Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2789/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2789/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 7030/30/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2789
Ședința publică din 25 aprilie 2013
PREȘEDINTE: R. P.
JUDECĂTOR: E. N.
JUDECĂTOR: C. P.
GREFIER: M. L.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice T. în nume propriu și în reprezentarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Timișoara, în contradictoriu cu reclamantul intimat B. I. C. și chemata în garanție Administrația fondului pentru Mediu București împotriva sentinței civile nr.1073/18.04.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, având ca obiect contestație împotriva actului administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantului intimat, avocat V. I. cu delegație la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că, prin serviciul Registratură, la data de 22 aprilie 2013, s-au depus concluzii scrise de către reclamantul intimat.
Reprezentantul reclamantului intimat a depus împuternicirea avocațială și chitanță fiscală ce atestă achitarea onorariului de avocat în cuantum de 500 lei.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea în fond a recursului.
Reprezentantul reclamantului intimat, având cuvântul, a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr.1073/18.04.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta D. T..
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul Baldo I. C., în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice D. prin Direcția G. a Finanțelor Publice T. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice .
În consecință:
A fost anulată decizia de calcul al taxei pe poluare, emisă pe numele reclamantului .
Au fost obligate pârâtele la 39,3 lei cheltuieli de judecată față de reclamant.
A fost respinsă, în întregime, acțiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE T..
A fost admisă cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București.
A fost dispusă restituirea taxei de poluare în cuantum de 3363 lei și a dobânzilor legale prevăzute de art.124 don OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală începând cu expirarea celor 45 de zile scruse de la data cererii de restituire până la data restituirii efective a sumelor.
A fost dispusă obligarea chematei în garanție să suporte din fondurile sale restituirea taxei de poluare și cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice T. în nume propriu și în reprezentarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Timișoara,a declarat recurs.
Pe fondul cauzei, se susține că acțiunea a fost admisă nelegal, dat fiind că la data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr. 9/2012 din 06.01.2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, instanța ignorând aplicarea în cauză a Legii nr. 9/2012, care elimină discriminările vechii legislații, cât și dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012, potrivit cu care se impunea a se realiza o compensare legală, între suma achitată în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și cea datorată în baza Legii nr. 9/2012, cu restituirea eventualelor diferențe nedatorate dintre taxa de poluare și taxa pe emisii poluante.
Totodată, se susține inadmisibilitatea acțiunii, pentru necontestarea pe cale administrativă, în procedura prealabilă, cu precizarea că, în condițiile art. 207 Cod procedură fiscală, contestația este tardivă, nerespectarea termenului de 30 de zile de contestare atrăgând sancțiunea decăderii.
În cauză, reclamantul intimat a depus concluzii scrise, prin care s-a solicitat respingerea recursului.
Verificând recursul astfel declarat, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, 304 ind. 1 Cod procedură civilă, în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici alte temeiuri în sensul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă.
Astfel, cât privește inadmisibilitatea/tardivitatea acțiunii reclamantului, prin aceea că nu s-a urmat procedura prealabilă administrativă, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este în spiritul Deciziei nr. 24/14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că acțiunile de domeniu Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 sunt admisibile, procedura prealabilă de contestare prevăzută de art. 7 din ordonanță, cu referire la Codul de procedură fiscală, nefiind aplicabilă cererilor de restituire a taxei de poluare.
Mai mult, Curtea constată că tribunalul a dezlegat această problemă de drept în spiritul legii, context în care se impune a se menționa că instanțele au constatat că Statul nu s-a angajat să restituie administrativ asemenea taxe, problema fiind, încă, în discuție în spațiul public, iar cetățenii justițiabili care au inițiat menționata procedură prealabilă administrativă au întâmpinat un refuz de rezolvare, în sensul că li s-au respins astfel de cereri, consolidându-se, chiar, o practică a autorităților administrative în acest sens.
În același timp, în jurisprudența CJUE - cauza Metallgesellschaft și Hoechst, s-a statuat că restituirea taxelor prevalate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării în momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă este în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor, ipoteză identificată în prezenta cauză.
Cât privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. (1) din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că norma în discuție tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu cea cuprinsă în norma legală, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012, aspect care face ca, în anumite cazuri, dreptul contribuabilului la restituirea integrală a taxei, percepute în baza unui act normativ neconform cu dreptul Uniunii Europene, să fie limitat, ceea ce echivalează cu nesocotirea efectelor hotărârii interpretative a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra României.
Sub acest aspect recurentele sunt în eroare, atunci când afirmă că hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a referit la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu la Legea nr. 9/2012, căci Curtea s-a referit, potrivit limitelor sale de competență, la interpretarea art. 110 din TFUE, iar nu la interpretarea legii interne românești.
Judecătorul național este cel abilitat să verifice conformitatea legilor interne cu art. 110 din TFUE, astfel cum acesta este interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, interpretare obligatorie pentru toate Statele membre.
Pe de altă parte, instanța de recurs constată că, deși Legea nr. 9/2012 și-a propus să înlăture efectele discriminatorii indirecte produse de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 -, prin aceea că taxa prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu era impusă și vehiculelor similare, puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării/reînmatriculării lor -, extinzând obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și în cazul autovehiculelor înstrăinate pe piața națională, tocmai această normă cuprinsă în Legea nr. 9/2012,a făcut obiectul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, fiind suspendată de la aplicare, la data soluționării litigiului.
Pe cale de consecință, efectele discriminatorii indirecte menționate, continuă să fie prezente, inclusiv în cazul de speță, astfel că judecătorul fondului în mod corect a reținut incompatibilitatea dintre legea internă în vigoare și dispozițiile art. 110 din TFUE, căci nu există nicio diferență, sub aspectul efectelor discriminatorii indirecte analizate, între Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și normele cuprinse în Legea nr. 9/2012, în vigoare la momentul soluționării prezentei cauze, aspect sub care Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012 de suspendare a unor norme din cuprinsul Legii nr. 9/2012, evident că produce efecte juridice, independent de caracterul temporar al suspendării (01.01.2013), statul neavând nici o legitimitate în a ignora hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, în continuare.
Văzând dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, va obliga pârâta să plătească intimatului reclamant suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice T. în nume propriu și în reprezentarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Timișoara, în contradictoriu cu reclamantul intimat B. I. C. și chemata în garanție Administrația fondului pentru Mediu București împotriva sentinței civile nr.1073/18.04.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, având ca obiect contestație împotriva actului administrativ fiscal.
Obligă recurenta să plătească intimatului reclamant suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
P. R. E. N. C. P.
GREFIER,
M. L.
Red. E.N/ 30.04.2013
Tehnored. L.M. 2 ex./30.04.2013
Primă instanță: M. T.- Tribunalul T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3477/2013.... → |
|---|
