Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6174/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6174/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 26-06-2013 în dosarul nr. 9701/108/2012
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara
Secția C. Administrativ și Fiscal operator – 2928
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr.6174
Ședința publică din 26 iunie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: A. R. S.
JUDECĂTOR: M. O. G.
JUDECĂTOR: P. M.
GREFIER: M. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului A., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a orașului Pecica împotriva sentinței civile nr.389 din 29 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta intimată R. R. M..
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, se constată că la data de 26 iunie 2013, reclamanta intimată R. R. M. a transmis prin faxul instanței întâmpinare.
Văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul de procedură civilă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 389 din 29 ianuarie 2013 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a admis acțiunea formulată de reclamanta R. R. M., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Pecica și Direcția Generală a Finanțelor Publice A.; a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Pecica să-i restituie reclamantei suma de 1133 lei, reprezentând taxa de poluare și a dobânzilor aferente conform art. 124 din Codul de procedură fiscală; fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului A., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a orașului Pecica, solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului, considerând că hotărârea tribunalului este netemeinică și nelegală.
Recurenta a arătat că prima instanță a reținut că taxa aplicabilă de către organele abilitate ale statului, în temeiul Legii nr. 9/2012, este incompatibilă cu prevederile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, actualmente art. 110 din Tratatul de la Lisabona, privind funcționarea Uniunii Europene, în încercarea de argumentare legală a hotărârii emise. Pe fond, instituția recurentă a invocat prevederile Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule. Totodată, a susținut faptul că pentru ca reclamantul să afirme că noua taxă „contravine art. 90 din Tratatul CE”, acesta ar trebui să prezinte în concret o comparație cu impozitele din statele comunității europene, aspect ce nu este evidențiat. Deci, în speță nu se face dovada încălcării „principiului libertății circulației mărfurilor”, cum greșit a susținut reclamantul. De altfel, așa cum se arată în art. 1 al noii legi această taxă este o taxă de mediu, care vizează protecția mediului, fiind în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană: „prezenta lege stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă”.
Examinând recursul declarat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 304 și art. 3041 din Codul de procedură civilă, cât și din oficiu - în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
Curtea reține că taxa încalcă dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, așa cum este el interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Potrivit acestui text, niciun stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite sau taxe interne care nu sunt percepute, direct sau indirect, produselor naționale similare.
În sensul celor de mai sus, Curtea relevă că, potrivit Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, taxa se datorează pentru autovehiculele din categoriile M1, M2, M3 și N1, N2, N3, astfel cum sunt acestea definite în RNTR 2 - reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003, cu modificările și completările ulterioare (art. 3).
Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art. 4 al. 1 lit. a), iar aceasta se calculează de autoritatea fiscală competentă (art. 5 alin. 1).
După cum se poate constata, prevederile art. 4 al. 1 din Legea nr. 9/2012 sunt identice cu cele ale art. 4 lit. a din OUG nr. 50/2008 (potrivit cărora obligația de plată a taxei intervenea tot cu ocazia primei înmatriculări).
Deși la al. 2 al art. 4 din Legea nr. 9/2012, se prevede că obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării – aplicarea acestor dispoziții a fost suspendată până la data de 01.01.2013 (potrivit art. 1 din OUG nr. 1/2012).
În atare situație, întrucât reglementările normative cuprinse în Legea nr. 9/2012 (în temeiul cărora i s-a perceput reclamantului taxa pentru emisii poluante solicitată pe calea acțiunii pendinte) sunt identice cu cele ale OUG nr. 50/2008, se impune a statua că și acestea încalcă dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene – potrivit căruia „niciun stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite sau taxe interne care nu sunt percepute, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
În sensul celor de mai sus, instanța reține că, prin Hotărârea din 7 aprilie 2011 pronunțată în dosarul nr. C-402/09 (cauza T. vs. România) Curtea de la Luxemburg a stabilit că „art. 110 din Tratat trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură de pe piața națională”.
Ori, O.U.G. nr. 50/2008 și, în continuare, Legea nr. 9/2012 (în forma aflată în vigoare la data plății taxei), stabilesc o taxă care se aplică cu ocazia primei înmatriculări în România a unor autovehicule, inclusiv a celor de ocazie cumpărate din alte state membre U.E., fără să stabilească o taxă pentru autovehiculele de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură, aflate deja în circulație pe teritoriul României la data instituirii taxei (și pentru care, deci, nu s-a plătit taxa). Procedând astfel, statul român descurajează cumpărarea de autovehicule de ocazie din alte state membre ale U.E., prin aceea că face să fie mai avantajoasă cumpărarea autovehiculelor de ocazie similare, ca vechime și uzură, deja înmatriculate pe teritoriul României.
Curtea constată, însă, că prin Legea nr. 157/2005, România a ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană. Efectele acestei ratificări sunt reglementate de dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României, conform cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare; potrivit alin. 4 al aceluiași articol, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
Așadar, în măsura în care există neconcordanță între legea internă, în speță Legea nr. 9/2012, și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, instanțele române trebuie să aplice cu prioritate legislația comunitară, ceea ce tribunalul a și făcut.
Concluzionând, Curtea reține că taxa este nelegală, raportat la art. 110 din Tratat, motiv pentru care în mod justificat a fost restituită de prima instanță, inclusiv sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 124 Cod procedură fiscală, referitoare la dobânda fiscală.
Față de cele de mai sus, recursul pârâtei apare ca nefondat și se impune a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului A., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a orașului Sebiș împotriva sentinței civile nr. 389 din 12 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 iunie 2013.
Președinte Judecător Judecător
A. R. S. M. O. G. P. M.
Grefier
M. M.
Red. P.M./05.07.2013
Dact. M.M./08.07.2013 – 2 ex.
Prima instanță – Tribunalul A.
Judecător – I. D.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 25/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8075/2013.... → |
|---|
