadmisibilă întrucât aceasta nu a făcut dovada atacării deciziei de calcul a taxei conform art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei se arată că așa cum este reglementată de Legea nr. 9/2012 taxa pe emisiile poluante este temeinică și legală, iar România s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul „poluatorul plătește”.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 ind.1 Cod procedură civilă.

Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate, precum și prin aplicarea art. 304, 304 ind. 1 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:

Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a neefectuării procedurii prealabile obligatorii Curtea reamintește Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/14.11.2011, potrivit căreia „procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin.1 lit. d din același cod”.

Având în vedere caracterul obligatoriu al acestei hotărâri a instanței supreme, Curtea constată că nerespectarea de către reclamant a cerinței de formulare a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare nu poate conduce la sancționarea acestuia prin pierderea dreptului la restituirea taxei în litigiu.

Cu toate acestea Curtea reține că în speța de față, din dovezile administrate în fața primei instanțe rezultă că reclamantul a urmat procedura prealabilă reglementată de Codul procedură fiscală, dovadă fiind decizia nr. 55/25.01.2013 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice A. prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației până la pronunțarea unei hotărâri definitive și irevocabile în prezenta cauză, astfel încât recurenta nu poate pretinde respingerea acțiunii reclamantului ca inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile câtă vreme însăși autoritățile fiscale sunt cele care au suspendat această procedură până la soluționarea prezentei cauze.

Principiul existenței unor remedii naționale adecvate și efective a fost dezvoltat și explicitat mai ales de Curtea Europeană de Justiție în hotărârea pronunțată asupra afacerilor reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellshaft Ltd. și alții și Hoechst UK Ltd., în care Curtea de la Luxemburg a punctat în sensul că rambursarea taxelor prelevate nelegal nu poate fi condiționată de contestarea reglementării naționale ori a actelor fiscale la momentul plății.

În esență, Curtea Europeană de Justiție a arătat că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca o culpă a contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european.

Aceste reguli sau proceduri, la rândul lor, trebuie să respecte principiul echivalenței (neputând institui condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (procedura națională nu trebuie să facă excesiv de dificil sau chiar imposibil exercițiul drepturilor conferite de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).

Or, reclamantului – care a solicitat restituirea taxei de poluare invocând dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală, text potrivit căruia „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: (...) d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” – nu i se poate opune nerespectarea regulilor interne aplicabile procedurii administrativ prealabile, câtă vreme acestea au fost suspendate tocmai ca urmare a culpei recurentei.

În egală măsură se constată a fi nefondate și susținerile recurentei potrivit cărora taxa ar fi fost legal percepută în aplicarea dispozițiilor din Legea nr. 9/2012, care este conformă legislației Uniunii Europene.

Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza T. și în cauza N. a analizat art.110 TFUE din perspectiva unor versiuni diferite ale OUG nr.50/2008. Cu toate acestea, instanța apreciază că hotărârile menționate sunt aplicabile speței în primul rând pentru că instanța europeană a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională.

În al doilea rând, unul dintre argumentele hotărârilor instanței europene are aplicabilitate și în cauză, întrucât vizează o caracteristică nemodificată a taxei de poluare.

Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat astfel că taxa pe poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date.

Această caracteristică esențială a taxei de poluare, reiterată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și în cauza N. (cauza C – 263/10 Hotărârea din 07.07.2011, paragraful 27) a rămas neschimbată până la data achitării de către reclamant a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Se poate observa astfel că, deși Legea nr. 9/2012 (privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule) prevede la art.4 alin 2 obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat, (astfel cum au sugerat cele două hotărâri ale instanței europene), prin art.1 din OUG nr.1/2012 a fost suspendată aplicarea dispozițiilor menționate până la 1 ianuarie 2013. Prin urmare, Legea nr. 9/2012, în forma aplicabilă până la data de 01.01.2013, a menținut situația de discriminare indirectă constatată de CJUE în cazul taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, de vreme ce vehiculele de ocazie importate sunt supuse taxei, în timp ce vehiculele similare, înmatriculate anterior datei de 01.07.2008, puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel încât are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europene de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09) și în cauza N. (C‑263/10), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Curtea constată neîntemeiate susținerile pârâtei recurente cu privire la respectarea art.110 TFUE (fostul articol 90), la perceperea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în temeiul Legii nr. 9/2012, sub acest aspect, sentința civilă atacată fiind corectă.

Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate, în baza art.312 alin.1 Teza II Cod procedură civilă, instanța va respinge ca neîntemeiat recursul astfel formulat.

În baza art. 274 și urm. Cod procedură civilă, întrucât recurenta este în culpă procesuală prin respingerea recursului, va fi obligată la plata către intimat a sumei de 600 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul promovat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr.1282/28.02.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat P. M. A. .

Obligă recurenta la plata sumei de 600 lei către intimat reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 23.07.2013.

Președinte Judecător Judecător

E. N. A. P. Ș. L.

Grefier

N. B.

Red. A.P./24.07.2013

Tehnored. N.B. /24.07.2013/2ex.

Prima instanță: Tribunalul A. – L. J.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7328/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA